În societatea contemporană idealul educațional este integrarea în societate, ceea ce asigură cadrul dezvoltării personalității, modele de gândire și de comportamente, relații interpersonale, mijloace de trai. Individul este dependent de cadrul social, viața sa depinde de societatea în care trăiește, devine „parte” a acesteia. Adaptarea individului la mediu se realizează prin sistemul de educație atât prin elemente cognitive cât și prin elemente non-cognitive. Aspectele non-cognitive ale inteligenței includ factori de ordin afectiv, personal și social, fiind esențiale pentru reușita în viață.

„Capul tânărului nu-i un vas pe care trebuie să-l umpli, ci o făclie pe care trebuie s-o aprinzi, astfel încât mai târziu să lumineze cu o lumină proprie.” –  Plutarh

Învățarea este definită, adeseori, drept o modificare de comportamente și în comportamente, obținută pe baza unei experiențe trăite personal. Când vorbim despre învățare ne gândim la schimbările care se vor produce la cel care învață, schimbări ce pot avea loc în planul activității intelectuale, al vieții afective ori al acțiunii practice.

Predarea tradițională în sensul în care profesorul ține o prelegere, face o demonstrație, iar rolul elevilor este acela de a urmări, nu produce învățare decât în foarte mică măsură.

Dincolo de conținuturile concrete care se transmit în activitatea didactică este important tipul de interacțiune care se va statornici între clasa de elevi și profesor, între elevi și elevi, precum și atitudinea celui de la catedră în a se relaționa la grup și la fiecare elev în parte. Diferența de vârstă, de statut social, de capital cultural nu trebuie să devină motiv de depreciere a elevilor, de impunere a propriei persoane, de exercitare a autoritarismului.

Elevii înșiși trebuie să organizeze ceea ce au auzit și văzut într-un tot ordonat și plin de semnificație. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuției, a investigației, a acțiunii, învățarea nu are loc. Cei care învață trebuie să-și construiască cunoașterea prin intermediul propriei înțelegeri, nimeni nu poate face acest lucru în locul lor.

Pentru profesorul de la clasă este foarte important să cunoască fiecare elev în parte și cum se integrează acesta în clasa de elevi. Posibilitățile de cunoaștere ale elevului sunt numeroase și foarte diversificate, de la exerciții de prezentare ale elevilor, la exerciții de autocunoaștere și intercunoaștere. Profesorii ar trebui să aibă cunoștințe despre teoria inteligențelor multiple, despre inteligența emoțională și despre stilurile de învățare pentru a putea să se raporteze diferit la elevi. Pregătirea științifică și metodologică trebuie adaptată nivelului de evoluție al elevilor, determinat de maturitatea lor psihofizică și de cunoaștere, pentru ca în raport cu acesta profesorul să dezvolte posibilitățile de gândire , de asimilare, de punere în practică, de creare și de cercetare a noilor cunoștințe.

Autorul teoriei inteligențelor multiple este psihologul american Howard Gardner, care după îndelungi cercetări în studiul profilurilor cognitive ale copiilor ajunge la următoarele concluzii:

• Inteligența nu este o trăsătură înnăscută care domină celelalte abilități pe care le au elevii.
• Nu pune la îndoială existența unei inteligențe generale, dar aduce probe conform cărora definiția tradițională a inteligenței nu acoperă posibilitățile cognitive recent descoperite.
• Rezultatele cercetării sugerează faptul că inteligența este localizată în diferite zone ale creierului care nu sunt conectate între ele, se susțin una pe alta, dar pot funcționa și independent dacă este nevoie.

Teoria inteligențelor multiple nu schimbă ceea ce avem de predat, ne ajută doar să schimbăm modul în care lucrăm cu elevii, ne ajută să înțelegem faptul că elevii pot fi „deștepți” în diferite feluri și ne instrumentează în a-i ajuta să evolueze în mod diferit. Cunoașterea profilului de inteligență îl ajută pe profesor să elaboreze tipuri de activități de învățare diferite, în conformitate cu individualitățile reale ale copilului.

Dacă elevii își construiesc cunoașterea proprie, ei nu o fac singuri. Adevărata învățare este aceea care permite transferul achizițiilor în contexte noi. Reciprocitatea este un stimulent al învățării când acțiunea comună este necesară.

Gruparea și sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru realizarea rezultatului urmărit arată că:

• Elevii se implică mai mult în învățare decât în abordările frontale sau individuale.
• Elevii odată implicați își manifestă dorința de a împărtăși celorlalți ceea ce experimentează, iar aceasta conduce la conexiuni în sprijinul înțelegerii.
• Elevii acced la înțelegerea profundă atunci când au oportunități de a explica și chiar preda celorlalți ce au învățat.

În activitatea de învățare strategia exprimă deci „stilul cognitiv”, modul cum învață și cum operează cu anumite categorii de cunoștințe fiecare subiect care participă la activitatea de învățare.

Un profesor preocupat de calitatea și durabilitatea cunoștințelor predate va trebui să favorizeze o situație de învățare aprofundată și să descurajeze situațiile de învățare superficială, de suprafață, orientate spre simpla reproducere a cunoștințelor rupte de realitatea cotidiană.

O situație de învățare strategică, în combinație cu o situație de învățare aprofundată conduc la o asociere excelentă a rezultatelor și calității învățării.

Pentru reușita învățării, pentru dobândirea performanțelor dorite sunt importante atât predispozițiile, aptitudinile, mecanismele de învățare, adică tot ceea ce depinde de cel care învață, cât și asigurarea condițiilor externe pentru a-l stimula și influența pe elev ( metode, materiale didactice, stimuli exteriori), ceea ce este independent de cel care învață.

Dacă reușim să-i formăm pe elevi în așa fel încât să fie receptivi la problemele emoționale ale celorlalți, atunci se vor simți importanți, înțeleși și iubiți.

Inteligența emoțională ne armonizează cu mediul și cu noi înșine.

Bibliografie

1. Goleman, D., ( 2008), Inteligența emoțională ediția a III-a, Editura Curtea Veche, București

2. Howard, G., (2006), Inteligente multiple. Noi orizonturi, Editura Sigma, București

3 Cerghit.I., (2006), Metode de învățământ, Editura Polirom, Iași.

4.Roco, M., ( 2004), Creativitate și inteligență emoțională, Editura Polirom, Iași