Starea de bine se referă la gradul de satisfacție al angajatului cu munca, la trăirea unor emoții pozitive frecvente și a unor emoții negative mai puțin frecvente. Dar starea de bine nu se rezumă doar la atât, se referă și la efectele solicitărilor ocupaționale asupra angajatului, asupra influențelor experiențelor și evaluărilor contextului muncii asupra experiențelor și evaluărilor din alt domeniu decât cel ocupațional (de exemplu viața personală) și la calitatea experiențelor psihologice de la muncă. Starea de bine prezintă două componente, una cognitivă sub forma evaluărilor subiective, și una emoțională sub forma răspunsurilor emoționale asupra aspectelor personale și de muncă. Cercetările pun accent mai mare asupra componentei cognitive, analizând starea de bine mai degrabă ca o dispoziție personală stabilă, dar cercetări recente încearcă să accentueze tot mai mult caracterul dinamic al acestui concept, lucru care îl vom discuta prin prisma teoriilor abordate în acest articol.
Comunicare eficientă – elevi fericiți
Comunicăm eficient cu elevii noștri? Aceasta este o întrebare la care răspunsul trebuie să fie afirmativ dacă dorim să fim dascăli adevărați. Relația noastră cu elevii este o construcție reciprocă ce nu rămâne fixă în timp, ci se schimbă permanent, se modelează în funcție de circumstanțe și de scopurile educative urmărite. O relație eficientă există cu adevărat numai în cazul în care are doi participanți activi: profesor și elev. Relația profesorului cu elevul nu trebuie să fie una formală, ci una capabilă să se personalizeze în funcție de situație, de grupul de elevi și de specificul acestuia.
Formarea copilului modern prin imaginea școlii sale
Putem spune că fiece școală este o unică oglindă. O oglindă cu fețe. Într-una se vede personalul managerial și corpul profesoral, iar într-una se vede grupul format din copii și familiile lor. Cei ce se zăresc pe fețele de cristal se influențează reciproc, fie în sensul dorit, fie în sensul nefavorabil. Probabil că, deloc întâmplător, cuvintele declin și dezvoltare sunt antagonice. Probabil că, tot deloc întâmplător, cuvintele comportament și caracter încep cu același C – unul constructivist. Să vedem cum ajung toate acestea să aibă înrâurire asupra imaginii școlii.
În cele ce urmează ne raportăm la factorii ce influențează mersul procesului de învățământ.
Importanța educației senzoriale și dezvoltării simțului stereognostic la elevul cu CES
Este cunoscut faptul că baza unei dezvoltări armonioase a copilului şi cunoaşterea adecvată a lumii înconjurătoare încep cu interacţiunea senzorială asupra acesteia. Dezvoltarea creierului şi evoluţia sa încep şi se bazează pe mişcare şi explorare senzorială. Atunci când copilul are o experienţă senzorială bogată, stimulii sunt abundenţi şi diferenţiati, i se oferă acestuia şansa unei dezvoltări emoţionale, intelectuale şi fizice sănătoase, cu o personalitate echilibrată.
Manualul de istorie – instrument de învățare
Manualul de istorie rămâne unul dintre cele mai importante instrumente ale muncii la clasă, dar şi individuale ale elevilor. Reforma învăţământului românesc presupune adoptarea şi utilizarea la clasă a manualelor alternative. „Manualele alternative sunt un semn al normalizării şcolii în direcţia democratizării învăţării”, reprezintă faţete ale unităţii prin diversitate pentru că acestea reflectă programa şcolară care prevede ceea ce este comun pentru toţi elevii. Manualele alternative nu reprezintă o modă importată din Occident, căci manuale alternative au existat şi în perioada interbelică în România şi s-au impus ca o necesitate datorată diversităţii manifestate atât în masa elevilor cât şi a profesorilor. Acceptând existenţa diferenţelor individuale între elevi, dascălul este conştient de necesitatea existenţei unei oferte cât mai variate de instruire, capabilă să vină în întâmpinarea diferitelor interese, nevoi, ritmuri, stiluri de învăţare şi chiar tipuri de inteligenţă.
Semnale nonverbale ale decodificării minciunii
De ce (se) mint oamenii? Probabil că oamenii mint pentru a se apăra, pentru a-și asigura supraviețuirea sau confortul, pentru a-și pune în aplicare și a-și duce planurile (oricât de malefice!) la bun sfârșit, pentru a-și vedea liniștiți de treburi. Procesul de comunicare fundamentează bazele spațiului social pentru indivizi. Comunicarea nonverbală este cea mai cea mai utilă în descifrarea limbajului trupului ce ar putea ajuta la decodificarea minciunii.
Conduita didactică a profesorului – factor esențial în sporirea eficienței metodelor activ-participative
Rezultatele la învățătură ale elevilor depind într-o mare măsură de metodele de învățământ utilizate, de mijloacele didactice, de gradul de activizare a elevilor în lecţie şi nu în ultimul rând de conduita dascălului, de stilul său pedagogic, de felul în care știe să antreneze fiecare elev după posibilitățile sale şi să-i sporească interesul pentru cunoaștere. Metodele activ-participative pot avea un randament mai mare sau mai mic, în funcţie de conduita cadrului didactic. El este cel care poate face imposibilul dacă adoptă un stil pedagogic adecvat oricărei situaţii la clasă şi dacă are tact pedagogic, mergând până la măiestrie didactică.
Mai dăinuiește literatura printre generațiile actuale de elevi?
Literatura, ca formă primordială de manifestare a narațiunii, a prezentat și va prezenta interes chiar dacă vrem sau nu. Da, putem fi sceptici în ceea ce privesc formele pe care le va dezvolta, ariile sale de manifestare, dar putem crede cu certitudine că va dăinui. De ce? Pentru că ea, ca formă de artă, manifestă frumosul și contribuie la desăvârșirea personalității individului, lucru subliniat, de altfel și de programele actuale de limba și literatura română, disciplină complexă constituită în manieră integrată pe trei axe fundamentale, numite componente – cea lingvistică, cea interrelațională, cea estetică și culturală. Aceasta din urmă „aparține literaturii, ca artă a cuvântului, care asigură dezvoltarea complexă a personalității umane” (Programa școlară pentru disciplina limba și literatura română, 2017, p. 2).
Studiu antropologic privind interacțiunea dintre cadrele didactice în grupurile de socializare la nivelul grădiniței
Cercetarea de față reprezintă o analiză antropologică care abordează modul de interacțiune al cadrelor didactice și temele abordate, în cadrul unui grup de socializare dintr-o unitate de învățământ la nivel preșcolar. Având în vedere situația actuală, grupurile de socializare sunt tot mai importante în comunicarea informațiilor de ordin personal și profesional. La nivelul unei unități de învățământ, acestea pot fi văzute ca o punte de legătură între actorii educaționali. Pe lângă toate acestea, grupurile pot fi și surse generatoare de conflicte, surse de aprecierea punctului de vedere a celuilalt sau surse care pot scoate în evidență anumite caracteristici particulare ale celor implicați în discuții.
Fenomenul burnout
În 1969, Loretta Bradley a fost prima cercetătoare care a precizat faptul că epuizarea profesională este un proces de stres particular, legat de exigențele muncii și de condițiile de muncă. Termenul burnout a fost reluat în 1974 de H.J. Freudenberger și de C. Marslach în 1976, în studiile lor referitoare la manifestările de uzură profesională, cunoscând o serie de definiții. Burnout-ul a fost definit ca o stare de epuizare emoțională, de depersonalizare și de diminuare a performanțelor, susceptibilă să apară la persoanele care lucrează cu alte persoane (Christina Maslach, Susan Jackson, 1986). În opinia lui Maslach (2001), epuizarea profesională este un sindrom de epuizare fizică și emoțională care implică dezvoltarea unei stime de sine negative și a unei atitudini profesionale negative, ducând la o pierdere a implicării și a sentimentelor pozitive. Așadar, epuizarea profesională este un rezultat al stresului cronic și al trăirii la locul de muncă, a sentimentului că există o contradicție între posibilitățile individuale și realitatea condițiilor de muncă. Apariția epuizării profesionale este progresivă, iar evoluția sa se întinde pe o perioadă lungă de timp. Burnout-ul are consecințe negative, ducând la mari influențe psihologice asupra individului. Numeroase cercetări indică faptul că o mare parte din cadrele didactice au experimentat stresul sau epuizarea profesională (Cox et al., 1985; Corten et. al.,2007).