Rezumat
Competențele de comunicare ale elevilor din ciclul liceal ar trebui să fie suficient de dezvoltate pentru ca actul didactic să se desfășoare în cele mai bune condiții, însă multe studii actuale atrag atenția asupra schimbărilor care devin vizibile în nivelul acestor competențe, cauzele provenind atât din zona sistemelor educaționale, din zona pregătirii și competențelor profesorilor, dar și din cauze sociale și tehnologice. Dată fiind complexitatea comunicării didactice în ora de Educație fizică, dezvoltarea competențelor în acest domeniu este imperios necesară.
Generalități privind activitatea ludică în procesul didactic la nivelul primar de învățământ
Potrivit principiului regresiei funcționale, esențial în cadrul mecanismelor psihologice de autoreglare, omul simte periodic nevoia de a trece de la o muncă încordată, care reclamă un mare consum energetic, la activitatea ludică, în vederea relaxării, a refacerii forțelor fizice şi intelectuale [1, p.730]. La fel se poate afirma despre elevul de vârstă școlară mică. Acesta, în procesul de învățare, care constituie a activitate solicitantă sub aspectul efortului fizic și intelectual, simte necesitatea de destindere și bună dispoziție. Activitățile ludice dau această posibilitate ca să se satisfăcute necesitățile elevilor, dar și să se realizeze obiective de instruire proiectate.
Așadar, pentru a încadra corect și eficient activitatea ludică în procesul didactic este necesară clarificarea acestui concept, elucidarea legăturii cu alte concepte aferente.
Sunt profesor, dar și părinte: provocările și recompensele unui dublu rol
Într-o societate care pune tot mai mult accent pe educație și pe formarea celor mai bune generații de tineri, profesia de cadru didactic a devenit una complexă, în care răspunderea și satisfacțiile se împletesc într-un echilibru fragil. Dar ce se întâmplă atunci când acest rol de profesor se suprapune cu cel de părinte? Cum reușesc cei care îndeplinesc aceste două roluri să își gestioneze viața personală și profesională? Cum influențează carierea didactică viața de familie și invers?
Integrarea artelor în proiecte interdisciplinare. Conectarea cunoștințelor cu emoțiile pentru o învățare eficientă
În fiecare an, pe 15 ianuarie, România celebrează Ziua Culturii Naționale. Este o zi în care ne-am obișnuit să reflectăm asupra bogăției și diversității patrimoniului nostru cultural. Cu această ocazie aș dori să medităm și asupra importanței integrării artelor în educația generală, ca parte esențială a dezvoltării unei educații complete și echilibrate.
Educația modernă, care nu se mai limitează azi la transmiterea unui set fix de cunoștințe, ci pune accent pe formarea unui individ creativ, flexibil și capabil să înțeleagă lumea dintr-o perspectivă interdisciplinară, revendică imperativ ca integrarea artelor în educație să devină un element de bază în pedagogia contemporană, deoarece artele pot contribui la dezvoltarea unor abilități fundamentale, precum gândirea critică, empatia și capacitatea de a rezolva probleme într-un mod inovator.
Ce este cultura, ce sunt valorile, care este importanța valorilor comune în cadrul unei culturi?
De-a lungul istoriei, încă din timpurile străvechi, oamenii au trăit urmând anumite reguli și acționând la fel, scopul fiind supraviețuirea speciei și propagarea ei, dar și stabilirea unui confort minim pentru viață. Din momentul în care au început să trăiască împreună, modul de organizare al comunității a fost stabilit și reglat, astfel încât toți să respecte aceleași norme. Fiecare activitate făcută, fiecare acțiune repetată de toți membrii comunității respective a devenit obicei al locului, tradiție, datină. Astfel au luat ființă valorile comune, acestea fiind transmise din generație în generație, copiii învățând și imitând comportamentul părinților lor. Cultura se poate defini deci ca un ansamblu de valori, atât materiale, dar mai ales spirituale, care au fost transmise generațiilor de-a lungul timpului. Viața socială a unei comunități include cultura, modul în care oamenii acționează fiind de fapt modul în care valorile comune sunt transpuse în realitate, sunt practicate.
Diversitatea culturală în educație: provocări și oportunități
În contextul actual al unei lumi marcate de globalizare accelerată, mobilitate crescută și interconectivitate fără precedent, sistemele educaționale se confruntă cu provocarea fundamentală de a se adapta la o realitate multiculturală din ce în ce mai complexă. Diversitatea culturală în educație nu mai reprezintă doar un fenomen izolat sau o excepție de la normă, ci a devenit o caracteristică definitorie a procesului educațional modern. Acest articol își propune să exploreze multiplele fațete ale diversității culturale în contextul educațional, oferind o analiză comprehensivă a provocărilor, oportunităților și strategiilor de integrare, precum și o perspectivă asupra modului în care aceasta poate fi valorificată pentru a îmbunătăți calitatea educației și a pregăti elevii pentru o societate globală.
Managementul crizelor educaționale: De la teorie la practica zilnică în clasă
Situațiile de criză educațională reprezintă o provocare majoră pentru cadrele didactice, solicitând competențe manageriale și abilități de intervenție specifice. Un studiu despre gestionarea acestor situații trebuie să includă o bază teoretică solidă și exemple practice din viața cotidiană la clasă. Conceptul de criză, derivat din grecescul „krisis”, semnifică un moment de decizie sau un punct de cotitură. În context educațional, o criză se manifestă ca un eveniment neașteptat, care generează o stare de pericol pentru climatul clasei, sănătatea sau siguranța elevilor.
Vîgotski și comunicarea din cadrul învățării colaborative
Cooperarea cu alți participanți în cadrul unei activități poate fi o practică utilă nu doar în promovarea socializării, divertismentului și a stării de bine, ci și o metodă activă de învățare. În cazul elevilor, învățarea în grup presupune ca aceștia să lucreze împreună pentru atingerea unui scop, fie că sunt într-o sarcină din timpul unei lecții de științe sau literatură, participarea la un club sau atelier, într-o trupă, într-o tabără sau când lucrează la un proiect școlar. Așa cum două organisme care formează o simbioză fiecare oferă celuilalt substanțe și energie, câte ceva, pentru a se adapta la mediu mai bine, neputând trăi separat în mod eficient, și în cazul învățării peer-to-peer, colaborative, în grup, cooperante sau cum vrei să o mai numești tu, indivizii au multiple beneficii; dacă ar fi singuri fiindu-le imposibil sau prea dificil să își atingă obiectivele.
Metode activ-participative în activitatea educativă a elevilor cu CES
Educația incluzivă reprezintă un obiectiv principal al sistemelor de învățământ moderne, având drept scop asigurarea unui mediu educațional accesibil tuturor elevilor, indiferent de particularitățile lor. În acest context, elevii cu cerințe educative speciale (CES) au nevoie de metode didactice adaptate, care să le valorifice potențialul și să le faciliteze integrarea în comunitatea școlară.
Metodele activ-participative s-au dovedit a fi soluții eficiente în sprijinirea acestui demers. Acestea pun accent pe implicarea activă a elevilor în procesul de învățare, favorizând colaborarea, creativitatea și descoperirea. În cazul elevilor cu CES, utilizarea acestor metode poate contribui semnificativ la dezvoltarea abilităților cognitive, sociale și emoționale, oferindu-le un cadru de învățare adaptat nevoilor lor. Ne propunem să evidențiem importanța metodelor activ-participative și să prezentam exemple concrete de aplicare a acestora în activitatea educativă.
Abandonul școlar – motiv de îngrijorare
Abandonul școlar a ajuns o problemă destul de gravă cu care se confruntă societatea noastră și constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ înaintea încheierii actului de studii început. Este considerat ultima fază a insuccesului școlar. Care sunt efectele abandonului școlar? Simplu: în timp, apare lipsa calificării profesionale indispensabilă, utilă pentru integrarea în societate, deci viitori șomeri, care pe termen mediu și lung reprezintă o sursă de dificultăți sociale, deci nu se vor adapta la mediul socio-profesional iar mai departe toate acestea vor duce în timp la imposibilitatea exercitării așa cum ar trebui a rolului de părinte dar și de cetățean și de membru al comunității.