Specificul socializării copilului

Socializarea se realizează pe diferite căi: adoptarea succesivă de statusuri și roluri (spre exemplu: copil mic, preșcolar, adolescent), jocul, imitația, învățarea socială, învățarea instituționalizată, identificarea cu alte persoane etc. Socializarea în familie se numește și socializare primară. Anumite grupuri familiale cuprind cel puțin două generații definite, fiecare în parte, printr-un ansamblu de trebuințe, drepturi, îndatoriri și caracterizate prin raporturi particulare. Specificul socializării în familie este reprezentat de caracterul ei constrângător și de cadrul informal în care acesta se realizează. În acest context, climatul de securitate joacă un rol fundamental. Întrucât la vârsta copilăriei indivizii nu îi pot alege pe cei pe care îi numim de regulă „persoane semnificative” (părinți, frați, bunici, alți adulți apropiați), aceștia nu pot reacționa în fața situațiilor traumatizante, îi acceptă pe cei menționați așa cum sunt. Acest tip de socializare marchează individul pe toată durata existenței sale.

Un alt aspect definitoriu al socializări primare este reprezentat de cadrul său informal. Astfel, relațiile dintre copii și părinți nu sunt formalizate, acestea având un consistent suport afectiv, funcția primordială a familiei fiind aceea de securizare a copilului. Sentimentul de siguranță este extrem de important, permițându-i copilului să se emancipeze și să-și dezvolte personalitatea. Acest sentiment de siguranță depinde în mare măsură de o serie de aspecte precum: protecția împotriva loviturilor celor din exteriorul familiei, satisfacerea anumitor trebuințe elementare, stabilitatea cadrului de dezvoltare, sentimentul de acceptarea necondiționată de către membrii familiei.

Acceptarea necondiționată a copilului de către mamă sau de către părinți în general reprezintă elementul fundamental al dezvoltării unei personalități echilibrate la copil, întrucât ea presupune acceptarea și stima de sine a copilului respectiv. Se pare că majoritatea copiilor ce prezintă perturbări emoționale și anumite conduite de devianță școlară au primit din partea familiei lor doar o acceptare condiționată (în cazul unui comportament considerat adecvat, în cazul performanțelor școlare). Pe de altă parte, o mamă care este capabilă de acceptarea necondiționată a copilului ei va putea să-l învețe să tolereze frustrarea sau ostilitatea. Unii copii pot prezenta dificultăți emoționale sau comportamentale și în situația în care au dezvoltat o relație de acceptare necondiționată cu mama, pe care însă au pierdut-o la un moment dat. Ca atare, rolul afectivității în etiologia devianței este unul constant, manifestându-se pe tot parcursul vieții individului. Afectivitatea mamei este înlocuită mai târziu de trebuința de afectivitate din partea profesorilor, a colegilor și, mai târziu, din partea partenerului de viață.

Se pare că o familie poate pregăti copilul pentru o adecvată adaptare școlară și socială în situația în care se implică ambii părinți. Se spune că, de obicei, mama oferă substratul afectiv, iar tatăl reprezintă o sursă a autorității în cadrul familiei. Totuși, cercetări recente au evidențiat faptul că, pentru dezvoltarea psihosocială normală a unui copil, tipul de interacțiune familială și comportamentul fiecăruia dintre membri contează mai mult decât prezența constantă sau absența unuia dintre părinți. Ca atare, contează în primul rând structura completă sau incompletă, coeziunea, armonia familiei respective. Coeziunea din cadrul familiei poate fi definită ca o legătură emoțională dintre membrii familiei și poate fi măsurată cu ajutorul unor variabile precum: angajarea emoțională, coalițiile, luarea deciziilor, limite, relațiile de prietenie etc. În familiile dezangajate – familiile cu o coeziune redusă – partenerii cuplului au un comportament centrat pe nevoile personale și petrec o mare parte a timpului în afara spațiului familial. Anumite studii au reliefat faptul că, de regulă, copilul unic are o probabilitate mai mare să dea naștere la anumite situații problematice, întrucât acesta polarizează afectivitatea adulților semnificativi și este supraprotejat. Acesta trăiește într-un mediu lipsit de diversitate relațională și de dimensiunea rivalitate-solidaritate. De asemenea, el va fi mai dependent de adulți și mai puțin realist în comparație cu un copil ce provine dintr-o familie numeroasă. În schimb, copiii din familiile numeroase au șanse mai mari să devină mai echilibrate și mai responsabile decât alți copii de aceeași vârstă. Și relația fraternală are un rol esențial în ceea ce privește dezvoltarea personalității, contribuind în mare măsură la formarea unor structuri atitudinal-relaționale ce determină adaptarea și integrarea în mediul social și școlar.

Statutul socioprofesional și nivelul de educație al părinților au, de asemenea, un rol fundamental asupra copilului. Stilul educativ al familiei ilustrează caracteristicile raporturilor familiale în cadrul cărora se realizează procesul educativ. Felul în care se comportă părinții s-a dovedit mai important decât faptul de a locui sau nu împreună cu copiii lor. Spre exemplu, anumite studii au evidențiat faptul că mamele copiilor inadaptați școlar dirijează mai mult copilul, sunt fie autoritare, fie anxioase sau formulează ele însele soluții la anumite probleme, neoferindu-le copiilor posibilitate de a-și exprima opțiunea.

Un stil educativ favorabil adaptării și reușitei școlare presupune: stimularea gândirii copilului, recompensa, inițiativa copilului în timpul activităților de învățare, furnizează copilului standarde de performanță etc. Atunci când o familie nu realizează în mod corect și în interesul superior al copilului funcțiile specifice, efectele asupra personalității copilului și asupra capacității sale de adaptare pot fi negative. Abuzul fizic, neglijarea, abuzul emoțional reprezintă forme de maltratare a copilului. Copilul foarte mic, ce a fost neglijat sau maltratat fizic, manifestă de obicei un retard în planul dezvoltării psihomotorii. Copiii neglijați manifestă cele mai grave probleme de adaptare școlară, aceștia având rezultate mai slabe la evaluări sau fiind descriși de către cadrele didactice ca fiind anxioși, dependenți, agresivi, neatenți sau incapabili să înțeleagă sarcinile școlare.

Intrarea copilului în rolul de școlar – ce presupune responsabilități, drepturi și îndatoriri noi – reprezintă o altă formă de adaptare socială. Școala este o formă de organizare ce îi familiarizează pe indivizi cu cerințele integrării sociale în diferite forme. În mediul școlar, procesul de socializare se derulează într-un cadru formal. Mediul școlar se caracterizează prin neutralitate afectivă în comparație cu mediul familial, caracterizat prin afectivitate. Copilul pierde situația privilegiată din familie, reprezentând unul dintre ceilalți. Activitatea din mediul școlar impune reguli diferite și coerciții diverse. Procesul de socializare în mediul școlar se caracterizează prin implicare socială și presiune mai mare a expectanțelor adulților. Profesorii pot influența comportamentul elevilor printr-un anumit sistem de sancțiuni sau prin încurajări, recompense, atenționări, note sau privilegii.

Școala poate reprezenta o variantă a societății, întrucât își construiește propria ierarhie socială, cu grupuri și subgrupuri sociale, cu normalitate, probleme interpersonale și devianță.

Reprezentând un proces complex de dezvoltare și formare progresivă a deprinderilor sociale ale copilului, în cursul raporturilor și interacțiunilor sale cu diferitele medii sociale de viața (familiei, școală, grup de vecinătate, grup de prieteni), socializarea poate fi definită ca un mecanism de educație fundamental prin care are loc transmisia, de la o generație la alta, a experiențelor de viață, a cunoștințelor, normelor și valorilor sociale.

Bibliografie
Banciu, D., Rădulescu, S., Voicu, M. – Adolescenții și familia, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1987
Miclea, M. – Psihologie cognitivă, Editura Gloria, Cluj-Napoca, 1994
Neamțu, C. – Devianța școlară. Ghid de intervenție în cazul problemelor de comportament ale elevilor, Editura Polirom, Iași, 2003

 

Accesări: 64

prof. Daniela Dumitrescu

Liceul Tehnologic Petre S. Aurelian, Slatina (Olt) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/daniela.dumitrescu

Articole asemănătoare