Într-o lume în continuă schimbare, educația trebuie să se adapteze și să răspundă nevoilor complexe ale elevilor noștri. În ultimii ani, a devenit din ce în ce mai evidentă importanța dezvoltării competențelor socio-emoționale în procesul educațional. Aceste competențe nu numai că contribuie la succesul academic al elevilor, ci și la crearea unor indivizi echilibrați și pregătiți pentru provocările vieții. În acest articol, vom explora importanța competențelor socio-emoționale în educație, cu accent pe educația emoțională, și impactul lor asupra formării viitoare a tinerilor.
De ce sa învățăm matematică
Studiul matematicii ca disciplină științifică a început în antichitate și a evoluat în mod continuu de-a lungul secolelor. Se crede că primele concepte matematice au fost dezvoltate de civilizațiile antice, cum ar fi babilonienii, egiptenii și grecii. Matematica greacă a atins un nivel înalt de dezvoltare în perioada clasică, în special cu contribuțiile unor matematicieni precum Euclid, Arhimede și Pythagoras. După prăbușirea Imperiului Roman de Apus, studiul matematicii a continuat în perioada medievală, cu contribuții semnificative din partea matematicienilor arabi și persani. Renașterea europeană a adus o nouă perspectivă asupra matematicii, cu matematicieni precum Leonardo Fibonacci, Nicolaus Copernicus și Galileo Galilei, care au contribuit la dezvoltarea științei matematice.
De-a lungul timpului, matematica s-a dezvoltat într-un domeniu vast, cu numeroase subdomenii și specializări, cum ar fi algebra, geometria ,aritmetica ,trigonometria, teoria probabilităților și altele. Astăzi, studiul matematicii începe de obicei în școala primară și continuă in școala gimnaziala, liceu și învățământul superior.
Beneficiile jocurilor didactice în predarea și învățarea limbilor străine
Învățarea limbilor implică muncă grea. Este nevoie de efort în fiecare moment, care să fie întreținut pe o perioadă lungă de timp. Jocurile ajută și încurajează mulți cursanți să-și susțină interesul și munca. Astfel, învățarea limbilor străine implică un efort considerabil și susținut. Deși acest lucru poate suna descurajator, jocurile pot fi folosite pentru a transforma întregul proces într-unul interesant și captivant, care dezvoltă motivația și activează cursanții. În ciuda faptului că sunt frecvent asociate cu distracția și bucuria, jocurile nu trebuie niciodată subestimate, deoarece valoarea lor pedagogică le transformă în instrumente grozave de menținere a atenției și de creare a motivației necesare. Datorită naturii lor captivante, ele fac loc pentru învățarea reală și scad nivelul de stres al cursanților.
Cum arată școala care conduce către excelență în educație?
Atunci când se vorbește despre școală, cuvântul care sintetizează gândurile, trăirile, atitudinile, proiectele și demersurile practice este „responsabilitate”. Acesta este un sentiment profund care nu trebuie să își piardă din intensitate, nici când este vorba despre profesori, nici când este vorba despre elevi. O școală ideală învață elevii să învețe, pentru ca aceștia să cunoască cum să se integreze, perfecționeze și să se autodepășească, astfel încât să fie stimulate resursele creative specifice fiecărui tânăr, încurajându-se studiul, căutarea, cercetarea, creația, autoeducația și autoconstruirea.
Pentru că trăim într-o societate în continuă schimbare și pentru că elevii și părinții acestei perioade cer schimbarea sistemul de educație, este imperios necesar să conjugăm eforturile în a afla cum trebuie să arate școala ideală, dar, mai ales, cum ar trebui să fie profesorul: un mentor care să îi ajute să facă performanță și care să fie tovarăș de drum elevilor în pregătirea pentru viață.
Săptămânile patimilor pentru profesori
Scriu articolul acesta pe 10 iunie. Mai e o săptămână și se termină școala. Cei care sunt străini de sistemul preuniversitar de educație, sau care nu au de ce să se gândească la el, vor crede că profesorii, ca și elevii lor, se pregătesc pentru o lungă și lipsită de griji vacanță, ba chiar că sunt deja în vacanță, din moment ce mare lucru nu se mai predă, evaluările se vor fi făcut, grijile vor fi trecut.
Ei bine, aș vrea să vă spun că această ultimă săptămână de școală, ca ultimele 2-3 săptămâni dinaintea clopoțelului de final, de fapt, sunt săptămâni ale patimilor. Este momentul când se culeg roadele unui an școlar întreg, pentru elevi, pentru părinții lor și pentru profesori. Pentru profesoara de liceu care sunt, a fost un an școlar ca toți ceilalți, cu tensiuni, cu angoase, cu trăirea, din nou, a sentimentului inutilității cu, deseori în colțul minții, aceeași întrebare: oare ar trebui să fac altceva? Oare ar trebui să îmi caut alt serviciu? Oare tot efortul meu folosește cuiva și la ceva? Renunți să îți duci gândul până la capăt, ba chiar începi să te împăunezi un pic, atunci când te pomenești cu câte o scrisoare sau câte un mesaj lung și sensibil de la un fost sau actual elev care îți spune cât ai însemnat, cât însemni în viața lui și cât de recunoscător îți va fi mereu.
Școala – o abordare organizațională și managerială
Fiecare om posedă anumite trăsături ce se reunesc sub conceptul de personalitate. Spunem despre ele că au un caracter relativ stabil și permanent și că ne influențează viața de zi cu zi, determinându-ne să acționăm în diverse moduri. De asemenea, felul în care ne comportăm ca membri ai unui popor și înțelegem valorile, credințele, normele și premisele care ne caracterizează ne duce cu gândul la cultura acelui popor. Vorbim despre o cultură națională, care însumează toate caracteristicile poporului respectiv; această cultură este însușită și asumată de către membrii societății, având o influență evidentă asupra comportamentului nostru. Dacă un popor deține o cultură națională, în același mod se conturează și în cadrul unei organizații o cultură, denumită cultură organizațională, ce reflectă, simplu spus, modalitățile în care „se fac lucrurile pe la noi”. Cultura organizațională este „cleiul” social care ține organizația împreună.
Deontologia profesională
Într-o societate de un dinamism fără precedent, relațiile din câmpul educațional devin din ce în ce mai complexe, mai dificil de abordat. Actul educațional începe din familie și continuă în instituțiile școlare integrate sistemului de învățământ. Confruntându-se cu multe probleme, învățământul are o misiune grea de îndeplinit: aceea de a forma personalități care să corespundă cerințelor societății viitoare, de a-și desfășura activitatea cu mijloace modeste dar în condiții de maximă eficiență tocmai pentru că rezultatele acestui domeniu profesional se repercutează mai târziu asupra întregii societăți. De aceea, problematica deontologiei profesionale este de însemnătate.
Aspecte teoretice ale abordării terapeutice. Învățarea socială
Albert Bandura susține că la baza învățării sociale nu stă experiența directă, ci mai ales reprezentarea. Comportamentul, fiind învățat mai mult prin observarea și imitarea manifestărilor comportamentale ale unei persoane, implică discutarea învățării prin modelare, prin imitare și prin observație. Învățarea socială nu constă în simpla imitare, ea implică și procese de autoreglare. Teoria concepută de Bandura este descrisă ca și teorie social-cognitivă a învățării. Cu ajutorul învățării sociale, pot fi obținute trei efecte: dezvoltarea experiențelor prin simpla observare și imitare – învățarea prin observare permite achiziționarea unor comportamente noi fără a parcurge un proces de încercare și eroare; accentuarea sau diminuarea comportamentului – recompensa facilitează, iar pedeapsa inhibă comportamentul învățat; activarea unui comportament de către anumite caracteristici țintite, precizează când anume este adecvat comportamentul – învățare discriminativă. Copiilor agresivi trebuie să li se ofere un suport, să învețe când și de ce sentimentele de amenințare resimțite într-o anumită situație sunt false.
Grădinița – partener al familiei
Familia este plasată în cadrul actualului curriculum în perspectiva partenerului activ din cadrul educației copilului. Mult timp s-a considerat că întreaga responsabilitate în ceea ce privește educarea copilului revine instituțiilor de învățământ, familia fiind cea care doar se bucură de beneficiul acestei acțiuni. Rolul părinților nu poate înceta odată cu intrarea copilului în cadrul activității didactice, ceea ce se schimbă doar fiind modul în care este abordat copilul, raportat la noul său statut, concordând cu ceea ce se întâmplă în mediul didactic. Această relație reprezintă unul din punctele sensibile în ceea ce privește microsocietatea din cadrul grădiniței. Dacă ținem cont că ambele părți implicate converg spre aceeași finalitate referitor la educația copilului, această relație ar trebui să se desfășoare ireproșabil. Totuși, pot apărea divergențe când fiecare dintre cele două părți propune propriul stil de educație, în același timp combătându-l pe celălalt. Idealul care se urmărește este ca părinții să devină colaboratori permanenți ai educatorului, părțile implicate urmărind ca propriile acțiuni să fie cât mai eficiente.
Profesorul ca element de schimbare în procesul de educație al secolului XXI
Noțiunea de schimbare este un proces de evoluție, de modificare, de a nu rămâne niciodată într-o stare inertă. Acest proces implică o stare de echilibru teoretică care este perturbată de un actant, de un agent de schimbare.
De ce este totuși împortantă această schimbare? De ce nu pot rămâne toate așa cum sunt? Un exemplu potrivit ar fi chiar viața universului. Din punct de vedere teoretic, cea mai mare parte din viața universului reprezintă starea finală de echilibru când toate procesele de schimbare, de evoluție, s-au oprit și universul este doar electroni liberi aflați în stare imobilă, la temperatura de 0 Kelvin. Cu toate acestea, nu această stare este cea care face universul impresionant în momentul de față, nu această stare de imobilitate a materiei, unde totul este teoretic perfect, este ceea ce susține viața, ci chiar procesul haotic de schimbare în care ne găsim în momentul de față, unde materia este în activă interacțiune și elemente diverse ajung să lucreze ca agenți de schimbare pentru alte elemente. Dar să ne întoarcem cu picioarele pe pământ. Sala de clasă este un microunivers unde elementele (elevii) se află într-o anumită stare de semi-echilibru, interacționând unii cu alții și făcând schimb de experiențe și informații în mod continuu. Și cosmosul ne învață că trebuie să existe un element perturbator, acesta fiind profesorul care, pe lângă faptul că aduce o schimbare în microcosmosul clasei, aducând idei noi, experiențe noi, planuri noi de a proiecta gândirea umană, în procesul de predare-învățare acesta are, pe lângă alte roluri în clasă și rolul de a ghida.