Matematica este, pentru mulți adulți, un teritoriu al regulilor stricte, al cifrelor ordonate și al demonstrațiilor riguroase. Pentru un copil însă, ea nu începe așa. Începe cu mirare. Cu întrebări simple, dar esențiale: „De ce sunt două mere aici și trei acolo?”, „De ce are ceasul doar douăsprezece numere?”, „Cum știe telefonul cât e ora?” — întrebări care, fără să-și dea seama, îl poartă deja pe tărâmul matematicii. Pentru copil, matematica nu este inițial un șir de exerciții scrise pe caiet. Ea se naște din joc. Din piesele colorate de lego, din cuburile care se prăbușesc dacă nu sunt echilibrate, din firele de iarbă pe care le numără în joacă. Matematica apare atunci când descoperă că, dacă adaugă încă o roată la mașinuță, ea se mișcă altfel. Apare în ritmul pașilor, în ecoul bătăilor din palme, în desenul simetric al unei fluturi.
Arta de a fi profesor
Mă gândeam într-o zi că ar trebui să învăţ ceva nou, ştiţi cum se spune… în fiecare zi învăţăm câte un lucru nou. Stând pe pat şi ascultând muzică, dintr-un colţ de bibliotecă mi-a făcut cu ochiul o carte al cărei titlu m-a fascinat “Carte de înţelepciune”. Ei bine, am luat-o în mână şi am lăsat-o jos abia în momentul în care am citit pe ultima ei pagină, ultimul ei cuvânt. Pe lângă multitudinea de învăţăminte existente în conţinutul acestei cărţi, un citat mi-a atras atenţia în mod deosebit. Este un citat care după părerea mea ar trebui să caracterizeze orice profesor care se consideră a fi bun, ar trebui să fie un cod etic urmat de fiecare dascăl şi totodată ar trebui să înveţe orice elev cum să deosebească un profesor ce posedă calităţile şi competenţele necesare stimulării elevilor de unul care nu le deţine.
Tranziția elevilor de la ciclul primar la ciclul gimnazial
Trecerea de la ciclul primar la ciclul gimnazial reprezintă un moment de mare importanță în parcursul școlar al fiecărui copil. Această etapă este percepută de mulți elevi ca o „ruptură” de mediul cunoscut, sigur și apropiat pe care l-au avut alături de învățător și ca o intrare într-o lume nouă, mai complexă, unde cerințele devin mai variate și unde relațiile interumane se diversifică. Procesul de tranziție nu înseamnă doar schimbarea unor discipline, a manualelor sau a profesorilor, ci și o transformare emoțională și socială, care are nevoie de atenție și îndrumare pentru a fi depășită cu succes. În acest context, rolul colaborării dintre învățătorii de la clasa a IV-a și viitorii profesori de gimnaziu devine esențial. Elevii trebuie ajutați să înțeleagă și să accepte schimbarea, iar acest lucru poate fi realizat prin activități comune, extracurriculare, de consiliere și prin implicarea activă a părinților.
Evaluarea criterială în clasele primare, un instrument esențial pentru formarea competențelor și dezvoltarea potențialului elevilor
Evaluarea criterială nu este doar o metodă de notare, ci o paradigmă educațională care plasează în centrul procesului de evaluare obiectivele clare de învățare și așteptările explicite privind performanța elevilor. Spre deosebire de evaluarea normativă, care generează o ierarhizare a elevilor în raport cu un grup, evaluarea criterială se concentrează pe măsura în care fiecare elev a atins standardele predefinite. Această distincție fundamentală are implicații profunde asupra modului în care profesorii proiectează instruirea, oferă feedback și interpretează rezultatele evaluării.
Comunicarea asertivă – o dimensiune a comunicării educaționale
Comunicarea educațională are multiple valențe, dar una deosebit de importantă este aceea care trimite la asertivitate. În mediul școlar, comunicarea asertivă este privită ca o dimensiune fundamentală a profesionalismului didactic și a inteligenței emoționale a profesorilor, pentru că practicarea acestui mod de comunicare permite menținerea echilibrului relațional în clasă, facilitează optimizarea procesului educațional și, totodată, sprijină consolidarea unui bun climat socio-afectiv.
Violența în mediul școlar, o provocare majoră pentru sistemul educațional
Violența în școli reprezintă una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă în prezent sistemul educațional și societatea în ansamblul ei. Într-un context marcat de tensiuni sociale, economice și culturale, mediul școlar reflectă adesea disfuncționalitățile lumii din afara sălilor de clasă. Departe de a fi un spațiu izolat, școala devine frecvent scena unor manifestări violente care perturbă grav procesul de învățare, relațiile interumane și dezvoltarea emoțională a elevilor. În mod firesc, această realitate impune o analiză atentă a fenomenului, precum și identificarea unor soluții eficiente de prevenire și intervenție.
Cum vorbele modelează mințile: reflecții ale unui profesor
Cuvântul, definit ca unitate minimă de comunicare purtătoare de sens, nu este doar o combinație de litere sau sunete, ci un instrument prin care gândurile, emoțiile și ideile prind formă. Cuvintele sunt instrumente puternice. În mediul școlar, ele nu servesc doar la transmiterea cunoștințelor, ci modelează percepțiile elevilor, formează relații și contribuie la dezvoltarea lor emoțională și intelectuală. Studiile academice arată că limbajul profesorului are un impact decisiv asupra motivației elevilor și asupra capacității lor de înțelegere și de implicare activă în procesul de învățare. Dar, ca profesor, am descoperit că teoria prinde viață doar atunci când fiecare cuvânt rostit devine o alegere conștientă.
Familia Moromeților și familia contemporană: dezvoltarea gândirii critice prin literatura realistă
În paradigma educației contemporane, gândirea critică se configurează drept una dintre cele mai importante competențe transversale, indispensabilă pentru formarea unui cetățean autonom și responsabil. Ea presupune capacitatea de a analiza, interpreta și evalua informații din surse diverse, de a construi argumente coerente și de a lua decizii fundamentate pe criterii raționale și etice (Dewey, 1933; Fisher, 2011). Din această perspectivă, literatura, prin natura ei plurivocală și prin caracterul inepuizabil al interpretării, oferă un cadru privilegiat pentru exersarea gândirii critice. Textul literar nu se reduce la un sens unic, ci se deschide către o rețea de semnificații care solicită cititorului implicare activă, capacitate hermeneutică și discernământ cultural.
Romanul „Moromeții” de Marin Preda ilustrează exemplar acest potențial formativ. Prin tehnica realistă și prin modul de configurare a universului rural interbelic, opera aduce în prim-plan familia ca spațiu de tensiune, conflict și solidaritate.
Specificul jocurilor de creație în grădiniță
În cadrul jocurilor de creație, subiectul si regulile sunt inventate de copii. Copiii, folosindu-se de anumite obiecte sau jucării sau prin intermediul gesturilor şi cuvintelor, redau un aspect al realității. După vârsta de 4 ani, jocurile simbolice se transformă în joc cu reguli. Jean Piaget considera că jocul simbolic realizează un echilibru afectiv raportat la complexitatea stimulilor, a cerinţelor şi a regulilor lumii înconjurătoare. Chiar dacă reprezintă o trăire interioară a realităţilor descoperite de către fiecare copil în parte şi chiar intervenţia adultului nu schimbă conţinutul acestuia, jocul are o forţă polivalentă pentru formarea întregii personalități.
Creativitate la vârsta preșcolară
A fi creativ înseamnă a vedea aceleași lucruri ca toată lumea cu o gândire diferită cu mai multe sensuri: “eficiență, valoare, ingeniozitate, noutate, utilitate, productivitate, originalitate” (Roco, 2004). A fi creativ înseamnă a crea ceva nou, original și adecvat realității. A crea înseamnă a face să existe, a fi original, expresiv, deschizător de drumuri, inventiv, inovativ. Definitoriu pentru creativitate este noutatea și originalitatea. Ca formațiune psihică deosebit de complexă, creativitatea se caracterizează printr-o multitudine de sensuri: productivitate, utilitate, eficiență, valoare, ingeniozitate, noutate și originalitate.