Caracteristicile jocului didactic

Mulți cercetători au consacrat în scrierile lor faptul că jocul este esențial în dezvoltarea personalității copilului și totodată literatura de specialitate susține că jocul este primordial în dezvoltarea capacităților și competențelor de bază ale școlarilor. Jocul are un rol important în viața copilului deoarece satisface în mare măsură dorința de manifestare, de afirmare și de acțiune a acestuia. Jocurile didactice fac parte din categoria cea mai amplă a jocurilor cu reguli. Jocurile didactice sunt întotdeauna concepute de către cadrul didactic și sunt adaptate nivelului de vârstă ale copiilor. Acestea sunt create prin îmbinarea elementelor instructiv-educative cu cele distractive având asupra copilului diverse efecte, precum: stimulează și intensifică participarea acestora la activitate, copilul aplică cunoștințele dobândite la activitatea propusă, își exersează priceperile și deprinderile în cadrul unei activități plăcute (Glava, A., Glava, C., 2002; Antohe, G., Huțupaș, I., 2002).

Prin joc, copilul are prilejul de a-și îmbogăți experiența cognitivă, atitudinile și de a-și contura personalitatea, comportamentul și caracterul, după cum afirma și Andreescu Florica (1980, p. 54) „Jocurile copiilor sunt o adevărată oglindă a societății contribuind la dezvoltarea psihică, morală și intelectului copiilor, la formarea bazelor personalității, la formarea trăsăturilor de caracter”.

Jocul oferă deschiderea unei sfere variate ale relațiilor interumane, permițând familiarizarea copilului cu ceilalți. Putem afirma însă că prin joc copilul aspiră la conduita de adult, jocul având astfel rol de socializare și umanizare. Această idee a fost concretizată și în cartea lui Elkonin (1980, p. 101) în care W. Stern menționează faptul că”în jocul său copilul introduce activitatea adulților alături de obiectele ce țin de ea’’.

Consider totodată că jocul este un instrument primordial care permite pregătirea copilului pentru viață și perfecționarea acestuia de a-și valorifica cunoștințele în rezolvarea unor viitoare sarcini. La vârsta școlară mică, jocul didactic are ca scop manifestarea și afirmarea întregii personalități a elevului și totodată satisfacerea nevoilor acestuia.

Tematica si problematica jocului în general a fost dezbătută de mulți specialiști, precum: Piaget (apud Antohe, G., Huțupaș, I., 2002, pp. 25), Ursula Șchiopu (1970), Cerghit (2001, p 222), care au pus în lumină variate funcții și caracteristici ale acestuia. Jocul are o deosebită valoare formativă și informativă deoarece copilul are prilejul de a se înarma cu o gamă variată de cunoștințe și informații și de a-și exersa și perfecționa deprinderile și priceperile formate.

Sunt de părere că jocul oferă elevilor posibilitatea de a se exprima în mod direct, fără rețineri și totodată este un mod de adaptare a elevului la situațiile de viață din mediul în care se află.

Jocul este o activitate conștientă cu un puternic caracter universal și complex deoarece este întâlnit cu precădere în viața omului și la toate vârstele ce are ca scop dezvoltarea în esență a personalității umane.

Consider că jocul oferă copilului posibilitatea de a anticipa și de a exersa în mod fictiv lumea înconjurătoare și totodată are ca scop satisfacerea dorințelor copilului, determinându-l să se afirme în mod voluntar și conștient. Gross afirmă că jocul este un”exercițiu pregătitor” pentru viața de adult, adică prin joc copilul se antrenează și se pregătește pentru evenimentele pe care viața i le va oferi.

Jean Chateau (1967, p. 19) este de părere că ”un copil care nu vrea să se joace este un copil a cărui personalitate nu se afirmă, care se mulțumește să fie mic și slab, o ființă fără mândrie, o ființă fără viitor”.

De altfel, jocul are și un caracter compensator, de a creea soluții diferite pentru rezolvarea conflictelor, asigurând astfel dimensiunea ludică prin eliberarea stresului, a oboselii sau a plictiselii. Așadar pot spune că jocul are un puternic impact de purificare, de curățare asigurând un surplus de energie.

Deoarece omul nu poate trăi fără a socializa, jocul devine un agent important de socializare, oferindu-i elevului posibilitatea de a iniția discuții, de a-și dezvolta capacitatea de comunicare cu ceilalți. Prin cooperare elevii își pot modela comportamentul în raport cu ceilalți, se pot completa și corecta în diverse situații.

Jocurile colective au o influență puternică și oferă totodată spirit de disciplină în realizarea sarcinilor. Prin astfel de jocuri elevii învață să acționeze  în conformitate cu dorințele și cerințele celor din jur ca mai apoi ceilalți să țină cont de dorințele lor (Crețu, E., Ilescu, C., Nichita, S., Popescu, S., 1981, p. 22).

În practica pedagogică observațională am constatat că prin joc elevul are șansa de a-și evidenția prin comportament trăsăturile de personalitate și în același timp are potențialitatea de a aplica și de a exersa normele de conduită moral-civică si de judecată.

Se poate afirma faptul că jocul deține și un important rol terapeutic ce se poate manifesta prin ludoterapie în cazul copiilor care nu dispun de curajul și inițiativa necesară de a se implica în rezolvarea sarcinilor. Prin joc copilul are șansa de a se degaja de timiditate fapt ce îl determină să pătrundă în joc cu tot dinamismul său. Astfel că ”jocul apare ca un mijloc terapeutic natural îndreptat asupra nevrozelor posibile care domină copilăria” (Elkonin, 1980, p. 109)

Din punctul meu de vedere, jocul didactic oferă elevilor prilejul de a se concentra mai mult în rezolvarea cerințelor, permițându-le simultan să devină perseverenți, să își dezvolte creativitatea și le impune respectarea regulilor atât cele din cadrul jocurilor, cât și pe cele din societatea în care trăim (Antohe, G., Huțupaș, I., 2002, pp. 19-25).

La nivelul învățământului primar, jocurile didactice au un rol principal, realizându-se astfel trecerea de la jocul ca tip de activitate predominantă la vârsta preșcolară la procesul de învățare specifică școlii.

Jocurile didactice fac parte din categoria metodelor active și pune într-un efort comun întreaga personalitate a școlarului. Noile cunoștințe și informații pot fi verificate și consolidate prin intermediul acestui tip de joc. Cerghit (2006, p. 262) menționează faptul că ”jocul fortifică energiile intelectuale și fizice ale școlarilor, furnizează o motivație secundară dar stimulatorie, o prezență indispensabilă în ritmul muncii școlare”.

Jocul didactic este formulat având în vedere particularitățile de vârstă a școlarilor, are un conținut diferențiat și are ca punct de plecare noțiunile dobândite anterior. Prin intermediul jocurilor didactice, copiii pot învăța cun să utilizeze informațiile, își pot dezvolta spiritul de observație, spiritul critic, dar și autocritic. Elevii sunt îndrumați spre a se orienta către noi soluții pentru rezolvarea unei anumite probleme.

Jocul didactic este un mijloc care face procesul de asimilare facil, consolidează și fixează cunoștințele și influențează dezvoltarea personalității copilului. De altfel, jocul didactic stimulează și dezvoltă motivația elevului, stârnindu-i curiozitatea și determinându-l să ia parte la activități fiind interesat de sarcinile și condițiile pe care le are de îndeplinit.

Consider că jocul didactic constituie o metodă didactică eficientă care face apel atât la cunoștințele elevilor, cât și la coeziunea grupului, având în vedere comunicarea între elevi, ordinea și disciplina.

Jocul didactic antrenează în activitate atât elevii cu rezultate bune și foarte bune la învățătură, cât și pe cei cu rezultate slabe, acționând în mod favorabil pentru aceștia. Prin joc, elevii capătă încredere în propriile forțe și capacități, siguranță în afirmarea unor răspunsuri pozitive și dobândesc anumite performanțe, obținându-se apoi satisfacții majore de reușită.

Jocul contribuie la dezvoltarea spriritului de cooperare cu ceilalți, a comportamentului, a curajului, perseverenței, promptitudinii, creativității, imaginației, gândirii logice, atenției, judecății, spiritului de observație, de asemenea cultivă obișnuința cu munca intelectuală și cea independentă.

Jocul permite copilului să își manifeste integral personalitatea, voința, inteligența și gândirea. Putem spune că jocul devine un mod ușor de a învăța cu plăcere determinând școlarul să participe activ chiar și cu riscul de a eșua în realizarea unei sarcini și de a accepta ideea de eșec, ca mai apoi să savureze satisfacția reușitei.

În concepția lui Chateau (1980 apud Antohe, G., Huțupaș, I., 2002, p. 24) jocul prezintă următoarele particularități:

• jocul este un exercițiu, o pregătire pentru muncă;
• pentru copil reprezintă o activitate serioasă care necesită efort;
• jocul evoluează de la jocurile fără reguli la cele cu reguli, regula având un rol reglator în organizarea și desfașurarea jocului asigurând ordinea și disciplina;
• jocul se manifestă ca acțiune în grup vizându-se astfel importanța organizării grupului.

Jocul didactic poate fi utilizat la toate disciplinele de învățământ și în orice moment al lecției. Ca metodă de învățare contribuie mult în educarea elevilor, sporind interesul acestora, antrenându-i activ la lecții. De aici reiese caracterul formativ și educativ al jocului. Este necesar ca acesta să fie integrat în activitatea de învățare deoarece aceasta devine mai eficientă, imprimându-le elevilor buna dispoziție ceea ce conduce la realizarea și înțelegerea lecției.

Jocul este o formă de manifestare plăcută și atractivă care înlătură oboseala și dezvoltă capacitățile creatoare ale elevilor. Acesta permite familiarizarea elevilor cu mediul înconjurător, creșterea performanțelor acestora și dezvoltă relațiile interpersonale.

Luând în considerare funcțiile jocului, unii teoreticieni, precum Catherine Garvey (1977 apud Birch, A., 2000, pp. 77-78) enunță o serie de caracteristici asupra jocului, și anume:

• Jocul este plăcut și este asociat cu efecte pozitive;
• Este o activitate executată cu drag, iar motivațiile copilului sunt subiective;
• Este spontan și voluntar;
• Implică în mod activ participantul.

Orice exercițiu poate deveni joc didactic dacă are un scop și o sarcină didactică, dacă are un conținut accesibil elevilor și dacă însumează o serie de reguli aduse la cunoștința acestora. Prin joc elevii sunt puși în situația de a conștientiza anumite lucruri, de a se exprima corect, de a-și însuși anumite expresii și construcții și de a-și corecta pronunția.

Bibliografie
1. Antohe, G., Huțupaș, I., Psihopedagogia jocului, Editura Nitnelav, 2002;
2. Glava, Adina, Glava, Cătălin, Introducere în pedagogie preșcolară, Editura Dacia Educational, Cluj-Napoca, 2002;
3. Andreescu, Florica, Pedagogie, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;
4. Elkonin, D. B., Psihologia jocului, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980;
5. Cerghit, I., Metode de învățământ, Editura Polirom, București, 2006;
6. Șchiopu, U., Probleme psihologice ale jocului și distracțiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1970;
7. Chateau, J., Copilul și jocul, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1980.
8. Crețu, E., Iliescu, C., Nichita, S., Popescu, S., Îndrumător metodic, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1981;
9. Birch, Ann, Psihologia dezvoltării, Editura Tehnică, București, 2000;