Este sancțiunea o cale eficientă de educare a copilului care manifestă un comportament-problemă?

Un profesor bun este un profesor care posedă calitățile și competențele didactice centrate pe așteptările, trebuințele și interesele elevilor, creând o comunitate, o clasă, o familie unde toți membrii se simt în siguranță, înconjurați de respect și apreciere. După Pantelimon Golu, printre abilitățile pedagogice pe care trebuie să le posede un profesor se numără cunoașterea practică a psihologiei individuale a elevilor, capacitatea de a relaționa cu elevii, dar și inspirație de moment în a lua o decizie corectă. Cum grupul de elevi este diferit, și povestea fiecărui grup este diferită. Dirigintele, care are în grijă o clasă pentru o anumită perioadă, are datoria, ca părinte sufletesc, să descopere punctele tari ale elevilor săi, ce aptitudini nu le-au fost dezvoltate și, o dată descoperite și învățate, să pună capăt problemelor de comportament, problemelor emoționale sau sociale ce s-au ivit la un moment dat.

Cu siguranță, în fiecare clasă există cel puțin un elev care să deranjeze orele sub diferite forme, împiedicându-și colegii să fie atenți la ore și să învețe. Ce decizie ar putea lua profesorul în astfel de momente? Totdeauna le sunt aduse la cunoștință părinților  abaterile copilului în speranța nerepetării acestora. Însă, de cele mai multe ori, ne grăbim să punem în aplicare ROFUIP-ul, ajungându-se până la scăderea notei la purtare. Oare, toate aceste sancțiuni conduc la schimbarea comportamentului copilului? Din experiența mea de diriginte, îmi pemit să răspund că, de cele mai multe ori, nu dau niciun rod. Procedând astfel, nu facem decât să-l îndepărtăm de colegii lui, să i se pună o etichetă, în loc ca aceștia să îl ajute, să fie mai receptivi la ceea ce se întămplă de fapt cu el.

Țin să subliniez că, cel mai adesea, „aptitudinile nedezvoltate și probleme nerezolvate… duc la manifestarea comportamentului- problemă”.

De obicei, colaborarea dintre școală și familie, în cazul copiilor cu comportament-problemă, este încărcată de multă emoție. Părinții joacă un rol important în educație, deoarece, o dată ce sunt conștienți de dificultățile prin care trece propriul copil, oferă profesorului și sprijinul necesar în rezolvarea problemei cu care se confruntă.  De cele mai multe ori, părinții sunt prea protectori cu propriii copii nerealizând cât rău le fac. Autoritatea profesorului scade o dată cu neîncrederea părintelui în deciziile pe care le ia la nivelul clasei de elevi. În loc ca discuția să fie fructuoasă pentru binele copilului, în loc să descopere împreună care sunt acele aptitudini nedezvoltate ce trebuie învățate și astfel problema să se rezolve, neînțelegerile se adâncesc, învinuindu-se reciproc de eșecul lor. Atitudinea indiferentă a părintelui față de nevoile școlii, este adesea adoptată și de elev. Trebuie să fim conștienți că oglinda părinților sunt copiii.

Ca părinte, ca profesor diriginte, avem datoria față de copil să- l ajutăm să-și dezvolte aceste aptitudini/ abilități  ca problema de comportament să se rezolve cât mai repede și  toți copiii să se simtă în siguranță.  Iată câteva dintre abilitățile nedezvoltate pe care le întâlnim la copiii cu tulburări de comportament:

• Dificultatea de a-și păstra atenția,
• Dificultatea de a fi empatic cu colegii de clasă sau de școală,
• Dificultatea de a-și exprima verbal gândurile, trăirile, sentimentele, emoțiile,
• Dificultatea de a suporta trecerea de la o sarcină la alta,
• Dificultatea de a rezolva sarcinile greoaie sau cele care, din punctul lui de vedere, sunt plictisitoare,
• Dificultatea de a trece de la o stare la alta,
• Dificultatea de a înțelege perspectiva altei persoane etc.

Cum putem să îi ajutăm pe copii să înțeleagă că acest comportament al lor ne afectează pe toți: familie, profesori, colegi? În astfel de situații apărute trebuie să conlucrăm în vederea obținerii unei soluții mulțumitoare. E nevoie de comunicare sinceră și deschisă, de încredere reciprocă între familie și școală, între părinți și copii, între profesori și elevi și în același timp de o asigurare a înțelegerii dar și a ajutorului din partea adultului  de care copiii au nevoie pentru a depăși cu ușurință dificultățile prin care trece.

Orice problemă nerezolvată este un proces creativ la care contribuie toți factorii implicați. Consider că, odată ce aptitudinea/ abilitatea nedezvoltată este identificată, problema este ca și rezolvată. Așa cum a spus și Ross W. Greene, „problemele nerezolvate sunt exemple de așteptări pe care un copil are dificultăți în a le întâmpina, în asociație cu o aptitudine nedezvoltată”.

Și ca să răspund la întrebarea mea, sancțiunea nu e o cale eficientă de educare a copilului care manifestă un comportament-problemă. Să lăsăm la o parte, pentru un timp, ROFUIP-ul și să vedem care este adevărata problemă cu care se confruntă copilul. Să ne aplecăm din când în când și la nevoile și problemele copilului și să nu uităm că și noi am fost cândva copii!

Bibliografie
Ross W. Greene, Cum să îmbunătățim disciplina copiilor la școală?, trad. Cristian Roxana, Ed. Orizonturi, București, 2015
Golu P, Psihologie socială, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1974.