Educația bazată pe competențe în contextul digitalizării

Lumea se schimbă și școlile noastre ar trebui să țină pasul. În acești pași spre schimbare, elevii devin colaboratorii noștri cu care trebuie să ne sfătuim în rezolvarea problemelor prezente și care se schimbă cu viteză de la o zi la alta. Ei trebuie să-și spună punctul de vedere asupra propriei lor metode de învățare, metode ce trebuiesc perfecționate, aceste generații trebuiesc învățate ”să învețe”. O vor face pe tot parcursul vieții. Chiar dacă digitalizarea intră profund în învățarea la clasă profesorii și ceilalți factori ce influențează organizarea și dezvoltarea învățământului trebuie să țină cont de conceptul de „învățare personalizată”.

Elevii au nevoie să învețe în săli de clasă care să le asigure un climat psihologic echilibrat, să reflecte cumva învățarea în afara școlii, acest proces deosebit de complex- de învățare – să fie cât mai natural și în conformitate cu personalitatea și cerințele emoționale ale fiecăruia. Este, dealtfel, ceea ce numim învățarea centrată pe elev.

Instituțiile școlare ar trebui să schimbe permanent idei de dezvoltare instituționalizată în așa fel încât să asigure plane de dezvoltare a propriilor școli în funcție de modernitate, dar și de specificul fiecărei zone, rezultă că un anumit grad de independență locală ar fi absolut necesară.

În lumea educației, obiectivele sunt stabilite tot timpul și adesea afișate și comunicate. În afara lumii educației, de asemenea ne asigurăm că îndeplinim niște obiective din când în când: de sănătate – să mâncăm mai multă verdeață, să bem mai multă apă, să alergăm mai mult în parc etc., sau obiective financiare – să obținem o majorare de salariu, să economisim pentru vacanță, sau obiective bazate pe realizare – să scriem o carte, să ne cumpărăm o casă, să alergăm la un maraton etc.

Dar există o problemă uriașă: aceste obiective ne asigură doar un succes aparent. După două săptămâni nu vom mai mânca verdețuri cât ne-am propus, nu am reușit să strângem bani constant, etc. Majoritatea dintre noi reușim să atingem niște obiective, dar nu le transformăm în obiceiuri. De fapt asta este problema școlii și a învățământului în general, nu doar la noi în țară ci și în lume.

Atingerea unui obiectiv îți schimbă viața doar pe moment. Cu toate acestea,  este modul în care profesorii, școlile, echipele își structurează viziunea către succes. Noi credem că trebuie să schimbăm rezultatele, dar chiar rezultatele sunt problema. Noi trebuie să schimbăm sistemele care duc la aceste rezultate! Consider enervant cuvântul ”trebuie”, dar chiar trebuie să transformăm obiectivele în obiceiuri. În limba greacă, cuvântul ”obicei” înseamnă a trăi, a locui. Obiceiurile sunt lucruri pe care le facem atât de des încât devin o ”a doua natură”. Obiceiurile fac parte din viața de zi cu zi a unei persoane, iar majoritatea obiceiurilor noastre nici nu mai sunt observabile. Se estimează că 45% din decizii sunt obiceiuri. Nu hotărâm să ne spălăm pe dinți o facem din obicei, nu decidem să verificăm e-mailurile pe telefonul nostru, o facem din obișnuință…

Obiceiurile noastre sunt precum driverele puternice, silențioase, ale sistemelor noastre interioare, fără a le construi în mod intenționat. Și atunci, obiectivele care nu ajung obiceiuri, ne asigură succes doar pe moment, nefundamentat. Ce ar trebui să facem în această situație Probabil să ținem cont, atunci când ne facem planificările pe un an școlar că trebuie să găsim metode să construim obiceiuri durabile de învățare, nu doar pe fiecare disciplină, ci și ținând cont de conceptele moderne de învățare.

În primul rând, modificările nu trebuie să fie majore. Schimbarea trebuie să se facă puțin câte puțin, astfel încât și elevii și profesorii, și părinții și societatea să poată să accepte schimbarea, să i se adapteze. Puțin câte puțin, dar constant, după o viziune stabilită în prealabil!

De obicei schimbările se fac brusc în urma unor frământări, a unor fracturi, fără consens ceea ce ne face să simțim că nu suntem pregătiți și ne activează frica de eșec, dar EȘECUL este cel mai vechi mod de a învăța și ESTE de fapt ÎNVĂȚAREA. Sistemele de învățare ar trebui, în mod controlat și specific fiecărui elev, să-l învețe eșecul.

De asemenea, trebuie să gândim cu „știință” la fiecare elev și să-l punem să testeze realități cât mai mult! Astfel încât să formăm obiceiuri bune și să renunțăm treptat, de bună voie, conștient, la cele rele.

Există trei etape pentru a implementa un obicei: mai întâi este dorința, apoi apare  rutina, apoi faza finală este recompensa. Să realizăm o rutină în dorința de învățare, așa cum intrăm dimineața în bucătărie și pornim să ne facem cafeaua, recompensa este când o savurăm! Ar trebui să gândim dacă este un obicei bun sau rău, dacă ar trebui să bem mai puțină cafea, ce ar trebui să schimbăm pentru asta, cât de mult ne-am opune, aproape fără să vream unei astfel de schimbări. De obicei, după ce experimentăm mai multe rutine, ajungem la obiceiul ce ne oferă aceeași recompensă – precum notele de la școală. Elevii învață pentru note din obișnuință – clădită din clasele elementare cu ajutorul sistemelor de învățământ, a părinților, a societății. Apoi apar nemulțumiri.

Ca și obiective, chiar dacă vom lucra online sau față în față, este obligatoriu să ne propunem ”învățarea personalizată”. Aceasta îmbunătățește implicarea elevilor în a-și crea obiceiuri de învățare folositoare de-a lungul vieții, necesare în carieră și în universități. Parteneriatele instituționale chiar ar trebui să funcționeze, să ne asigure discuții, experiențe specifice, schimburi de  idei, nouă echipelor care lucrăm în sistemele de învățământ. Faptul că vedem și altceva va schimba puțin câte puțin în fiecare și acest lucru este foarte, foarte important. Această conexiune permanentă cu societatea și oamenii din țară și străinătate ne va face să ne creem noi obiceiuri, moderne să le spunem, în procesul de planificare a activităților didactice de organizare a acestora, de abordare a lor în contextul unei piețe de muncă într-o continua schimbare.

Procesele de proiectare centrate pe oameni ajută școlile să creeze noi modele de instruire mixte, de învățare mixtă- bazată pe competențe, proiecte, digitalizare și altele care reimaginează utilizarea timpului, a spațiului, a resurselor pentru creșterea implicării elevilor și realizarea succesului lor în viitor – pe toate planurile: emoțional, financiar, de dezvoltare personală etc.

Ca profesori, este necesar să învățăm și să înțelegem:
• Ce este învățarea personalizată și cât de importantă este.
• Cum să o implementăm cu succes și ce piedici întâmpinăm în acest sens.
• Cum ar trebui să personalizăm spațiul de învățare.
• Cum să ne construim un spațiu acasă pentru desfășurarea lecțiilor on-line.
• Cum să învățăm elevii să-și organizeze spațiul și timpul pentru a participa la lecțiile on-line astfel încât ele să fie de randament cât mai mare.
• Cum arată succesul învățării personalizate.
• Cum putem evalua, scala, învățarea personalizată.
• Cum putem comunica despre această inițiativă inovatoare.

Ca sistem de învățământ, trebuie să ne creăm o cultură în ceea ce privește formarea de competențe în școală și prin școală. Aici ne confruntăm cu lipsa de motivație a elevilor de a fi evaluați, neconsiderând evaluarea absolut esențială în formarea lor viitoare și ca oameni și ca specialiști, dar și lipsa finalității evaluărilor, profesorii neavând timp să repare goluri pe care le-au identificat în urma evaluărilor, cât de mult trebuie să se insiste în acoperirea acestor goluri. În general profesorii evaluează pentru clasament, nu pentru a identifica unde este necesar să se insiste sau să găsească ce metode ar fi mai utile să fie folosite în procesul de învățare, educare.

Modelul ”învățare-evaluare” este centrat pe profesor, nu pe elev! Și acest model a devenit un obicei pentru școala românească și ar trebui schimbat, măcar parțial pentru că trebuie să recunoaștem că are și o parte bună. Câteodată avem și: ”învățare-evaluare-remediere”.
Dar modelul ar trebui să fie: ”învățare-verificare formativă-remediere (repetare) și apoi testare/ demonstrare formării de competențe.

Profesorul deține cheia evaluării sumative, elevii trebuie să-și arate disponibilitatea spre autoperfecționare. Elevii în general sunt conștienți de responsabilitatea lor de a învăța și de a reînvăța și apoi de a fi testați, dar depinde și de familie și de profesori cum pun problema. Testele trebuiesc reluate, notele finale stabilindu-se după ce și elevul și educatorul consideră că abilitățile au fost formate, conținuturile transmise, înțelese, cu posibilitatea de a fi aplicate.

În contextul digitalizării învățământului, evaluarea ar putea deveni mai rapidă si mai obiectivă, odată ce profesorul are construite o bază de instrumente de evaluare cu ajutorul computerului, aceste baze pot fi puse împreună pe catedre în fiecare școală și apoi la nivel național – asigurându-se o evaluare unitară și care ar da o imagine mai reală asupra cunoștințelor elevilor pe obiective de învățare ce asigură formarea de competențe specifice.

Cercetând peisajul educației bazat pe competențe, poate fi dificil să știi de unde să începi, implică regândirea planurilor de activitate la nivelul unor comisii din școli de la baza sistemului de educație, de la programele de evaluare la nivel de clasă și rolul profesorilor, dar acest lucru este necesar să fie făcut și fiecare pas mic, până la urmă, înseamnă un progres.

Bibliografie

1. www.edelements.com/boldly-reimagining-what-is-possible?utm_campaign=Instructional%20Models%20&utm_medium=email&_hsmi=90321085&_hsenc=p2ANqtz–hGe78N9901gZIfwkdXO7LnntfCY4tR884r0–pVscBNYZNUDNpGnIDf…
2. www.edelements.com/return-planning?utm_campaign=COVID-19&utm_medium=email&_hsmi=89808144&_hsenc=p2ANqtz-_UDS-jOCVvcdCHgz3IqpGhQK1ZWzw-1zhAw7_O4Zw-MGPuxF60Q1SPyiuwjCqPdGVV9_qDMYV95rn6-qVgTZzk2ofv4Q&…

 

Accesări: 85

Articole asemănătoare