Sari la conținut
Revista Profesorului

Dinamica relației profesor-elev pe scenă și în culise

• Daniela Enea • Colegiul Național Vasile Alecsandri, Bacău (Bacău) • România

În grupul școlar, rolurile jucate au un caracter dinamic. Astfel, rolul elevului evoluează – de la intrarea în scoală până la absolvirea ei – de la exercitarea drepturilor și obligațiilor implicate în dobândirea statutului de școlar până la dobândirea statutului de tânăr preocupat de rolul său profesional. Această dinamică este determinată sau influențată de cerințele activității școlare, de relațiile interpersonale în care este angrenat elevul, de evoluția sa psihologică și psihosocială, de factori mai mult sau mai puțin spontani, dar în mod hotărâtor de acțiunea educativă conștientă și sistematică a școlii. La rândul său, comportamentul de rol al profesorului evoluează prin exercitarea profesiunii, prin conlucrarea cu colegii, datorită îndrumării primite din partea factorilor de conducere și control și preocupărilor proprii de autoperfecționare (concretizată mai ales în dobândirea gradelor didactice). Conștient nu numai de îndatoririle lui, ci și de faptul că el este model pentru elevi, profesorul practică un comportament prin excelență autocontolat.

„Nu putem preda altora ceea ce vrem, ceea ce știm sau ceea ce credem că știm; nu predăm și nu putem preda decât ceea ce suntem.” (Jean Jaures)

Probleme serioase implică în momentul de față adaptarea comportamentului de rol al profesorului la cerințele societății democratice, mai ales pentru profesorul format și care a practicat multă vreme în regimul totalitar și care, rutinat, tinde să practice în continuare un stil depășit în relațiile cu elevii.

Chiar dacă pentru anumite roluri (de exemplu rolul de profesor, conducător) sunt necesare predispoziții specifice, anumite calități psihice și psihosociale native, în general comportamentul rol se învață: de către elev prin explicații, convingere și exercițiu repetat de respectare a cerințelor școlare, prin sancționarea faptelor bune sau rele de către profesor, prin formarea sa profesională și prin practicarea meseriei. O condiție minimală și desigur nu suficientă pentru formarea comportamentului specific de rol este cunoașterea de către persoană a prescripțiilor, permisiunilor și interdicțiilor  esențiale de rol propriu și de roluri corelative.

Relația profesor-elev este reciprocă. Fiecare transmite mesaje-semnale, fiecare le percepe diferit dar se influențează reciproc. Anumite cerințe influențează personalitatea fiecăruia putând deveni, cu timpul, constante ale personalității.

Pentru a analiza relațiile dintre profesori și elevi, precum și modul în care aceștia performează „front stage” și „back stage”, am apelat la interviuri tip „povestea vieții” din  care  voi prezenta câteva în cele ce urmează:

1. „Domnul diriginte în clasă este o persoană destul de severă, serioasă, glumește prea puțin și nu discută alte lucruri decât despre matematică sau diferite subiecte la dirigenție. Credeam că așa este el mereu, dar în excursie, cu toții am văzut o altă persoană , era glumeț , discuta orice cu noi, cu anumite limite bineînțeles. Când am ajuns în Brașov ne-a spus că fiecare poate face ce vrea , cu condiția să ne întoarcem la o oră stabilită în autocar. La pensiunea unde ne-am cazat, după cină am avut o mică petrecere, iar dânsul a dansat cot la cot cu noi., chiar dacă era mai în vârstă.Ne-a permis să ieșim în oraș până mai târziu și toată noaptea am făcut ce am vrut fără ca el să știe.În plus, ne striga folosind prenumele nostre, pe când în clasă ne strigă numai cu numele de familie. Am râs la glumele lui și ne-am bucurat că nu ne-a impus prea multe lucruri în afară de cele care țineau de siguranța grupului.
În drum spre casă ne-a spus că suntem o clasă foarte cuminte și că l-am surprins în mod plăcut.”

2. „Dirigintele nostru, o persoană autoritară , impunătoare , a reușit să-și iasă din tipare într-o escapadă cu noi într-o zonă montană. În dimineața cu pricina, somnoroși, l-am așteptat pe domnul diriginte care a ajuns ultimul, deși la ore este o persoană extrem de punctuală. „Noul nostru diriginte” purta un trening, deci avea o ținută sport- șocant pentru noi care l-am văzut până atunci numai în costum.Pe parcursul circuitului a spus glume la microfon, a râs împreună cu noi și, spre uimirea noastră, a renunțat la ironii.”

3. „Când l-am întâlnit prima dată pe diriginte am fost total șocat, căci avea o voce înspăimântătoare și extrem de autoritară. Tot ce ne-a spus a fost că orice abatere de la regulile impuse o să ne coste amarnic. Astfel, am devenit cea mai cuminte clasă, fiind dați drept exemplu pentru ceilalți. Chiar și atunci când nu aveam ore cu dânsul tot eram cuminți ca sfinții. Dacă cineva măcar șoptea în timpul orelor, era automat ridicat în picioare și ascultat din lecția de zi. Mai mult, i se făcea morală în fața clasei, dirigintele folosind și cuvinte mai „neortodoxe”. Ceea ce m-a uimit a fost comportamentul său dintr-o excursie:parcă era altă persoană. Am putut asculta muzica favorită, am fost lăsați să facem ce vrem, iar la discotecă și-a amintit cum e să fii tânăr. După această experiență am înțeles că atitudinea severă era doar o fațadă pentru a ne face să ne comportăm decent și să învățăm, să respectăm.”

4. „În mica nostră excursie la Brașov, nu am putut să nu sesizez schimbarea majoră a dirigintelui meu, fiind foarte uimită de înfățișarea și limbajul dirigintelui, total diferite de cele din orele de matematică. De obicei cu o înfățișare severă și autoritară care impunea respect, orele decurgeau bine, după un tipic riguros. Întotdeauna concis și foarte direct la școală, dirigintele a avut o cu totul altă atitudine în excursie : era mult mai zâmbitor și bine dispus, interesat de cum ne simțim, având grijă mereu să nu ni se întâmple ceva rău. Ca un tată protector, se uita grijuliu după noi și ne povestea întâmplări amuzante din viața lui.”

Un concept goffmanian este acela de „props”, vizând acei indici ce ne informează despre statutul social, ocupația și vârsta performerilor, un loc important în cadrul acestora ocupându-l vestimentația, aceasta fiind inclusă și în „fața personală” a individului. Analizând interviurile de tip „povestea vieții” prin care elevii erau solicitați să prezinte o întâmplare din viața lor în care au cunocut și altă față a unui profesor decât cea de la clasă, evidențiind totodată diferențele pe care le-au sesizat între imaginea front stage și back stage, am constatat că mulți dintre ei au adus în discuție aspectul vestimentar. Majoritate povestesc că schimbarea ținutei a fost o surpriză: „noul nostru diriginte purta un trening, deci avea o ținută sport- șocant pentru noi care l-am văzut până atunci numai în costum”, „am fost foarte surprinsă să îl văd îmbrăcat în jeans, tricou și adidași, căci nu mi-am imaginat vreodată că e genul care se îmbracă și sport, la școală văzându-l numai în costum”, „fără costum, îmbrăcat într-o pereche de blugi și o geacă, încerca să țină pasul cu noi, ceea ce era cam greu”, „nu am putut să nu sesizez schimbarea majoră a dirigintelui meu, fiind uimită de înfățișarea și limbajul dumnealui, total diferite de cele din orele de matematică”, „vestimentația lui era în totalitate schimbată, căci purta adidași, blugi și o vestă de iarnă. Avea și o căciulă veche care cred că era preferata lui”. Observăm că sunt reiterate cuvinte precum: „uimită”, „surprinsă”, „șocant”, „schimbare”, ce subliniază faptul că pentru elevi singura ținută pe care o asociau cu dirigintele lor era costumul purtat la școală, neimaginându-și că, în cadrul unei alte rutine, acesta ar putea să se îmbrace diferit. Acest lucru susține totodată faptul că performarea profesorului la școală, „front stage”, a fost atât de bine realizată încât a dat iluzia elevilor că e singura lui rutină, sau cel puțin cea definitorie, elevii presupunând la rândul lor că personajul proiectat în fața lor este singura realitate a individului care performează. Într-adevăr, mulți elevi nu-și pot imagina profesorul în altă ipostază, crezând că imaginea afișată la școală este singura deținută de către acesta. Așa se explică reacțiile elevilor când și-au văzut profesorul în ținută sport; cu siguranță, nu s-ar fi așteptat ca acesta să vină în excursie tot în costum, dar faptul că profesorul și-a învestit ego-ul până atunci doar cu o anumită rutină, din care deriva reputația lui profesională i-a determinat pe elevi să creadă că e singura mască ce se mulează perfect pe fața acestuia. Nu ni-l putem imagina pe Ștefan cel Mare în cămașa de noapte și nici pe Eminescu în cămașa de forță, cu mințile pierdute, așa nici elevii nu-și pot imagina profesorii purtând măști asemănătoare celor folosite de ei, toți fiind învăluiți într-o aură de sacralitate născută din admitație și respect pentru ceea ce au făcut și fac pentru spiritualitatea românească.

Și totuși, trebuie să existe o diferență între ținuta profesorului și cea a elevului, pentru că este un element important ce subliniază statutul acestuia, rolul jucat în interacțiune. Totodată, trebuie să ținem cont de faptul că fiecare rol social are repartizată o anumită față, iar rolul de profesor implică o vestimentație decentă, care să nu iasă din standardele sociale, să nu șocheze căci, în caz contrar, e posibil ca performarea să aibă de suferit. În loc să se concentreze asupra lecției, a conținutului ideatic și a valorilor transmise, ochii și mintea elevilor vor fugi către fusta scurtă și decolteul adânc al doamnei profesoare sau către jeanșii prea strâmți, freza rebelă și accesoriile ostentative ale domnului profesor.

Și limbajul folosit, aspect ce ține, după Goffman, tot de „fața personală”, a fost în concordanță cu rolul jucat de către profesor, acesta știind să facă deosebirea dintre limbajul de culise și cel de scenă. Alegerile sale lingvistice au fost adaptate situației „back stage”, respectând însă linia de conduită a unui educator, adică fără să se exagereze: „ne striga folosind prenumele noastre, pe când în clasă ne striga numai cu numele de familie”, „a renunțat la ironii “, „ne-a vorbit foarte familiar”, „vorbea foarte frumos și calm”, „cuvintele neortodoxe folosite de diriginte când moraliza un elev în fața clasei au dispărut”, „limbajul dirigintelui era total diferit de cel din orele de matematică”.

Pentru ca performarea să fie desăvârșită, trebuie să existe o conguență între „appearance” și „manner”, adică între înfățișare și modalitatea de interpretare a rolului. Aceasta a fost evidențiată de către elevi în povestirile lor, subliniind faptul că atitudinea profesorului diriginte a fost una adecvată ținutei, elevul transformându-se în prieten, partener de distracție într-un mod neașteptat de egalitarist, dacă ne raportăm la severitatea afișată de respectivul profesor la ore. Nu a mai insuflat exigență și intoleranță, ci a avut un rol mai degrabă de leader: „Credeam că așa este el mereu, dar în excursie, cu toții am văzut o altă persoană , era glumeț , discuta orice cu noi, cu anumite limite bineînțeles. Când am ajuns în Brașov ne-a spus că fiecare poate face ce vrea, cu condiția să ne întoarcem la o oră stabilită în autocar. La pensiunea unde ne-am cazat, după cină am avut o mică petrecere, iar dânsul a dansat cot la cot cu noi., chiar dacă era mai în vârstă.”, „Pe parcursul circuitului a spus glume la microfon, a râs împreună cu noi și, spre uimirea noastră, a renunțat la ironii. Seara, ne-a organizat o discotecă, a dansat cu noi.”.

De abia după acea performare back stage, elevii au înțeles că dirigintele lor este un actor desăvârșit, jucând perfect atât rolul de profesor autoritar „front stage”, cât și de prieten în culise, reușind să-și adapteze comportamentul în funcție de standardele ideale ceruta de fiecare rutină în parte. Concluziile la care au ajuns sunt sintetizate în următoarele afirmații: „Am înțeles că atitudinea sa autoritară o  folosea doar  la școală pentru a se impune. Din păcate, luni, la școală, și-a dat jos masca prietenoasă și a instaurat din nou monotona liniște de la ora de matematică.”, „De multe ori, persoanele au un comportament diferit la locul de muncă față de cel din timpul liber, un exemplu concludent fiind domnul diriginte. Mereu exigent, ferm în explicații și foarte pasionat de munca lui, domnul diriginte s-a arătat a fi cu totul altfel într-o excursie.La început am avut rețineri în a merge în acea excursie: mă gândeam că o să mă plictisesc și că ne vor fi impuse o grămadă de restricții, dar…nu a fost deloc așa.”, „Din atitudinea lui am realizat că dă dovadă de profesionalism pentru că știe să facă diferența dintre ore și timpul liber.”, „15 septembrie, eram nerăbdătoare, dar în același timp speriată… auzisem niște zvonuri cum că viitorul meu diriginte este un om destul de aspru și rigid. Da, prima oră le-a și confirmat: un om serios, de treabă, dar exigent.Mai târziu am înțeles că nu era chiar așa.Se putea observa că, deși era foarte exigent cu noi, îi eram dragi.”, „Luni, la școală și-a dat jos masca, evident spre nefericirea noastră; cu toate acestea, excursia a reușit să lase câteva urme, să facă o fisură în zidul ce ne despărțea.”, „După această experiență am înțeles că atitudinea severă era doar o fațadă pentru a ne face să ne comportăm decent și să învățăm, să respectăm.”, „Atunci am înțeles că profesorii nu se comportă întotdeauna ca la școală, că au și ei o viață complexă care nu se rezumă numai la integrale și radicali.”. Este evident că elevii au evaluat pozitiv ambele performări atât „front stage”, cât și „back stage”, corelându-le cu standardele ideale presupuse de cele două roluri și cu jocul expresie versus acțiune.

Un rol important în „back stage” l-a avut autodezvăluirea, profesorul diriginte povestind întâmplări amuzante din viața lui, despre venirea pe lume a nepoțelului său etc. Bineînțeles că a selectat anumite momente din „zona oarbă” și mai puțin din „zona ascunsă”care să creeze o atmosferă de bunădispoziție și care să nu fie discreditante. Orice proces de comunicare între oameni este dependent de gradul de cunoaștere interpersonală, de ceea ce știm sau nu știm unul de celălalt, reprezentat prin cele patru zone:

  • zona deschisă – cuprinde date despre subiectul care comunică, aflate atât în posesia sa, cât și în cea a interlocutorului.
  • zona oarbă – conține informații despre noi înșine, dar sunt accesibile și interlocutorului.
  • zona ascunsă – contrar zonei anterioare, reprezintă tot ce eu știu despre mine, dar nimeni altcineva nu știe.
  • zona necunoscută – reprezintă acele aspecte ale existenței individului pe care nici individul în cauză și nici altcineva din afară nu le cunoaște.

Dirigintele a fost apreciat și pentru că a respectat imaginea de sine a interlocutorului.  În relația de comunicare trebuie să cunoști și să respecți maniera în care individul se valorizează pe sine, modul în care se percepe pe sine ca valoare și putere în comunicare, flexibilitate manifestată în suplețe spirituală și în punerea în valoare a ideilor și sentimentelor. Totodată, a respectat nevoile celor cu care a relaționat, acest lucru  înseamnând preocupare față de cerințele interlocutorului, înseamnă politețe și empatie. Importanța acestor elemente a fost pusă în evidență și de eseurile despre profesorul ideal care au subliniat totodată faptul că stimularea motivației elevului este o artă care ține de măiestria și harul didactic al profesorului.

Cadrul didactic trebuie să aibă în vedere faptul că modul în care desfășoară activitățile de învățare în clasă, sistemul de evaluare și chiar propria lui motivație pot să acționeze asupra dinamicii motivaționale a elevului. O activitate didactică nemotivantă elimina nevoia de a ști, de a înțelege a elevului, ducând la manifestarea unui comportament deviant, și anume absenteismul școlar, în timp ce o activitate didactică puternic motivantă stârnește interesul elevului pentru activitatea de învățare, având efecte pozitive în plan cognitiv și comportamental.

Bibliografie
„The Presentation of Self in Everyday Life” (2022), Erving Goffman,  Penguin Books Ltd.
„Management general și strategic în educație- ghid practic” (2007), Alois Gherguț, Editura POLIROM.
„Managementul și gestiunea clasei de elevi – Fundamente teoretico- metodologice” (2000), Romiță B. Iucu, Editura POLIRIM.

 

Accesări: 702

prof. Daniela Enea

Colegiul Național Vasile Alecsandri, Bacău (Bacău), România

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.enea

Articole asemănătoare