Literatura de specialitate pe această temă nu este foarte bogată, abordări ale relației dintre comunicarea managerială și motivarea angajaților fiind atinse în câteva articole în reviste de psihologie și sociologie. Dar o cercetare a legăturii dintre cele două constructe nu s-a făcut de către sociologi sau alți specialiști. Datele calitative pe care le-am colectat de la respondenții cadre didactice sunt date empirice ce surprind experiențele individuale în relația cu mediul școlar și interpersonal, dinamica unor comportamente generate de comunicarea director-angajat, de motivare și automotivare.
Motivarea profesorilor, „motorul” organizației școlare
Dimensiunea motivării și a motivației este un subiect de cercetare care a fost dezbătut de-a lungul timpului, rezultatele concretizându-se prin elaborarea teoriilor motivaționale care oferă un suport în identificarea nevoilor angajaților, informații importante pentru strategiile managementului. Se poate aprecia că la succesul organizației contribuie în cea mai mare măsură resursa umană care prin acțiunile și energia ei lucrează la realizarea sau împotriva țintelor strategice definite de management. În toate organizațiile, indiferent de domeniul de activitate, motivarea angajaților este o preocupare a managerilor în alegerea celor mai bune tehnici care să vină în întâmpinarea acestora și de a-i determina să fie implicați, să-și dezvolte creativitatea, să lucreze la întregul lor potențial cu scopul eficientizării, creșterii calității muncii. Astfel, managerii sunt interesați în identificarea legăturilor care se pot realiza între motivația fiecărui individ și performanță pentru a putea crea condiții care să conducă la armonizarea și întrepătrunderea obiectivelor personale, ale angajaților, cu cele ale organizației. Cu cât obiectivele angajatului sunt mai apropiate de cele ale organizației, cu atât activitatea sa va conduce la atingerea performanțelor în muncă, având certitudinea că acțiunea sa îi va satisface și nevoile individuale.
Studiu privind necesitatea elaborării de strategii pentru dezvoltarea personală a cadrului didactic
Traversăm vremuri tumultoase, cu impact emoțional pe termen imediat, mediu și lung. Emigrația, scăderea natalității, la care s-au adăugat pandemia secolului, aduc schimbări de percepție și de gândire pentru fiecare individ, comunitate, națiune și chiar la nivel global. Ne aflăm într-o continuă căutare, nemulțumiți cu ceea ce suntem și mânați de dorința de a ne autodepăși limitele. Perioade istorice ne-au fost favorabile, altele ne-au adus regres și suferințe. Factorii esențiali ai dezvoltării nu mai sunt resursele naturale sau tehnica, ci oamenii inteligenți, cu aptitudini creatoare, flexibili și ușor de recalificat. Și aici avem o mare problemă ca popor: exodul inteligenței. Suntem într-un moment de cumpănă, care naște o problemă crucială: suntem capabili să ne regenerăm ca neam, să preîntâmpinăm viitorul prin preocuparea de a da tot ce suntem capabili, prin autoeducare și autoperfecționare pe toate planurile vieții socioprofesionale?
Prevenirea abandonului școlar la elevii cu cerințe educative speciale
Școala românească promovează oferirea unei educații de calitate pentru toți actorii implicați în actul educațional: elevi, părinți, profesori. Însă realitatea actuală ne prezintă un fenomen extrem de îngrijorător, acela al abandonului școlar, excluziunii școlare și sociale pentru mulți elevi, în special în zonele rurale sau la elevii cu cerințe educative speciale. Pentru a reduce discriminarea, abandonul școlar și excluziunea socială, trebuie să luăm în considerare următoarele variabile esențiale: elevii și familiile acestora, profesorii și școala.
Rolul profesorului în promovarea lecturii și în evaluarea competențelor de lectură
Stimularea interesului pentru lectură și formarea de cititori pasionați sunt strâns legate de modul în care se recomandă ce și cum ar trebui să se citească. În primul rând, există un întreg „arsenal” profesional care să stârnească curiozitatea tânărului cititor. Un prim pas îl reprezintă eliminarea din start a listelor de lecturi, chiar și cele obligatorii, stabilindu-se în schimb titluri pe două-trei săptămâni (de preferat o lectură obligatorie impusă de profesor și o lectură proprie agreată de el).
Indicii primare ale ADHD-ului și gestionarea incluziunii în cadrul învățământului de masă
Există trei tipuri principale de ADHD: tipul predominant neatent, tipul predominant hiperactiv și tipul combinat. Tipul de ADHD predominant neatent prezintă următoarele caracteristici: lipsa atenției, distractibilitate, dificultăți de învățare și deteriorarea memoriei pe termen scurt. Hiperactivitatea se manifestă printr-un comportament impulsiv cauzat de lipsa autocontrolului, de lipsa răbdării de a rezolva sarcini dificile, prin lipsa automotivației. Tipul combinat reprezintă combinarea dintre cele două tipuri și a trăsăturilor acestora.
Clasa pregătitoare și învățarea integrată
Introducerea clasei pregătitoare în ciclul primar urmărește socializarea mai timpurie a copiilor într-un mediu organizat și dorește să prevină trecerea bruscă de la jocurile copilăriei la activitățile școlare. Prin această schimbare se asigură un prim contact natural cu școala, copiii trec treptat de la activitatea specifică grădiniței la cea caracteristică școlii. Această clasă are un rol dublu: de sistematizare și fixare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor deja dobândite/ formate și, pe de altă parte, de socializare și adaptare la schimbare. Activitățile desfășurate pe parcursul acestei clase oferă tuturor copiilor un start bun în viața școlară și constituie modalități eficiente de pregătire pentru școală, condiție necesară pentru succesul în clasa I.
Strategii de promovare a educației incluzive
Profesorilor li se cere, în primul rând, să dobândească o nouă conștientizare în ceea ce privește dezvoltarea gândirii și educabilitatea acesteia. Este necesar ca profesorii să învețe să prețuiască modul, sau mai degrabă, diferitele moduri în care elevii învață, modulând predarea pentru a face față eficient acestei complexități. Aceasta înseamnă o mai bună cunoaștere a modalităților de învățare, întrucât elevul „standard” nu mai există, iar profesorii de la clasă trebuie să se confrunte cu o pluralitate de situații individuale care fac imposibilă „proiectarea” unui elev tipic.
Când evaluarea sumativă e înlocuită de punctele de control
Deunăzi am citit despre o școală din SUA care, prin rebrandingul examenelor ca puncte de control și administrarea lor la fiecare două săptămâni, a înregistrat o scădere dramatică a anxietății de testare. Mai exact, profesorul de matematică al elevilor din clasa a cincea a făcut următoarea afirmație: „Elevii vin și întreabă dacă este o zi cu punct de control fiindcă sunt încântați de această zi!”. În loc să pară nervoși, îngrijorați sau dezamăgiți, elevii așteaptă cu nerăbdare zilele punctelor de control. Acest lucru a fost surprinzător dintr-un motiv evident: punctele de control sunt ceea ce obișnuiau profesorii de la acea școală să numească teste, iar acestea, actualmente, nu mai sunt pentru elevii școlii ocazii de stres, de frustrare sau de nemulțumire.
Prevenirea abandonului școlar
„Un copil, un profesor, o carte și un pix pot schimba lumea.” Acestea sunt cuvintele Malalei Yousafzai, o tânără activistă pakistaneză și laureată a premiului Nobel pentru Pace 2014, cuvinte esențiale asupra valorii educației. Un apel puternic pentru cei care lucrează zi de zi în lumea educației, pentru factorii de decizie politică de care depinde protejarea și promovarea unei școli de calitate pentru toți, pentru fiecare dintre noi, părinte, elev, cetățean pentru că dreptul nostru la educație și modurile în care aceasta se realizează poate determina prezentul și viitorul nostru.
Țara noastră se confruntă cu probleme serioase legate de abandonul școlar și excluziunea socială, în special în zonele rurale. În unele județe din România, aceste aspecte au atins un nivel îngrijorător, fiind necesare măsuri urgente, precum desfășurarea de activități utile și elaborarea unui plan de acțiune pentru integrarea socială și educațională.