Structurat în patru capitole distincte, volumul de față abordează complexitatea abordărilor intervenționale pentru persoanele cu cerințe speciale, fiind de o mare utilitate şi pentru profesori, în contextul provocărilor în creștere în demersul educațional contemporan.
În multitudinea de metode prezentate, am regăsit și PMT (Parent Management Training), o abordare al cărei scop vizează consolidarea practicilor parentale pozitive şi care se bazează pe: parenting pozitiv, disciplină consecventă, comunicare eficientă şi abilități de rezolvare a problemelor. Toate acestea pun bazele reducerii agresivității, a îmbunătățirii abilităților sociale şi vizează diminuarea simptomelor tulburărilor de comportament.
Tot în acest volum se regăsesc articole cu privire la: strategii incluzive colaborative, strategii pentru reducerea anxietății copiilor cu TSA, intervenții psihopedagogice ce implică utilizarea tehnologiei, aspecte practice din domeniul educației incluzive etc.
Strategii de organizare și coordonare a activităților extracurriculare. Rolul parteneriatelor școală-familie-comunitate
În educație, activitățile extracurriculare sunt esențiale, deoarece ajută la creșterea competențelor sociale, emoționale și practice ale elevilor. Pentru a garanta că acestea sunt eficiente, sunt necesare metode adecvate de organizare și coordonare care să valorifice resursele disponibile și să satisfacă cerințele participanților. Planificarea participativă, care implică implicarea elevilor în proiectarea și alegerea activităților, este o primă strategie esențială. Deoarece elevii sunt implicați activ în procesul de luare a deciziilor, această metodă crește interesul și responsabilitatea lor.
Constructivismul și cerințele educației contemporane
Multitudinea de informații din mediul contemporan trasează noi cerinţe pentru domeniul ştiinţelor educaţiei, cerinţe ce par la prima vedere contradictorii. Educaţia trebuie să transmită un volum din ce în ce mai mare de informaţii, dar în acelaşi timp are menirea de a oferi puncte de reper în perspectiva unui scop bine ales astfel încât inconsistenţa sferei informaţionale să aibă, paradoxal, un fundament. Raportarea educaţiei exclusiv la una din fazele vieţii sau la un anumit spaţiu este limitativă, fiind necesară o reconsiderare a dimensiunilor educaţiei în timp şi spaţiu, astfel încât fiecare dintre noi să beneficieze pe parcursul întregii vieţi de ambientul educaţional în permanentă schimbare. Cerinţe tot mai acute de integrare a noilor tehnologii în învăţământ, de sporire a caracterului interactiv al învăţării, folosind strategii colaborative de învăţare şi de evaluare, se constituie în imperative ale dezvoltării unei societăţi şi a unei educaţii moderniste şi postmoderniste. Acest fapt nu înseamnă renunţarea totală la strategiile tradiţionale, ci împletirea armonioasă, eficientă cu cele care presupun o mai profundă implicare a elevului în procesul propriei formări.
Rolul activităților extracurriculare în dezvoltarea elevilor. Funcțiile managementului educațional aplicate activităților extracurriculare
Activitățile extracurriculare sunt esențiale pentru dezvoltarea fizică și psihică a unui copil sau elev. Copiii și elevii învață să interacționeze cu ceilalți și să-și folosească potențialitățile. „Generează relații de prietenie și întrajutorare, fortifică simțul responsabilității și statornicește o atitudine justă față de colectiv și față de scopurile urmărite” , a afirmat I. Nicola (2000, 277-278). „Este important ca elevii/copii să fie antrenați nu numai în desfășurarea acestor activități, ci și în inițierea și organizarea acestora” (I. Nicola, 2000, 278). Activitățile extracurriculare care promovează cooperarea sunt bune. Experiențele sociale ale copiilor și elevilor sunt îmbunătățite de libertatea lor de exprimare și acțiune, precum și de relațiile lor cu colegii.
Valențe ale gândirii critice în actul paideutic
Termenul de gândire critică este folosit în cercurile pedagogice de decenii şi a ajuns să semnifice lucruri diferite pentru diferite grupuri. Pentru mulți educatori, gândirea critică înseamnă gândire de nivel superior – „superior” referindu-se, de obicei, la poziția superioară ocupată în taxonomia abilităţilor cognitive a lui Bloom.
Profesorul din Palatul Copiilor – mentor, creator de oportunități și formator de caractere
Educația nu se limitează la transmiterea unor cunoștințe și la evaluarea rezultatelor școlare. Ea înseamnă, înainte de toate, descoperirea și valorificarea potențialului fiecărui copil. În această misiune, un rol deosebit îl au profesorii care își desfășoară activitatea în Palatele și Cluburile Copiilor, instituții reprezentative ale educației nonformale din România. Într-un spațiu în care participarea elevilor este voluntară, iar motivația este susținută de pasiune și interes, profesorul devine mai mult decât un specialist într-un domeniu: devine mentor, creator de oportunități și formator de caractere.
Relația dintre teorie și practică în formarea profesională și în învățământul superior
Relația dintre teorie și practică reprezintă una dintre temele fundamentale ale filosofiei, pedagogiei și științelor aplicate, fiind esențială pentru înțelegerea modului în care cunoașterea este dobândită, validată și utilizată. De-a lungul istoriei, numeroși filosofi și cercetători au analizat raportul dintre reflecția teoretică și acțiunea practică, subliniind faptul că progresul societății depinde de interacțiunea permanentă dintre acestea. În educația universitară, această relație este deosebit de importantă, deoarece formarea profesională presupune nu doar acumularea de cunoștințe, ci și dezvoltarea competențelor necesare aplicării lor în contexte reale.
Teoria oferă cadrul conceptual prin intermediul căruia sunt explicate fenomenele și formulate principiile generale, în timp ce practica constituie procesul prin care aceste principii sunt testate, validate și perfecționate. Din această perspectivă, teoria și practica nu trebuie privite ca dimensiuni opuse, ci ca elemente complementare ale procesului de cunoaștere. Scopul prezentului articol este de a analiza raportul dintre cele două concepte, evidențiind rolul lor în educație, cercetare și activitatea profesională.
Valorile și principiile familiale, factori ai evoluției prosociale în școli
În contextul transformărilor sociale contemporane, educația pentru valori și dezvoltarea competențelor sociale ale elevilor reprezintă una dintre direcțiile fundamentale ale sistemelor educaționale moderne. Familia și școala constituie principalele instituții responsabile de formarea personalității copilului, iar relația dintre acestea influențează semnificativ modul în care elevii își construiesc identitatea morală, capacitatea de relaționare și disponibilitatea de implicare în viața comunității. Valorile și principiile familiale, precum respectul, responsabilitatea, empatia, solidaritatea și cooperarea, reprezintă repere esențiale în dezvoltarea comportamentelor prosociale, acestea fiind ulterior consolidate și extinse în mediul școlar.
Implicarea familiei în educația copiilor preșcolari: pilonul fundamental al succesului în educația timpurie
Educația timpurie reprezintă, incontestabil, fundamentul întregii dezvoltări a copilului. În această etapă ontogenetică timpurie se pun bazele competențelor cognitive, se conturează primele atitudini și se interiorizează valorile fundamentale care vor influența decisiv întregul parcurs școlar, profesional și social al viitorului adult. În acest context complex, implicarea familiei nu reprezintă un element opțional, ci se constituie ca unul dintre cei mai importanți factori ai succesului educațional. Familia și grădinița nu trebuie să acționeze ca entități separate sau paralele, ci împreună, integrându-se într-un parteneriat educațional autentic, guvernat de principii esențiale precum comunicarea bidirecțională, respectul reciproc și asumarea responsabilității comune.
Integrarea elevilor cu dizabilitate auditivă în societate după finalizarea școlii – provocări, oportunități și direcții de acțiune
Integrarea socială și profesională a tinerilor cu dizabilitate auditivă reprezintă una dintre cele mai importante provocări ale sistemului educațional contemporan. Finalizarea studiilor nu înseamnă încheierea procesului de formare, ci începutul unei noi etape, în care competențele dobândite în școală trebuie valorificate într-un mediu social și profesional divers. Succesul integrării depinde de colaborarea dintre școală, familie, angajatori, comunitate și instituțiile publice, precum și de dezvoltarea autonomiei personale, a competențelor de comunicare și a încrederii în propriile capacități. Articolul evidențiază principalele dificultăți întâlnite de absolvenții cu dizabilitate auditivă și propune soluții concrete pentru facilitarea unei incluziuni reale în societate.