Creativitatea și inteligența

Dezvoltarea creativității capătă o importanță din ce în ce mai mare, deoarece se consideră că omul modern trebuie să fie un om creativ, capabil să se adapteze noilor condiții sociale, economice, profesionale, culturale și tehnologice. Astfel, creativitatea a devenit o condiție principală a progresului economic și social, pentru a crește calitatea vieții. Fiind un fenomen complex, creativitatea este strâns legată de celelalte procese psihice, întrucât la realizarea procesului creator participă întregul sistem psihic uman, creativitatea depinzând de memorie, de gândire, de imaginație, de voință, de atenție.

Dacă avem în vedere etimologia termenului „creativitate”, vom observa că acesta provine din limba latină, din cuvântul „creare”, ce înseamnă „a zămisli”, „a făuri”, „a naște”, ceea ce presupune că definește un proces dinamic, o transformare din vechi în nou. În lucrările de specialitate, termenul „a crea” este definit ca  „a produce ceva nou în raport cu ceva vechi, cunoscut, uzual, banal”.  Termenul „creativitate” a fost introdus în vocabularul psihologic în 1937 de psihologul american Gordon W.Allport, dar, de multe ori, se folosesc cu același sens termenii inspirație, imaginație, talent, supradotare.

În capitolul „Recunoașterea creativității copiilor” din lucrarea „Creativitatea ca mod de viață”, Teresa M. Amabile propune mai multe exemple pentru a demonstra că nu putem considera atitudinea creativă ca fiind specifică unei persoane, mai ales când afirmăm „Copilul acesta este foarte creativ”. Astfel, se folosește greșit cuvântul „creativ” ca sinonim pentru „dotat”, dar creativitatea nu este același lucru cu talentul sau cu inteligența. Rolul școlii în formarea comportamentului creator este foarte important, deoarece rămâne principalul instrument pe care societatea îl folosește pentru cultivarea creativității la membrii ei tineri, de vârstă școlară.

În lucrarea „Psihologie generală”, Andrei Cosmovici a interpretat creativitatea în relație cu imaginația în capitolul “Imaginația și creativitatea”, considerând creativitatea o capacitate mai complexă, ce face posibilă crearea de produse reale ori mentale, fiind o importantă resursă de progres.

În țara noastră, cercetările asupra creativității au început după 1965, fiind abordate anumite probleme, cum ar fi: gândirea creativă, creativitatea individuală și de grup, creativitatea tehnică, etc. Psihologul Alexandru Roșca consideră creativitatea „ansamblu unitar al factorilor subiectivi și obiectivi care duc la realizarea, de către indivizi sau grupuri, a unui produs original și de valoare.”  În categoria factorilor subiectivi sunt incluși factorii intelectuali și factorii de personalitate, iar din categoria factorilor obiectivi fac parte factorii sociali și factorii biologici.

Nu putem vorbi despre creativitate dacă nu avem în vedere și gradul de originalitate pe care îl are produsul creat sau activitatea individului. Din acest punct de vedere, de multe ori creativitatea se aseamănă cu talentul, deoarece o persoană dă dovadă de talent  dacă dă dovadă de originalitate.  Paul Popescu-Neveanu subliniază faptul că orice om este creativ într-o anumită măsură, considerând că se poate vorbi de creativitate de nivel redus, de nivel mediu sau creativitate de nivel superior, din care face parte și talentul.

De-a lungul timpului au existat mai multe „teorii ale creativității”  ce au analizat acest proces complex:

• Teoria psihanalitică, introdusă de Freud în 1980, are la bază ideea că la baza procesului creativ se află elemente ale subconștientului.
• Teoria asociaționistă, ai cărei reprezentanți sunt J. Malzman și S.A. Mednick, conform cărora creativitatea presupune asocierea unor elemente date.
• Teoria behavioristă, procesul creativității fiind explicat prin formarea legăturilor de tipul stimul-răspuns.
• Teoria existențialistă, creativitatea fiind descrisă ca o „luptă existențială”, individul fiind receptiv la un mediu necunoscut.
• Teoria transferului creativității

Guilford pune accent pe rolul gândirii divergente și determinarea comportamentului creativ. Gândirea divergentă presupune generarea de idei originale pentru soluționarea unei probleme. El a realizat o serie de teste care evaluează abilități ca: fluența, flexibilitatea, originalitatea, sensibilitatea la probleme. În procesul didactic, majoritatea sarcinilor vizează găsirea unui singur răspuns la o problemă, presupunând o gândire convergentă.

• Teoria culturală a creativității acordă o importanță deosebită dependenței personalității de semenii săi, de mediu, de cultură.
• Teoria modelului structural, elaborată de Teresa M. Amabile, considerând că orice persoană normală este capabilă de creativitate, unele elemente ale creativității fiind înnăscute, altele depinzând de învățare și experiență, altele de mediul social. Alături de cunoștințele specifice unui anumit domeniu, gândirea de tip creativ și motivația intrinsecă constituie elemente fundamentale. Una dintre căile prin care profesorii pot intensifica creativitatea elevilor este să-i ajute să identifice activitățile preferate. Încurajând elevii să fie originali, profesorul poate oferi spre rezolvare sarcini inedite.

În ultimii ani, creativitatea a devenit o problemă foarte importantă, deoarece se consideră că omul modern trebuie să fie un om creativ, capabil să se adapteze noilor condiții sociale, economice, pe care le creează societatea. Astfel, creativitatea a devenit o condiție principală a progresului economic și social, pentru a crește calitatea vieții. Fiind un fenomen complex, creativitatea este strâns legată de celelalte procese psihice, întrucât la realizarea procesului creator participă întregul sistem psihic uman, creativitatea depinzând de memorie, de gândire, de imaginație, de voință, de atenție. Nu putem stimula creativitatea fără să avem în vedere și aceste procese psihice.  Creativitatea nu mai este identificată cu inteligența, ci este considerată „un fenomen psihologic complex, independent, alături de alte variabile ale psihicului uman, cu care se găsește însă într-o strânsă intercorelație operațională”.

După părerea Erikăi Landau, creativitatea este o completare a inteligenței, cea mai înaltă treaptă a inteligenței. Cu toate acestea, creativitatea presupune și îndrăzneală, nonconformism, curiozitate, dorința de a cunoaște, inițiativă, originalitate. Teresa M.Amabile susține că „oamenii extrem de creativi au tendința de a fi nonconformiști” , dar au și o forță psihică și emoțională deosebite. De aceea, rolul școlii este educarea creativității, dar nu trebuie oferite doar condițiile necesare pentru dezvoltarea capacităților și aptitudinilor necesare pentru a fi creativi, ci și valori morale pentru a-și îndrepta creativitatea în sens pozitiv.

În cazul elevilor, creativitatea reprezintă capacitatea acestora de a identifica probleme și de a găsi soluții cât mai diferite de cele existente. În urma unui studiu realizat la elevii de gimnaziu, s-a constatat că elevii cu un nivel ridicat al creativității manifestă o bună percepție de sine, precum și un set de valori și motivații care îi fac să se diferențieze de colegii lor. De cele mai multe ori, aceste trăsături pot determina anumite probleme, mai ales neacceptarea de către colegi. De asemenea, profesorii nu apreciază formularea unor judecăți originale de către elevi, dar și implicarea emoțională a acestora în sarcinile pe care le rezolvă. În mediul școlar, profesorii utilizează relativ puțin creativitatea elevilor, iar percepțiile lor asupra creativității sunt centrate pe aspectele intelectuale și pe rezolvarea de probleme. Scopul explorării creativității în școală îl reprezintă găsirea unor modalități de stimulare și recompensare a comportamentului creativ al elevilor.  Dintre indicatorii abilităților creative ale elevilor se poate observa:

• Curiozitatea
• Puterea de concentrare
• Adaptabilitate
• Puterea de muncă
• Independența
• Nonconformismul
• Capacitatea de a risca
• Intoleranța față de plictiseală

În jurul conceptului de creativitate au apărut o serie de „mituri” , cum ar fi:

• Ideile creative sunt în exclusivitate produsele inspirației iluminatorii. Cercetările au arătat că ideile creatoare sunt rezultatele unui efort susținut, dar și al implicării într-o activitate timp îndelungat.
• Randamentul școlar reprezintă principalul indicator al creativității elevilor. Elevul cu rezultate foarte bune este, de multe ori, elevul care prezintă doar opinia profesorului și redă cu fidelitate informațiile existente în manual. Cu toate aceste, s-a observat că elevii care au note mari nu sunt foarte creativi. Elevii creativi au deficiențe în formarea capacităților pe care le solicită mediul școlar.
• Creativitatea este o capacitate psihică omogenă și unitară.
  S-a observat că putem vorbi de creativitate științifică, tehnică, artistică, socială. Un elev care este creativ la literatură, nu va da dovadă de un comportament creativ și în găsirea unor soluții inedite la matematică.
• Creativitatea solicită un nivel ridicat al inteligenței.

Studiile arată faptul că inteligența și creativitatea sunt fenomene relativ independente.

În general, profesorii preferă elevii inteligenți, nu pe cei creativi, din cauza faptului că cei creativi sunt nonconformiști, fiind criticați pentru că „deranjează ora, nu sunt atenți și dau răspunsuri greșite”.

Creativitatea este o trăsătură nemodificabilă în timp, consistentă de la o situație la alta. Cercetările arată faptul că tot ceea ce trăiește individul îi afectează comportamentul creativ.

Așadar, un mediu ce provoacă și recompensează comportamentul creativ al elevului poate determina apariția unor comportamente originale și în alte sarcini decât cele pentru care a fost antrenat elevul.

Bibliografie:
1. Amabile, M.Teresa, Creativitatea ca mod de viață, Editura Științifică &Tehnică, București, 1997.
2. Cucoș, Constantin (coordonator), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice, Editura Polirom, Iași, 2009.
3. Mih, Viorel, Psihologia educației, vol. I, Editura ASCR, 2010.
4. Stoica, Ana, Creativitatea elevilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1983.