De cele mai multe ori, în grădinițe se desfășoară activități în care copiii trebuie să redea un anumit conținut expus de educatoare, adică să recurgă la imitare, la copiere. Pe lângă faptul că aceste acțiuni le îngrădesc creativitatea copiilor, nu le dă ocazia să își exploateze expresivitatea și să își manifeste propria modalitate de percepere a lumii. Analizând lucrările copiilor trebuie ca educatoarea să înțeleagă starea lor sufletească, deoarece desenele realizate de aceștia o pot direcționa spre lumea lor interioară, spre cunoașterea intereselor și a orizontului de cunoaștere. Astfel, în momentul în care cadrul didactic poate să descopere în desenele copiilor o reflectare a psihicului lor, poate să aplice strategii în conturarea personalității acestora.
Conform cercetărilor întreprinse de Băluță (2012), desenul este principala metodă de evaluare psihologică a copiilor. El poate reprezenta expresii ale stărilor emoționale, ale relațiilor cu cei din jurul său, a traumelor suferite, a capacității de a face față problemelor. Personajele desente de copii sunt pline de semnificații, emoții, sentimente și gânduri trăite de copil în legătură cu anumite evenimente sau persoane din viața sa.
Desenarea de către copil a ferestrelor și ușa unei case poate reprezenta comunicarea cu exteriorul, reflectând dorințele de evadare dintr-un mediu tensionat. Copiii timizi, introvertiți au tendința de a desena casa fără ușă, poate geamuri care au gratii, care reliefează inhibarea acestora și incapacitatea de a se exterioriza. Prezența fumului la casă poate reprezenta o atmosferă caldă, calmă, de înțelegere între membrii familiei, de iubire, sau dorința de a a avea o astfel de familie. Casă fără fum poate evidenția prezența unei disfuncționalități în cadrul familiei.
Casa reprezentată la marginea foii, amplasată în peisaj undeva departe, poate chiar în aer, simbolizează eșecurile, frustrările, blocajele emoționale pe care le poate deține copilul. Casa desenată vag, fără formă concretă poate reprezenta pierderea a unuia dintre părinți sau a ambilor. Desearea unei case mici reliefează timiditatea, sentimentul de inferioritate sau de hipersesibilitate, iar casa foarte mare poate simboliza nevoia de afectivitate.
Copacul, în general fructifer, este o proiectare a copilului în desen, prin intermediul copacului se descrie pe sine. Astfel, rădăcina foarte groasă și ascuțită și cu multe ramificații simbolizează agresivitatea manifestată sau inhibată a copilului. Trunchiul desenat apăsat, scrijelit poate fi semnul unui abuz, a unei traume sau a agresivități. Coroana închisă îl reprezintă pe copil destul de retras, evidențiind relațiile disfuncționale cu exteriorul, cu persoanele din jur, nu dorește să comunice, se protejează de ceilalți, vrea să fie singur. Coroana deschisă simbolizează capacitatea de interacțiune, comunicare, îl reprezintă pe copilul deschis, extravertit. Desenarea unui copac cu multe fructe și frunze pe copaci poate fi simbol al vioiciunii, fanteziei, fabulației. Amplasarea copacului în partea stângă a foii semnifică orientarea față de mamă, față de trecut. Amplasarea copacului în partea dreaptă simbolizează orientarea spre tată, spre viitor.
În concluzie, putem spune că desenul reflectă problemele din familia copilului, emoțiile, frustrările, trăirile, sentimentele, dificultățile cu care se confruntă și anumite trăsături de caracter ale copilului. O dată ce acestea sunt reperate de educatoare, ea poate aplica strategii prin care să îl ajute pe copil să-și diminueze stările negative, iar în cazul celor pozitive să le sporească. De altfel, prin intermediul activităților artistico-plastice copilul poate deveni el însuși conștient de propriile emoții și trăiri.
Bibliografie
1. Băluță, M. (2012). Educația estetică la vârsta preșcolară. Râmnicu Vâlcea: Editura Proșcoala
2. Cireașă, M., Bratosin, D. (2012) .Inteligența emoțională la școlarul mic. Brăila (fără editură)
3. Botiş, A., Mihalca, L. (2007). Despre dezvoltarea abilităţilor emoţionale şi sociale ale copiilor, fete şi băieţi, cu vârsta până în 7 ani. Buzău: Alpha MDN