Articolul prezintă schimbările pe care le produce începutul școlii în plan intraindividual și relațional pentru elevii care sunt la început de ciclu de studiu în clasa pregătitoare. Prezentarea pornește de la analiza impactului pe care îl are percepția începutului unui nou ciclu școlar asupra elevilor și familiilor lor, informațiile fiind, pe de o parte, rezultatul experienței de la cabinetul de consiliere școlară și concluziile studiilor de specialitate din domeniu, pe de alta. Abordarea temei este realizată din perspectivă psihosocială privind trecerea de la o etapă de studiu la alta. În final, articolul prezintă câteva sugestii de facilitare a adaptării micilor viitori elevi, care sunt adresate atât familiei, cât și agenților educației din instituții de învățământ preșcolar și școlar.
Portretul unui profesor – real sau ideal
La mijloc de septembrie, am trasat un portret al profesorului de astăzi și nu numai pe baza unui sondaj realizat în mediul rural pe un eșantion de 30 de persoane diverse atât din punct de vedere al vârstei, al pregătirii profesionale, al genului cât și al categoriei sociale din care fac parte respondenții. Au răspuns toți cei intervievați, la fel de colorat ca de fiecare dată, de altfel. Ideea centrală care răzbate, însă, din tot acest sondaj este că profesorul ideal se prezintă – într-un peisaj destul de sumbru.
Nevoile elevilor, nevoile profesorilor
Poate că, în ciuda maturității mele, încă se manifestă în personalitatea și comportamentul meu punerea propriului EU, cu nevoile și emoțiile proprii, pe primul loc. Poate că această tendință este doar o confirmare a faptului că ființa umană, oricât de conștientă ar fi de nevoile semenilor, oricât de empatică și de ancorată ar fi în realitatea ce o înconjoară, se preocupă mai mult de nevoile sale, le înțelege mai bine, le pune pe primul loc și dorește să le expună deoarece toate acestea fac parte din propria ființă și sunt resimțite cel mai bine. Cu toate aceste tendințe egoiste, specifice însușirii de luptător pentru supraviețuire (cel puțin emoțională), dacă aș fi întrebată despre nevoile mele în actul didactic, nu aș putea răspunde fără să mă gândesc că acestea sunt strâns legate de sarcinile și datoria pe care le am față de generațiile în față cărora mă prezint. Datoria mea este să le ofer acestor generații cea mai bună versiune a mea, versiune care ține pasul cu noutățile din sistem, cu dinamică societății, cu particularitățile generației pentru care sunt „dascăl”.
Predarea religiei prin integrarea metodelor clasice cu cele moderne
Prima formă de educație religioasă apare în cadrul familiei, prin exemplul viu pe care cei mici îl observă în practica religios-cultică a părinților sau a bunicilor. Forma de bază a acesteia constă în rugăciunea rostită cu voce tare în diferitele momente ale zilei și în anumite împrejurări ale vieții cotidiene precum servirea mesei, pornirea într-o călătorie, începutul muncii etc. În plus, formele de catehizare ale adulților din vechime au constituit modele de educație clasică a celor care doreau să devină creștini. Astfel, se poate vorbi despre adevărate școli catehetice care aveau ca scop familiarizarea viitorilor creștini cu esența religiei, cu aspecte cultice concrete și de doctrină.
Manifestarea și gestionarea furiei
Furia este una din emoțiile naturale, care face parte din repertoriul nostru emoțional, la fel ca și frica, bucuria, tristețea. Din nefericire, am învățat ori avem convingerea nesănătoasă că furia are conotații negative și că, prin urmare, ea nu trebuie arătată. Ori, e exact contrariul – pentru a-ți gestiona emoțiile, e necesar să le manifești. Bărbații nu plâng. Vă sună familiar? Sigur că da. E o altă convingere pe care o purtăm în tolba noastră. Ca părinți și educatori, e important să gândim ce convingeri așezăm în ghiozdanele copiilor/ elevilor noștri. Au ele sens? Să-i învățăm acele convingeri care îi vor ajuta să își gestioneze emoțiile.
Provocarea bullying-ului
Deși evoluăm ca inteligență și performanțe în toate domeniile, în aceeași măsură comportamentul nostru se schimbă și capătă aspecte din ce în ce mai complexe și mai periculoase. Bullying-ul este echivalentul intimidării și al dezechilibrului de putere, care presupune un comportament intenționat agresiv, care provoacă suferință fizică sau emoțională și are ca urmare un dezechilibru de putere între agresor și victimă, manifestându-se repetitiv, regulat, într-un grup de elevi. Deși deseori este confundat cu actele izolate de comportament agresiv, acestea nu dispar de la sine, necesitând intervenția adulților.
Disciplină ori pedeapsă?
„- Dacă nu îți faci temele, nu ieși cu prietenii!” și „- Dacă nu înveți, iei 4!” Câți dintre noi – și mă refer în special la cei care am crescut cu „cheia de gât” – nu am auzit aceste replici amenințătoare venind din partea părinților ori a educatorilor noștri sau nu am experimentat „scaunul rușinii” ori statul la colț? Ca să nu mai amintim și celebra nuielușă sau de cureaua tatălui… Mai poate fi discutabil dacă ne-au făcut vreun bine? Categoric, nu. A recunoaște acum că pedeapsa nu și-a atins obiectivele e doar un semn de maturitate și nu o condamnare a ceea ce a fost valabil cândva.
Precepte moderne de stimulare a interesului pentru lectură la clasele liceale
Beneficiile indiscutabile ale avansului tehnologiei într-o eră a globalizării pot avea și efecte nedorite, resimțite, în principal, la nivelul percepției tinerilor față de carte, ca obiect. Profilul cititorului acestui început de mileniu este unul aparte, el având cultura imaginii facilitate de mijloacele digitale. Este cumva firesc, căci spațiul virtual devine atractiv prin impactul vizual și prin accesibilitatea multitudinii de informații puse la dispoziție extrem de rapid, fără efort. Omul acestor timpuri moderne devine un ins banal sedus de accesibilitatea tehnologiei, rămânând „simplu, nivelat, timorat, tehnologic și relativist”.[1] Lecturile cronofage sunt înlocuite tot mai mult de recenzii accesate cu ușurință, de rezumate care nu contribuie semnificativ la bagajul cultural al elevilor. Profesorului de limba și literatura română îi revine, ca o misiune aparte, sarcina cultivării gustului pentru lectură, prin deschiderea către vastele paliere ale literaturii.
Lecții ale trecutului pentru reformarea școlii contemporane
Marele umanist olandez Erasmus afirma, încă din secolul al XVII-lea, faptul că viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul. În prezent, educaţia este apreciată ca fiind prioritate naţională și, în măsura în care învățământul are misiunea de a-i forma și de a-i învața pe copii şi pe adolescenți să știe, să facă, să conviețuiască împreună cu ceilalţi și să fie, consider că nici un guvern nu a tratat educația ca pe serviciul public cel mai important asigurat de stat.
Profesorul rezilient
Sunt o persoană rezilientă? Aceasta este întrebarea pe care fiecare dintre noi ne-o punem din ce în ce mai des, atunci când apar situații dificile în viața noastră. De obicei, când suntem în dificultate, ne măsurăm reziliența, apoi uităm de ea, punând-o la păstrare cumva până la următoarea încercare, fără a ne strădui să aflăm cum să ne autoeducăm sau cum să devenim mai rezilienți.
Reziliența unui individ poate fi definită ca fiind capacitatea acestuia de a se adapta, de a înfrunta într-o manieră pozitivă la situații dificile sau nefavorabile. A fi rezilient nu înseamnă a ocoli momentele dificile din viața ta, ci a putea să le depășești, a avea tăria de caracter, puterea și acele abilități care îți sunt necesare pentru a trece peste aceste situații.