Relațiile dintre economia actuală și educația din școli sunt complexe și interdependente, influențându-se reciproc în multiple moduri. În contextul globalizării și al schimbărilor tehnologice rapide, aceste legături sunt mai evidente și mai critice decât oricând. Educația joacă un rol esențial în pregătirea forței de muncă necesare economiei. Programele educaționale sunt proiectate nu doar să ofere cunoștințe de bază, ci și să dezvolte competențele și abilitățile specifice necesare pe piața muncii. De exemplu, în contextul unei economii în care industriile tehnologice și serviciile avansate devin predominante, sistemele educaționale trebuie să adapteze curriculumul pentru a include competențe digitale avansate, programare, analiză de date și abilități de gândire critică.

Personal, nu găsesc mari diferențe între ce-am avut în 2010 (viitor volatil și incert), și cu ce ne confruntăm astăzi (crize economice, pandemie, schimbări totale de paradigme, crize politice, revoluții tehnologice, noi ideologii, războaie etc.). Am observat că s-au schimbat contextele și începem să ne întrebăm cine poate face configurarea economiei de mâine, ce viitor avem astfel ca școala să nu scoată șomeri, în situația de astăzi când au dispărut anumite ocupații și au apărut altele noi.

Școlile și universitățile sunt incubatoare de inovație, oferind baza pentru cercetare și dezvoltare care poate stimula creșterea economică. Învățământul superior și centrele de cercetare colaborează adesea cu industriile pentru a dezvolta noi tehnologii și produse. Această simbioză între educație și sectorul economic poate duce la inovații care aduc beneficii atât economiei, cât și societății în general.

De asemenea, educația este un factor major în promovarea egalității și mobilității sociale. Prin furnizarea de oportunități educaționale echitabile, se poate asigura că toți membrii societății au șansa de a contribui și de a beneficia de pe urma creșterii economice. Într-o economie sănătoasă, investițiile în educație sunt văzute ca esențiale pentru a reduce disparitățile și pentru a construi o forță de muncă diversă și inovativă.

Într-o lume în schimbare rapidă, educația trebuie să fie adaptabilă pentru a răspunde nevoilor economice în evoluție. Acest lucru implică actualizarea continuă a programelor educaționale pentru a reflecta noile realități economice, cum ar fi schimbările din industrii, impactul automatizării pe piața muncii și necesitatea sustenabilității.

Investițiile în educație sunt adesea văzute ca un indicator cheie al creșterii economice pe termen lung. Țările care alocă resurse semnificative educației tind să aibă economii mai robuste și mai rezistente la crize. Educația de calitate contribuie la dezvoltarea unui capital uman bine pregătit, esențial pentru inovație și progres economic.

Școlile și instituțiile educaționale trebuie să fie capabile să reacționeze și să se adapteze la crizele economice, cum ar fi recesiunile sau pandemiile. Acest lucru poate însemna ajustarea ofertei educaționale pentru a satisface cerințele pieței muncii în schimbare sau implementarea de soluții educaționale flexibile, cum ar fi învățarea online, pentru a continua educația în ciuda constrângerilor economice. Realitatea de astăzi cere revizuirea abilităților pentru noile categorii de ocupații. Este vorba despre: autodisciplina (cea trăită și nu cea impusă), gândirea de designer (să îmbini știința cu arta), capacitatea de reflecție (să faci față cu resurse puține în situații dificile), și mentalitatea antreprenorială (să inventezi și să descoperi oportunități). Această ordine a abilităților este impusă de dimensiunile economiei de mâine: globalizarea și digitalizarea.

Ca profesor economist încerc să fiu atentă la componenta sociologică a mentalității, tipologiei și gândirii românești să pot vedea și peste 10 ani, cum au evoluat relațiile economiei cu educația din școlile românești. Știm bine că o dată la 10-12 ani se schimbă sensul vieții care trebuie revizuit și ne punem întrebarea dacă în prezent avem mai multe beneficii sau mai multe costuri.

Reflectând asupra impactului acestor crize suprapuse asupra educației, este clar că acestea nu numai că au perturbat procesele educaționale existente, dar au și oferit oportunități semnificative pentru inovație și adaptare. Personal, experiențele din Constanța mi-au relevat o capacitate remarcabilă de reziliență în rândul comunității educative. Am observat cum crizele, deși perturbatoare, au stimulat adoptarea tehnologiilor digitale și au accelerat o reconsiderare a modului în care educația poate și ar trebui să fie accesibilă în circumstanțe diverse și adesea dificile.

Este imperativ ca, în calitate de comunitate academică, să continuăm să valorificăm lecțiile învățate în acești ani turbulenți pentru a fortifica educația împotriva viitoarelor crize. Mai mult, trebuie să ne angajăm într-un dialog constant și constructiv care să sprijine dezvoltarea de politici educaționale robuste, capabile să să se adapteze la incertitudini. Astfel, ne putem asigura că educația rămâne o prioritate indiferent de contextul global, promovând echitatea și accesul la învățământ de calitate pentru toți elevii.

În concluzie, educația și economia sunt profund interconectate, fiecare influențând succesul și stabilitatea celeilalte. Într-o lume ideală, politicile educaționale trebuie să fie concepute și implementate cu o înțelegere clară a dinamicilor și nevoilor economice, asigurându-se că educația rămâne relevantă în promovarea creșterii și dezvoltării economice sustenabile.

Referințe bibliografice
1. Trilling, B., & Fadel, C. (2009). 21st Century Skills: Learning for Life in Our Times.
2. Prensky, M. (2010). Teaching Digital Natives: Partnering for Real Learning. Corwin.
3. Dweck, C. (2006). Mindset: The New Psychology of Success. Random House.
4. Fullan, M. (2013). Stratosphere: Integrating Technology, Pedagogy, and Change Knowledge. Pearson.
5. Salovey, P., & Mayer, J. D. (1990). Emotional Intelligence. Imagination, Cognition and Personality, 9, 185-211.