Dintotdeauna, problema temelor pentru acasă a generat polemici aprinse, actorii dezbaterilor de acest tip fiind profesori, elevi și părinți deopotrivă, constituind obiect de studiu pentru disciplina numită psihologia educației. Este binecunoscut faptul că educația reprezintă un proces generator de umanitate și, ar fi de preferat, ca cea mai bună educație să fie educația școlară. Problematica educației a fost și este abordată în principal de științele educației, dar și de alte discipline conexe și cu care se află într-un raport de interdependență și interdisciplinaritate. Astfel, amintim cu precădere rolul psihologiei în general și al psihologiei pedagogice sau educaționale – ca ramură aplicativă – în special, în vederea realizării dezideratelor procesului instructiv-educativ și ale sistemului școlar (formarea unei personalități armonioase care să corespundă solicitărilor actuale și de perspectivă ale societății contemporane).
Activitatea şcolară complementară orelor de curs
Predarea matematicii în şcoală are ca obiectiv fundamental acela de a-l învăţa pe elev să gândească. În acest context, profesorul de matematică trebuie să fie nu doar un transmiţător de informaţie ci şi un „modulator” al informaţiei, având rolul să capaciteze elevii să utilizeze informaţia transmisă.
Un rol important în acest sens îl are tema pentru acasă. Stabilirea temei pentru acasă este unul dintre cele mai importante momente ale lecţiei şi constituie un mod de învăţare cu un rol esenţial în formarea deprinderilor de muncă independentă ale elevului. Profesorul trebuie să ţină cont de subiectul temei, de dificultatea acesteia şi de volumul ei.
Valorificarea teoriei inteligențelor multiple în studiul romanului Maitreyi
Faptul că elevii sunt unici prin tipul personal de inteligență duce la ideea că și stilul de învățare al fiecăruia va fi diferit. Așadar, profesorul trebuie să identifice atuurile fiecărui elev și, în consecință, să varieze metodele de predare, așa încât să poată obține performanțe în procesul de învățare. O învățare eficientă pretinde îndrumarea unui profesor original în gândire și acțiune, receptiv la nou, perfecționist în căutarea noilor metode de predare-învățare, cu un sistem de lucru personalizat după nevoile învățăceilor, cu multă toleranță și spirit de echipă. Provocarea pentru profesorul contemporan este să utilizeze cât mai eficient profilul de inteligență al fiecărui elev și să-i perceapă pe elevi din prisma a ceea ce pot să facă, și nu a ceea ce nu pot, menirea profesorului fiind să-i deschidă elevului drumul spre „a se găsi pe sine”, a se afirma în diverse situații de viață, a fi ingenios, unic, a descoperi semnificațiile din spatele mesajelor.
Aspecte metodice aplicate în predarea geografiei
Perfecționarea conținutului geografic pune și problema reconsiderării spațiului în care se desfășoară orele și pe cea a resurselor și dotărilor existente în școală. Lecția de geografie are laturi aplicative cu deprinderi practice utile cum sunt realizările de schițe, hărți, observații, măsurători, analize sau experimente reproductive simple. Se dorește investigarea mediului înconjurător cu metode simple pentru înțelegerea mai exactă a fenomenelor, proceselor și elementelor fizice, sociale sau economice din lumea înconjurătoare și ar ancora elevul mai bine în lumea reală.
Mediul fizic școlar oferă posibilitatea desfășurării lecțiilor și activităților complementare în clasă și în cabinetul de geografie. Pe lângă activitățile în clasă, activitatea didactică poate fi completată în exteriorul acestui spațiu: excursia școlară pentru dobândirea de noi cunoștințe în domeniul geografiei fizice, geografiei populației și economice. Lecțiile de geografie se pot desfășura în clasă, în cabinetul de geografie sau în afara mediului școlar în excursii, drumeții, școală de vară…
Identitate prin activități extra-curriculare
În contextul actual al societății bazată pe cunoaștere, succesul unei persoane se datorează nu doar cunoștințelor sale, ci unui cumul de competențe, bazate pe cunoștințe, aptitudini, valori, atitudini, dorințe și motivații. Ori, în condițiile în care omul nu trăiește singur, ci face parte dintr-un grup familial, social, profesional, sunt necesare abilitățile socio-emoționale.
Vârsta școlară mică
Intrarea în școală reprezintă un moment foarte important pentru copil. În primul rând, micul școlar trebuie să treacă de la mediul familial construit pe căldură și afecțiune părintească (un climat apropiat) la un mediu mai distant (climatul oficial, mai rece), cum este cel școlar. Intrarea în școală transformă în totalitate poziția copilului în societate și caracterul activității sale. Din acest motiv, trebuie acordată o atenție specială pregătirii copilului pentru școală, dar și primirii copilului în școală.
Rolul inteligenței emoționale în progresul școlar la adolescenți
Lupta cu noi înșine are loc, cel mai evident, în perioada adolescenței, când tânărul „caută să coincidă cu sine – cristalizarea identității personale”. Adolescentul învață să înțeleagă, explice și controleze emoțiile, toate acestea ducând la o dezvoltare completă, conduita va fi echilibrată odată cu reușita conștientizării progresului. „Până acum 20 de ani, activitățile şi procesele mentale au fost estimate ca fiind mai importante decât cele emoționale, în realitate ambele sunt de importanță egală.” Emisfera dreaptă are un rol la fel de important ca și emisfera stângă, împreună echilibrul este stabilit, iar conduita adolescentul va fi una echilibrată odată ce va reuși să folosească gândirea pentru a ajunge să perceapă corect propriile emoții.
Optimizarea relațiilor interpersonale dintre elevi prin jocurile sociale
Un concept subordonat managementului educaţiei este managementul clasei de elevi. Cunoaşterea relaţiilor interpersonale din interiorul grupului prezintă o deosebită importanţă pentru randamentul şi productivitatea elevilor. Existenţa unor relaţii preferenţiale pozitive între elevi, a unor afinităţi favorizează colaborările şi induc o atmosferă destinsă de lucru.
Genul şi limbajul în învăţământul preuniversitar
Limbajul pe care îl utilizăm determină limitele a ceea ce poate fi gândit şi interpretează realitatea în care trăim. Percepţiile noastre despre lumea naturală şi cea socială sunt determinate de limbajul pe care îl folosim şi sunt deci dependente de el. Se poate astfel spune că limba este cea care codifică şi construieşte realitatea socială. Ea reprezintă unul din mijloacele prin care se constituie şi se instituie genul (ca proces social continuu), iar analiza practicilor lingvistice nu face decât să reflecte construcţia normativă a genului la toate nivelurile socialului.
A fi femeie sau a fi bărbat face ca limbajul pe care îl uzităm sau e uzitat când se vorbeşte cu sau despre noi să fie diferit, impregnat cu o ideologie de gen. Limbajul reflectă şi promovează diviziunile de gen în societate. Departe de a depinde doar de facultăţile cognitive înnăscute ale oamenilor, limbajul (şi implicit uzul lingvistic) e o practică socială ce ţine de istoria şi condiţiile de viaţă ale vorbitorilor. Învăţământul preuniversitar devine ofertant pentru analiza diverselor tipuri de discurs, oferind, prin actanţii săi, posibilitatea înţelegerii modului în care limbajul propune/impune diferite steretipuri de gândire şi de comportament social.
Educația inutilă
Educația depinde, în mod indiscutabil, de calitatea și cantitatea informației acumulată de-a lungul generațiilor. În societatea contemporană, descoperirile științifice și invențiile tehnologice apar într-un ritm alert, determinat de revoluția industrială. Acestea își pun amprenta pe viteza de dezvoltare și modul de transformare ale informației.
Ca atare, sistemul educaţional trebuie revizuit pentru a răspunde nevoilor sociale și individuale. Potrivit unui studiu realizat de European Political Strategy Center, există 10 tendințe care modelează educația.