Portret de dascăl – peste vremuri

Cu peste un secol în urmă, trăsătura dominant rurală a țării noastre reprezenta un adevăr ce nu mai trebuie demonstrat. Doi erau intelectualii satelor: învățătorul şi preotul, de obicei legați de locul în care trăiau şi respectați de ţăranii păstrători de datini străbune. Aceşti doi oameni purtau pe umerii lor o grea povară: educarea oamenilor, de la adulţi până la copii, prin mijloace şi metode variate, diferite de la o zonă la alta a ţării. Omului care avea în mână condeiul i s-a spus în multe feluri, ca definire a activităţii sale de „luminator de minţi”. Învăţătorului i s-a spus, de-a lungul timpului, şi dascăl, poate pentru faptul că primele şcoli au fost deschise în cadrul bisericilor sau mănăstirilor, iar educatori erau călugări, preoţi sau cântăreţi în strană, precum corifeii Şcolii Ardelene, mitropoliţii Veniamin Costache sau  Antim Ivireanul.

Învăţătorul ar fi fost şi un apostol al neamului… Acest  sens, suprapus pesemne cu cel biblic, al ucenicilor lui Iisus, arată capacitatea cadrului didactic de a învăţa mereu de la alţii, apoi de a împărtăşi din ştiinţa sa, altor discipoli, care aşteaptă, cu minţile şi inimile deschise, să soarbă din cupa înţelepciunii.

Istoria învățământului românesc a arătat că învățătorul avea o pregătire temeinică – de regulă Şcoala Normală de 6-5 ani, existentă doar în puține orașe din țară,  în care învăța, de la materiile principale – limba română, matematica, științele naturale, desenul şi lucrul manual, la limbi străine precum latina, greaca, franceza. Se studia temeinic didactica predării materiilor de la clasele I-IV, completată cu o practică pedagogică serioasă, cu lecții demonstrative ținute la un înalt nivel, la care asistau chiar şi notabilitățile orașului, ca la teatru.

Desigur că această pregătire minuţioasă s-a păstrat, de- a lungul timpului, în Liceele pedagogice de învăţători sau institutori şi în facultăţile de profil.

Metabolismul vieţii moderne şi reformele consecutive au determinat însă unele schimbări în ceea ce priveşte anii de pregătire a unui dascăl, forma de învăţământ urmată, modul de transmitere a noţiunilor didactice, strategiile de predare- învăţare- evaluare şi, în final, până şi denumirea omului de la catedră: profesor pentru învăţământul primar şi preşcolar…

Un lucru însă nu s- a schimbat… Învăţătorul sau „profesorul pentru învăţământul primar şi preşcolar” de acum trebuie să aibă sădită în suflet, pentru a fi un adevărat educator, o fărâmă de cer, dăruită de însăşi Dumnezeu: vocaţia. Fără această simţire sublimă, degeaba se studiază şi se ajunge la performanţa de a stăpâni la perfecţie noţiunile teoretice, regulile şi normele de predare şi evaluare, degeaba ţinuta în faţa elevilor va fi de excepţie, iar lecţiile demonstrative vor fi corecte, respectând etapele metodice.

Vocaţia este ceea ce ne- a îndemnat pe mulţi dintre noi să urmăm calea grea a educării puilor de om şi să purtăm până la moarte responsabilitatea a ceea ce vor deveni, ca oameni, în viaţă:
„Eu sunt copilul.
Tu ţii în mâinile mele destinul meu.
Tu determine în cea mai mare măsură,
Dacă voi reuşi sau eşua în viaţă.
Dă- mi, te rog, acele lucruri care
Să mă îndrepte spre fericire.
Educă- mă, te rog, ca să pot fi
o binecuvântare pentru lume.”
(din Child’s Appeal, Mamie Gene Cole)

Iubirea pentru copii, mai presus de toate, căldura sufletească, sufletul mereu tânăr, indiferent de anii care l- au nins, sunt atribute ale vocaţiei, care fac un cadru didactic să fie iubit de elevii săi. Şi nu este altă mai mare măsură a muncii împlinite de educator, decât aceea de a vedea steluţe de dragoste şi recunoştinţă, la finalul de ciclu, când „rotunjeşte” bilanţul unor ani de trudă. Nu la sclipirea orbitoare a ideilor se formează personalitatea elevilor, ci la focul molcom al sentimentelor educatorilor lor, la căldura comunicării asertive, la blândeţea introducerii unor exigenţe necesare în procesul de instrucţie şi educaţie.

Emil Cioran spunea: „Noi, modernii, nu mai ştim să privim, avem cu toţii suflete de negustor.” Se simte acut schimbarea unor mentalităţi în educaţie, în ceea ce priveşte atitudinea cadrelor didactice care predau la clase mai mari. Ni se impută nouă, celor de la ciclul preşcolar şi primar, că „dădăcim copiii”, că aceştia întâmpină la gimnaziu dificultăţi de adaptare, că ar trebui să nu le mai spunem pe prenume… Dar nu întreabă nimeni cât am realizat în anii ce au trecut în educarea copiilor, câte deprinderi de lucru am format, la câte secrete am fost părtaşi!… Educatoarea sau învăţătorul trebuie să fie, tocmai din prisma asumării rolului de părinţi ai copiilor ce le sunt încredinţaţi, în primul rând prieteni ai lor, care să îi înţeleagă şi să se facă înţeleşi. Apoi, pe parcursul anilor de şcolaritate, noi, dascălii,  trebuie să mai avem, pe rând, rolul de psihologi, asistente medicale, avocaţi, judecători, găsitori de obiecte pierdute, croitori, chiar poliţişti…

Profesia de cadru didactic este una nobilă, care conferă statutul de intelectual de frunte în orice societate. Este nu numai o profesie, ci un mod de a fi, care te însoţeşte mereu, pe drumul propriei vieţi. Nu este, ca în cazul altor meserii, ca o haină, care, odată venind acasă, o dezbraci şi o agăţi în cuier, tu preocupându- te de cu totul altceva. De această profesie nu te poţi rupe nici măcar o clipă. Acasă, după orele de la şcoală, ai de corectat zeci de caiete, fişe de lucru, de completat la portofoliul personal, de proiectat lecţiile pentru a doua zi sau de întocmit statistici cu evoluţia elevilor. În afară de această muncă, uneori obositoare şi solicitantă, mai ai în minte figura unui copil trist, o întâmplare din pauză sau gândul că nu toţi au înţeles problema…

Se poate considera că profesia de cadru didactic e ca o poveste. O poveste care începe de fiecare dată în luna septembrie, când toţi- educatori şi elevi trecem pe sub bolţile de flori, cu fiorul unui nou început în suflet şi se termină în iunie, cu alte flori, omagiu de recunoştinţă pentru noi, oamenii de la catedră.

 

Accesări: 101

prof. Mihaela Gogu

Școala Gimnazială Nicolae Stoleru, Baia (Suceava) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/mihaela.gogu

Articole asemănătoare