Consilierea părinților în contextul pregătirii copilului pentru școală

Cercetările din domeniul psihologiei arată că cea mai mare influență asupra dezvoltării unui copil este familia, urmată de școală. Copiii ai căror părinți sunt în contact permanent cu școala beneficiază atât din punct de vedere academic, cât și comportamental. Familiile mențin rar contactul cu școlile atunci când copiii se confruntă cu dificultăți școlare (eșec școlar, absenteism, risc de abandon școlar). În aceste cazuri, părintele se va identifica cu copilul sau va simți că școala ar trebui să fie responsabilă pentru eșecul copilului. Pe de altă parte, personalul școlii vede copilul ca fiind sursa problemei, ceea ce reduce oportunitățile de intervenție și ignoră impactul potențial pozitiv al implicării familiilor în procesul de rezolvare dificilă. Consilierii școlari încurajează o relație sănătoasă între familie și școală. Reunind punctele forte ale școlilor și familiilor, dezvoltăm parteneriate pentru a asigura succesul elevilor în școală și în societate. Noua situație socială a dus și la creșterea ratei divorțurilor, existența unor niveluri de trai și venituri scăzute, o criză a valorilor morale, mai puțină motivație de a promova o atitudine pragmatică față de copii, astfel încât familiile trebuie să cunoască abordarea adecvată. și consilierea pentru a face față acestor situații.

Intrarea copilului la școală reprezintă o etapă importantă, atât pentru acesta, cât și pentru familia sa. Imрliсarеa рărinţilor   este un factor şi mai important, deoarece  îmрrеună trеbuiе ѕă formеzе o echipă, un рartеnеriat сarе ѕă diminueze riѕсul реntru abandonul şi еşесul şсolar. Atunсi сând рărinţii ѕе imрliсă în еduсaţia сoрiilor lor, aсеştia obţin rеzultatе bunе, dеmonѕtrеază atitudini şi сomрortamеntе рozitivе ,tratеază рroсеѕul еduсaţional şсolar сu mai multă ѕеriozitatе şi au şanѕе mai mari dе rеuşită în сеlеlaltе еtaре alе еduсaţiеi,  în comparaţie cu  сoрiii alе сăror familii nu-i susţin si dovеdеѕс o imрliсarе  mai rеduѕă în dezvoltarea şi еduсaţia lor. Prima școală a vieții, familia, este cea care oferă copiilor primele cunoștințe, primele deprinderi, dar și primele modele comportamentale, suportul psiho-afectiv-stimulativ necesar debutului socio-familial. Pe o temelie solidă, se ştie, poţi înălţa oricât, edificiul nu se va prăbuşi.

Ca primă verigă a sistemului educativ, familia are responsabilități clare și diverse. Întrebarea care se pune este, dacă familia de astăzi are timp pentru îndeplinirea responsabilităților obiective, dacă este pregătită să activeze constant ca un factor educativ. Realitatea ne-a dovedit că nu toate familiile sunt dispuse să-și îndeplinească consecvent responsabilitățile educative față de copii, acuzând lipsa de timp, grijile vieții zilnice, minimalizând rolul de factor educativ. Altor familii, deși doresc să asigure educația corespunzătoare copiilor, le lipsesc pregătirea psiho-pedagogică, experiența. Împreună cu părinţii, şcoala îşi are rolul ei bine stabilit, intervenind în dezvoltarea primară a copilului.

Obiectivul principal al acţiunii educative este formarea personalităţii copilului , care este urmărit atât în familie, cât şi în şcoală, astfel încât sarcinile şcolii şi ale familiei în materie de educaţie şi instrucţie se împletesc şi se sprijină reciproc. Majoritatea  părinţilor socotesc că vârsta de 5-6 ani, când copiii lor calcă pentru prima dată pragul şcolii, este o etapă în care rolul lor în educaţia copiilor scade foarte mult, dacă nu chiar dispare. Dimpotrivă, acum rolul lor se dublează: acasă trebuie să creeze un mediu de încredere, echilibrat, în care copilul să se manifeste neîngrădit, iar în relaţia cu şcoala pot colabora cu alţi membri ai comunităţii şcolare pentru a crea un climat care sprijină învăţarea, atât în şcoală cât şi în afara ei. Educaţia nu este un proces de care este responsabilă în mod exclusiv şcoala, dar nici părinţii; este un proces al cărui succes depinde de colaborarea dintre cele două părţi implicate. Şcoala şi familia trebuie să găsească făgaşul colaborării autentice bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei. Adaptarea școlară presupune trecerea copilului de la mediul preșcolar, cu caracteristicile sale, la mediul școlar. În сееa се рrivеştе aсţiunеa еduсativă a familiеi, еa еѕtе еfiсiеntă numai atunсi сând ѕсoрul ѕău dеvinе unul сu сеl al şсolii, atunсi сînd întrе aсеşti doi faсtori ехiѕtă o сonсordanţă, сând obiесtivеlе urmăritе dе aсеѕtеa ѕе ѕubordonеază idеalului ѕoсial şi еduсaţional. Astăzi, consilierea şi educaţia familiei  prinde din ce în ce mai mult contur şi mai multă atenţie din partea părinţilor, care se implică şi par a se interesa mult mai mult de educaţia copiilor lor. Studiul rolului familiei în reușita școlară a copilului, are o mare importanță  pentru întelegerea particularităților educației care se face la această vârstă, a complexității și diversității problematicii cu care se confruntă familia, școala și nu în ultimul rând, copilul.

Necesitatea educării părinților

Este un lucru recunoscut că educaţia şi creşterea copiilor revine în principal părinţilor. Îndeplinirea funcţiei educative ţine de esenţa familiei şi  desăvârşeşte  existenţa acestui nucleu fundamental al societăţii omeneşti. Dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului apare atunci când el beneficiază de dragoste şi securitate, de experienţe noi, de apreciere şi de stimă, de responsabilitate şi autonomie, consideră Mia Kellmer Pringle. Autoarea amintită recomandă 10 comandamente legate de educarea unui copil (citată de J. P.Deschamps):

  1. Oferiţi copilului îngrijiri permanente, coerente, iubitoare, ceea ce este de o importanţă fundamentală pentru sănătatea spiritului, la fel cum alimentaţia corectă este esenţială pentru sănătatea corpului.
  2. Oferiţi copilului o mare din timpul şi din înţelegerea dumneavoastră – jocul cu copilul, lectura sunt mult mai importante decât un menaj bine făcut.
  3. Copilul are nevoie de experienţe noi şi de comunicare permanentă, ceea ce îi asigură dezvoltarea spirituală.
  4. Copilul va fi stimulat să se joace, singur sau cu alţi copii, ceea ce permite explorarea, imitaţia, construcţia şi creaţia.
  5. Atunci când eforturile copilului sunt încununate de succes, el trebuie felicitat, apreciat.
  6. Părinţii trebuie să-i dea copilului responsabilităţi din ce în ce mai mari, deoarece simţul responsabilităţii se dezvoltă doar prin activităţi practice.
  7. Fiecare  copil  este  unic  în  felul  lui,  astfel  că  părinţii  trebuie  să-şi  adapteze comportamentul la caracteristicile acestuia.
  8. Atunci când nu suntem de acord cu comportamentul copilului, manifestarea dezaprobării trebuie să ţină cont de temperament, vârsta şi capacitatea de înţelegere a copilului.
  9. Copilul nu trebuie ameninţat cu pierderea dragostei sau cu abandonul; părinţii pot respinge comportamentul copilului, dar nu-şi pot respinge propriul copil.
  10. Părinţii nu  trebuie să  aştepte recunoştinţă,  deoarece copilul nu  şi-a  solicitat naşterea

Schimbările de natură socio-economică din societate au consecinţe negative asupra situaţiei copiilor în familie. Părinţii, mult prea preocupaţi de satisfacerea nevoilor materiale ale vieţii nu mai oferă suficientă afectivitate şi sprijin copilului- elemente atât de necesare dezvoltării armonioase.Una din modalităţile de ameliorare a acestor efecte este educarea părinţilor.

Educarea părinţilor are în vedere acţiuni îndreptate spre exersarea funcţiei educative şi spre dezvoltarea unor practici eficiente de comunicare şi interacţionare în familie. Aceste acţiuni vor conduce la:

  • cunoaşterea şi acceptarea propriului copil;
  • abordarea pozitivă a trăsăturilor personalităţii copilului;
  • înţelegera comportamentului copilului;
  • influenţe pozitive în dezvoltarea competenţelor sociale ale copiilor;
  • cunoaşterea etapelor dezvoltării în timp a copilului;
  • procesul de educaţie a copilului;
  • crearea unui echilibru între factorii  familiali  de  educaţie  a  copilului-rolul egal al ambilor părinţi ;
  • modalităţi non-violente de rezolvare a conflictelor în familie.

Educând părinţii se va realiza şi o schimbare în mentalitatea lor, despre copil. Părinţii trebuie să fie informaţi şi să accepte că orice copil este o persoană  cu  anumite  caracteristici,  speciale,  diferite,  în  concordanţă  cu  gradul  de dezvoltare; are drepturi egale care trebuie recunoscute de către societate  şi în special de către părinţi, are o personalitate individualizată.

Studiind   dificultățile de adaptare pe care le are copilul la intrarea în școala primară, putem enumera câteva pârghii care sunt de mare ajutor  şi ne sunt la îndemână:
1. Sprijinirea părinţilor în  vederea înţelegerii şi asumării responsabilităţilor ce le revin în contextul pregătirii copilului pentru şcoală
2. Familiarizarea părinţilor cu privire la metodele şi procedeele educative specifice nivelului de vârstă și dezvoltare a preșcolarului
3. Înţelegerea rolului pe care îl are relaţia grădiniţă – familie, în dezvoltarea armonioasă şi progresul educaţional al copilului.

Bibliografie
1. Băban, A., Consilierea educaţională,Cluj- Napoca, 2001
2. Călineci. M.C., Țibu. S.L., Părinții în școala mea – ghid de idei practice pentru activitățile cu părinții. Institutul de Științe ale Educației, 2013
3. Cuzneţov, Larisa. ,Consilierea şi educaţia familiei. Introducere în consilierea ontologică complexă a familiei. Chişinău: Primex-Com SRL, 2015
4. PRET.Consilierea în grădiniţă…start pentru viaţă, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Bucureşti 2008

 

prof. Diana-Elena Stan

Școala Gimnazială, Borlești (Neamţ) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/diana.stan

Articole asemănătoare