Predarea – o formă de artă

Când am ales să predau, mi-am dorit foarte mult să mă fac plăcută și înțeleasă de copii. Mi se pare țelul pe care trebuie să-l analizăm încă de la începutul carierei. Să mă gândesc – merită să fiu profesor sau, mai exact, sunt făcută pentru  o astfel de meserie? Sau, parafrazând celebra replica a lui Shakespeare, A fi sau a nu fi profesor?
Cred că predarea este o formă de artă. Dacă ești bun și implicat în ceea ce faci, poți să faci performanță. Predarea e un lucru pe care este necesar să-l stăpânești, însă nu poți fi sigur de la început dacă vei reuși. Fiecare zi petrecută în clasă alături de copii îți va da ocazia să descoperi adevărul. Este important să încerci să devii mai bun, să devii acel profesor pe care nu l-ai avut la școală sau cel pe care ți-l dorești pentru copilul  tău.

Conexiunea cu copiii din clasă este cheia succesului tău ca profesor.

Dacă reușești să-i cucerești, munca ta se va simplifica vizibil. În clasă te descurci mai bine dacă îți pui în valoare abilitățile de a fi un bun actor. Gesturile tale trebuie exersate pentru că sunt urmărite de ochii vigilenți ai copiilor cu care nu poți decât să comunici sincer. Trebuie să cauți mereu contactul vizual cu copiii cărora le predai. De multe ori, poți exersa acasă unele gesturi în oglindă. Desigur că ți se poate părea ciudat ,însă mai bine să fii pregătit.

Rita Pierson, pedagog și consilier școlar din SUA, implicată în acțiunile de perfecționare a profesorilor și de creștere a calității educației, spunea că „fiecare copil are nevoie de un campion”. De ce să nu fii tu acela? Provocările educației actuale sunt numeroase și diverse. Școlile au menirea de a preda tuturor copiilor folosind aceleași metode, aceleași standarde și aceleași materiale. (Louis Cozolino, 2017). Știm că elevii sunt unici. Ei provin din medii diferite, au culturi diferite, au abilități sociale, emotive și de cunoaștere diferite. Profesorii, la rândul lor, sunt unici. Relația profesor-elev este cea care creează posibilitatea de învățare. În cazul copiilor cu cerințe speciale acest lucru este mai adevărat. Educația trebuie să pregătească tinerii dintr-o societate pentru viață.  Multe decizii se iau acum de oameni care au fost educați în altă perioadă, înainte ca internetul să-și intre în drepturi cum se cuvine. Lumea în care trăim este în continuă mișcare și, de aceea, consider că este greu să identificăm cu precizie care sunt cunoștințele și abilitățile de care vor avea nevoie copiii peste o perioadă mai mare de timp (5-10 ani).

Un profesor trebuie să se implice în ceea ce face, să se atașeze de copii și să-i ajute pe aceștia să pătrundă tainele lumii reale.

Copiii, ca și profesorii, au povești de viață diverse și complexe, au personalități diferite. Cred că o școală nu este un loc de unde trebuie să iasă pe bandă rulantă niște „materiale brute”, deoarece copiii sunt unici în felul lor și nu trebuie comparați. Fiecare se dezvoltă în ritmul propriu și are realizări în funcție de capacitatea de înțelegere a lucrurilor. Nu trebuie stabilit de la început un model unic, pentru că riscăm să nu obținem același rezultat pentru toți copiii.

De un an de zile de când ne aflăm în pandemie, am trecut cu toții la sistemul de învățământ online. Situația în care ne aflăm pe plan mondial ne-a împins spre mediul virtual unde ne desfășurăm activitatea în cea mai mare parte. Școlile au fost închise și elevii și profesorii au fost nevoiți să învețe lucruri noi legate de folosirea instrumentelor de lucru online. Nu știm dacă aceste activități vor avea vreun efect negativ asupra generațiilor actuale de copii, nu știm dacă încurajarea de a accesa rețelele de tot felul nu va dăuna dezvoltării intelectuale sau dacă îi va pregăti pentru ce va urma. În zilele noastre se pune accent pe două cuvinte importante – empatie și mindfulness.

Profesorul are rolul de a-i susține pe copii și de a-i încuraja în eforturile lor de a se adapta la noul stil de învățare. La rândul lor, profesorii trebuie să fie susținuți și să se susțină reciproc, să se ajute și să empatizeze cu cei din jur. Au existat și vor exista copii fără posibilitatea de a participa la orele online, deoarece nu au dispozitive sau conexiune la rețeaua de internet. Cu toții trebuie să înțelegem că trebuie să facem eforturi care vin din compasiune. Se creează un scop comun pentru elevii noștri, lucru ce duce la crearea de relații  bune și foarte bune.

Profesorii care reușesc să-i influențeze pe copiii lor și să le insufle plăcerea de a învăța și de a-și dezvolta instinctele  sociale și de atașament, sunt cei care au succes și sunt cei mai iubiți. În anul 2021, mai sunt locuri în care nu există apă caldă, nu există un grup sanitar pentru copiii care merg la școală, nu există săpun și multe altele. Stresul a pus stăpânire pe gândire și pe învățare, a afectat lumea noastră interioară. Știm, totuși, că trebuie să ne folosim de starea de bine, dar și de îngrijorare pentru a reuși să depășim perioade grele din viața noastră. Să învățăm online nu înseamnă să navigăm pe internet pe rețelele de socializare, ci să încercăm să descoperim lucruri noi și informații care să ne ajute să progresăm, să ne ajutăm și să ne sprijinim reciproc. Stresul și necunoscutul ne-au motivat să nu ne lăsăm copleșiți de situație și să ne dăm silința să găsim soluții pentru a reuși să depășim criza.

Suntem datori să-i ajutăm pe copiii noștri să treacă de această perioadă dificilă.

Speranța că totul va fi bine a început să înflorească în fiecare dintre noi. Speranța, ce cuvânt frumos! Campania inițiată sub numele. Totul va fi bine! ne-a dat speranța  că anul 2021 va fi un an al păcii  și al încrederii. Iată că s-a împlinit un an de la declanșarea pandemiei și noi ne aflăm încă într-o stare de incertitudine. Nu știm ce se va întâmpla, însă optimismul nu ar trebui să-i lipsească nimănui. Important este să ne păstrăm încrederea, să ne gândim că există soluții. În prezent, suntem preocupați de poluare, de impactul nostru asupra mediului și a lumii înconjurătoare, de dreptul la educație a tuturor copiilor. Voci puternice, precum Malala Yousafzai, eleva pakistaneză care a fost nominalizată pentru premiul International Children’s Peace Prize și căreia i s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace în 2014 (pe care îl primește împreună cu Kailash Satyarthi) pentru lupta împotriva asupririi copiilor și tinerilor și pentru dreptul tuturor copiilor la educație, trebuie să ne inspire. Noi toți trebuie să susținem educația – copii, părinți și profesori.

Bibliografie
Louis Cozolino, Predarea bazată pe atașament, Ed. Trei, 2017

 

Accesări: 39

Articole asemănătoare