Sistemul de învățământ reprezintă o componentă importantă a sistemului economic și socio-cultural al unei țări. În contextul actual, scopurile generale ale educației vizează, sub aspect formal, dezvoltarea potențialului nativ din punct de vedere intelectual, tehnic, profesional și estetic, în timp ce, sub aspect informal, urmăresc asimilarea valorilor culturale pe care omenirea le-a acumulat de-a lungul timpului.
Scopurile generale ale educației sunt transpuse în competențe specifice. Acestea trebuie adaptate la cerințele sociale care se înnoiesc permanent, fapt ce necesită, pe lângă asimilarea de către elevi a unor cunoștințe de specialitate, formarea unor capacități intelectuale și a unor deprinderi, a unei culturi generale în cadrul căreia un rol important îl ocupă istoria. Le  insuflă elevilor modele comportamentale, atitudini, sentimente, stări afective. Istoria ca disciplină de învățământ reprezintă forma didactică a bazelor științei istorice. Aceasta selectează atât calitativ cât și cantitativ faptele istorice semnificative din preistorie până în prezent, stabilind contribuția fiecărei epoci la tezaurul de valori al umanității.  În  școală,  istoria devine un mijloc important de formare și informare și deține un rol semnificativ în conturarea personalității elevului. Acesta trebuie să dobândească abilitatea de a interpreta și înțelege cauzalitatea evenimentelor, trebuie să  deprindă metodele și căile de a stăpâni, evalua și utiliza informația de specialitate.