Pandemie și învățământ

Criza pandemică, începută în România în februarie-martie 2020, a afectat sever toate domeniile vieții noastre. Nici sistemul de învățământ românesc nu putea fi ocolit. Dimpotrivă: a fost unul dintre cele care a cunoscut cele mai însemnate transformări. Pandemia provocată de maladia COVID-19 a obligat profesorii, elevii și părinții să își schimbe raportarea la actul de educație.

Pe de o parte, criza pandemică a obligat sistemul de învățământ să se adapteze unor realități pentru care nu era pregătit, precum tele-educația, sistemul de învățământ hibrid sau sistemul de învățământ on-line. Ceea ce a arătat lipsurile majore din sistem: absența resurselor pentru o bună predare on-line (școli cu conexiuni bune la internet, tablete și computere pentru cadre didactice și elevi/ studenți). Și mai ales o pregătire adecvată a cadrelor didactice pentru asemenea noi formule de predare/ educare.

Un alt lucru care a devenit evident: școala nu este o clădire. Dimpotrivă, așa cum a arătat experiența ultimilor doi ani din sistemul de învățământ (2020-2021 și 2021-2022), clădirea poate chiar să lipsească din proces. Ceea ce rămâne este altceva – și anume actul de educație, care presupune relația complexă (nu unidimensională) dintre cadrul didactic și elev/ student.

Plaja posibilităților oferită de mediul on-line este practic infinită. Revoluția tehnologică, în desfășurare de treizeci de ani, progresul mediilor de comunicare și al informaticii – toate pun astăzi la dispoziție instrumente care revoluționează actul de educare.

Nu transmiterea informațiilor mai este astăzi principala sarcină a cadrului didactic, ci atragerea elevului/ studentului către cunoaștere, prin folosirea ingenioasă a tuturor instrumentelor ultra-moderne care îi stau la dispoziție.

În același timp, trecerea către un învățământ hibrid sau on-line lansează provocări necunoscute generațiilor anterioare. Starea de excepție, prelungită vreme de ani de zile, a generat efecte, nu puține grave, chiar traume (inclusiv de la nivel pre-școlar). O nouă psihologie s-a născut în învățământul românesc. Psihologia cadrului didactic s-a schimbat și la fel cea a elevului/studentului. Alienarea, însingurarea, singurătatea (individul departe de colectiv) și lipsa relațiilor inter-umane în mediul off-line dau o nouă realitate și o nouă identitate noilor generații de elevi/ studenți și cadre didactice.

Unul dintre avantajele migrării profesorilor și elevilor către zona on-line este, neîndoielnic, deschiderea către noi/alte mode și modele didactice. Comparațiile între felurile diferite de a transmite informații și a da mai departe cunoaștere duc natural la sporirea eficienței. Lecțiile pot deveni, printr-o simplă raportare, la alteritate, la ce fac și alții, mai dinamice și mai interesante. Ca de la sine ne crește exigența și, firește, se dezvoltă interactivitatea.

Deloc în cele din urmă, ba poate chiar în primul rând, nu trebuie să uităm că noi, profesorii, pregătim oameni pentru ziua de mâine, care vor avea, așa cum arată toate studiile, cel mai probabil meserii pe care nu le cunoaștem astăzi, care nici măcar nu există astăzi. Nu putem ajunge în ziua de mâine doar cu instrumentele zilei de ieri sau de alaltăieri.

Paradoxul este că pandemia ne aduce mai aproape de viitor,  așa cum imensa tragedie care a fost primul război mondial și moartea a milioane de cai în conflagrație a condus la dezvoltarea rapidă (și comercializarea pe scară largă) a autoturismului.

Într-un interviu recent pentru presa română (Andreea Archip, 7 iunie 2021, în Libertatea), fostul șahist rus Gari Kasparov făcea următoarea observație: „Le spun mereu oamenilor că pot face acest exercițiu de imaginație: să teleporteze o persoană educată din secolul XIX târziu în anul 2021. Chiar și cea mai avansată, avangardistă persoană care ar veni din secolul XIX ar fi în șoc văzând tot acest progres. Mai puțin un singur lucru: sala de clasă. Sălile de clasă au rămas la fel.

Și atunci, matematic vorbind, ceea ce căutăm este numitorul comun al epocilor. Iar acest numitor comun este capacitatea cursanților de a gândi singuri, încurajarea gândirii critice, deschiderea către experiment și inovare. Așa cum istoria și fizica deopotrivă o atestă: e nevoie de întuneric pentru a putea înțelege lumina.

Ca orice criză, și aceea provocată de COVID-19 reprezintă, totodată, o fereastră de oportunitate. Ea aduce viitorul mai aproape.

Ceea ce rămâne, ceea ce rămâne după orice criză majoră, este o înțelegere a necesității apropierii graduale a acestui viitor. Ca de fiecare dată înainte, viitorul va fi o cale de mijloc între beneficiile manierei tradiționale de a educa și noile posibilități oferite de tehnologii și mediul on-line.

Viitorul? E o cale de mijloc.

Bibliografie
Giorgio Agamben, Starea de excepție, traducere de Alex Cistelecan (Cluj-Napoca: Idea, 2008)
Revista Sfera Politicii, număr special, iunie 2021, Covid și Societate
Resurse on-line: Early childhood education and care and the Covid-19 pandemic – Publications Office of the EU (europa.eu)

 

Accesări: 37

prof. Gheorghe Crăciun

Colegiul National Ion Luca Caragiale, Ploiești (Prahova) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/gheorghe.craciun

Articole asemănătoare