Săptămânile patimilor pentru profesori
Scriu articolul acesta pe 10 iunie. Mai e o săptămână și se termină școala. Cei care sunt străini de sistemul preuniversitar de educație, sau care nu au de ce să se gândească la el, vor crede că profesorii, ca și elevii lor, se pregătesc pentru o lungă și lipsită de griji vacanță, ba chiar că sunt deja în vacanță, din moment ce mare lucru nu se mai predă, evaluările se vor fi făcut, grijile vor fi trecut.
Ei bine, aș vrea să vă spun că această ultimă săptămână de școală, ca ultimele 2-3 săptămâni dinaintea clopoțelului de final, de fapt, sunt săptămâni ale patimilor. Este momentul când se culeg roadele unui an școlar întreg, pentru elevi, pentru părinții lor și pentru profesori. Pentru profesoara de liceu care sunt, a fost un an școlar ca toți ceilalți, cu tensiuni, cu angoase, cu trăirea, din nou, a sentimentului inutilității cu, deseori în colțul minții, aceeași întrebare: oare ar trebui să fac altceva? Oare ar trebui să îmi caut alt serviciu? Oare tot efortul meu folosește cuiva și la ceva? Renunți să îți duci gândul până la capăt, ba chiar începi să te împăunezi un pic, atunci când te pomenești cu câte o scrisoare sau câte un mesaj lung și sensibil de la un fost sau actual elev care îți spune cât ai însemnat, cât însemni în viața lui și cât de recunoscător îți va fi mereu.