Portretul unui profesor – real sau ideal

La mijloc de septembrie, am trasat un portret al profesorului de astăzi și nu numai pe baza unui sondaj realizat în mediul rural pe un eșantion de 30 de persoane diverse atât din punct de vedere al vârstei, al pregătirii profesionale, al genului cât și al categoriei sociale din care fac parte respondenții. Au răspuns toți cei intervievați, la fel de colorat ca de fiecare dată, de altfel. Ideea centrală care răzbate, însă, din tot acest sondaj este  că profesorul  ideal se prezintă – într-un peisaj destul de sumbru.

Meseria de profesor, din punctul de vedere al celor întrebați, nu mai reprezintă interes. Nu este motivantă nici din punct de vedere financiar, nici din punct de vedere al respectului și aprecierii față de această profesie.

Esența muncii de profesor nu stă numai  în calitatea actului educațional, ci in cel al căutării și verificării informației. Profesorul este un cercetător al realității, gata oricând să se adapteze vremurilor.

Nu mă pierd în fascinații inutile legate de meseria de „profesor”… sunt foarte bine angrenată în realitatea societății românești. De fapt, sunt sluga „adevărului”. Mi-e sete de el. Caut să informez, să transmit mai multe puncte de vedere, să educ, să realizez legături interdisciplinare, aduc unghiuri noi, dar iau și poziții fără a deveni  pătimașă. Încerc să fiu realistă, empatică, înțelegătoare și convingătoare în același timp.

Sunt pregătită oricând să-mi schimb propriile prejudecăți în fața datelor și sunt gata să merg cu capul sus la școală chiar dacă timpurile s-au schimbat. Sunt originală în alegerea și abordarea temelor și întotdeauna foarte  bine informată. Vorbesc și despre subiecte tabu, dar  am și răbdare să țin un subiect pe agendă în ciuda lipsei de reacție a elevilor, a dezinteresului total al acestora față de școală  Mă interesează realitatea sumbră, mă interesează schimbarea, intru în esența lucrurilor și mă întorc de-acolo cu revelații pentru toți elevii mei.

Dacă am antrena o schimbare, dacă am acționa altfel decât impulsiv și emoțional, dacă am fi informați pentru a acționa rațional, cred că am realiza ceva… acea schimbare prin pași mici, dar siguri, „schimbarea lui «eu cu mine» (adică îmi pun întrebări și încerc să găsesc răspunsurile la acestea, gândesc critic, divergent, constructiv, ies din carapacea mea), schimbarea lui «eu cu ceilalți» (percepție față de ceilalți, de societate în general, atitudine față de ceilalți ,indiferent de mediul din care provin) și, în unele cazuri, schimbări instituționale”. Aș vrea  să punem un accent mai mare pe  poveștile acelea  mici, reale, care mișcă oamenii individual. Să facem ceva.

Dacă cei din jur ar reuși să dobândească o înțelegere mai profundă a percepțiilor și practicilor actuale ale profesorilor, ar putea să-i ajute mai bine pe profesori să-și însușească disponibilitatea de a trece la încorporarea practicilor efective, astfel încât să monitorizeze reacția elevilor; pentru a respecta și a depăși așteptările; și pentru a rezolva în mod  colaborativ a tuturor problemelor ivite.

Dacă ne uităm în jur, vedem cum motivația de a fi profesor scade pe zi ce trece. Fie că ne place sau nu ne place, profesorul are o mare responsabilitate ,aceea de a forma cetățenii de mâine. De obicei, atunci când ne gândim la un profesor ne gândim la acea persoană care are vocație pentru profesia de dascăl. Dar vocația nu e suficientă…

Deci pot spune că nu susțin că există un profesor care să poată îndeplini toate caracteristicile unui profesor ideal dar, cred  că dacă nu ar exista acest ideal, nu ar exista evoluție și nu am avea o țintă înaltă la care să tindem.

„Cred că judecăm foarte mult” , spune o persoană dintre cei întrebați , „avem «păreri» despre orice și cerem foarte mult de la cei din jur, uitându-ne prea puțin la noi înșine și la cum putem aduce o îmbunătățire mai degrabă decât o critică”.

 

Accesări: 48

Articole asemănătoare