Pornind de la presupunerea conform căreia este posibil şi dezirabil să-i învățăm pe copii cum să se ajute să facă faţă vieţii cât mai eficient, deoarece de multe ori comportamentele problematice sunt cauzate de abilități deficitare, programul de educație rațional-emotivă și comportamentală oferă copiilor modalitățile eficiente prin care pot să asimileze deprinderile necesare prevenirii tulburărilor emoționale, mai specific deprinderile de gândire rațională și concepție sănătoasă despre sine şi alţii (Vernon, 2004). Studiile empirice și științifice arată că este un program pozitiv, menit să răspundă nevoilor de sănătate mentală și stare de bine, care nu vizează patologia (Knaus, 1974).
Situații problematice întâlnim la tot pasul în mediul școlar, situații care au un impact deosebit de puternic asupra personalității pe termen lung. Vorbim aici în special de comportamentele agresive (agresor/ victimă) care relaționează de cele mai multe ori cu stimă de sine scăzută, abandon școlar, depresie, ideații suicidare, acuze psihosomatice (Hawker și Boulton, 2000) etc. Studiile de specialitate arată că, prin intermediul educației rațional-emotivă şi comportamentală, copiii reușesc să-și gestioneze mai eficient reacțiile emoționale negative și să-și internalizeze cu mai mult succes regulile unui comportament dezirabil.

Modificarea gândurilor „nesănătoase” reprezintă principiul care stă la baza educației rațional-emotivă și comportamentală, restructurarea cognitivă fiind primul pas pentru schimbarea acestor convingeri. Studiile care au urmărit eficiența programelor EREC au arătat în mod constant că modificările produse în modalitățile nerealiste de a gândi reprezintă un bun predictor al ameliorării simptomelor agresive (Beck, 1976).

Conceptele lui Ellis au fost promovate în mediul educaţional prin  intermediul educaţiei  raţional-emotivă  şi  comportamentală  (Rational  Emotive  Behavior  Education  – REBE).  Ellis  (1979,  1985  apud  Opre  şi  Vaida,  2008)  explică aplicabilitatea  teoriei, care are în spatele său o deosebită semnificație,  cu ajutorul  modelului  ABC(DE)  (eveniment  activator,  cogniţii,  consecinţe,  disputare,  efect), unde:
A (activating events) = evenimentul activator
B  (beliefs)  =  cogniţiile  persoanei; un  rezultat al  evaluării  şi  interpretării evenimentului activator
C  (consequences)  =  consecinţele  procesării  cognitive  a  elementului  activator, care pot fi văzute prin prisma emoţiilor şi comportamentelor individului. Pot fi adaptative sau dezadaptative.
D (disputing) = disputarea cu scopul restructurării cogniţiilor disfuncţionale şi iraţionale
E (effects) = reprezintă efectele restructurării cognitive ce se reflectă într-o filosofie mai raţională de viaţă.

Cercetatorii (Ellis şi Bernard, 2007) au evidențiat faptul ca, problemele frecvente cu care se confruntă elevii în relaţiile cu semenii lor, ţinând cont de modelul ABC(DE), pot fi explicate astfel:

Evenimente activatoare:  etichetare, respingere socială, marginalizare, tachinare, a nu fi acceptat într-un anumit grup,  pierderea prietenului….

Cogniţii sub forma:
– Inferenţelor (concluzii, predicţii): „Toată lumea este împotriva mea, nu fac altceva decât să mă apăr”, „Toată lumea mă tachinează,  nimeni  nu  mă  place”,  „Nu  voi  avea  prieteni  niciodată”,  „Nu  voi fi acceptat decât dacă mă impun”.
– Absolutizărilor (ar trebui, trebuie, este imperativ, este nevoie absolută): „Am nevoie ca cei din jur să mă placă şi să mă aprobe”.
– Evaluărilor: „Este groaznic să fii criticat, să se râdă de tine sau să fii singur”, „Nu pot suporta acest lucru”, „Acest lucru arată că sunt o persoană slabă în ochii lor”.

Consecinţe  (emoţionale,  comportamentale):  deprimare,  plâns,  perioade  de  inactivitate, evitarea oamenilor, şi a sarcinilor, oboseală, iritabilitate, agresivitate.

Dacă ar fi să delimităm cogniţiile iraţionale  de cele  raţionale am spune că primele sunt  incorecte  din  punct  de  vedere logic,  incongruente  cu  realitatea  obiectivă  şi  blochează  atingerea  scopurilor  individului (Maultsby, 1991 apud Macavei, 2002). Acestea apar în forme absolutiste (ar trebui, trebuie, este imperativ,  este  absolută  nevoie).  Derivate  din  cele  absolutiste  (Ellis  şi  Bernard, 2007)  sunt: catastrofarea  (de  ex.  „Este  groaznic  când  ceilalţi râd de mine”); toleranţa  scăzută  la  frustrare  (de  ex. „Oamenii care mă tratează rău sunt răi şi merită o pedeapsă severă”) şi evaluarea globală (de ex. „Eu  sunt  prost”).

În  schimb,  cogniţiile  raţionale se  bazează  pe  realitatea  empirică,  facilitează atingerea  scopurilor  persoanei  şi  respectă  principiile  logicii  (Maultsby,  1991  apud  Macavei, 2002). Cogniţiile raţionale sunt exprimate în termeni de preferinţe, nu de comenzi, şi conduc spre nivele mai adaptative ale emoţiilor şi comportamente adecvate (Ellis şi Bernard, 2007).

Pentru schimbarea cogniţiilor iraţionale în altele raţionale, educaţia raţional emotivă şi comportamentală se axează pe restructurarea cognitivă, adică utilizarea unor tehnici specifice care permite individului să sesizeze aspectele nonempirice, nerealiste, şi iraţionale ale gândirii lui. Tehnicile folosite au la bază gândirea logică, disputarea bazată pe raţionalism (Cum poţi argumenta asta?) și cea gândirea pragmatică (În ce fel te ajută să gândeşti aşa?). De menționat sunt și tehnicile empirice, care presupun verificarea validităţii gândirii (Pe ce te bazezi când spui asta?) precum și tehnicile metaforice, care utilizează metafore din literatură, proverbe, cântece, poezii, povestiri etc. şi tehnicile spirituale (Bora, 2011).

Distresul emoţional este produs de evaluările pe care individul le face cu privire la situațiile neplăcute cu care se confruntă. În urma studiilor realizate, Sukhodolsky, Kassinove & Gorman (2004) au constatat faptul că intervențiile eficiente pentru reducerea furiei la copii sunt cele bazate pe trainingul inoculării stresului și reducerea activării. Plecând de la acestea, ulterior au fost dezvoltate programe de intervenție bazate pe teoriile social-cognitive (procesarea atribuțională, bias-area percepției stimulilor sociali, deficient a deprinderilor de rezolvare de probleme). În acest sens, au fost identificate patru categorii de intervenții cognitive-comportamentale:

1. Dezvoltare de deprinderi –  pornind de la managementul defectuos al furiei, prin utilizarea modelării și a întăririlor pozitive se urmărește dezvoltarea comportamentelor sociale adaptative.
2. Educație afectivă – trăirea furiei și include identificarea emoțiilor, auto-monitorizarea furiei și relaxarea.
3. Rezolvare de probleme – Procedurile de rezolvare de probleme îl învaţă pe subiect cum să controleze mai bine situaţiile din realitate, atunci când acest lucru este posibil, eliminând discrepanţa cognitivă şi problemele asociate ei.
4.  Tratament eclectic/ multimodal – îşi are originile în terapia cognitiv-comportamentală şi eclectismul tehnic, sprijinindu-se din punct de vedere teoretic pe teoria învăţării cognitive şi teoria învăţării sociale. tratamentul în terapia multimodală se bazează pe  şapte dimensiuni interactive care sunt cunoscute sub acronimul de BASIC I.D . (Trip și Bora, 2014).

Conceptele cheie ale educaţiei raţional emotiv-comportamentele transpuse în cadru terapeutic sunt: cogniţiile raţionale şi iraţionale, emoţiile şi comportamentele precum și acceptarea de sine vs. stimă de sine (Vernon, 1990). În ceea ce privesc strategiile utilizate, putem spune că, în cadrul acestui program remarcăm rigurozitatea lecţiilor bine structurate care promovează conceptele terapiei raţional emotive şi comportamentale, într-un cadru formal și practic, bazat pe de aplicarea acestor concepte (sub forma unor exerciții)  în viaţa reală (Knaus, 2004).

Atmosfera din cadrul activităților propuse este una de acceptare, empatie,  în care elevii sunt încurajați să experimenteze gândirea critică, idei noi şi să utilizeze tehnici eficiente de rezolvare de problemele sau comportamente (prosociale) noi. Terapia lui Ellis promovează și ideea acceptării necondiționate. Cu toate acestea, într-un studiu realizat ulterior, Knaus arată că profesorul sau consilierul pot fi toleranţi până la o limită. El este de părere că elevii nu au nevoie și nu ar trebui să primească din partea celorlalţi ceea îşi pot oferi de fapt singuri – acea capacitate de a se evalua corect, de a-și întări capacitățile pozitive, de a se accepta necondiționat. (Knaus, 2006).

Potrivit lui Vernon, lecţiile de educaţie raţional-emotivă şi comportamentală se bazează pe o structură clară (Vernon, 1990): obiective, activitate stimul, discuţii (întrebări de conţinut şi de personalizare) şi sugestiile pentru lider.

Ellis,  Vernon,  Morris  şi  Wolfe  (2006)  sunt de părere că aceste programele de prevenţie implementate în  mediul  şcolar reprezintă viitorul  terapiei  raţional  emotive  şi comportamentale, deoarece înregistrează un adevărat succes atât în rândul elevilor, a cadrelor didactice  sau  chiar  în rândul  părinţilor.

Bibliografie
Bandura, A., – ,,Social Foundation of Thought and Action: A Social-Cognitive Theory, Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall, 1986.
Bandura A. (1973).  ”Aggression: a social learning analysis”, N-Y: Prentice-Hall, Englewood Cliffs.
Balica M., Fartuşnic C., Horga I., Ionescu, M. Jigău, M., Liiceanu A., & Mărutescu A. (2006).,Rezultatele cercetării de teren -Violenta în şcoală”, Bucureşti: Ed. Alpha.
Benga. O, Băban A., Opre A., (2015). ,, Strategii de prevenție a problemelor de comportament”,  Edituta ASCR, Cluj –Napoca.
Bora H.C., (2011). „Educație rațional emotivă și comportamentală pentru cadre didactice”, Editura Universității din Oradea, Oradea.
Borș, V. (2023). „Modelul cognitiv comportamental Educația rațional emotivă și comportamentală”, În: EDICT- Revista educației, nr. 5/2023, Editura Agata. Online: https://edict.ro/modelul-cognitiv-comportamental-educatia-rational-emotiva-si-comportamentala/