Structurat în patru capitole distincte, volumul de față abordează complexitatea abordărilor intervenționale pentru persoanele cu cerințe speciale, fiind de o mare utilitate şi pentru profesori, în contextul provocărilor în creștere în demersul educațional contemporan.
În multitudinea de metode prezentate, am regăsit și PMT (Parent Management Training), o abordare al cărei scop vizează consolidarea practicilor parentale pozitive şi care se bazează pe: parenting pozitiv, disciplină consecventă, comunicare eficientă şi abilități de rezolvare a problemelor. Toate acestea pun bazele reducerii agresivității, a îmbunătățirii abilităților sociale şi vizează diminuarea simptomelor tulburărilor de comportament.
Tot în acest volum se regăsesc articole cu privire la: strategii incluzive colaborative, strategii pentru reducerea anxietății copiilor cu TSA, intervenții psihopedagogice ce implică utilizarea tehnologiei, aspecte practice din domeniul educației incluzive etc.
Gamificarea ca strategie de inovare didactică în învățământul primar
Pentru elevul din ciclul primar, învățarea este strâns legată de experiență, acțiune și descoperire. Particularitățile de vârstă ale copilului impun utilizarea unor modalități de organizare a activității didactice care să valorifice nevoia naturală de explorare, participare și progres. Jocul ocupă un loc important în universul copilului, reprezentând nu doar o activitate recreativă, ci și o modalitate de cunoaștere și de raportare la realitate.
În acest context, gamificarea reprezintă o direcție de interes pentru educație, prin valorificarea unor mecanisme specifice jocului în scopul susținerii procesului de învățare. Gamificarea presupune utilizarea unor elemente, mecanisme și principii specifice jocului în contexte care nu sunt, în mod obișnuit, jocuri. În educație, scopul acestei abordări este creșterea implicării elevilor și susținerea atingerii obiectivelor de învățare.
Eficiența pedagogică a abordării interdisciplinare
În viziunea lui Constantin Cucoş, reputat pedagog român, interdisciplinaritatea este „o formă de cooperare între discipline diferite cu privire la o problematică, a cărei complexitate nu poate fi surprinsă decât printr-o convergenţă şi o combinare prudentă a mai multor puncte de vedere”. Aşadar interdisciplinaritatea are drept scop redarea unei imagini integratoare a unei proces/ fenomen prin tratarea acestuia din perspective ştiinţifice diferite. Unul dintre aspectele cele mai importante care stau în atenţia reformei globale, comprehensive a învăţământului modern în general şi a reformei curriculare în special îl constituie organizarea interdisciplinară a conţinuturilor, care vizează depăşirea graniţelor artificiale dintre diferite discipline de învăţământ, asigurând fiecăreia posibilitatea de a participa cu propriile reţele şi scheme conceptuale şi cu propriile metode de cercetare pentru rezolvarea problematicii globale a lumii contemporane. Dicţionarele de specialitate definesc interdisciplinaritatea drept „ansamblul relaţiilor şi interacţiunilor dintre diferite conţinuturi şi mesaje angajate la nivelul unui demers didactic/ educativ cu finalitate relevantă în planul formării dezvoltării personalităţii elevului, studentului”.
Strategii de organizare și coordonare a activităților extracurriculare. Rolul parteneriatelor școală-familie-comunitate
În educație, activitățile extracurriculare sunt esențiale, deoarece ajută la creșterea competențelor sociale, emoționale și practice ale elevilor. Pentru a garanta că acestea sunt eficiente, sunt necesare metode adecvate de organizare și coordonare care să valorifice resursele disponibile și să satisfacă cerințele participanților. Planificarea participativă, care implică implicarea elevilor în proiectarea și alegerea activităților, este o primă strategie esențială. Deoarece elevii sunt implicați activ în procesul de luare a deciziilor, această metodă crește interesul și responsabilitatea lor.
Constructivismul și cerințele educației contemporane
Multitudinea de informații din mediul contemporan trasează noi cerinţe pentru domeniul ştiinţelor educaţiei, cerinţe ce par la prima vedere contradictorii. Educaţia trebuie să transmită un volum din ce în ce mai mare de informaţii, dar în acelaşi timp are menirea de a oferi puncte de reper în perspectiva unui scop bine ales astfel încât inconsistenţa sferei informaţionale să aibă, paradoxal, un fundament. Raportarea educaţiei exclusiv la una din fazele vieţii sau la un anumit spaţiu este limitativă, fiind necesară o reconsiderare a dimensiunilor educaţiei în timp şi spaţiu, astfel încât fiecare dintre noi să beneficieze pe parcursul întregii vieţi de ambientul educaţional în permanentă schimbare. Cerinţe tot mai acute de integrare a noilor tehnologii în învăţământ, de sporire a caracterului interactiv al învăţării, folosind strategii colaborative de învăţare şi de evaluare, se constituie în imperative ale dezvoltării unei societăţi şi a unei educaţii moderniste şi postmoderniste. Acest fapt nu înseamnă renunţarea totală la strategiile tradiţionale, ci împletirea armonioasă, eficientă cu cele care presupun o mai profundă implicare a elevului în procesul propriei formări.
Taxonomia lui Bloom: de la memorare la gândire critică
Articolul prezintă Taxonomia lui Bloom ca instrument de organizare a nivelurilor cognitive ale învățării și de proiectare a obiectivelor și sarcinilor educaționale. Sunt urmărite forma inițială din 1956, cu cele șase categorii ale domeniului cognitiv, și revizuirea din 2001, care introduce verbe de acțiune și nivelul „a crea”. Se discută apoi modul în care formularea cerințelor influențează profunzimea procesului de învățare și cum îl ajută taxonomia pe profesor să nu reducă predarea la memorare. Articolul evidențiază și limitele unei aplicări rigide a ierarhiei, semnalate în literatura de specialitate. Concluzia este că valoarea taxonomiei constă în perspectiva progresivă pe care o oferă asupra învățării, nu în respectarea mecanică a nivelurilor.
Rolul activităților extracurriculare în dezvoltarea elevilor. Funcțiile managementului educațional aplicate activităților extracurriculare
Activitățile extracurriculare sunt esențiale pentru dezvoltarea fizică și psihică a unui copil sau elev. Copiii și elevii învață să interacționeze cu ceilalți și să-și folosească potențialitățile. „Generează relații de prietenie și întrajutorare, fortifică simțul responsabilității și statornicește o atitudine justă față de colectiv și față de scopurile urmărite” , a afirmat I. Nicola (2000, 277-278). „Este important ca elevii/copii să fie antrenați nu numai în desfășurarea acestor activități, ci și în inițierea și organizarea acestora” (I. Nicola, 2000, 278). Activitățile extracurriculare care promovează cooperarea sunt bune. Experiențele sociale ale copiilor și elevilor sunt îmbunătățite de libertatea lor de exprimare și acțiune, precum și de relațiile lor cu colegii.
Valențe ale gândirii critice în actul paideutic
Termenul de gândire critică este folosit în cercurile pedagogice de decenii şi a ajuns să semnifice lucruri diferite pentru diferite grupuri. Pentru mulți educatori, gândirea critică înseamnă gândire de nivel superior – „superior” referindu-se, de obicei, la poziția superioară ocupată în taxonomia abilităţilor cognitive a lui Bloom.
Pedagogia digitală în predarea limbii și literaturii române: de la platforme dedicate la învățarea personalizată
Predarea Limbii și literaturii române se confruntă astăzi cu o provocare specifică: cum poate o disciplină construită tradițional pe lectura atentă, pe analiza de text și pe exprimarea scrisă și orală să valorifice, fără a-și trăda esența, instrumentele pe care digitalizarea le pune la dispoziția școlii? Răspunsul nu constă în înlocuirea cărții cu ecranul, ci în construirea unor punți autentice între cele două, în care tehnologia sprijină și amplifică, nu înlocuiește, actul lecturii și al gândirii critice.
Pornind de la această convingere, în vacanța elevilor am construit platforme digitale dedicate studiului limbii și literaturii române, care reunește într-un singur spațiu accesibil aplicații și instrumente pentru lectură, analiză literară, exersare gramaticală și pregătire pentru evaluări. Prezentul articol descrie această experiență, posibile exemplele de utilizare la clasă, atât la gimnaziu, cât și la liceu, precum și posibile reflecțiile care au rezultat din implementarea ei.
Didactica limbii franceze în era digitală: Percepții, dificultăți și impactul inteligenței artificiale la clasa a VII-a (Studiu)
În contextul transformărilor profunde generate de digitalizare, asimilarea limbilor străine – și în special a limbii franceze ca limbă străină (FLE) – este marcată de influența inteligenței artificiale (AI) și a noilor medii de comunicare virtuală. Aceste tehnologii modifică structural modul în care preadolescenții percep instrumentele lingvistice și își dezvoltă competențele de receptare și producție textuală/orală.
Limba franceză, recunoscută pentru complexitatea sa structurală și gramaticală la nivel gimnazial, reclamă strategii didactice inovatoare, capabile să răspundă realităților socio-educaționale contemporane.
Prezentul studiu investighează experimental atitudinea elevilor de clasa a VII-a față de studiul limbii franceze, modalitățile de integrare a instrumentelor AI și a rețelelor sociale în procesul de învățare, oferind totodată o analiză de tip reflexiv privind impactul stilului de predare al cadrului didactic asupra motivației specifice.