Sunt foarte multe materiale şi dezbateri care nu fac bine nimănui, nici celor ce cred în Hristos, nici celor ce nu cred şi nici celor ce încă nu L-au cunoscut. Sunt prea multe jigniri. Cât de îngrijorător poate fi efectul lor, asupra tuturor?
Cuvintele acestea mâhnesc omul, îl resping, adâncesc urâtul şi tulbură mintea. E nevoie de linişte pentru ca societatea să înţeleagă ce este cu adevărat libertatea. Numai în linişte te poţi regăsi şi poţi înţelege că în libertate stă responsabilitatea faţă de tine, faţă de om, de elev, copil, profesor, părinte… E foarte important cum ne raportăm unii la alţii, părinte la profesor, cititor la scriitor, vorbitor la auditor, profesor la elev, elev la profesor, părinte la copil… Avem nevoie unii de alţii, elevi şi profesori, profesori şi părinţi. Altfel spus, suntem o unitate şi de aceea nu ne putem despărţi de ora de religie – „darul lui Dumnezeu pentru noi”. Unde putem învăţa aceasta cu smerenie?
Educația pentru pace – o responsabilitate a teologiei contemporane
În situații de conflict, religiile pot apărea în diferite ipostaze. Prin mijloacele mass media, putem asista la un flux continuu de informații despre actele de violență comise în numele religiei sau a libertății. În același timp, convingerile religioase inspiră construirea păcii, menținerea drepturilor omului și angajamentul pentru justiția socială și reconciliere. Aceeași religie care motivează distrugerea și violența poate motiva pacea, iertarea, toleranța și speranța.
Multe domenii ale vieții religioase, cum ar fi educația religioasă, interpretarea textelor religioase sau a mesajului predicilor pot asigura construirea păcii, dacă sunt asimilate de o minte pașnică. Resursele care stau la baza formării pașnice a credincioșilor necesită, așadar, investigații. Asemenea investigații au scos la lumină ingeniozitatea teologiei. Limbajul teologic și simbolismul par a fi cruciale pentru modurile în care credincioșii își interpretează realitatea.
Cartea în grădiniță
Copiii preşcolari sunt fascinaţi de carte şi de contactul cu lumea poveştilor; copiilor le plac poveştile despre animale şi natură, povestirile despre oameni, lucruri şi locuri familiare, le plac rimele şi ritmurile cântecelor din poveşti, cum ar fi cele din „Punguţa cu doi bani” sau „Capra cu trei iezi”. Pe măsură ce li se citesc poezii, basme, creaţii folclorice, ei descoperă o lume nouă. Prin contactul direct sau indirect cu cartea, copiii îşi formează atitudini speciale faţă de cărţi si îşi dezvoltă deprinderile de audiere, înţelegere si interpretare a ceea ce li se citeşte. Prin intermediul cărţilor, al revistelor si al imaginilor pe care le găsessc în acestea, preşcolarii îşi lărgesc şi îşi adâncesc experienţa de viată.
Ludoterapia în intervenția terapeutică pentru copiii cu autism
Autismul este o tulburare de dezvoltare complexă care afectează modul în care o persoană percepe lumea, interacționează cu alții și se comportă. Este cunoscut sub denumirea de tulburare de spectru autist (TSA) datorită variației în manifestările și nivelurile de severitate ale simptomelor între indivizi. Simptomele autismului pot apărea în primele etape ale vieții unui copil și pot persista pe tot parcursul vieții. Acestea includ dificultăți în comunicare și interacțiune socială, comportamente repetitive și restricționate, precum și sensibilitate crescută la stimulii senzoriali.
Este sancțiunea o cale eficientă de educare a copilului care manifestă un comportament-problemă?
Un profesor bun este un profesor care posedă calitățile şi competențele didactice centrate pe așteptările, trebuințele și interesele elevilor, creând o comunitate, o clasă, o familie unde toți membrii se simt în siguranță, înconjurați de respect şi apreciere. După Pantelimon Golu, printre abilitățile pedagogice pe care trebuie să le posede un profesor se numără cunoașterea practică a psihologiei individuale a elevilor, capacitatea de a relaţiona cu elevii, dar şi inspiraţie de moment în a lua o decizie corectă. Cum grupul de elevi este diferit, şi povestea fiecărui grup este diferită. Dirigintele, care are în grijă o clasă pentru o anumită perioadă, are datoria, ca părinte sufletesc, să descopere punctele tari ale elevilor săi, ce aptitudini nu le-au fost dezvoltate şi, o dată descoperite şi învăţate, să pună capăt problemelor de comportament, problemelor emoţionale sau sociale ce s-au ivit la un moment dat.
Dezvoltarea imaginației copilului prin momentul poveștii
În cadrul activităților cu copiii preșcolari, lecturile, povestirile ocupă un loc foarte important în programul zilnic. Acestea pot fi realizate fie ca activități de sine stătătoare – lectura/ povestirea educatoarei, în cadrul activităților de educare a limbajului, domeniul Om și societate, fie ca momente menite să relaxeze mintea copilului, să-l conducă pe tărâmul fermecat al ficțiunii. Lectura și povestirea, realizate cu materialele adecvate, imagini sugestive, ton, mimică, gestică, potrivite și, nu în ultimul rând, cu ajutorul măiestriei educatoarei pot deveni momente speciale, apreciate de copii, cu valoare educativă ridicată. Conținutul acestora, atent selectat și transpus copiilor poate fi încărcat de învățăminte, sfaturi, exemple de comportamente, repere morale etc. Prin imaginile, scenele, întâmplările descrise pe înțelesul copiilor, aceștia sunt transportați într-o lume magică, o lume ce le pune imaginația să lucreze și să creeze locuri, personaje, situații în care nu pot ajunge decât cu mintea. De aceea, este deosebit de important modul în care educatoarea realizează lectura/ povestirea, imaginile pe care le utilizează, cuvintele pe care alege să le explice și tehnicile pe care le folosește în expunerea conținutului (modulația vocii, tonul, mimica, gesturile) care să asigure stimularea imaginației copilului.
Consilierea părinților în contextul pregătirii copilului pentru școală
Cercetările din domeniul psihologiei arată că cea mai mare influență asupra dezvoltării unui copil este familia, urmată de școală. Copiii ai căror părinți sunt în contact permanent cu școala beneficiază atât din punct de vedere academic, cât și comportamental. Familiile mențin rar contactul cu școlile atunci când copiii se confruntă cu dificultăți școlare (eșec școlar, absenteism, risc de abandon școlar). În aceste cazuri, părintele se va identifica cu copilul sau va simți că școala ar trebui să fie responsabilă pentru eșecul copilului. Pe de altă parte, personalul școlii vede copilul ca fiind sursa problemei, ceea ce reduce oportunitățile de intervenție și ignoră impactul potențial pozitiv al implicării familiilor în procesul de rezolvare dificilă. Consilierii școlari încurajează o relație sănătoasă între familie și școală. Reunind punctele forte ale școlilor și familiilor, dezvoltăm parteneriate pentru a asigura succesul elevilor în școală și în societate. Noua situație socială a dus și la creșterea ratei divorțurilor, existența unor niveluri de trai și venituri scăzute, o criză a valorilor morale, mai puțină motivație de a promova o atitudine pragmatică față de copii, astfel încât familiile trebuie să cunoască abordarea adecvată. și consilierea pentru a face față acestor situații.
Efortul de a admira
Întrebarea despre existența unor modele în viața lor îi nedumerește mereu pe elevii mei. Când mi se întâmplă să propun acest subiect de discuție, adolescenții se uită la mine intrigați, aproape iritați. Un subiect tabu, ai crede, urmărindu-le reacțiile, un cuvânt grosolan sau, în orice caz, nepermis. Își închipuie că aflarea unui model îi va lipsi de originalitatea la care țin atât de mult, că o să-i împiedice, neapărat, să fie ei înșiși, că o să le îngrădească nu știu ce libertăți.
Ei îi atribuie, deci, modelului o conotație negativă: este cineva a cărui viața, traiectorie, fel de a fi i-ar putea face sa abdice de la drumul lor, și nu așa cum stau, de fapt, lucrurile, să îi inspire.
Cooperarea dintre familie, școală și biserică
O condiţie importantă a creşterii eficienței activității educative desfăşurate cu elevii o constituie asigurarea unei depline unități de acțiune a tuturor factorilor educativi: scoală, familie, comunitate. Școala şi familia sunt două instituții care au nevoie una de alta. Cercetările arată că „în programele în care părinții sunt implicați, elevii au performante mai mari la școală decât aceleaşi programe, dar în care părinții nu sunt implicați” (Henderson şi Nancy, 1995). Gradul de implicare al părinţilor în viața școlară a copiilor lor influențează şi rezultatele acestora, in sens pozitiv: cu cât părinții colaborează mai bine cu școala, cu atât notele copiilor sunt mai mari. De asemenea, cercetările confirmă că, indiferent de mediul economic sau cultural al familiei, când părinții sunt parteneri în educația copiilor lor, rezultatele determină performanţa elevilor, o mai bună frecventare a şcolii, reducerea ratei de abandon școlar şi scăderea fenomenului delincventei. Educaţia nu este un proces de care este reponsabilă în mod exclusiv școala, dar nici părinții: este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părți implicate. Pentru ca actul educațional să fie unul de calitate, este necesară cooperarea dintre familie și școala, parteneriatul școală – familie fiind primul pas spre reușita școlară a elevilor.
Ce înseamnă originalitatea unei lucrări științifice? (Eseu)
„Originalitatea, independența gândirii noastre, cere în primul rând existența unei gândiri unitare, conștiente și puternice”, spunea Grigore Moisil.
În cercetarea științifică există reguli de bună conduită care se bazează pe un ansamblu de norme și proceduri destinate respectării acestora, prevăzute în Legea 206/2004 și detaliate în Codul de etică și deontologie profesională a personalului de cercetare-dezvoltare, prevăzut de Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare dezvoltare, precum și în codurile de etică pe domenii. (Ștefan, 2019, p. 208)