Édouard Claparède spunea că „exerciţiul unei profesiuni se cheamă vocaţie atunci când răspunde la anumite nevoi adânci ale sufletului”. De asemenea, este un adevăr de necontestat că alegerea profesiunii rămâne o problemă dificilă pentru un tânăr, fiindcă în această alegere se interferează influenţa a numeroşi factori, adesea încă greu influenţabili de şcoală. Practic, influenţa şcolii se izbeşte, adesea, de unele erori ale familiei, iar viaţa dezminte uneori îndrumarea dată de şcoală care dispune încă de mijloace limitate în a face o orientare ştiinţifică. De aici, însă, şi până la politica „braţelor încrucişate”, până la „prejudecăţi” este o mare distanţă.

Ori de câte ori am repeta faptul că orientarea profesională a elevilor constituie, în prezent, o mare răspundere socială şi morală şi un obiectiv prioritar în activitatea educativă, nu este niciodată „prea mult”. Deşi este un proces îndelungat şi rezultat al acţiunii conjugate a tuturor factorilor sistemului activităţii educative din şcoală şi din societate, dirigintelui îi rămân suficiente lucruri de făcut. Experienţa a arătat că influenţa exercitată de el este cu atât mai eficientă cu cât este exercitată în forme cât mai variate, implicite sau explicite. De multe ori efectele sunt mult mai târzii şi mai subtil asimilate decât credem şi dorim. Important este, deci, să acţionăm permanent, folosind noi şi tot mai eficiente măsuri de la un an şcolar la altul şi în funcţie de toate circumstanţele.

Există o confuzie pe care dascălii o perpetuează din necunoaştere, credința că orientarea şcolară şi profesională o face psihopedagogul de la centrul de asistenţă psihopedagogică. În realitate, orientarea şcolară şi profesională este o finalitate a şcolii, a întregului învăţământ de altfel. S-ar putea spune chiar că orientarea şcolară şi profesională este în acelaşi timp primul şi unicul scop al şcolii.

În prezent, orientarea şcolară şi profesională este acoperită în cea mai mare parte de centrul de asistenţă psihopedagogică şi nu de şcoală, aşa cum ar fi normal. Şi pentru că o corectă orientare are o importanţă deosebită pentru întreaga societate, este deosebit de actual să ne întrebăm de ce aceasta este una dintre cele mai deficitare componente ale şcolii româneşti.

Societatea industrială, cantitativă, metrică şi profund categorială a impus orientarea colectivă, ale cărei principii se bazează pe posibilitatea, eficientă din punct de vedere financiar, de a califica şi recalifica profesional într-o perioadă scurtă de timp pe fiecare individ pentru majoritatea profesiilor industriale. Din acest motiv, orientarea şcolară şi profesională în societatea industrială are un caracter punctiform, adică ea se face numai în momentele de opţiune şcolară şi / sau profesională. Orientarea şcolară şi profesională în societatea informaţională trebuie să aibă un caracter continuu, adică trebuie să se desfăşoare pe întreg intervalul de şcolarizare.

Întrucât orientarea şcolară nu poate fi despărţită de procesul de instruire şi educare a elevilor iar acesta se desfăşoară de întregul colectiv de profesori, dirigintele nu va putea îndeplini singur, cu succes, această complexă activitate. Studierea elevilor – ca premisă a orientării şcolare şi profesionale – cunoaşterea profesiunilor şi a cerinţelor acestora şi îndrumarea elevilor spre şcoli şi profesii care să concorde cu particularităţile lor individuale etc., toate acestea reclamă sprijinul şi colaborarea întregului colectiv de profesori care predau la clasa condusă de diriginte.

În ceea ce priveşte cunoaşterea elevilor, dirigintele obţine de la colectivul de profesori şi prin propriile constatări şi investigaţii (în scopul îndeplinirii sarcinii de întocmire a caracterizării psihopedagogice a elevilor), o serie de date cu privire la înclinaţiile şi aptitudinile acestora la disciplinele de învăţământ, în ceea ce priveşte perspectivele de dezvoltare a înclinaţiilor şi aptitudinilor. Profesorul de specialitate este cel care poate cunoaşte temeinic interesele, predispoziţiile şi mai ales aptitudinile reale ale unui elev, deoarece acesta nu se dezvăluie şi nu se dezvoltă decât într- o activitate concretă. De aceea este necesar ca dirigintele să solicite concursul profesorilor nu numai în ceea ce priveşte cunoaşterea elevilor, ci şi în orientarea acestora din punct de vedere profesional.

Orientarea şcolară şi profesională a elevilor reprezintă, aşadar, o direcţie de acţiune educativă a tuturor cadrelor didactice care începe cu stimularea interesului elevilor pentru lumea profesiunilor şi continuă până la cristalizarea opţiunii profesionale şi integrarea optimă a acestora în câmpul profesional.

Alăturându-se elevului în procesul integrării acestuia în activitatea didactică, dar şi în activităţile cultural-educative, dirigintele îl ajută să-şi elaboreze proiectul personal şcolar şi/sau profesional. Acţionând în perimetrul şcolii, dar şi în afara ei, împreună cu familia şi alţi factori implicaţi, dirigintele favorizează elevului ca acesta să parcurgă în condiţii potrivite etapele proiectului său. Pentru aceasta profesorului diriginte i se solicită o serie de competenţe. Pentru a cunoaşte personalitatea elevului şi a-1 ajuta să se autocunoască, profesorul diriginte trebuie să posede cunoştinţe din domeniul psihopedagogiei şcolare, să cunoască metodologia de investigare, de corelare şi interpretare a unor informaţii percepute în dinamica lor, legate de structura personalităţii şcolarului.

A ajuta elevul să cunoască mai bine câmpul şcolar şi acela al vieţii economice şi profesionale înseamnă ca dirigintele să fie depozitarul unor informaţii asupra sistemului educativ – filierele de formare şi instituţiile şcolare concrete; asupra competenţelor oferite de o diplomă sau un certificat de studii la finalizarea unui ciclu de învăţământ, dacă există pasarele de trecere de la o filieră de studii la alta, care sunt caracteristicile şi calităţile solicitate persoanei pentru a se integra convenabil ciclurilor şi profilurilor şcolare.

Pentru a-1 ajuta pe elev să demareze în proiectul său, profesorul diriginte trebuie să-i poată oferi varii informaţii asupra profesiunilor şi tendinţelor care se înregistrează pe piaţa muncii. Informaţia se adună prin vizite în întreprinderi, întâlniri cu profesionişti, cu specificaţia că pentru realizarea unei veritabile pedagogii a informării se începe cu pregătirea culegerii informaţiilor, urmărirea veridicităţii lor şi valorizarea acestora. Căci dacă profesorul diriginte se doreşte a fi un arbitru între tânăr şi mediu, cunoaşterea mediului nu este independentă de cunoaşterea de sine. Ambele sunt elemente constitutive ale unei psihopedagogii a alegerii pentru care elevul trebuie antrenat.

Profesorul diriginte, substituindu-se unui ghid competent al elevului în orientarea profesională, posesor al capacităţii de relaţionare şi înţelegere a psihologiei vârstelor, al abilităţii de a induce acestuia capacitatea de a se autoanaliza, pentru a cunoaşte cauzele unor eventuale dificultăţi şi posibilităţile de a le depăşi, în scopul realizării unui echilibru adecvat între personalitatea exprimată prin nivelul de pregătire la un moment dat, prin capacitatea intelectuală, prin interesele dominante şi filiera de studii şi implicit, profesiunea aleasă, va avea mereu o perspectivă longitudinală asupra evoluţiei elevilor, care îi va permite conceperea unor strategii adecvate atât elevilor cât şi instituţiei şcolare. Astfel, activităţile cu conţinut de consiliere şi orientare şcolară şi profesională se pot realiza pe tot parcursul unui an de studii, fie în cadrul orelor de dirigenţie cu astfel de tematică, fie prin activităţi în afara programului şcolar.

Acţiunile întreprinse pentru informarea profesională pot avea drept obiectiv: relevarea dimensiunii umane a profesii; formarea unei imagini pozitive asupra unei profesii; redarea unei viziuni realiste asupra dinamicii unei întreprinderi; demontarea unor prejudecăţi legate de prestigiul social al unor profesiuni; degajarea calităţilor şi competenţelor necesare exercitării profesiunii Aceste obiective pot fi realizate în forme simplificate cum ar fi întâlniri cu specialiştii sau vizite periodice în întreprinderi, după cum se pot realiza şi prin activităţi complexe, în care să fie antrenaţi elevii înşişi în sistemul activităţii şcolare, contactul cu diferitele profesii, cunoaşterea de către elevi a cerinţelor acestora, a calităţilor pe care le implică, a cunoştinţelor şi deprinderilor pe car e le necesită, toate acestea pot fi realizate cu eficienţă mai ales de către profesorii de specialitate, care au interesul să pună în evidenţă corelaţiile care există între obiectul pe care îl predau şi profesiile în care se utilizează cunoştinţele şi deprinderile predate. Este o cerinţă esenţială a principiului legării teoriei de practică şi a şcolii de viaţă.