Acest articol își propune să prezinte o modalitate de centrare a procesului de predare-învățare-evaluare pe formarea de competențe la limba modernă franceză, la gimnaziu, plecând de la profilul absolventului de gimnaziu prezentat în curriculumul național. Pentru aceasta, va fi prezentată pe scurt noțiunea de competență, tipurile de competențe prezente în programa școlară națională. Accentul va fi pus pe corelarea competențelor generale și specifice cu activitățile de învățare adaptate mediului digital pe care le poate propune profesorul la clasă, dar și exemple de tipuri de itemi selectați pentru a forma competențele specifice vizate, toate într-o manieră modernă, adaptată CECRL și Volumului complementar al CECRL (2018).
Dimensiuni ale profesorului multicultural
Valorificarea diversităţii culturale în educaţie e un domeniu încă în dezvoltare. Factorii centrali ai evoluţiei sale sunt, fără îndoială cadrele didactice, profesioniştii aflaţi cel mai aproape de elevi şi care au un rol fundamental în evoluţia acestora. Însă, nepregătiţi şi nesusţinuţi suficient, profesorii pot deveni, chiar involuntar, factori de frânare ai procesului de construire a unei şcoli democratice, nediscriminate, interculturale. Prof. Anca Nedelcu susține că „o politică eficientă de formare a cadrelor didactice pentru secolul XXI trebuie să vizeze ca un element central educaţia tuturor profesorilor, incluzându-i pe cei minoritari, prin modalităţi care îi vor susţine să primească acele cunoştinţe, abilităţi şi atitudini necesare pentru a lucra eficient cu elevii aparţinând unor grupuri etnice, sociale diverse.” Programele de dezvoltare profesională trebuie să ajute profesorii să înţeleagă elementele caracteristice ale grupurilor etnice, culturale precum şi modalităţile prin care etnicitatea, limba şi apartenenţa la o anumită clasă socială interacţionează şi influenţează comportamentele elevilor. A fi un bun cadru didactic presupune să depăşeşti ca pregătire problemele clasei sau şcolii, să ştii să gestionezi situaţii ce transcend spaţiul şcolar.
Învățarea în mediul virtual – de la atractivitate la accesibilitate: Mozaweb
De mai mult de 20 de ani deja, mediul educațional digital a devenit o realitate, chiar dacă virtuală, în care se mișcă zeci de mii de utilizatori la nivel global. Propun spre analiză un site educativ care reunește zilnic mii de utilizatori, grație faptului că are variante pentru mai mult de 30 de limbi: mozaweb.com. Site-ul este destinat nu doar „actorilor” și „regizorilor” din prim-planul actului educațional (elevii și profesorii), ci și părinților, care pot cu ajutorul acestui site să se implice activ în educația copiilor.
Aspecte ale reformării învățământului muzical din secolul XX
Sistemul de învățământ clasic/ tradiționalist adoptat treptat de țările europene începând cu secolul XVII a suferit schimbări, începând cu secolul XIX şi mai ales în secolul XX, când şi-a redefinit principiile şi s-a reorganizat, în funcţie de finalitatea urmărită. Se menține totuși sistemul clasic, care avea ca obiectiv să ofere informația teoretică şi să formeze deprinderile de scris – citit şi cântare vocală.
Sistemul nou îşi propunea ca obiectiv prioritar, ceva ce lipsea vechiului sistem şi anume: formarea interesului pentru practicarea muzicii, prin procedee, mijloace şi metode adaptate vârstei şi capacităţii de intonare a elevului. Noul sistem, cunoscut sub numele de „şcoală activă”, se însoţeşte mereu cu ceea ce este specific copilului, adică cu jocul.
Vom trece în revistă cele mai importante elemente ce au permis ca secolul XX să poată fi numit secolul reformării învăţământului muzical prin mijloacele considerate clasice.
Întâlnirea scriitorului cu lectorul său
Cartea este locul de întâlnire a scriitorului cu lectorul său. Invitația este lansată de scriitor, iar răspunsul pe care îl dă cititorul este condiționat de: vârstă, cultură, formație, informație, experiență, dispoziție, disponibilitate, sensibilitate.
Cartea există numai dacă este citită. Destinul ei este determinat de cititor. Textul tipărit rămâne același de-a lungul vremii şi pentru toți. Interpretările diferă! Așadar, lectura înseamnă comunicare: autorul (emițătorul) transmite indirect (textul este tipărit) idei (mesajul) unui receptor (lectorul). Cuvântul folosit ca „mijloc de comunicare” (codul comun celor doi) este un semn ce poartă semnificații. Semnificațiile se nasc în mintea şi inima cititorului, cel care reacționează la textul citit (feedback).
Parteneriatul școală-familie: atitudini, valori, comportamente, eficacitate
Rolul de părinte se învață empiric, fără o pregătire prealabilă sistematică. Încercările școlii de a-i forma ca părinți prin consiliere în cadrul școlii și prin Centrele de Resurse pentru Părinți sunt încă sporadice, nu suficient popularizate, uneori chiar vin târziu, după ce copilul s-a format așa cum s-a format în „cei șapte ani de-acasă”.
„Școala părinților” organizată de instituția școlară in diferite modalități vizează, de obicei, o pregătire generală, cu multă teorie, cu informație generală care prea puțin ajută la rezolvarea problemelor reale, concrete ale educației în familie.
Ce înseamnă de fapt „implicarea familiei în educație”? Este un proces de durată, ce presupune o mulțime de activități. Răspunsul poate fi „a citi o poveste înainte de culcare…”, „a verifica temele în fiecare seară…”, „a discuta cu profesorii asupra progresului copiilor”, „a ajuta școala în a-și stabili standarde de performanță”, „a limita vizionarea programelor TV”, a deveni un susținător al unei mai bune educații în comunitatea căreia aparține și a insista în a impune standarde ridicate de comportament copiilor.
Câteva din necesitățile sistemului de învățământ românesc
Nu de puține ori vorbim despre schimbarea sistemului educațional, despre neajunsurile acestuia, despre cât de mult nu se implică statul, profesorii, părinții, despre cât de mari sunt diferențele dintre ce am învățat noi și cât de puține cunosc elevii din zilele actuale. Se poate chiar să ajungem să spunem că subiecții procesului instructiv-educativ nu știu nimic. Acest nu știu nimic, este fragil de folosit în relațiile cu copiii, elevii de orice vârstă. Premisa de la care este recomandat să plecăm în epoca digitală pe care o traversăm constă în faptul că acestor copii este indicat să le formăm competențe și abilități sociale, nu doar să le transmitem cunoștințe. Aceste cunoștințe, pe care le considerăm primordiale, reprezintă doar un segment din ceea ce instituțiile de învățământ ar trebui să construiască pentru atingerea idealului educațional stipulat în legea educației și promovat de Ministerul Educației și Cercetării.
Egalitatea de șanse prin individualizarea învățării
Egalitatea presupune respectarea drepturilor copilului: dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, dreptul la libertatea de întrunire și de asociere (drepturi civile), dreptul la securitatea persoanei și la obținerea protecției statului împotriva violențelor din partea unui individ, grup, instituție, precum și drepturi economice, sociale și culturale (dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la educație și la pregătire profesională, dreptul de a lua parte, în condiții de egalitate, la activități culturale și sportive). Egalitatea șanselor semnifică oferirea de opțiuni multiple pentru capacități și aptitudini diferite, o educație pentru toți și pentru fiecare, o educație deschisă pentru toate persoanele, indiferent de vârstă și condiții socio-economice, dar și o educație pentru fiecare, în funcție de nevoile sale specifice – evitându-se omogenizarea și încurajându-se diversitatea – care să creeze premisele egalității șanselor de acces în viața socială.
Grila de evaluare – cum mă ajută?
Încă din timpul studenției învățam despre evaluarea subiectivă și cea obiectivă, despre itemi și teste de evaluare. Peste tot, în toată teoria, erau argumente pro și contra pentru fiecare tip de evaluare. Pe băncile facultății, învățam că tehnicile și instrumentele de evaluare trebuie combinate, că nu putem să ne centrăm doar pe un tip de evaluare în detrimentul celeilalte, deoarece fiecare are rolul ei bine definit și măsoară diverse arii de dezvoltare sau procese.
Ajungând profesor în învățământul special, am descoperit că o evaluare clasică bazată pe teste este destul de dificil de implementat, predominant utilizând observația directă. Acest tip de evaluare este unul subiectiv și, chiar dacă eu îmi propuneam un punctaj clar, deseori mă abăteam de la acesta.
Problemele de fond ale școlii: etica și integritatea academică
În cei aproape patruzeci de ani petrecuți la catedră, am identificat mai multe boli, unele grave, ale sistemului de învățământ românesc. Printre ele se numără și slaba pregătire etică a elevului. Cursurile de integritate academică lipsesc aproape cu desăvârșire, și astfel se întreține un climat ostil învățământului onest. Așa am ajuns să avem, după toți acești ani de absență a luptei cu plagiatul, un prim-ministru care a fost dovedit plagiator, o întreagă promoție politică de indivizi care au fost dovediți plagiatori, ba chiar și adevărate fabrici de plagiate, în universități care au ratat toate șansele de a rămâne respectabile. Acesta însă este numai vârful unui iceberg masiv. Baza piramidei e îngrijorătoare.