Un profesor bun este un profesor care posedă calitățile şi competențele didactice centrate pe așteptările, trebuințele și interesele elevilor, creând o comunitate, o clasă, o familie unde toți membrii se simt în siguranță, înconjurați de respect şi apreciere. După Pantelimon Golu, printre abilitățile pedagogice pe care trebuie să le posede un profesor se numără cunoașterea practică a psihologiei individuale a elevilor, capacitatea de a relaţiona cu elevii, dar şi inspiraţie de moment în a lua o decizie corectă. Cum grupul de elevi este diferit, şi povestea fiecărui grup este diferită. Dirigintele, care are în grijă o clasă pentru o anumită perioadă, are datoria, ca părinte sufletesc, să descopere punctele tari ale elevilor săi, ce aptitudini nu le-au fost dezvoltate şi, o dată descoperite şi învăţate, să pună capăt problemelor de comportament, problemelor emoţionale sau sociale ce s-au ivit la un moment dat.

Cu siguranţă, în fiecare clasă există cel puţin un elev care să deranjeze orele sub diferite forme, împiedicându-şi colegii să fie atenţi la ore şi să înveţe. Ce decizie ar putea lua profesorul în astfel de momente? Totdeauna le sunt aduse la cunoştinţă părinţilor  abaterile copilului în speranţa nerepetării acestora. Însă, de cele mai multe ori, ne grăbim să punem în aplicare ROFUIP-ul, ajungându-se până la scăderea notei la purtare. Oare, toate aceste sancţiuni conduc la schimbarea comportamentului copilului? Din experienţa mea de diriginte, îmi pemit să răspund că, de cele mai multe ori, nu dau niciun rod. Procedând astfel, nu facem decât să-l îndepărtăm de colegii lui, să i se pună o etichetă, în loc ca aceştia să îl ajute, să fie mai receptivi la ceea ce se întămplă de fapt cu el.

Ţin să subliniez că, cel mai adesea, „aptitudinile nedezvoltate și probleme nerezolvate… duc la manifestarea comportamentului- problemă”.

De obicei, colaborarea dintre şcoală şi familie, în cazul copiilor cu comportament-problemă, este încărcată de multă emoţie. Părinţii joacă un rol important în educaţie, deoarece, o dată ce sunt conştienţi de dificultăţile prin care trece propriul copil, oferă profesorului şi sprijinul necesar în rezolvarea problemei cu care se confruntă.  De cele mai multe ori, părinţii sunt prea protectori cu propriii copii nerealizând cât rău le fac. Autoritatea profesorului scade o dată cu neîncrederea părintelui în deciziile pe care le ia la nivelul clasei de elevi. În loc ca discuţia să fie fructuoasă pentru binele copilului, în loc să descopere împreună care sunt acele aptitudini nedezvoltate ce trebuie învăţate şi astfel problema să se rezolve, neînţelegerile se adâncesc, învinuindu-se reciproc de eşecul lor. Atitudinea indiferentă a părintelui faţă de nevoile şcolii, este adesea adoptată şi de elev. Trebuie să fim conştienţi că oglinda părinţilor sunt copiii.

Ca părinte, ca profesor diriginte, avem datoria faţă de copil să- l ajutăm să-şi dezvolte aceste aptitudini/ abilităţi  ca problema de comportament să se rezolve cât mai repede şi  toţi copiii să se simtă în siguranţă.  Iată câteva dintre abilităţile nedezvoltate pe care le întâlnim la copiii cu tulburări de comportament:

• Dificultatea de a-şi păstra atenţia,
• Dificultatea de a fi empatic cu colegii de clasă sau de şcoală,
• Dificultatea de a-şi exprima verbal gândurile, trăirile, sentimentele, emoţiile,
• Dificultatea de a suporta trecerea de la o sarcină la alta,
• Dificultatea de a rezolva sarcinile greoaie sau cele care, din punctul lui de vedere, sunt plictisitoare,
• Dificultatea de a trece de la o stare la alta,
• Dificultatea de a înţelege perspectiva altei persoane etc.

Cum putem să îi ajutăm pe copii să înţeleagă că acest comportament al lor ne afectează pe toţi: familie, profesori, colegi? În astfel de situaţii apărute trebuie să conlucrăm în vederea obţinerii unei soluţii mulţumitoare. E nevoie de comunicare sinceră şi deschisă, de încredere reciprocă între familie şi şcoală, între părinţi şi copii, între profesori şi elevi şi în acelaşi timp de o asigurare a înţelegerii dar şi a ajutorului din partea adultului  de care copiii au nevoie pentru a depăşi cu uşurinţă dificultăţile prin care trece.

Orice problemă nerezolvată este un proces creativ la care contribuie toţi factorii implicaţi. Consider că, odată ce aptitudinea/ abilitatea nedezvoltată este identificată, problema este ca și rezolvată. Aşa cum a spus şi Ross W. Greene, „problemele nerezolvate sunt exemple de așteptări pe care un copil are dificultăţi în a le întâmpina, în asociaţie cu o aptitudine nedezvoltată”.

Şi ca să răspund la întrebarea mea, sancţiunea nu e o cale eficientă de educare a copilului care manifestă un comportament-problemă. Să lăsăm la o parte, pentru un timp, ROFUIP-ul şi să vedem care este adevărata problemă cu care se confruntă copilul. Să ne aplecăm din când în când şi la nevoile şi problemele copilului şi să nu uităm că şi noi am fost cândva copii!

Bibliografie
Ross W. Greene, Cum să îmbunătăţim disciplina copiilor la şcoală?, trad. Cristian Roxana, Ed. Orizonturi, Bucureşti, 2015
Golu P, Psihologie socială, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974.