Poate părea surpinzător dar jocul este important nu doar pentru echilibrul psihologic al elevilor de vârstă mică, dar și al adolescenților sau chiar al adulților. În calitate de profesori, una dintre întrebările cu care ne confruntăm este: cum să proiectăm lecțiile noastre astfel încât elevii să fie motivați să învețe, iar învățarea să fie pentru ei un proces generator de bună-voie și interes.
Unul dintre răspunsuri este: învățarea prin joc. Dar, dacă această abordare este general acceptată în educația copiilor de vârstă mică, putem, oare, să aplicăm această strategie și la elevii mai mari, elevii de liceu? Poate fi această abordare o „învățare serioasă”?
Ei bine, în căutarea unor răspunsuri am încercat să privim procesul educațional din diverse perspective. Iar una dintre ele a fost perspectiva economică. Ne-am imaginat că suntem în fața unor clienți și că tot ce trebuie să facem pentru a obține profit este să le satisfacem nevoile. Și, pentru că marfa pe care o livrăm este informația, atunci, cu siguranță, această informație trebuie să ofere niște stimulente.
Rolul preotului, al familiei și al profesorului de religie în educația religioasă a elevului
Printre factorii importanți în educația religioasă a elevului, se numără preotul, familia și profesorul de religie. Fiecare dintre ei au un rol important în formarea personalității tânărului și în dezvoltarea atitudinilor și valorilor autentice. O definiție a educației religioase este prezentată de către distinșii teologi, pr. prof. dr. Sebastian Șebu, prof. dr. Monica Opriș și pr. prof.dr. Dorin Opriș. În concepția domniilor lor, educația religioasă reprezintă „activitatea pe care educatorul o desfășoară pentru dezvoltarea religiozității copilului, știut fiind faptul că omul se naște cu predispoziție spre religiozitate”. Astfel, putem preciza că educatorul reprezintă părinții, preotul și dascălul de religie, cei care prin activitatea lor, prin cunoștințele lor și valorile moral-religioase transmise, contribuie la dezvoltarea copilului.
Reducerea decalajelor prin îmbunatățirea comunicării intergeneraționale
De cele mai multe ori, barierele de comunicare între generații tind să genereze tensiuni în ambele „tabere”. Dacă în cadrul familiei, aceste tensiuni s-ar putea materializa, în cel mai bun caz, printr-o toleranţă îngăduitoare a celor tineri faţă de modul cum vârstnicii folosesc Internetul sau faţă de scăzuta lor pricepere tehnologică, la locul de muncă lucrurile se schimbă: barierele de comunicare amplifică diferenţele, afectând productivitatea şi moralul lucrătorilor.
Cu astfel de situaţii se confruntă elevii care efectuează stagiile de pregătire practică la agenţii economici: dacă în şcoală, profesorii deţin „secretul” spargerii barierelor de comunicare şi reuşesc să-i motiveze pe cei ce deprind tainele meseriei, în mediul economic real, angajaţii cu care vin în contact (de foarte multe ori din alte generaţii) se simt „blocaţi” în relaţiile de muncă temporare pe care trebuie să le stabilească.
„Drumul” de-acasă către școală – o reușită sau un eșec?!
Copiii de azi sunt adulții de mâine și de modul în care îi pregătim pentru viață depind rezultatele de mai târziu. Pentru aceasta însă este nevoie de educație, pe care nu trebuie să o privim ca o activitate izolată – ea este o sarcină atât pentru părinți, cât și pentru cadrele didactice. Copilul de azi, tânărul de mâine și adultul din viitor trebuie să fie pregătit în familie și în școală cum să muncească, cum să se dăruiască cu pasiune pentru afirmarea să deplină. Pentru obținerea acestui rezultat se cer rezolvate o seamă de probleme privind educația în familie.
Părinții trebuie să se pornească de la cunoașterea copilului, să știe astfel cum să îi influențeze psihicul, cum să-i ofere imboldurile și reperele necesare construirii personalității, cum să îl vadă pe copil dincolo de notele școlare și chiar de rezultatele unor teste.
Identitatea socială și stima de sine
În cadrul unor cercetări, s-a dovedit faptul că de câte ori grupurile sunt nevoite să-și împartă resurse, adică să intre în competiție, apare conflictul. Cercetătorii au provocat un conflict în cadrul unui experiment, desfășurat într-o tabăra de copii și au căutat soluții pentru aplanarea acestuia. O vreme, copii au fost lăsați să se joace și să lege prietenii după cum au dorit. S-au format apoi două grupuri separate unul de celălalt. Deși cele două echipe nu aveau nici un fel de contacte, se putea observa deja o anume părtinire a copiilor în favoarea propriului grup. Ceea ce dovedește nevoia de apartenență la grup a individului. În următoarea fază, grupurile au fost puse să concureze unul împotriva celuilalt în diverse jocuri și activități. S-a dovedit că ostilitatea față de „out-group” (celălalt grup, grupul căruia nu-i aparține individul) a crescut atât încât comportamentele agresive se manifestau și în afara activităților competitive propriu-zise. Pentru a preveni violențele cu urmări grave, cercetătorii a trebuit să pună capăt întrecerilor și să separe din nou grupurile. S-a tras concluzia că favorizarea grupului de apartenență și discriminarea celuilalt grup apar ca urmare a conflictului deschis între grupuri.
Posibile alternative optime pentru elevii din învățământul gimnazial cu C.E.S. în utilizarea platformelor de elearning
Centralizarea pe o singură platformă educațională a activităților didactice educaționale din România ar fi o gravă eroare care nu este luată în seamă de Ministerul Educației Naționale din România: crearea dependenței sistemului educațional din țară noastră față de proprietarii companiei care dețin platforma educațională Google classroom, cu toate cele ce decurg de aici, inclusiv implicații de ordin financiar – să nu uităm nici o clipă, scopul oricărei firme este acela de a produce profit prin orice mijloc legal (în mod oficial). Astfel, și sociologia educației arată că dependența unui sistem educațional de o (singură) variabilă externă vulnerabilizează independență acelui sistem: de exemplu, în cazul nostru, dacă toți vom folosi Google classroom, ne putem trezi oricând de condiționări financiare impuse de către proprietarul platformei pentru a putea accesa ceea ce am creat noi și elevii noștri: taxă de acces! Mai mult, în Termeni și condiții de utilizare, își rezervă acest drept.
Strategii de integrare a copiilor cu C.E.S.
Cerinţele educative speciale desemnează acele cerinţe ori nevoi speciale faţă de educaţie care sunt suplimentare dar şi complementare obiectivelor generale ale educaţiei pentru copil. Fiecare copil prezintă particularităţi individuale şi de relaţie cu mediul, trăsături care necesită o evaluare şi o abordare personalizată. Educaţia necesită o schimbare pentru a răspunde dezideratului „o societate pentru toţi”. Perceperea socială a acestor copii nu este mereu constantă, variind de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, în funcţie de cultura şi de valorile promovate.
Metode didactice active utilizate pentru integrarea copiilor cu C.E.S.
Pedagogia modernă a schimbat perspectiva generală asupra şcolii şi a funcţiei şi a finalităţilor acesteia, copiii fiind valorizaţi mai mult, educaţia fiind centrată pe elev.
Învăţământul special este o parte componentă a sistemului de învăţământ românesc şi oferă tuturor programe educaţionale potrivite nevoilor lor de dezvoltare. În ţara noastră, copiii cu dizabilităţi pot fi înscrişi în învăţământul special sau în învaţământul de masă. În şcolile de masă pot fi integraţi copii cu deficienţe medii, dificultăţi de învăţare şi tulburări de limbaj, tulburări socio-afective sau de comportament.
Metode interactive folosite în cadrul orelor de limba franceză
Procesul educațional trebuie să fie unul creativ, interdisciplinar, complex, să-i stimuleze pe elevi în vederea asimilării informațiilor, cadrul didactic realizând un scenariu cât mai interesant al zilei. La completarea scenariului ne pot fi de un real folos vizitele, plimbările, întâlnirile cu specialiștii. Prin metoda predării integrate, elevii pot să participe, să se implice mai mult, efectiv sau afectiv, prin antrenarea unor surse cât mai variate, prin prezentarea conținuturilor cu ajutorul experiențelor diverse, al învățării prin descoperire.
Predarea geografiei cu ajutorul proiectelor, în abordare interdisciplinară
Ce înseamnă învăţarea prin proiecte? Această abordare a activităților cu elevii favorizează dialogul, comunicarea, stimularea inteligenţei colective, autoeducaţia, spiritul de observaţie şi spiritul organizatoric. Învăţarea prin proiecte, datorită caracterului foarte deschis al metodei, acoperă, în mod constructiv, dezideratul comunicaţional al educabilului, îl pune în valoare şi totodată poate contribui la descoperirea unor talente şi abilităţi ascunse sau insuficient valorizate ale copiilor. Prin concepţia şi realizarea unor proiecte, elevul îşi poate dezvolta competenţe digitale (acolo unde este posibil), competenţe colaborative(cu prioritate), prin lucrul în echipă, competenţe adaptative, prin care elevul renunţă la o serie de cutume şi abilităţi de tip rutinier, tradiţionalist şi adesea păgubos în favoarea unor abilităţi moderne, adaptate noilor cerinţe curriculare prioritar formative şi nu cumulative.