Activitatea profesorului este complexă și se desfășoară  pe trei dimensiuni: perspectiva științifică, perspectiva culturală, dar mai ales perspectiva relațională. Aceasta din urmă interferează cu subiectul articolului, anume managementul comunicării. Cadrul didactic, prin însăși natura profesiei sale, trebuie să stăpânească arta de a comunica eficient, fie cu elevii, fie cu părinții, astfel încât să ajungă un adevărat profesionist al comunicării. Comunicarea în mediul educațional are un impact major asupra procesului de învățământ și acoperă două direcții de influență și manifestare. Pe de o parte, include strategii de comunicare ce contribuie la atenuarea unui conflict și la crearea de relații constructive și, pe de altă parte, se referă  la modul în care profesorul comunică informațiile pe care elevii vor trebui să le învețe și să le valorifice.

Comunicarea verbală

Comunicarea vebală ar trebui să fie unul dintre atuurile profesorului. Modul cum acesta își construiește mesajul atrage după sine succesul său la clasă și determină antrenarea și motivarea elevilor în actul învățării. Studiile arată că 39% din sensul comunicării este influențat de paralimbaj, nu de ce se afirmă, ci  de modul în care se afirmă. La finalul lecției, clasa de elevi trebuie să arate interes, să fie impresionată, convinsă și gata de acțiune. Captarea atenției elevilor este trezită atunci când profesorul în expunerea sa apelează la experiența de viață a elevilor. Informația îmbrăcată într-o poveste emoționează și ușurează reținerea ideilor și noțiunilor prezentate. Plăcerea elevilor în actul învățării se declanșează atunci când aceștia găsesc utilitatea cunoștințelor în viața lor.

În comunicarea verbală, studiile au identificat comportamente pe care profesorul le aplică la clasă cu știință sau cu neștiință, cum ar fi: amorsarea, lauda pozitivă, abuzul verbal, capcana din spatele întrebării. Să nu desconsiderăm puterea cuvintelor în actul comunicării! În cadrul efectului de amorsare,  profesorul poate prin diferite cuvinte să îi determine pe elevii de la clasă să se simtă și să acționeze într-un anumit fel. În demersul didactic, dacă se utilizează rolestormingul (rezultat din brainstorming și înseamnă că elevii își asumă alte identități pentru a se găsi cât  mai multe soluții),  surprinderea va fi imensă când vom descoperi că elevii vor fi entuziaști și mai implicați în activitatea cerută și vor avea o stare generală mai bună. Lauda este un act de comunicare frecvent și necesar în activitatea didactică, dar trebuie să fim precauți cum o facem. Abuzul verbal poate fi intenționat sau neintenționat, dar în ambele cazuri este dăunător celor pe care dorim să-i educăm. Studiile au găsit în jur de 10 forme de agresare verbală a elevilor, comise atât de către profesori, cât și de părinți:

• Rejectare:  Nimeni nu va putea să  te îndrăgească vreodată!
• Knock-out verbal: Ești un prost!
• Solicitarea perfecțiunii:  De ce nu te-ai străduit mai mult ca să te califici la faza națională?
• Predicții negative: Nu vei reuși în viață!
• Comparație negativă:  De ce nu înveți la fel de bine precum colega ta?
• Țap ispășitor:  Voi sunteți motivul pentru care nu am predat bine!
• Rușinarea:   Ce ziceți, observați că Alex este așa un bebeluș…
• Blesteme și înjurături:  Marș!, Dispari din ochii mei!
• Amenințări: Vei primi un patru!
• Învinovățire:  Cum ați putut să faceți aceasta după toate câte am făcut pentru voi?

Întrebarea în sine reprezintă o formă de comunicare care susține învățarea. Punându-și și fiindu-i adresate întrebări, elevul își explică lumea în care trăiește și evoluează. Cu toate acestea, există întrebări care nu ajută învățarea și dezvoltarea personalității elevului. Chiar dacă profesorul consideră că este îndreptățit să-l certe sau să-i atragă atenția când greșește, adresându-i elevului întrebarea: De ce greșești întotdeauna?, creierul copilului va avea tendința să rețină doar  mesajul: Greșești întotdeauna. De aceea, profesorul trebuie să evite întrebările care devalorizează. Totodată, atunci când a fost pusă întrebarea, profesorul trebuie să se asigure că îl ajută pe elev să ajungă la un răspuns.

Comunicarea nonverbală

Succesul comunicării profesorului cu elevii poate fi realizat nu doar prin cuvânt, ci și prin ceea ce face și ce este,  prin canalele de comunicare nonverbală: gesturi, privire, mimică, atingere etc.

Nu există o rețetă unică prin care profesorul creează relații cu elevii, dar un profesor autentic va fi preocupat de aceste conexiuni. Elevii nu vor crede niciodată ceea ce afirmați sau declarați, ca de exemplu: Copii, țin foarte mult la voi!, vor crede doar ce demonstrați sau faceți în acest sens. Există câteva tehnici și metode, recomandări oferite de studiile de specialitate care facilitează dezvoltarea relației profesor-elev. Putem începe de la ușă, la intrarea în clasă, zâmbind elevilor în timp ce ne salutăm reciproc. Fiecare gest, de exemplu: să batem palma cu un elev, să îi strângem mâna sau să îl încurajăm cu o bătaie pe umăr poartă un mesaj pozitiv din care elevul înțelege că el contează. Contactul vizual este benefic în comunicarea profesorului cu elevii, deoarece are rolul de apropiere și de încurajare a relației. Cât ne costă să oferim o privire caldă și un zâmbet? Vom descoperi că elevii se simt confortabil din punct de vedere afectiv, susținuți și în siguranță. Omniprezența profesorului, capacitatea de a urmări vizual clasa contribuie la crearea disciplinei și a unui climat pentru învățare. De ce e atât de important zâmbetul profesorului? Mimica care schițează zâmbetul deschide inima elevului, îi oferă încredere, dovedește respect, apreciere și entuziasmul molipsitor care motivează elevii pentru învățare. Și aici există un dar. Nu orice fel de zâmbet are eficiență și efectul scontat în activitatea didactică. Distingem mai multe moduri de a zâmbi: trist, fals, amar, timid, răutăcios, ironic. Doar zâmbetul autentic, plin, din toată inima și strălucitor antrenează motivația și emoțiile pozitive ale elevilor față de învățare.  Profesorul poate exersa, în prealabil, diferite  exerciții de zâmbet,  în vederea  dezvoltării unei atitudini zâmbitoare în fața elevilor.

Efortul profesorului în activitatea didactică este influențat de profilul elevului care evoluează, suferă modificări de la o epocă la alta. Ion – Ovidiu Pânișoară a realizat în studiile sale un profil al elevului contemporan și acesta distinge trei elemente definitorii: un puterrnc spirit reactiv la încercările de limitare a libertății și a opțiunilor, lejeritatea de a se lăsa distras de diversele surse de informare din jur și necesitatea de primi o confirmare imediată a muncii sale.

Interacțiunea cu acest tip de elev este o provocare pentru profesor și astfel acesta trebuie să aibă o abordare mai complexă în care stăpânește arta persuasiunii, oferă feedback elevilor și  își asumă rolul profesorului-negociator.

De asemenea, pot exista deficiențe de comunicare care se depășesc dacă profesorul  deține în pregătirea sa strategii de negociere. Sună puțin ieșită din tipare ideea de a negocia cu elevii, chiar pentru unii profesori poate însemna un semn de slăbiciune. Da, există un risc de vulnerabilitate, dar profesorul care nu știe să negocieze, va suporta consecința formării unor elevi timizi și timorați sau revoltați împotriva autorității profesorilor. Conturând un profil al profesorului negociator, acesta este fidel unor deziderate, precum: Cere elevilor mai mult decât te aștepți să primești! și nu trata copiii ca pe un …copil! Benefice în acest sens sunt următoarele situații de așa da și așa nu, reguli care odată ce sunt interiorizate și acceptate zilnic pot crea un bun mod de a comunica cu elevii:

• Elevul nu trebuie întrerupt, trebuie tratat cu răbdare și ascultare asertivă;
• Să folosim doar comentarii pozitive la adresa ideilor și sentimentelor elevilor manifestând empatie;
• Fără izbucniri emoționale;
• Să dovedim flexibilitate;
• Să dăm dovadă de fermitate, spunând NU când este necesar.

Să nu uităm că persuasiunea reprezintă un instrument al negocierii, dar există și fața urâtă a acesteia, anume manipularea (intenționezi să constrângi pe cineva, dar îți ascunzi intenția lăsând impresia liberei alegeri).

Exemple de manipulări menționate de diferite studii:

• Apelul la sentimentul de vinovăție și la șantajul emoțional: Dacă nu recunoaște cine are telefonul, toată clasa va da test!
• Invocarea vanității: Ești foarte inteligent, dacă faci cinci compuneri pentru mâine, le vei arăta celorlalți că ești cel mai tare!
• Inducerea unui sentiment de teamă: Dacă nu faceți liniște, vă dau un test foarte dificil!
• Exploatarea  aspirației de a fi iubit, acceptat: Sunt sigur că nu vrei să-ți dezamăgești familia, colegii, așa că vei face singur curat în clasă după ore!

Ce trebuie să știe și să facă profesorul pentru a fi persuasiv? Să aibă credibilitate, manifestând încredere, bunăvoință și dovedind expertiză, să creeze un teren comun de exprimare și o susținere informațională, iar, în final, să arate o înțelegere profundă a emoțiilor.

În concluzie, profesorul devine expertul în comunicare atât timp cât le transmite elevilor săi că îi pasă: Predați-i fiecărui copil ca și cum ați fi frânghia lui de salvare… ca și cum ați fi ultima lui șansă de a reuși în viață.

Bibliografie

1.  PÂNIȘOARĂ, Ion-Ovidiu, Ghidul profesorului, Editura Polirom, București, 2017.
2. STEELE, Danny, Profesorul desăvârșit, Editura Paralela 45, Pitești, 2023.
3.  PAVELESCU, Marilena, Metodica predării limbii și literaturii române, Editura Corint, București, 2010.