Suntem pe deplin de acord că societatea în care trăim a suferit de-a lungul ultimilor 20 de ani transformări remarcabile, iar progresul științific și tehnologic a condus spre o schimbare în comportamentul nostru, al tuturor. Preocupările s-au schimbat, viteza de transmitere a informațiilor a scăzut inimaginabil ajungând să fie simultană, deseori, emiterii. Diversitatea surselor impune formarea spiritului critic în receptare, schimbările continue necesită informare permanentă, iar acestui asalt îi putem face față doar fiind dispuși să învățăm permanent, de-a lungul întregii noastre existențe. Din acest motiv, pledăm pentru susținerea educației permanente care se constituie ca parte integrantă a întregii existențe socio-umane, fiind factorul decisiv al formării și dezvoltării personalității individului. Desigur că nu putem neglija rolul celorlalți factori implicați în dezvoltarea armonioasă a personalității, mediul și ereditatea. Factorul de mediu și datele genetice au suscitat, de-a lungul timpului dezbateri serioase, polarizând atenția teoreticienilor. Dar intenția noastră nu este de a teoretiza, ci dorim să atragem atenția asupra influențelor nefaste pe care factorul social le poate avea în traseul școlar al copilului.