În calitate de cadre didactice, nu de puține ori ne întrebăm de ce unii elevi învață, iar alții nu, de ce unii se angajează în realizarea sarcinilor școlare și perseverează până la atingerea scopului, în vreme ce alții se descurajează la primul obstacol și abandonează activitatea. Cel puțin parțial , răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în domeniul motivației. Acesta este motivul alegerii acestei teme de discuție pentru acest articol. Voi prezenta mai întâi câteva aspecte teoretice privitoare la motivația învățării, apoi voi prezenta câteva modalități de dezvoltare a motivației elevilor pentru învățare.
Designul educației personalizate
Educația ține pasul cu lumea modernă, cu realitatea care se transformă zilnic. Prin urmare, planificarea anuală a conținuturilor e o provocare pentru profesori, în contexte școlare diferite, raportate la o realitate unică, complexă, cu un impact major care îmbină oportunități și bariere deopotrivă, valorizate în mod constructiv pentru reușita actului didactic.
Profesorul mentor. Rolul și importanța activității de mentorat. Criterii de selecție pentru profesorii mentori
Statutul conceptual al profesorului mentor este unul complex, având în vedere binomul ce îi caracterizează esența: deschizător de drumuri pentru elev și îndrumător profesional și, de ce nu, spiritual al profesorilor debutanți. Activitatea de mentorat trebuie să vină în continuarea stagiilor de practică pedagogică efectuate în timpul studiilor universitare de licență, îmbogățind această experiență cu exemplul personal de predare și de abordare a fenomenului educațional.
Rolurile profesorului de limba engleză în învățarea centrată pe elev
Educația are ca scop crearea unei ființe umane complete exploatând la nivel maxim tot potențialul unei persoane. Pentru a atinge acest țel, observăm adesea că aspectele cognitive ale personalității sunt la fel de accentuate ca și cele ce țin de aspectul afectiv. Aceste calități se dezvoltă în contextul social în care trăiește și se dezvoltă, în cazul nostru, elevul. Trăind într-o societate în permanentă schimbare, profesorul este solicitat să răspundă la aceste provocări printr-o înțelegere largă, profundă și completă asupra vieții.
Profesorul – arhitect al educației
Proiectarea didactică, etapă precedată obligatoriu de lectura și analiza programei școlare, este o activitate prin care profesorul ar trebui să găsească soluții personalizate de a transpune prevederile unui document sistemic la nivelul concret al clasei de elevi cu care lucrează, ținând cont evident de specificul acesteia. Altfel spus, prin proiectare, profesorul face o trecere de la generalitățile programei școlare la particularitățile clasei.
Povestirile digitale și gamificarea – instrumente pentru creșterea implicării elevilor de liceu în activitățile de învățare
Poate părea surpinzător dar jocul este important nu doar pentru echilibrul psihologic al elevilor de vârstă mică, dar și al adolescenților sau chiar al adulților. În calitate de profesori, una dintre întrebările cu care ne confruntăm este: cum să proiectăm lecțiile noastre astfel încât elevii să fie motivați să învețe, iar învățarea să fie pentru ei un proces generator de bună-voie și interes.
Unul dintre răspunsuri este: învățarea prin joc. Dar, dacă această abordare este general acceptată în educația copiilor de vârstă mică, putem, oare, să aplicăm această strategie și la elevii mai mari, elevii de liceu? Poate fi această abordare o „învățare serioasă”?
Ei bine, în căutarea unor răspunsuri am încercat să privim procesul educațional din diverse perspective. Iar una dintre ele a fost perspectiva economică. Ne-am imaginat că suntem în fața unor clienți și că tot ce trebuie să facem pentru a obține profit este să le satisfacem nevoile. Și, pentru că marfa pe care o livrăm este informația, atunci, cu siguranță, această informație trebuie să ofere niște stimulente.
Rolul preotului, al familiei și al profesorului de religie în educația religioasă a elevului
Printre factorii importanți în educația religioasă a elevului, se numără preotul, familia și profesorul de religie. Fiecare dintre ei au un rol important în formarea personalității tânărului și în dezvoltarea atitudinilor și valorilor autentice. O definiție a educației religioase este prezentată de către distinșii teologi, pr. prof. dr. Sebastian Șebu, prof. dr. Monica Opriș și pr. prof.dr. Dorin Opriș. În concepția domniilor lor, educația religioasă reprezintă „activitatea pe care educatorul o desfășoară pentru dezvoltarea religiozității copilului, știut fiind faptul că omul se naște cu predispoziție spre religiozitate”. Astfel, putem preciza că educatorul reprezintă părinții, preotul și dascălul de religie, cei care prin activitatea lor, prin cunoștințele lor și valorile moral-religioase transmise, contribuie la dezvoltarea copilului.
Reducerea decalajelor prin îmbunatățirea comunicării intergeneraționale
De cele mai multe ori, barierele de comunicare între generații tind să genereze tensiuni în ambele „tabere”. Dacă în cadrul familiei, aceste tensiuni s-ar putea materializa, în cel mai bun caz, printr-o toleranţă îngăduitoare a celor tineri faţă de modul cum vârstnicii folosesc Internetul sau faţă de scăzuta lor pricepere tehnologică, la locul de muncă lucrurile se schimbă: barierele de comunicare amplifică diferenţele, afectând productivitatea şi moralul lucrătorilor.
Cu astfel de situaţii se confruntă elevii care efectuează stagiile de pregătire practică la agenţii economici: dacă în şcoală, profesorii deţin „secretul” spargerii barierelor de comunicare şi reuşesc să-i motiveze pe cei ce deprind tainele meseriei, în mediul economic real, angajaţii cu care vin în contact (de foarte multe ori din alte generaţii) se simt „blocaţi” în relaţiile de muncă temporare pe care trebuie să le stabilească.
„Drumul” de-acasă către școală – o reușită sau un eșec?!
Copiii de azi sunt adulții de mâine și de modul în care îi pregătim pentru viață depind rezultatele de mai târziu. Pentru aceasta însă este nevoie de educație, pe care nu trebuie să o privim ca o activitate izolată – ea este o sarcină atât pentru părinți, cât și pentru cadrele didactice. Copilul de azi, tânărul de mâine și adultul din viitor trebuie să fie pregătit în familie și în școală cum să muncească, cum să se dăruiască cu pasiune pentru afirmarea să deplină. Pentru obținerea acestui rezultat se cer rezolvate o seamă de probleme privind educația în familie.
Părinții trebuie să se pornească de la cunoașterea copilului, să știe astfel cum să îi influențeze psihicul, cum să-i ofere imboldurile și reperele necesare construirii personalității, cum să îl vadă pe copil dincolo de notele școlare și chiar de rezultatele unor teste.
Identitatea socială și stima de sine
În cadrul unor cercetări, s-a dovedit faptul că de câte ori grupurile sunt nevoite să-și împartă resurse, adică să intre în competiție, apare conflictul. Cercetătorii au provocat un conflict în cadrul unui experiment, desfășurat într-o tabăra de copii și au căutat soluții pentru aplanarea acestuia. O vreme, copii au fost lăsați să se joace și să lege prietenii după cum au dorit. S-au format apoi două grupuri separate unul de celălalt. Deși cele două echipe nu aveau nici un fel de contacte, se putea observa deja o anume părtinire a copiilor în favoarea propriului grup. Ceea ce dovedește nevoia de apartenență la grup a individului. În următoarea fază, grupurile au fost puse să concureze unul împotriva celuilalt în diverse jocuri și activități. S-a dovedit că ostilitatea față de „out-group” (celălalt grup, grupul căruia nu-i aparține individul) a crescut atât încât comportamentele agresive se manifestau și în afara activităților competitive propriu-zise. Pentru a preveni violențele cu urmări grave, cercetătorii a trebuit să pună capăt întrecerilor și să separe din nou grupurile. S-a tras concluzia că favorizarea grupului de apartenență și discriminarea celuilalt grup apar ca urmare a conflictului deschis între grupuri.