Biblioterapia în clasa de elevi

Când avem de-a face cu condiții precum anxietatea și depresia sau cu găsirea unor modalități pentru a face față durerii, uneori poate fi dificil să înțelegem ceea ce se întâmplă în mintea și corpul nostru, mai ales dacă nu avem altă experiență cu care să o comparăm. Biblioterapia își propune să reducă acest decalaj prin utilizarea literaturii ca sprijin pentru   îmbunătățirea vieții, oferind informații, sprijin și îndrumări sub formă de citire de cărți și povești.

Biblioterapia se referă, în general, la utilizarea literaturii pentru a ajuta oamenii să facă față problemelor emoționale, bolilor mintale sau schimbărilor din viața lor (Pardeck, 1994) sau pentru a produce o schimbare eficientă și pentru a promova creșterea și dezvoltarea personalității (Lenkowsky, 1987; Adderholdt-Elliott & Eller, 1989). Prin furnizarea de literatură relevantă pentru situațiile personale și nevoile lor de dezvoltare în momente adecvate (Hebert & Kent, 2000), practicienii în biblioterapie încearcă să ajute oamenii de toate vârstele să se înțeleagă pe ei înșiși și să facă față problemelor precum separarea și divorțul, abuzul asupra copiilor, plasamentul maternal și adopția. Din punct de vedere istoric, biblioterapia datează din anii 1930, când bibliotecarii au început să alcătuiască liste cu materiale scrise care îi ajutau pe indivizi să-și modifice gândurile, sentimentele sau comportamentele în scopuri terapeutice. Consilierii au lucrat împreună cu bibliotecarii pentru a „prescrie” literatură selectată pentru clienții care se confruntă cu probleme (Pardeck, 1994).

Premisa de bază a biblioterapiei este aceea că clienții se identifică cu personaje literare asemănătoare cu ei înșiși, o asociere care îi ajută pe clienți să elibereze emoții, să câștige noi direcții în viață și să exploreze noi moduri de a interacționa (Gladding & Gladding, 1991). Cititorii adolescenți, de exemplu, se pot simți ușurați că nu sunt singurii care se confruntă cu o problemă specifică. Ei învață indirect cum să-și rezolve problemele reflectând asupra modului în care personajele din carte le rezolvă pe ale lor (Hebert & Kent, 2000).

Practica biblioterapiei a variat în abordare și focalizare de când a fost folosită pentru prima dată în anii 1930. Biblioterapia tradițională, de exemplu, a avut tendința de a fi mai „reactivă” în abordarea sa, în sensul că procesul s-a concentrat pe determinarea persoanelor să reacționeze pozitiv sau negativ la materialul de citit. Abordările mai recente presupun însă că procesul terapeutic este de fapt unul mai interactiv: cititorul devine parte a procesului intelectual și emoțional în desfășurare al poveștii, iar în încercarea sa   de a înțelege ceea ce este comunicat la cele mai profunde niveluri, cititorul răspunde prin realizarea unei alternanțe sau modificări pozitive în comportament sau atitudine (Myers, 1998). În biblioterapia interactivă, participanții se angajează în activități care îi ajută să reflecteze asupra a ceea ce citesc, cum ar fi discuțiile de grup și scrierea de jurnal de dialog (Palmer, et al., 1997; Anderson & MacCurdy, 2000; Morawski & Gilbert, 2000).

În biblioterapie clinică și biblioconsiliere, practicienii calificați folosesc metode terapeutice pentru a ajuta persoanele care se confruntă cu probleme emoționale grave. Profesorii de la clasă sunt mai predispuși să folosească biblioterapia de dezvoltare, care implică ajutarea elevilor în sănătatea și dezvoltarea lor normală. Avantajul acestei din urmă abordări este că profesorii pot identifica preocupările elevilor lor și pot aborda problemele înainte ca acestea să apară. Elevii pot fi, de asemenea, ghidați prin etapele previzibile ale adolescenței, cunoscând la ce să se aștepte și cu exemple despre modul în care alți adolescenți s-au confruntat cu aceleași preocupări (Hebert & Kent, 2000).

Indiferent de abordarea pe care o implică, biblioterapia necesită o planificare atentă. Aceasta caută să ajute clienții să răspundă direct la materialele care le sunt oferite, astfel încât schimbarea să fie efectuată prin catharsis (o curățare a emoțiilor, în primul rând prin artă), perspicacitate sau „copierea comportamentelor caracterului” (Gladding & Gladding, 1991).

Etape de bază în biblioterapie

În general, activitățile în biblioterapie sunt concepute pentru că:

  • furnizează informație
  • oferă informații
  • stimulează discuția despre probleme
  • se comunică noi valori și atitudini
  • creează conștientizarea faptului că alți oameni au probleme similar
  • oferă soluții realiste la probleme

Procesul trece prin patru etape de bază (Pardeck, 1993): identificare, selecție, prezentare și urmărire. În primele două etape, trebuie identificate nevoile clienților și selectate cărți adecvate pentru a se potrivi cu problemele lor specifice. Procesul de selecție necesită abilități și perspicacitate, deoarece cărțile trebuie să ofere informații corecte despre o problemă, fără a oferi un sentiment fals de speranță. Cărțile trebuie apoi prezentate cu atenție și strategic, astfel încât clienții să poată vedea asemănări între ei și personajele cărții. Odată ce clienții se pot identifica cu personajul principal, intră în etapa de urmărire în care împărtășesc ceea ce au câștigat. Ei exprimă catharsis verbal în discuții sau în scris, sau prin mijloace nonverbale precum arta (Sridhar și Vaughn, 2000), jocurile de rol, rezolvarea creativă a problemelor sau opțiunile auto-selectate pe care elevii să le urmărească individual (Hebert și Kent, 2000). Odată ce a avut loc catharsisul, clienții pot fi îndrumați să obțină o perspectivă asupra problemei.

Succesul programului de biblioterapie depinde în mare măsură de cât de bine își joacă profesorii sau consilierii rolul vital de facilitator pe parcursul întregului proces. Sridhar & Vaughn (2000) oferă idei utile despre modul în care profesorii se pot pregăti pentru proces și ce pot face înainte, în timpul și după citire.

Beneficiile și limitele biblioterapiei

Pe lângă „cum” se efectuează biblioterapie, practicienii trebuie să fie, de asemenea, conștienți de potențialele beneficii și capcane asociate cu această procedură. Biblioterapia are o valoare evidentă prin faptul că oferă participanților posibilitatea de a se recunoaște și de a înțelege pe ei înșiși, caracteristicile lor și complexitatea gândirii și comportamentului uman. De asemenea, poate promova dezvoltarea socială, precum și dragostea pentru literatură în general și pentru lectura în special (Gladding & Gladding, 1991). Reduce sentimentele de izolare care pot fi resimțite de persoanele cu probleme.

Eficacitatea biblioterapiei, cu toate acestea, poate fi limitată de disponibilitatea materialelor pe anumite subiecte, precum și de lipsa pregătirii și a dorinței clienților de a citi. De asemenea, clienții își pot proiecta propriile motive asupra personajelor și astfel își pot consolida propriile percepții și soluții. În plus, participanții pot fi defensivi, ignorând astfel acțiunile personajelor și eșuând să se identifice cu ele, sau chiar ajungând să-i folosească ca țapi ispășitori. Unele dintre aceste limitări pot fi depășite prin continuarea procesului în sine, jocul de rol și utilizarea discuțiilor de grup (Gladding & Gladding, 1991). Limitările facilitatorului sunt, de asemenea, o provocare: facilitatorii pot avea cunoștințe limitate despre dezvoltarea umană și problemele de dezvoltare și despre literatura adecvată. Prin urmare, facilitatorii trebuie să fie instruiți corespunzător și expuși unui repertoriu de literatură adecvată pentru utilizarea în biblioterapie. O altă limitare poate consta în procesul de biblioterapie în sine: de exemplu, clienții ar putea să nu fie dispuși să discute despre domenii care sunt incomode sau facilitatorii pot insista să facă un pact pe cheltuiala clientului. Procesul este, de asemenea, limitat dacă atât clientul, cât și consilierul rămân la probleme de suprafață. Aceste limitări pot fi abordate prin suspendarea sesiunilor până când ambele părți sunt pregătite și dispuse să lucreze, prin înregistrarea și criticarea sesiunilor selectate, astfel încât facilitatorii să își poată monitoriza propriile reacții la anumiți clienți sau zone cu probleme și prin revizuirea problemelor din poveștile care au fost tratate superficial în sesiunile anterioare (Gladding & Gladding, 1991).

Concluzie

Biblioterapia este o metodă potențial puternică pe care profesorii și consilierii din cadrul  școlilor o pot folosi la mai multe niveluri și în fiecare clasă școlară. Pentru a stabili un program de biblioterapie într-o instituție, practicienii trebuie să prezinte procedura ca una neamenințătoare, începând cu procesul de biblioguidance, de exemplu. De asemenea, trebuie să solicite contribuția și sfatul colegilor, părinților și directorilor. În plus, ei trebuie să fie mereu atenți la limitările biblioterapiei.

Bibliografie
1. Adderholdt-Elliott, M. & Eler, S. H. (1989). Counseling   students who are gifted through bibliotherapy. Teaching Exceptional Children. 22(1), 26-31.
2. Anderson, C. M. & MacCurdy, M. M. (2000). Writing and healing: Toward an informed practice. Urbana, IL: National Council of Teachers of English.
3. Gladding, S. T. & Gladding, C. (1991). The ABCs of bibliotherapy for school counselors. School Counselor, 39(1), 7-13.
4. Hebert, T. P. & Kent, R. (2000). Nurturing social and emotional development in gifted teenagers through young adult literature. Roeper Review, 22(3), p167-171.
5. Lenkowsky, R. S. (1987). Bibliotherapy: A review and analysis of the literature. Journal of Special Education, 2(2), 123-32.
6. Morawski, C. M. & Gilbert, J. N. (2000). Developmental interactive bibliotherapy. College Teaching, 48(3), 108-114.
7. Myers, J. E. (1998). Bibliotherapy and DCT: Co-constructing the therapeutic metaphor. Journal of Counseling and Development, 76(3), 243-250.
8. Palmer, B. C.; Biller, D. L.; Rancourt, R. E.; & Teets, K. A. (1997). Interactive bibliotherapy: An effective method for healing and empowering emotionally-abused women. Journal of Poetry Therapy, 11(1), 3-15.
9. Pardeck, J. T. (1993). Literature and adoptive children with disabilities. Early Child Development and Care, 91, 33-39.
10. Pardeck, J.T. (1994). Using literature to help adolescents cope with problems. Adolescence, 29(114), 421-427.
11. Sridhar, D. & Vaughn, S. (2000). Bibliotherapy for all. Teaching Exceptional Children, 33(2), 74-82.

 

Accesări: 67

Articole asemănătoare