Îmbogățirea și activizarea limbajului elevilor

Direcția către care trebuie îndreptată și menținută atenția elevilor este însușirea unui limbaj cât mai bogat și divers, capacitatea acestora de a utiliza aspecte semantice diferite ale cuvintelor, posibilitatea de a-și expune cu cât mai multă ușurință, cu ajutorul limbajului, de la cele mai simple probleme până la cele mai profunde sentimente umane.
O problemă majoră cu care se confruntă deseori elevul nu este aceea că nu ar ști subiectul la care trebuie să facă referire răspunsul lui în fața profesorului, ci, mai degrabă, teama acestuia că expunerea sa nu îmbracă ideile într-un limbaj adecvat care să se ridice la expectanțele profesorului dar și la pretențiile față de propria persoană. În acest caz, elevul nu-și găsește cuvintele potrivite și în ciuda efortului, adeseori prost înțeles de profesor, apare blocajul verbal. Acest lucru se întâmplă în fața unui profesor care are pretenții foarte mari și care nu tolerează bâlbâieli, poticneli incoerente ale unui elev inhibat.

Elevul care își cunoaște această incapacitate de a se exprima plăcut și fluent, având în memorie și posibilitatea bâlbâielilor, a ironiilor colegilor, a mustrărilor profesorului, va refuza să răspundă pe viitor la orice. (De exemplu, de multe ori am întâlnit această problemă a dorinței de a răspunde a elevului dar mereu aceeași teamă că nu știe cum să se exprime, cum să înceapă). De aceea va recurge poate și el la a fi obraznic și ironic, la a-și taxa profesorii cu fel de fel de etichete, ca o armă de apărare împotriva propriei neputințe. Și toate acestea se întâmplă din cauza imposibilității exprimării sentimentelor într-un limbaj fluent și adecvat.

Studiul limbii române în școală este o sursă de dobândire de cunoștințe referitoare în principal la noțiuni , la structuri și capacități de combinare ale cuvântului. Este deosebit de importantă dobândirea acestor cunoștințe care oferă fundamentul, structura dezvoltării armonioase a limbajului, însă nu este suficient. „Școlii și slujitorilor ei le revine datoria ca, punând condeiul în mâna copilului, ghidând lectura și activitatea școlară a adolescentului, să formeze sau să întărească deprinderile lor de exprimare literară, să îmbogățească și să rafineze cunoașterea spontană a limbii cu care elevul vine de acasă, din familie. Școala nu fixează normele, ea contribuie la propagarea și respectarea lor, explicându-le, conștientizându-le , sancționând și prevenind încălcările” (Valeria Guțu Romalo ).

În momentul intrării copilului în școală, el este în posesia câtorva elemente de comunicare (în plan fonetic, lexical și gramatical) care îi permit să comunice, să emită și să recepționeze mesaje. Rolul școlii este de a dezvolta capacitățile cu care elevul vine de acasă, care pot fi mai depărtate sau mai apropiate de limba literară, și de  a asigura însușirea conștientă a limbii literare, în varianta ei „standard”, care „ mai mult decât oricare alta, constituie, într-o societate modernă, un element mediator între individ și cultură, între individ și societate” (Guțu Romalo).

Problema este destul de complexă, dar am putea identifica câteva remedii și metode prin care putem îmbogăți și activiza limbajul elevilor:

1. În ceea ce privește îmbogățirea limbajului, principalul remediu îl constituie lectura. Este adevărat că în fața calculatorului, a telefonului sau a filmelor cu violență sau aspecte tenebroase iscate din dorința celor care le produc de îmbogățire rapidă  a lor și nicidecum a limbajului telespectatorilor, lectura are de dus o luptă inegală cu acestea. Însă dragostea pentru cărți, pentru autorii de literatură trebuie cultivată cu precădere de cei doi factori de influență majoră asupra copilului: părinții și școala.

Meritul profesorului rămâne acela de a reuși să-i facă elevului cunoștință cu cei mai mari autori din domeniu și mai ales cu cei care nu apar în manuale. Ca să-ți însușești limbajul unui autor trebuie să-l citești, trebuie să-l vezi pe el dincolo de personaje, trebuie să-i cunoști sentimentele și să înțelegi că, de fapt, aceleași sentimente sunt în fiecare suflet.

Prin conversație euristică, se poate induce elevilor convingerea că orice lucru este posibil și, astfel încurajați, aceștia pot avea puterea să caute în texte trăiri, sensuri pentru viață, să recunoască și să admire identitatea sentimentelor umane. Limbajul se lustruiește din acest exercițiu. Frumusețea lui se realizează și se constituie mai ales ca rezultat al lecturii, al căutării valorilor sentimentale umane în lectură.

2. Activizarea limbajului ar trebui să urmeze primului pas cel de îmbogățire a limbajului. Dar în efortul de îmbogățire un rol important îl poate avea și metoda de activizare ce constă în exercițiile de exprimare în scris în cadrul temelor dirijate de tip „compunere” sau mai libere de tip „eseu”.

Exersând săptămânal și la intervale mai mari compuneri cu teme date și eseuri cu teme care să caute rezolvări la unele probleme, elevii conștientizează neajunsurile cauzate de limbaj, își reactivează cunoștințele de organizare a textului și în efortul de documentare și întocmire a planului compunerii este necesar să lectureze câteva texte cu referire la tema lui actualizând astfel și termeni adecvați și aspecte dintre cele mai diverse.

3. O altă metodă care poate să asigure o dinamică  bună în urmărirea atingerii celor două obiective este metoda portofoliului. Orice colectiv de elevi are câteva elemente care îndrăznesc să scrie pentru sine și nemărturisit – este vârsta când în sufletul lor se cristalizează sentimente și caută răspunsuri și știu foarte bine cât este de important să poată primi încurajarea unui om pe care elevii să-l considere „avizat”.

 4. Studiul literaturii, a noțiunilor de teorie a literaturii  reprezintă un mijloc eficient de instruire în scopul selectării corespunzătoare a lexicului și adecvării acestuia cu situații diverse de comunicare. Evidențierea imaginilor artistice, a felului construirii acestora, ilustrarea valorilor stilistice diferite de unitățile lexicale în cadre contextuale diferite, dovedirea capacității limbajului de a construi, de a califica și descalifica personaje literare reprezintă procedee importante ce trebuie abordate în efortul de îmbogățire, de activizare și de potențare a limbajului.

Alături de interpretarea textului literar sau nonliterar, activitățile de elaborare și discutare a compunerilor oferă posibilități de dezvoltare a exprimării elevilor. Aceluiași scop îi sunt subordonate orele sau secvențele de cultivare a comunicării; prin intermediul lor, elevii își consolidează achiziții și își însușesc forme noi, pe care să le integreze în enunțuri corecte.

În școală trebuie să se realizeze trecerea copilului, din punctul de vedere al exprimării, de la vorbirea învățată acasă, „limbaj familiar” la varianta standard a limbii literare , al cărei studiu se va desfășura pe durata întregii școlarități.

Bibliografie:
– Guțu Romalo, Valeria, Cultivarea exprimării în școală, în Limbă și literatură, vol I, p 98-102, 1985
– Parfene, Constantin, Literatura în școală. Contribuții la o didactică modernă a disciplinei, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977
– Olăreanu, Costache, Lectura elevilor – o problemă mereu actuală, în Revista de pedagogie, XXII, nr 11, 1973

 

Accesări: 156

Articole asemănătoare