Profesorul, între definiție și realitate

Conform DEX, „profesorul este o persoană calificată care predă o materie de învățământ (în școală). Persoană care îndrumă, educă, învață pe cineva.” Nu îmi propun să dezbat aici tema calificării cadrelor didactice și nici nu caut etimologia noțiunii „materie de învățământ”, în schimb aș dori să discut cea de-a doua definiție: este profesorul persoana care îndrumă, educă, învață pe cineva?

Dacă ne raportăm la secolul trecut, viața socială a unei comunități era modelată de primar, profesor și preot – nu neapărat în aceeași ordine, totul depindea de contextul socio-politic la care se raporta respectiva țară. Nu, nu voi deplânge această stare de fapt; astăzi profesorul (educatorul) nu mai are același statut, dar nici ceilalți doi actori implicați nu mai au ponderea de pe vremuri. Mentalitatea s-a schimbat: postmodernismul și schimbările legislative ne afectează pe toți.

Trăim într-o lume în care valoarea este dictată de patrimoniu, în care accentul se pune pe avere nu pe cunoaștere. Oare? Mi s-a întâmplat frecvent să aud fraze că: „Eh, ce bine era pe vremuri!”, „Profesorul era profesor.”, „Copii din ziua de azi…” și lista poate continua.

Le putem analiza pe rând: la vremuri noi, oameni noi! Dacă se deplânge trecutul, nu se va putea trăi în prezent și nici nu se va putea modela in favoarea noastră viitorul, un om nou presupune o mentalitate nouă, dar această mentalitate nu poate fi schimbată doar prin dorință, ci presupune un efort concentrat din partea subiectului care trebuie să vrea să caute schimbarea. Vremurile s-au schimbat, dar noi?

După Boloț Antonio, „în societatea românească există trei tipuri de mentalități:

  1. cea care e încă ancorată în „etica” doctrinei socialiste sau comuniste, care-i cuprinde pe destui nostalgici în vârstă dar și pe unii tineri cărora le-a fost transmisă, mai mult prin influențare verbală;
  2. cealaltă mentalitate este reprezentată de oamenii care gândesc, au idealuri și lucrează în ritmul rapid cerut de lumea globalizată, postmodernă, a comunicării generalizate și a noilor tehnologii;
  3. în sfârșit, mai există o categorie de oameni care încearcă să-și ghideze viața, în variatele manifestări ale sale, potrivit învățăturii creștine.”

În prezent, nu avem lume modernă în care se respinge tradiționalismul prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație, ci am tranzitat încă de la jumătatea secolului trecut în lumea postmodernă, unde totul este relativ, abordarea fiind profund eclectică și populistă. George Bădărău prezintă postmodernismul astfel: „…creația postmodernă presupune «lichidarea» umanismului tradițional (cultul Rațiunii, teoria Cogito-ului transcendental) și aspiră spre un nou umanism adecvat stadiului actual postindustrial, care deschide perspectiva unei contopiri a omului cu viața, presupunând o morală a «bucuriei de a trăi»”. „În postmodernism, ierarhia este înlocuită de heterarhie: e un univers lipsit de centru, cu structură autoreflexivă, în care ființa nu mai este fundamentată metafizic, nu se raportează la fenomenele lumii reale, ci e o entitate aleatorie, contextuală, în condițiile relativizării conjuncturale a valorilor.” Potrivit viziunii lui Ihab Hassan, postmodernismul se caracterizează prin următoarele elemente: dezumanizare, erotism, primitivism, tehnologism, urbanism, experimentalism și antinominalism.

Omul nu mai relaționează atât de mult cu divinitatea, deși încă nu Îl reneagă. După Max Picard, „În toate timpurile, omul a fugit de Dumnezeu. Ceva deosebește însă fuga de astăzi de cea de altădată: odinioară, credința era Normalul, ea îi stătea omului în față, exista o Lume a credinței obiective. Fuga, dimpotrivă, se petrecea numai în individul izolat… Astăzi este invers: Credința ca lume exterioară obiectivă este distrusă. …individul trebuie în fiecare clipă, mereu, să-și creeze credința printr-un act de decizie; căci astăzi nu credința, ci fuga este lumea obiectivă.

După Ilie Bădescu, oamenii contemporani au tendința de a accepta fără simț critic ideile livrate de către lumea exterioară, fără să pătrundă substanța lor. În cazul României, tinerii sunt complet debusolați. Mediul în care trăiesc ei acum e o mixtură între rămășițele un regim mort, comunismul, dar care a adus cu sine consecințe nefaste la nivelul mentalităților, și o „cultură de tip mediatic” omniprezentă în viața tuturor.

Din cauza unei insuficiente educații primite în familie, dar și din cauza neconștientizării corecte de către profesori a stării de fapt și a absenței unei reacții corecte de contracarare a fenomenului, elevii noștri se pierd. Fiind lipsiți de discernământ și de raportarea la niște valori tari, iată ce influență nefastă pot avea mediile de comunicare moderne asupra lor.

Suntem în mod constant constrânși de legi, regulamente, metodologii, etc. Nu, nu îmi doresc anarhia, ca om educat înțeleg motivația existenței legilor și o accept, dar nu sunt de acord cu legi, regulamente, metodologii schimbate constant. Acestea nu fac altceva decât să bulverseze întreg sistemul: când mai are timp profesorul să îndrume, educe, învețe pe cineva când el însuși trebuie să își actualizeze cunoștințele legislative pentru a răspunde rigorii meseriei de profesor?

La toate acestea se adaugă obligativitatea de a fi „la zi” cu digitalizarea. Elevii noștri sunt nerăbdători să îi învățăm lucruri noi, dar acest lucru ar trebui realizat folosind tehnologia atât de dragă lor.

Ca să răspund la întrebarea creată inițial, pot da un răspuns concis: DA. Cu un mic amendament: profesorul nu mai este un simplu om, este un adevărat titan, el trebuie să dețină o putere de muncă ieșită din comun astfel încât să educe și să se educe!

Bibliografie
Academia Română, DEX, București, 2016
Ilie Bădescu apud Virgiliu Gheorghe, Efectele televiziunii asupra minții umane. A doua ediție, București, Editura Prodromos, 2006
Max Picard apud Pr. Ștefan Iloaie, Morala creștină și etica postmodernă. O întâlnire necesară, Cluj-Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană, 2009
Învățământul românesc între tradiție și modernism – ediția 2014 ”Cadrul didactic: statut actual și soluții” , articol”Profesorul român în postmodernitate. Soluții de ieșire din criză” Boloț Antonio Liceul Tehnologic „N. Olahus” OrăștieHunedoara
muhaz.org/gheorghe-virgiliu.html
nou.siphd.ro/doc/sj/sj_2014.pdf

 

prof. Adelina-Roxana Grapă

Colegiul Național Economic Andrei Bârseanu, Brașov (Braşov) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/adelina.grapa

Articole asemănătoare