Realizarea tuturor sarcinilor instructiv-educative are loc pe fondul unor particularităţi specifice ale modalităţilor de colaborare şcoală-familie şi a valenţelor părinţilor în educarea elevului de clasa I. Educaţia trebuie să cultive valori precum, respectul reciproc, credinţa în egalitatea sau complementaritatea culturală, în vederea unei bune comunicări sau convieţuiri. Fiind necesară cunoaşterea completă a profilului elevului, atât din punct de vedere psiho-pedagogic cât şi a condiţiei sale sociale, şcoala trebuie să colaboreze cu familia sub diverse forme. Colaboarea părinţilor cu şcoala este o condiţie obligatorie pentru atingerea scopului educaţional propus, aceasta conducând la completarea educaţiei elevului şi la dezvoltarea armonioasă a personalităţii acestuia.

Din păcate, de cele mai multe ori nu există comunicare între profesori şi familiile elevilor, acestui subiect neacordâdu-i-se atenţia cuvenită, sau fiind tratat cu indiferenţă. Dacă obiceiul şedinţelor cu părinţii a supravieţuit, la aceste şedinţe se prezintă de regulă tot părinţii copiilor silitori şi fără probleme, cu rezultate bune la învăţătură. Trecerea de la sistemul educaţional preşcolar la cel gimnazial, faptul că elevul se descurcă în viaţa cotidiană mai bine ca înainte, nu trebuie să fie interpretat de către familie ca un semn că acesta nu mai are nevoie de ajutor în munca educaţională, ci din contră, trebuie intensificată colaborarea cu şcoala. O mare parte din sarcinile educaţionale vor fi preluate de şcoală, dar procesul educaţional trebuie să continuie şi în cadrul familiei, care constituie un sprijin şi la îndeplinirea sarcinilor şcolare (spre exemplu, la verificarea realizării temelor pentru acasă). Un efort unilateral din partea şcolii, nu garantează o reuşită şcolară, în special la elevii cu probleme în familie.

Nu este de lăudat nici atitudinea unor părinţi ce îşi închipuie că dacă profesorul este plătit să-i educe copilul, ei nu mai au nicio responsabilitate, dar nici neglijenţa unor profesori, care ezită să contacteze familia în cazul unor probleme în educaţia elevului, fie pentru a nu deranja, fie dintr-o supraevaluare a potenţialului educaţional propriu. În colaborarea dintre şcoală şi familie rolul de coordonator revine şcolii, care trebuie să traseze sarcinile care revin familiei în completarea procesului educaţional al copilului, să verifice buna îndeplinire a acestora şi să asigure unitatea de vedere în acţiunile comune.

Familia, indiferent ce preocupări valoroase ar avea în legătură cu educaţia elevilor, nu va obţine rezultate bune decât în condiţiile în care colaborează cu şcoala. Din primul an de şcoală, elevul trebuie să fie stimulat să citească, să scrie, să gândească, să comunice, să acumuleze noi cunoştinţe şi deprinderi care să îi ajute în formarea şi educarea lor. De aceea trebuie să gândim, să căutăm, să găsim şi să alegem modalităţi şi metode adecvate pentru o colaborare eficientă între cei doi factori principali şcoală-familie, care să ajute la formarea educativă a elevilor:

• Chestionarul;
• Lectoratele cu părinţii;
• Vizite la domiciliul elevului;
• Corespondenţa;
• Antrenarea părinţilor în activităţi şcolare şi extraşcolare;
• Informarea reciprocă;
• Şedinţe comune cu elevii şi părinţii (programate din timp).

În cercetarea de faţă, mi-am propus ca instrumentele de lucru aplicate să fie în aşa fel organizate încât să reiasă atât nivelul de pregătire al părinţilor cât şi implicarea acestora în viaţa elevului de clasa I.

Obiectivele cercetării-acţiune constau în:
– Identificarea relaţiilor între nivelul de educaţie al părinţilor şi implicarea acestora în educarea elevului de clasa I;
– Determinarea măsurii în care se corelează nivelul de educaţie al părinţilor şi rezultatele şcolare ale elevului de clasa I;
– Identificarea cunoştinţelor şi metodelor pedagogice pe care părinţii le cunosc şi utilizează în pregătirea copiilor acasă;

Cunoaşterea părinţilor elevilor, relaţiile dintre membrii familiei şi elevii noştri, precum şi condiţiile de viaţă şi educaţie pe care le au în familie, est începutul colaborării dintre şcoală şi familie. Orientarea activităţii ştiinţifice, înarmarea părinţilor cu metode şi procedee eficiente pentru educarea elevilor în familie este o altă direcţie specială a colaborării şcoală-familie.

Demersul în abordarea acestei probleme complexe a pornit de la următoarele ipoteze:
• Ipoteza generală:
– Rezultatele elevului la învăţătură depind în mare măsură de implicarea activă a părinţilor în viaţa lui şcolară.
• Ipoteze specifice:
– Conlucrarea permanentă între familie şi şcoală are un efect benefic asupra rezultatelor şcolare ale elevului;
– Nivelul de educaţie al părinţilor contribuie la formarea şi educarea elevului.

Variabila independentă a impus organizarea şi desfăşurarea unui şir de experimente didactice pe parcursul anului şcolar 2017-2018, la Şcoala Generală ,,Vasile Mitru’’ Taşca, clasa I. Folosind ca metode de cercetare observaţia sistematică, metoda analizei produselor activităţii copiilor, metoda chestionarelor, am experimentat una din tendinţele de schimbare între relaţia şcoală-familie şi anume crearea unei colaborări mai bune a familiilor cu şcoala, care să aducă un plus în dezvoltare educativă a elevilor.

Variabila dependentă se referă la performanţele obţinute de către elevii clasei I de la Şcoala Generală ,,Vasile Mitru’’ din Taşca datorită intensificării colaborării familie – şcoală, prin aplicarea metodelor specificate anterior. Faţă de anul şcolar 2017-2018, am obţinut o relaţie sporită de colaborare cu familiile elevilor, cuantificată nu numai prin îmbunătăţirea comunicării cu părinţii, dar şi prin rezultate superioare la învăţătură ale elevilor de clasa I.

Am constatat o implicare mai mare a părinţilor în munca de educare şi supraveghere a copiilor în timpul petrecut în afara şcolii, materializată  susţinere suplimentară acordată de către aceştia în supervizarea şi ducerea la bun sfârşit a sarcinilor didactice primite de elevi ca teme pentru acasă.

Majoritatea părinţilor au înţeles că trebuie să ofere copiilor un suport emoţional adecvat şi un mediu familial stabil şi constructiv, prin încurajări ale acţiunilor benefice procesului educaţional şi prin îngrădirea şi limitarea unor activităţi ce pot deveni nocive dacă devin ocupaţia de bază a elevilor (jocul pe calculator în exces, urmărirea timp îndelungat a programelor de desene animate etc.).

Etapa preexperimentală. Pentru testarea primei ipoteze, conform căreia conlucrarea permanentă între familie şi şcoală are un efect benefic asupra rezultatelor şcolare ale elevului, am utilizat ca metode de cercetare: observaţia sistematică şi metoda analizei produselor activităţii copiilor.

Obsevaţia sistematică presupune urmărirea intenţionată, metodică şi sistematică a unui eveniment, realizându-se prin prisma scopului şi ipotezei cercetării. În acest caz, observaţia a fost valorificată la clasă, stabilind aspectele ce trebuie observate: calitatea sarcinilor individuale de muncă efectuate acasă şi ritmul de lucru al elevului.

În ceea ce priveşte lipsa instrumentelor de scris, nerespectarea orelor de curs, nepregătirea adecvată a ghiozdanelor pentru a doua zi, sarcinile de muncă individuale ale elevilor pentru acasă, am constatat că acestea sunt realizate superficial de un un număr îngrijorător de elevi: din efectivul clasei de 17 elevi, 10 dintre aceştia vin fără instrumente de scris la şcoală, uneori întârzie, fără unele manuale sau caiete necesare la orele de curs şi cu sarcinile individuale de muncă pentru acasă rezolvate superficial sau chiar nerezolvate.

Eşantionul de conţinut. Folosind ca metodă de cercetare observarea sistematică, am constatat că aceeaşi elevi se prezintă la orele de curs de cele mai multe ori fără a-şi realiza sarcinile de muncă individuală pentru acasă la disciplinele: Limba română, Matematică şi Cunoaşterea mediului. Am inclus în fișele de observație şi atitudinea elevilor faţă de rezultatele şi aprecierile şcolare.

Am constatat urmatoarele:

• interesul manifestat faţă de calificative;
• percepţia sau semnificaţia calificativului pentru elev;
• modalităţile de recompensă şi penalizare;
• „oglinda” muncii şi măsura capacităţilor proprii;
• aria structurată a calificativelor acordate.

Etapa experimentului formativ. Analiza produselor activităţii copiilor urmează să dovedească faptul că modalităţile de colaborare şcoală-familie şi valenţele lor în educarea elevului de clasa I nu este uniform valabilă în cazul tuturor copiilor.

După predarea lecţiei „Animale sălbatice”, am solicitat elevilor să realizeze o planşă cu tema Animale sălbatice, în realizarea acestei planşe nu am oferit prea multe informaţii. Am ales acestă temă considerând-o recent studiată de copii şi la îndemâna oricărui părinte. Exemple de rezultate aşteptate:

• Să identifice animalele sălbatice;
• Să precizeze mediul de viaţă al acestor animale;
• Să folosească imagini şi informaţii;
• Să specifice modul de hrănire al unor animale sălbatice;
• Să numească animalul adult şi puiul acestuia;
• Să enumere părţile corpului unui animal sălbatic.

Ca urmare a analizei planşelor, se constată că, deşi nu li s-au dat prea multe repere în realizarea planşei, unele planşe au fost întocmite conform rezultatelor aşteptate ceea ce dovedeşte implicarea părinţilor în realizarea lor. Acestea au fost în număr foarte mic comparativ cu planşele simple, unde copiii s-au rezumat la simpla desenare, decuparea şi lipirea unor animale din diferite reviste, enumerarea câtorva animale sălbatice. Acest lucru dovedeşte tratarea cu superficialitate a sarcinilor de muncă individuală pentru acasă din partea părinţilor, sau lipsa lor de pregătire. În cazul celor şase planşe întocmite corespunzător, elevii au recunoscut că în realizarea lor au fost îndrumaţi, sau chiar ajutaţi de către părinţi.

Pentru testarea ipotezei conform căreia nivelul de educaţie al părinţilor contribuie la formarea şi educarea elevilor, am utilizat un chestionar pentru a stabili nivelul de educaţie al acestora.

Descrierea intervenţiei educaţionale

Pentru a identifica cât mai multe informaţii despre elevi şi părinţii acestora am utilizat ca instrument de cercetare un chestionar. Acesta conţine 12 întrebări dintre care primele două sunt destinate identificării nivelului de studii al părinţilor, iar celelalte sunt menite să releve colaborarea părinţilor cu şcoala. Prin întrebările deschise am încercat să aflu cât mai multe despre sprijinul adus de părinţi în educaţia copiilor. Am evitat folosirea întrebărilor închise, pentru a evita răspunsurile „nu ştiu” sau non răspunsurilor.

Am aplicat chestionarul în cadrul şedinţei cu părinţii de la sfârşitul semestrului I. Am explicat în prealabil părinţilor scopul aplicării chestionarului şi importanţa acestuia. Sinceritatea cu care s-a răspuns la întrebările din chestionar ar trebui să fie în concordanţă cu rezultatele şcolare ale elevului. Completarea chestionarelor a durat 20-30 minute, nu au fost părinţi sau tutori absenţi şi nu au fost refuzuri de a răspunde.

Ca urmare a analizei chestionarelor şi a planşelor întocmite de elevi, am considerat necesară organizarea unor întâlniri mai dese cu părinţii, având ca scop motivarea lor în implicarea procesului de educare a copilului. Nu punem lipsa de implicare în baza indiferenţei, ci a lipsei de pregătire. Consider că este de datoria cadrului didactic să-l îndrume, să-l educe întâi pe părinte şi apoi pe elev.

Lectoratele cu părinţii constau în prezentarea sistematică de către şcoală a unor prelegeri cu caracter psiho-pedagogic, oferind părinţilor informaţiile şi metodicile necesare desfăşurării în familie a activităţilor educative complementare. În cazul în care familia refuză colaborarea cu şcoala, se ajunge de cele mai multe ori la un eşec al copilului, contrar voinţei învăţătorului şi părinţilor.

Pentru viitor, dascălii adevăraţi ştiu ce trebuie să facă: să pună lumina în priviri şi linişte în gânduri, să pună zâmbet în iubire şi în fapte, să pună cuget în judecată.

În urma observaţiei asupra calităţii sarcinilor de muncă individuală pentru acasă, am considerat necesară tragerea unui semnal de alarmă în faţa părinţilor.

Un prim pas a fost organizarea unui lectorat cu tema Şcoala de acasă – soluţii pentru dezvoltarea şi educarea elevului. În cadrul lectoratului, am prezentat aspectele negative ale pregătirii elevilor şi cauzele:
1. Elevii nu sunt îndrumaţi de către părinţi să-şi rezolve munca individuală pentru acasă conform cerinţelor învăţătorului, ci după părerea părinţilor;
2. Elevii nu sunt controlaţi dacă s-au pregătit pentru a doua zi. Sistematic elevii vin cu sarcinile de muncă individuală pentru acasă neefectuate sau cu alte sarcini rezolvate. Un alt impediment îl reprezintă lipsa instrumentelor de scris şi lipsa manualelor;
3. Elevii nu citesc conţinuturile învăţării din manual. Spre exemplu, vin cu textul citit la limba şi literatura română o dată, pe jumătate sau niciodată.

Ca o completare la toate acestea, am adăugat şi nemulţumirea mea cu privire la planşele întocmite superficial. Am sugerat părinţilor să se implice mai activ în munca de educare a propriilor copii, să îi ajute mai mult la temele pentru acasă, să-i verifice, sau măcar să-i încurajeze. Părinţii au fost informaţi despre modul în care ar trebui elevul să se pregătească pentru lecţii:

• Atunci când copilul se aşează la masa de scris ar trebui să fie cel târziu ora 16.00. Sarcinile de muncă individuală pentru acasă făcute seara, atunci când copilul este obosit, vor fi făcute doar în grabă, pierzându-şi din calitate. Totodată, copilul este obosit şi îi lipseşte capacitatea de concentrare.
• Copilul ar trebui să-şi verifice orarul pentru a doua zi.
• Pentru pregătirea la o disciplină de studiu elevul ar trebui să-şi pregătească manualul, caietul de muncă individuală, caietul de clasă şi instrumentele de scris.
• Abia acum, deschizându-şi caietul de clasă, va putea să revadă ceea ce a făcut la şcoală şi sarcinile de muncă individuală pentru acasă. În caietul de clasă, elevul îşi va găsi informaţiile care îl ajută la efectuarea sarcinilor de muncă individuală.

După toate acestea, el trebuie să:

• Citească lecţia din manual. Aici el va afla tot ce s-a predat în clasă şi îşi va completa cunoştinţele prin muncă individuală.
• Acum este timpul ca să-şi redacteze sarcinile de muncă individuală.

Abia acum el trebuie:

• Să redacteze sarcinile de muncă individuală pe caietul de acasă, care nu este nici caietul de sarcini de lucru, nici caietul de clasă. Astfel elevul nu-şi va scrie sarcinile de muncă individuală pentru acasă direct pe caietul de sarcini de lucru, acesta fiind un caiet de teme.
• După ce-şi rezolvă singuri sarcinile de muncă individuală pentru acasă, părintele va trebui să controleze munca copilului, să corecteze şi să-l îndrume.
• Pentru rezolvarea exerciţiilor sau problemelor, copilul va trebui să citească enunţul cerinţei până înţelege ce are de făcut. Este bine să fie ajutat în acest demers.
• Este momentul ca elevul să treacă sarcinile de muncă individuală pentru acasă pe caietul de teme.
• Iar după ce a terminat de transcris nu ar trebui să termine şi „de învăţat”!
• În continuare ar trebui să citească din nou lecţia din manual.

Şi, pentru că fiecare lucru trebuie evaluat, ar fi cazul să ne ascultăm copiii la lecţii. Dacă nu aveţi timp la dispoziţie, adresaţi-le o întrebare din manual. Le găsiţi la sfârşitul lecţiei şi ar fi de preferat să fie una de la întrebări. Acum copilul nostru s-a pregătit, dar doar pentru o disciplină!

Aceştia ar fi primii paşi pentru eficientizarea învăţării şi îmbunătăţirea rezultatelor şcolare. Elevul trebuie obişnuit să lucreze independent, doar verificat de dumneavoastră.

O altă formă de colaborare a şcolii cu părinţii a fost vizita la domiciliu. Cunoaşterea concretă a condiţiilor de trai ale elevilor şi a mediului familial în care aceştia se dezvoltă am realizat-o prin vizite la domiciliu, vizite stabilite de comun acord cu părinţii şi planificate din timp. Acestea nu au inclus doar elevii cu probleme, ci şi elevii cu rezultate bune şi foarte bune la învăţatură, întotdeauna existând loc de mai bine în educaţia unui copil. Scopul vizitelor la domiciliu a fost observarea mediului familial, dar şi apropierea de părinţi în vederea câştigării încrederii acestora şi a stabilirii unui plan educaţional adapatat fiecărui caz, după necesităţi.

Discuţiile au inclus starea de sănatate, condiţiile de trai ale elevilor, precum şi raporturile dintre membrii familiei. Discuţiile sincere şi prietenoase, purtate cu părinţii în absenţa elevilor, au permis stabilirea unor măsuri de eficientizare a muncii educaţionale desfăşurate de elevi acasă. Vizitele la domiciulul elevilor au fost intensificate în cazul copiilor problemă, cu familii ce traiesc în condiţii sociale precare, în aceste cazuri părinţii ajungând mai rar sau deloc pe la şcoală. Dificultaţile principale au fost:

• depistarea cauzelor familiale la elevii cu manifestări comportamentale negative;
• stabilirea de comun acord cu părinţii ale unor corecţii adecvate;
• munca de convingere a părinţilor să realizeze concret sprijinul educaţional promis de fiecare dată doar sub formă verbală.

Observaţiile şi rezultatele acestora se notează în fişa de observaţie.

În cadrul vizitelor la domiciliu se confirmă stilurile parentale stabilite anterior. De asemenea, se observă că părinţii care au nivel de educaţie mediu sau superior sunt părinţii care au adoptat stilul democratic, centrat pe nevoile copilului şi pe soluţionarea problemelor. Părinţii cu nivel minim de educaţie, sunt fie adepţii stilului autoritar, fie indiferent.

Schimbul de informaţii între cadrul didactic şi familia elevului va continua în urma vizitelor la domiciliu, aşa cum s-a stabilit şi în cadrul şedinţei cu părinţii, prin carnetele de corespondenţă. Carnetele de corespondenţă trebuie să fie în permanenţă asupra elevului, astfel încât învăţătoarea să poată să-l utilizeze ori de câte ori este nevoie şi prezintă avantajul că părintele este la curent cu ceea ce face elevul la şcoală, fără a se deplasa personal. Bineînţeles, aceasta în situaţia în care problema nu necesită prezenţa obligatorie a părintelui la şcoală. În caz contrar, carnetul de corespondenţă are rolul de a înştiinţa şi de a solicita prezenţa părintelui la şcoală.

Corespondenţa realizată prin carnetul de corespondenţă pe care învăţătorul îl foloseşte la clasă este o legătură destul de sigură cu familia, care semnează observaţiile semnalate cu privire la pregătirea elevilor sau comportamentul lor. Preferabile sunt însă contactele nemijlocite pentru rezolvarea problemelor educative. Schimbul de informaţii are avantajul că abordează problemele într-un mod diferenţiat.
În cadrul informării, nu trebuie ca învăţătorul să fie un „acuzator” al elevilor, iar părinţii să fie „apărători” ai acestora, făcând astfel imposibilă colaborarea şcolii cu familia.

Prezentarea unor activităţi educaţionale. Parteneriatele educaţionale implementează un sistem de educaţie timpurie, un proces complex şi îndelungat.

Părinţii, ca parteneri în educaţie:

• Au posibilitatea să îşi cunoască mai bine copii;
• Pot cunoaşte modul lor de manifestare în viaţa de grup;
• Pot înţelege mai bine rolul lor educativ;
• Pot să cunoască posibilităţile şi nevoile psiho-fizice ale copiilor;
• Au posibilitatea să stabilească relaţii mai apropiate şi deschise cu cadrele didactice;
• Au posibilitatea de a colabora mai uşor în luarea unor decizii importante pentru şcoală.

Pentru a-i face pe părinţi să conştientizeze importanţa prezenţei lor şi a implicării lor în educaţia copilului, am considerat benefică organizarea unui parteneriat şcoală-familie. În cadrul acestui parteneriat, am propus un proiect cu tema „Ocrotind natura”. Protecţia naturii devine una din cele mai importante preocupări ale societăţii contemporane şi are trei aspecte importante: prevenirea deteriorării mediului, reconstrucţia ecologică şi păstrarea sau întreţinerea zonelor depoluate.

Marea majoritate a copiilor manifestă interes şi dragoste pentru natură, aceasta fiind o caracteristică intrinsecă a firii umane. Comportamente deviante pot apărea doar în cazul unei educaţii familiale greşite, a unor exemple negative.

Pentru o educaţie în spirit ecologic eficientă, copii trebuie învăţaţi, încă de la o vârstă fragedă, să iubească şi să respecte natura, să păstreze curăţenia şi să se îngrijească de aspectul estetic şi de conservarea mediului natural în orice situaţie. Copiii trebuie să înţeleagă faptul că, în schimbul grijii şi a eforturilor depuse de ei, natura le oferă cele necesare unui trai normal: aer curat, hrană, apă curată, toate contriubuind la prosperitatea şi menţinerea stării lor de sănătate. Cine şi-ar putea imagina natura fară iarbă, fără copaci, fără flori şi vieţuitoare?!

A asigura viitorul acestei planete înseamnă a desfăşura activităţi de ecologizare cu caracter preventiv. Problematica raporturilor om-natură a început din timpuri străvechi, omul ca şi fiinţă inteligentă, cu un spirit creativ, încercând să modeleze şi să transforme natura după cerinţele sale, pentru a duce o viaţă cât mai bună.

Problemele grave de mediu s-au manifestat însă în special în ultimele secole, intensificându-se în prezent odată cu dezvoltarea excesivă în unele zone a industriei. Dacă acum două secole pescuitul şi vânatul excesiv erau printre principalele probleme, punând în pericol unele specii, în prezent se produc accidente nucleare grave, care schimbă în mod negativ şi radical întreg echilibrul ecosistemului global. Au loc zilnic deversări, voite sau nu, de produse toxice în pânza freatică de suprafaţă şi de adâncime, produse provenite ca deşeuri industriale sau agenţi de procesare din diverse industrii.

În încercarea de a împiedica aceste catastrofe ecologice, profesorii au datoria de a forma la copii conştiinţa şi conduita ecologică, atât în mediul şcolar cât şi în cel extraşcolar, prin educaţie corespunzătoare, prin informarea continuă asupra problemelor de mediu şi prin acţiuni de igienizare şi protecţie a mediului.

Şcoala are datoria să inducă elevilor nu numai sentimente de admiraţie faţă de natură, ci şi deprinderile corespunzătoare pentru protecţia mediului înconjurător. În programele analitice ale diverselor discipline prevăzute în şcoli sunt prevăzute o serie de acţiuni de protecţie a mediului, de informare a elevilor în privinţa problemelor ecologice.

Educaţia ecologică are ca scop formarea unor cetăţeni responsabili în raport cu natura şi mediul înconjurător, care acţionează pentru păstrarea unui mediu nepoluat şi a echilibrului ecologic, fiind necesară implicarea în cât mai mare măsură a cetăţenilor întregii comunităţii şi de sprijinul instituţiilor abilitate (primării, ocoluri silvice, gărzi de mediu etc.).

Concluzii

Formatul cercetării a încercat să evidenţieze importanţa modalităţilor de colaborare şcoală-familie şi valenţele lor în educarea elevului de clasa I.

Pentru a avea rezultate bune, copilul are nevoie de un climat familial echilibrat, în care să se simtă ocrotit şi în siguranţă. Acest lucru este posibil dacă părinţii sunt atenţi la nevoile lui, şi dacă au o colaborare bună cu şcoala. În acelaşi timp trebuie să dea dovadă de fermitate şi să stabilească limite.

Alături de familie, în dezvoltarea personalităţii copilului, un rol decisiv îl are şcoala. În vederea obţinerii unor performanţe şcolare optime, profesorul are sarcina să identifice elevii cu situaţii problematice, să stabilească de comun acord cu părinţii sarcinile şi strategiile educative ce revin familiei, să dirijeze activităţile educaţionale din cadrul familiei.

Ipoteza conform căreia rezultatele elevului la învăţătură depind în mare măsură de implicarea activă a părinţilor în viaţa lui şcolară, este condiţionată de confirmarea sau infirmarea celor două ipoteze specifice şi anume: conlucrarea permanentă între familie şi şcoală are efect benefic asupra rezultatelor elevului şi nivelul de educaţie al părinţilor contribuie la formarea intelectuală a copiilor.

Eşantionul de participanţi este format din părinţii elevilor din clasa I de la Şcoala Gimnazială ,,Vasile Mitru’’ Taşca. Testarea gradului de implicare a părinţilor s-a realizat prin evaluarea muncii elevilor. Am utilizat ca metode de cercetare: observaţia sistematică şi metoda analizei produselor activităţii copiilor. Pe parcursul semestrului întâi, am fost nemulţumită de calitatea munci individuale ale elevilor pentru acasă şi de pregătirea elevilor, astfel am considerat necesară intervenţia mea pentru stimularea implicării părinţilor în procesul de colaborare şcoală-familie şi în procesul educativ al elevilor.

Am ales câteva forme de conlucrare cu părinţii cum ar fi lectoratele, vizitele la domiciliul elevilor, corespondenţa, chestionarul, în vederea conştientizării din partea acestora a rolului lor în reuşita şcolară a copilului de clasa I. Toate acestea au avut ca scop apropierea familiei copilului de şcoală şi conştientizarea faptului că o conlucrare permanentă între cei doi factori principali în educarea copilului, familie – şcoală, contribuie la reuşita succesului şcolar al copilului. În urma metodelor aplicate s-a observat o îmbunătăţire semnificativă a activităţilor şcolare ale elevilor. Instruirea părinţilor a avut o deosebită importanţă şi un rol benefic în reuşita şcolară a copilului.

Conlucrarea eficientă dintre cei doi factori principali şi activi în educarea elevului şcoală-familie este cheia succesului şcolar.

S-a demonstrat că implicarea este mai activă în familiile în care părinţii au nivelul de studii mai ridicat, pe când în familiile în care părinţii au studii minime implicarea este inexistentă, atât timp cât şcoala nu intervine.