Ipostaze moderne și competențe adecvate în predarea geografiei

Una dintre științele care oferă o perspectivă mereu actuală a contemporaneității este, fără îndoială, știința geografică. O disciplină a marilor descoperiri, axată, prioritar, pe elemente care privesc mereu spre un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Fiind o disciplină care a incitat, de-a lungul timpului, o multitudine de controverse constructive, geografia s-a impus ca o știință a marilor descoperi, a cunoașterii Pământului, în aspectele sale cele mai variate. Dacă avem în vedere provocările evoluțiilor din domeniul științei și tehnologiei, dar și din spațiul educațional, geografia a trebuit să răspundă, prin instrumentele sale, la cerințele momentului. Pornind de la aceste considerente, vom aborda, pe scurt, câteva dintre aspectele care vizează adaptarea geografiei la exigențele educaționale dar și ilustrarea celor mai adecvate competențe vizate și dezirabile în studiul acestei discipline.

1. Geografia clasică, baza geografiei moderne

Apărută ca o necesitate de individualizare a preocupărilor referitoare la descrierea şi cunoaşterea Pământului, ca planetă, geografia a fost, la începuturile sale, pe la mijlocul secolului al XIX-lea, o ştiinţă descriptivă, axată pe observaţii directe şi măsurători, cu un ridicat grad de aproximaţie. Cu timpul, preluând metode şi instrumente specifice altor ştiinţe, geografia şi-a lărgit continuu domeniul de specializare, devenind o ştiinţă tot mai completă. Cu mare certitudine, harul literar al unor mari geografi precum au fost George Vâlsan, Simion Mehedinţi, Ion Conea a folosit mult la cunoaşterea geografică a unor regiuni – importantă nu este memorarea strictă a unor noţiuni mai mult sau mai puţin abstracte, ci înţelegerea unor fenomene şi concepte şi utilizarea acestora pentru formarea unei gândiri  geografice, logice şi pertinente.

Ca să fim mai concreţi, nu e important  dacă un elev cunoaște existenţa unor fenomene ci înţelegerea raţiunii logice a acestora. Neînţelegând logica unor fenomene sau procese geografie, elevul nu poate reţine, multă vreme, anumite noţiuni – acestea i se par plictisitoare şi lipsite de sens. Partea descriptivă a geografiei este utilă pentru completarea unor zone de cunoaștere, dar mult mai importantă  este geografia practică, o ramură distinctă, axată pe experimentare şi explicare logică, pe argumente dovedite sau pertinente. Geografia clasică a contribuit ideatic la dezvoltarea ştiinţei Pământului, apoi evoluţiile ştiinţei şi tehnicii, dar şi noile concepte, au adus noi viziuni şi posibilităţi de abordare.

2. Competenţe dezirabile şi modalităţi de implementare a geografiei în școala actuală

În conformitate cu metodologiile în vigoare, sunt două categorii de competenţe care se au în vedere în studiul geografiei, respectiv competenţe generale şi competenţe specifice. Înainte de  a le discuta, este clar că acele concepte generale reprezintă o serie de principii, care privesc întregul domeniu geografic. În altă ordine de idei, competenţele specifice reprezintă noţiuni care au în vedere valorificare particulară a competenţelor generale, adaptate la anumite situaţii şi cazuri care nu se răsfrâng automat asupra întregului domeniu.

Dacă  avem în vedere competenţele generale, acestea vizează următoarele aspecte:
1. Posibilitatea  evidentă, prin intermediul unui cod lingvistic foarte variat, de a descrie, reprezenta şi explica mediul geografic, cu toate componentele şi subcomponentele sale, dar şi legile care îl guvernează;
2. Perceperea sistemului interrelaţional care  vizează mediul şi cele mai avansate componente ale ştiinţei şi tehnologiei actuale;
3. Sistemul complex al relaţiillor dintre natură, societate, mediu, privite din perspectivă geografică;
4. Acumularea, pertinentă, a  unor abilităţi şi principii de lucru, cu grad ridicat de generalitate, în direcţia asumării unei pregătiri continue în domeniul geografic;
5. Percepţia interconexiunilor dintre elementele şi fenomenele cu specific geografic prin studiul suporturilor specifice ştiinţei (hărţi, cartodiagrame, grafice, suporturi fotogrammetrice, imagini satelitare);
6. Abordarea unei game metodologice de cercetare a componentelor specifice  mediului geografic, în concordanţă cu sistemul interrelaţional al componentelor sale;
7. Acumularea unor abilităţi care vizează domeniul relaţiilor sociale, interconfesionale şi interculturale, manageriale etc.;
8. Dobândirea unor abilităţi şi utilizarea noilor tehnologii în scopul preluării şi prelucrării rapide a noţiunilor specifice geografiei.

Dincolo de cele 8  tipuri de competenţe generale, există, cu certitudine şi o serie de particularităţi  adaptate la situaţii concrete sau speciale, care nu se supun acestor concepte, vizate chiar de organisme europene axate pe acest domeniu educaţional.

În ceea ce priveşte competenţele specifice, acestea sunt, de fapt, derivate din competenţele generale. Astfel, când avem în   vedere utilizarea unor limbaje variate în  studierea interrelaţiilor din cadrul mediului, ne putem referi la ideea că noţiunile specifice nu sunt numai în limba  maternă, ci şi în limba latină, în limbi de  largă circulaţie sau cuprind o serie de termeni specifici care pot fi şi de circulaţie restrânsă. Fiind o ştiinţă cu prelungiri multiple, geografia abordează, adesea, o serie de elemente transdisciplinare şi interdisciplinare, modul în care aceste principii şi tehnici pot fi privite şi integrate într-o viziune geografică fiind o altă problemă la care trebuie să reflectăm în cadrul unui demers de cercetare geografică.

Utilizarea noilor tehnologii, foarte utilă şi în domeniul geografiei, se prevalează de o serie întreagă de instrumente specifice de care se poate profita, în mod eficient. Utilizarea corectă şi consecventă a acestor modalităţi de abordare a geografiei nu este numai necesară, ci şi foarte utilă în şcoala actuală; trebuie avute în vedere însă, o serie de principii  care vizează publicul educaţional căruia i se adresează, apetenţa, motivaţia, gradul de pregătire al cadrului didactic, un management adaptat la cerinţele actuale şi existenţa unei baze didactice adecvate.

3. Gândirea geografică şi învăţarea eficientă

Ca multe alte discipline, şi geografia se foloseşte de o serie de raţiuni specifice, modalităţi de lucru şi instrumente care crează un adevărat concept de bază, cu ajutorul căruia putem percepe noţiuni, fenomene, interrelaţii şi putem face prognoze şi studii de specialitate. Studierea haotică a noţiunilor, învăţarea mecanică, abordarea de suprafaţă, fără aprofundare, poate duce la eşec sau interpretări eronate. Iată câteva, simple linii  demne de urmat în studierea geografiei, care pot asigura un parcurs eficient şi logic:

a) La clasele primare, înţelegerea corectă a termenilor, prin utilizarea lor în contexte specifice sau variate dar şi prin înţelegerea desinenţei acestora;
b) Implementarea unor reguli foarte simple,de înţelegere  a unor evoluţii din natură, prin studierea unor interrelaţii, bazate pe principii logice. De exemplu, Care poate fi cauza precipitaţiilor  mai abundente în V României faţă de zona estică? sau De ce Munţii Dobrogei nu sunt, de fapt, munţi? Sau De ce luncile sunt mai largi în zonele de câmpie?
c) Căpătarea unor deprinderi simple de lucru cu harta şi alte suporturi.
d) Înţelegerea unor denumiri geografice prin studiul vecinătăţilor, termenilor etno-culturali, obiceiurilor specifice.
e) Studiul şi interpretarea unor imagini,documente, suporturi cartografice, pe baza unor elemente de suport.
f) Deducţia unor fenomene şi procese logice folosind elemente de interpolare etc.

Practic, orice studiu geografic poate avea în vedere trei sau mai  multe întrebări, care ilustrează, practic, chintesenţa gândirii geografice, respectiv „Unde?”, „De ce?”, „Cum?” ş.a

4. Metode şi abordări moderne ale geografiei

Deşi metodele universal-valabile, cum sunt metoda magistrală (clasică, tradiţională), metoda programată, care pune accentul pe caracteristicile psiho-somatice ale educabilului, îşi au utilitatea lor, mai mare sau mai restrânsă, astăzi capătă un teren tot mai extins metoda activ-participativă, care are în vedere, accentul pe elev, lucrul în grup, proiectele, jocul didactic, învăţarea asistată pe calculator. Cel mai mare impact au jocurile geografice, fie ele jocuri de grup, rezolvarea unor probleme logice, careuri, aritmogrife, jocuri de logică geografică, jocuri geografice, pe calculator. Toate  aceste metode, aplicate pe paliere de vârstă, punând accentul pe  aspectele atractive, fac lecţiile mult mai uşor de abordat şi mai inteligibile. Eficacitatea orelor de geografie ţine cu certitudine şi de abilitatea educatorului, dar şi de cerinţele momentului, căci orice lucru asimilat cu plăcere are un grad de retenție ridicat.

BIBLIOGRAFIE
Coteţ, P.V., Nedelcu, E. (1976). Principii, metode şi tehnici moderne de lucru în geografie. București: Editura Didactică și Pedagogică.
Ilinca, N. (2002). Didactica geografiei. București: Editura Corint.
Ilinca, N., Mândruţ, O. (2006). Elemente de didactică aplicată a geografiei. București: Editura CD Press.
Schoumaker, B.-I. (1998). Didactica geografiei. București: Editura ALL.

 

Accesări: 279

Articole asemănătoare