Sari la conținut
Revista Profesorului

Genul și limbajul în învățământul preuniversitar

• Adriana Dumitru • Colegiul Național Mihai Viteazul, Slobozia (Ialomița) • România

Limbajul pe care îl utilizăm determină limitele a ceea ce poate fi gândit și interpretează realitatea în care trăim. Percepțiile noastre despre lumea naturală și cea socială sunt determinate de limbajul pe care îl folosim și sunt deci dependente de el. Se poate astfel spune că limba este cea care codifică și construiește realitatea socială. Ea reprezintă unul din mijloacele prin care se constituie și se instituie genul (ca proces social continuu), iar analiza practicilor lingvistice nu face decât să reflecte construcția normativă a genului la toate nivelurile socialului.
A fi femeie sau a fi bărbat face ca limbajul pe care îl uzităm sau e uzitat când se vorbește cu sau despre noi să fie diferit, impregnat cu o ideologie de gen. Limbajul reflectă și promovează diviziunile de gen în societate. Departe de a depinde doar de facultățile cognitive înnăscute ale oamenilor, limbajul (și implicit uzul lingvistic) e o practică socială ce ține de istoria și condițiile de viață ale vorbitorilor. Învățământul preuniversitar devine ofertant pentru analiza diverselor tipuri de discurs, oferind, prin actanții săi, posibilitatea înțelegerii modului în care limbajul propune/impune diferite steretipuri de gândire și de comportament social.

Educația inutilă

• Silviu Suliță • Școala Gimnazială Nr.1 Suceava (Suceava) • România

Educația depinde, în mod indiscutabil, de calitatea și cantitatea informației acumulată de-a lungul generațiilor. În societatea contemporană, descoperirile științifice și invențiile tehnologice apar într-un ritm alert, determinat de revoluția industrială. Acestea își pun amprenta pe viteza de dezvoltare și modul de transformare ale informației.
Ca atare, sistemul educațional trebuie revizuit pentru a răspunde nevoilor sociale și individuale. Potrivit unui studiu realizat de European Political Strategy Center, există 10 tendințe care modelează educația.

Noi suntem aici pentru că ne pasă

• Violeta-Daniela Nedelcu • Școala Gimnazială Nr. 2 Diaconu Coresi, Brașov (Brașov) • România

Articolul reprezintă întâlnirea de lectură pedagogică, pe care am inițiat-o și care s-a desfășurat la Secția de Copii și Tineret a Bibliotecii Județene Brașov.
„Suntem aici pentru că nouă ne pasă.” Sunt cuvintele pe care 3 din 19 colege le-au spus la întâlnirea de lectură pedagogică din cadrul clubului „Inspirație pentru școală”. Și le-am recunoscut drept cuvinte-cheie. Cu 3 săptămâni în urmă, le propusesem să dezbatem primul capitol, „Starea de bine” din „Să predăm ca în Finlanda”, de Timothy Walker, și au acceptat. Întâlnirea s-a desfășurat frumos și cald, vegheați și susținuți  de d-nele bibliotecare Melania Luana Butnariu și Melinda Dinu.

Creativitatea și inteligența

• Raluca Toma • Școala Gimnazială Al.I.Cuza, Brăila (Brăila) • România

Dezvoltarea creativității capătă o importanță din ce în ce mai mare, deoarece se consideră că omul modern trebuie să fie un om creativ, capabil să se adapteze noilor condiții sociale, economice, profesionale, culturale și tehnologice. Astfel, creativitatea a devenit o condiție principală a progresului economic și social, pentru a crește calitatea vieții. Fiind un fenomen complex, creativitatea este strâns legată de celelalte procese psihice, întrucât la realizarea procesului creator participă întregul sistem psihic uman, creativitatea depinzând de memorie, de gândire, de imaginație, de voință, de atenție.

Specificul evaluării în situații educationale diverse: examenele și concursurile naționale pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar

• Liliana Faragau • Școala Gimnazială Iuliu Hațieganu, Cluj-Napoca (Cluj) • România

Specificul evaluării în contextul examenelor și concursurilor naționale pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar se conturează prin referire la câteva aspecte ce se înscriu în numeroasele încercări de creștere a calității actului educațional: deontologia evaluării – considerată ca un caz particular al deontologiei pedagogice, funcțiile evaluării prin intermediul probelor aplicate, precum și eficiența evaluării, prin referire la capacitatea sistemului de a produce, în mod satisfăcător, rezultatele preconizate.
Este evident faptul că societatea românească parcurge cu mare repeziciune etape inedite, cărora sistemul de învățământ le răspunde cu o oarecare inerție, fiind tot mai dificilă cristalizarea unei viziuni bine conturate pe termen lung, care să fie îmbrățișată de toți partenerii și beneficiarii actului educațional. În mod logic, evaluarea cadrelor didactice  trebuie să se înscrie în demersul de schimbare și de eficientizare a învățământului, prin eliminarea subiectivismului evaluării, prin cristalizarea unei ecuații personale care să fie cât mai fidelă realitații, fundamenatată pe o măsurare cât mai adevărată din punct de vedere logic și științific, dar care să nu ignore dimensiunea etică și morală a actului evaluativ. Consider că aspectele legate de etică și morală constituie resortul secret de care depinde întregul proces. Trei argumente voi aduce în sprijinul acestui punct de vedere.

Tulburările de vorbire și corectarea lor la preșcolari

• Emanuela Pintea • Școala Gimnazială Nichita Stănescu, Baia Mare (Maramureș) • România

Dacă analizăm frecvența tulburărilor de vorbire la diferite vârste, ajungem la concluzia că vârsta preșcolară deține recordul. Cauzele care stau la baza acestor tulburări pot fi grupate în două mari categorii: prima, la nivelul condițiilor, evoluției sau condițiilor și evoluției normale; cea de-a doua, la nivelul condițiilor, evoluției sau condiției și evoluției anormale.
Cele mai frecvente tulburări de vorbire care se încadrează în prima categorie constau în substituirea unor sunete mai greu de pronunțat cu altele ușoare și recurgerea la pronunțarea aproximativă. E mai ales cazul dislaliilor ușoare: sigmatisme, rotacisme, lambdacisme ș.a., multe din aceste tulburări se corectează spontan, întrucât pronunțarea corectă evoluează în strânsă legătură cu dezvoltarea aparatului fono-articulator, a auzului fonematic și cu lărgirea posibilităților de imitație verbală. Dintre elementele tipice pronunțării infantile, înlocuirea sunetului „r” cu „l” sau cu „i”, manifestă o mai mare tendință de stabilitate, menținându-se la unii copii până către vârsta de 5-6 ani.

Tratarea diferențiată a elevilor din ciclul primar

• Simonica Sonia Neagoe • Școala Gimnazială Bălilești (Argeș) • România

Cunoașterea copilului, în vederea tratării lui diferențiate, se realizează pe tot parcursul procesului instructiv-educativ.  Tratarea diferențiată a elevilor din ciclul primar este văzută de cei mai mulți învățători, în mod unilateral, ca fiind tratarea într-un anumit mod prin anumite mijloace, mai ales a unei categorii de elevi predispuși eșecului școlar.
Abordând stilul tratării diferențiate în mod corect, clasa devine un mediu dinamic și mereu în schimbare, în care dascălii pot dovedi că apreciază pe fiecare dintre elevi și pe toți elevii.

Învățarea bazată pe proiect: designul unui proiect tematic. Proiectul „Călătorie prin Europa”

• Ștefania-Roxana Pescaru • Școala Gimnazială Centrală Câmpina (Prahova) • România

În lucrarea „Programe de învățământ și educație permanentă”, L. D’Hainaut susține că: „Se acordă mai multă importanță omului care merge decât drumului pe care îl urmează. Astăzi disciplinele sunt invadate de un gigantism care le înăbușă, le abate de la rolul lor simplificator și le închide în impasul hiperspecializării. Inconvenientele tot mai evidente ale compartimentării, necesitatea din ce în ce mai manifestă a unor perspective globale și contestarea unui devotament față de obiect care face ca omul să fie uitat, au dus treptat la conceperea și la promovarea a ceea ce s-a numit interdisciplinaritate.”
În vederea pregătirii copiilor pentru a face față cu succes provocărilor lumii contemporane, școala trebuie să pună accentul pe formarea de competențe transversale și transferabile.

Integrarea metodelor active în lecțiile de istorie

• Elena Bănescu • Școala Gimnazială Grigore Radulescu, Bezdead (Dâmbovița) • România

Modificările programelor implică importante schimbări metodologice, identificarea de resurse materiale, corelarea conținuturilor aparținând diferitelor discipline, o atitudine reflexivă a fiecărui cadru didactic pentru a construi un demers educațional fundamentat psihopedagogic și atractiv pentru elevi.
În acest articol prezint câteva metode active utilizate la clasă pe parcursul unui an școlar,  în procesul de predare-învățare-evaluare la istorie.

Îmbogățirea și activizarea limbajului elevilor

• Ștefania Soroiu • Liceul Tehnologic Nr.1 Balș (Olt) • România

Direcția către care trebuie îndreptată și menținută atenția elevilor este însușirea unui limbaj cât mai bogat și divers, capacitatea acestora de a utiliza aspecte semantice diferite ale cuvintelor, posibilitatea de a-și expune cu cât mai multă ușurință, cu ajutorul limbajului, de la cele mai simple probleme până la cele mai profunde sentimente umane.
O problemă majoră cu care se confruntă deseori elevul nu este aceea că nu ar ști subiectul la care trebuie să facă referire răspunsul lui în fața profesorului, ci, mai degrabă, teama acestuia că expunerea sa nu îmbracă ideile într-un limbaj adecvat care să se ridice la expectanțele profesorului dar și la pretențiile față de propria persoană. În acest caz, elevul nu-și găsește cuvintele potrivite și în ciuda efortului, adeseori prost înțeles de profesor, apare blocajul verbal. Acest lucru se întâmplă în fața unui profesor care are pretenții foarte mari și care nu tolerează bâlbâieli, poticneli incoerente ale unui elev inhibat.