Pledoarie pentru un curriculum de inteligență emoțională

Elevul este centrul și motivația fundamentală a preocupării noastre ca educatori; de aceea această realitate ne legitimează și ne obligă să avem o atitudine mai angajată. Specialiștii din întreaga lume sunt de acord că învățarea are loc nu numai într-o dimensiune intelectuală, ci și într-o dimensiune emoțională, afectivă și relațională. Prin urmare, trebuie să apărăm o educație emoțională care să încurajeze reflecția, responsabilitatea, libertatea, creativitatea, solidaritatea și conviețuirea și pentru aceasta trebuie să ne învățăm elevii să identifice, să recunoască și să-si controleze. În acest sens, alfabetizarea emoțională va îmbunătăți capacitatea școlii de a preda și, la rândul său, va oferi tinerilor un coeficient emoțional care le va permite să înfrunte o societate din ce în ce mai competitivă și mai puțin afectivă, cu consecințe sociale ale intoleranței, izolării și descalificării care afectează relațiile interumane și îngreunează coexistența umană în fiecare zi.

Astfel, implementarea unui curs de inteligență emoțională se bazează pe convingerea că școala trebuie să promoveze situații care să permită dezvoltarea sensibilității și caracterului elevilor. Din acest motiv, orice acțiune educativă trebuie să aibă influența atât a familiei, cât și a școlii, care se află în cele două domenii de care elevul este cel mai strâns legat.

Ei bine, în procesul educațional, cunoștințele nu sunt transferate de la o mașină la alta, așa cum se întâmplă în rețelele de calculatoare. Evident, este transferat de la o persoană la alta, deoarece fiecare persoană este o entitate cu un corp și o minte proprie, care produc operații intelectuale, dar și emoționale și afective. Iar acestea contribuie – sau dăunează – dobândirii cunoștințelor; prin urmare, există atât o abordare psihologică, cat și, cu siguranță, o implicație pedagogică importantă.

Conform unor cercetări recente, copiii cu inteligență emoțională ridicată învață mai bine, au mai puține probleme de comportament, se simt mai bine cu ei înșiși, sunt mai predispuși să reziste presiunii colegilor lor, sunt mai puțin violenți și au mai multă empatie, precum și rezolvă mai bine conflictele. O altă caracteristică a tinerilor inteligenți din punct de vedere emoțional este că sunt mai puțin susceptibili să recurgă la un comportament autodistructiv (cum ar fi drogurile, alcoolul, sarcina în adolescență), au mai mulți prieteni, au o capacitate mai mare de a controla impulsurile și sunt mai fericiți, mai sănătoși și mai de succes.

În cultura noastră, educația în exprimarea verbală și non-verbală a emoțiilor nu este comună. De aceea este timpul să-i învățăm progresiv pe tineri să-și numească emoțiile de bază și să înțeleagă semnele de exprimare emoțională a celorlalți, să le interpreteze corect, să le asocieze cu gânduri care să faciliteze acțiunea adecvată și să controleze emoțiile care au consecințe negative.

Fiecare epocă a avut propriile instituții de învățământ, adaptând procesele educaționale la circumstanțe. În prezent, această adaptare implică modificări ale modelelor educaționale, schimbări la elevi și modificări ale scenariilor în care are loc învățarea. Deși accentul schimbărilor educaționale, în mod logic, este pus pe impactul pe care tehnologia îl produce în viața noastră, un curent paralel și complementar al precedentului evidențiază importanța și urgența educației emoțiilor și sentimentelor; din acest motiv educația trebuie să urmărească armonizarea raționamentului și a sentimentelor, pentru a realiza o dezvoltare cuprinzătoare a copiilor și tinerilor.

Experiența arată că, pentru a facilita învățarea și creativitatea, dezvoltarea vieții intelectuale, precum și a vieții emoționale este esențială, deoarece nu este suficient să ai cele mai moderne mașini și cele mai bune facilități, dacă motivația, angajamentul și spiritul de cooperare lipsesc.

Dezvoltarea inteligenței este strâns legată de educarea sentimentelor. Din acest motiv, în lumea științei, în afaceri și în educație, conceptul de „inteligenta emoțională” începe să fie luat în considerare și valorizat din ce în ce mai mult. Inteligența emoțională se bazează pe convingerea că școala ar trebui să promoveze situații care fac posibilă dezvoltarea sensibilității și caracterului elevilor, pe baza faptului că sarcina educațională implică atât fizicul, cât și mentalul, afectivul și socialul, într-un întreg. Cu toate acestea, educarea copiilor înspre inteligența emoțională înseamnă a-i ajuta să navigheze în lumea dificilă a emoțiilor nu prin înecarea lor, ci prin direcționarea și echilibrarea acestora.

Profesoratul este o profesie in care emoțiile joaca un rol esențial. Astfel, în timp ce pentru a preda matematică sau geografie profesorul trebuie să aibă cunoștințe și atitudini față de predarea acestor materii, abilitățile emoționale, afective și sociale pe care profesorul trebuie să le încurajeze la elevi ar trebui, de asemenea, să fie predate de echipă care stăpânește aceste abilități. Părinții din întreaga lume încep să descopere că viața necesită mai multă pregătire decât este oferită de programa tradițională. Școlile înțeleg ca trebuie să se asigure că fiecare generație învață artele fundamentale ale vieții: cum să controleze impulsurile de furie, anxietate, motivație, empatie și colaborare și, de asemenea, cum să rezolve dezacordurile într-un mod pozitiv.

Există deja școli al căror curriculum depășește elementele de bază pentru a încorpora lecții despre aceste abilități esențiale. Rezultatele sunt destul de încurajatoare: copiii nu numai că se îmbunătățesc în autocontrol și în gestionarea relațiilor lor, dar au și mai puține conflicte și incidente violente, în același timp sporindu-și performanțele la testele academice. De aceea, nu trebuie abandonata dinamica emoțională a copiilor și nici să lase modelarea ei doar în mâinile familiei. Această fațetă a alfabetizării personale și emoționale ar trebui promovată și de la școală. Din acest motiv, implementarea unor cursuri de inteligență emoțională la nivel național vine ca un demers natural de care societatea și administrațiile educaționale sunt din ce în ce mai conștiente in sensul creării unui curriculum specific care să dezvolte conținut emoțional.

Cu toate acestea, atâta timp cât aceste activități și strategii pedagogice nu se concretizează într-un curriculum reglementat și stabilit în sistemul educațional, singura speranță pentru elevii noștri este să spere că profesorul lor este un model emoțional eficient și o sursă de învățare afectivă adecvată.

Bibliografie
1. Gardner, H. Intelligence Reframed: Multiple Intelligences for the 21st century, Morison, 2018.
2. Ledoux, J. The Emotional Brain, Simon and Schuster, 1998
3. Sternberg, Robert J. (11 December 2008). Kaufman, James C.; Grigorenko, Elena L. (eds.). The Essential Sternberg: Essays on Intelligence, Psychology, and Education. Journal of Policy and Practice in Intellectual Disabilities.

 

Accesări: 182

Articole asemănătoare