Furia este una din emoțiile naturale, care face parte din repertoriul nostru emoțional, la fel ca și frica, bucuria, tristețea. Din nefericire, am învățat ori avem convingerea nesănătoasă că furia are conotații negative și că, prin urmare, ea nu trebuie arătată. Ori, e exact contrariul – pentru a-ți gestiona emoțiile, e necesar să le manifești. Bărbații nu plâng. Vă sună familiar? Sigur că da. E o altă convingere pe care o purtăm în tolba noastră. Ca părinți și educatori, e important să gândim ce convingeri așezăm în ghiozdanele copiilor/ elevilor noștri. Au ele sens? Să-i învățăm acele convingeri care îi vor ajuta să își gestioneze emoțiile.

Cu toții am experimentat sau experimentăm furia și stresul, inclusiv copiii și elevii noștri. Fiecare eveniment care pune presiune asupra noastră ridică nivelul furiei, care, până la urmă, trebuie să izbucnească.

Putem controla această emoție astfel încât să nu-i lezăm pe cei din jurul nostru? Da.

Întâi, trebuie să luăm în considerare că atunci când ne stresăm, organismul nostru intră într-o stare de alertă (se eliberează hormonii de stres: adrenalină, noradrenalină, cortizol), iar autoreglarea e foarte dificilă. În cazul copiilor, aproape imposibilă. Apoi, că furia se manifestă ca urmare a nevoii de control nesatisfăcute. Lucrurile degenerează atunci când simțim că nu mai suntem stăpâni pe o situație. Lipsa  nevoii de control are în spate frica. Nu putem controla ce fac alții, dar ne putem controla pe noi înșine.

O altă idee preconcepută este că reacționăm la o anumită situație. De fapt, oamenii văd situația, însă reacția e diferită de la individ la individ. În realitate, după ce ne confruntăm cu o anume situație, ne formăm/ accesăm un sistem de gândire sau mod în care vedem realitatea. După aceea, manifestăm o serie de sentimente/ emoții și abia apoi reacționăm. Cu alte cuvinte, pentru a ne controla reacțiile, e nevoie de a ne controla gândurile.

Furia poate fi pasivă – atunci când e înăbușită – și are de-a face cu convingerile explicate mai sus ori cu convingerea că ceilalți oameni sunt mai importanți decât noi, ceea ce generează frica de a nu ne pierde relațiile. Poate determina dependențe, somatizare (ulcer, boli de piele ș.a.). Furia agresivă – când se manifestă verbal și/ sau fizic – apare în prezența părerii ferme că ceilalți sunt de vină și că trebuie să sufere. Persoanele cele mai vulnerabile sunt cele slabe, fără autoritate, de exemplu, copiii. Varianta pasiv- agresivă vine la pachet cu credința că nu trebuie să ne exprimăm furia, dar nu ne putem abține și trebuie să ne răzbunăm. Sarcasmul este o alternativă.

Există, însă, și persoane care vădesc furie asertivă și părerile pe care se formează sunt  demne de a fi remarcate și predate copiilor/ elevilor: Nu e vina nimănui, Nimeni nu mă poate enerva, Nu pot controla ce fac alții, dar pot controla ce fac eu, Nu există adevăr absolut, Cred în toleranță, Avem puncte de vedere diferite. Furia asertivă e strâns legată de comunicarea asertivă. O modalitate de a transmite copiilor sau elevilor noștri această asertivitate este încurajarea valențelor comunicării asertive (ex.: revelarea  felului în care ne simțim, a așteptărilor, a faptului că vedem lucrurile diferit, generalizarea comportamentului, satisfacerea celor trei nevoi psihologice de bază) și a valențelor manifestării asertive a furiei (observarea convingerilor din spatele furiei, reflectarea asupra modului în care am putea face lucrurile diferit data viitoare pentru ca această energie să fie eliberată în mod constructiv).

Evitarea stresului prin relaxare pare să fie cheia problemei. Așa că, prevenția, prin direcționarea copilului/ elevului sau chiar a noastră înșine către activități de relaxare, care să ne facă plăcere, ca și reflectarea asupra conduitei noastre într-un moment de furie pot conduce către un comportament dezirabil.

Îndemnarea la verbalizarea emoțiilor, ca și îmbogățirea vocabularului emoțiilor ar fi de dorit să devină obiective de luat în considerare, indiferent că acționăm în rolul de părinte ori de educator.

Și, până la urmă, furia nu este doar rea. Ea ne ajută să ne mobilizăm, să facem dreptate, să ieșim din depresie. De altfel emoțiile nu sunt nici bune, nici rele; ele doar sunt. Poate ar trebui să luăm aminte la copiii noștri, care nu judecă lucrurile, care nu văd viața în alb sau negru și care ne iubesc, chiar dacă ne înfuriem.