Rolul cadrului didactic în dezvoltarea motivației învățării

În calitate de cadre didactice, nu de puține ori ne întrebăm de ce unii elevi învață, iar alții nu, de ce unii se angajează în realizarea sarcinilor școlare și perseverează până la atingerea scopului, în vreme ce alții se descurajează la primul obstacol și abandonează activitatea. Cel puțin parțial , răspunsurile la aceste întrebări trebuie căutate în domeniul motivației. Acesta este motivul alegerii acestei teme de discuție pentru acest articol. Voi prezenta mai întâi câteva aspecte teoretice privitoare la motivația învățării, apoi voi prezenta câteva modalități de dezvoltare a motivației elevilor pentru învățare.

Condițiile care asigura o învățare facilă și de durată, de care ar trebui să țină seama atât cadrele didactice implicate în actul de predare-învățare- evaluare, cât și cei care învață, adică elevii sunt:
a) motivația subiectului (elevului), sensul pe care îl are învățarea pentru el, scopul învățării;
b) necesitatea cunoașterii efectelor, a rezultatelor învățării, ele fiind de natură să ghideze eforturile învățării;
c) înțelegerea materialului învățat, prelucrarea sa rațională;
d) modul de organizare a învățării;
e) interacțiunea între cunoștințe sau priceperi,  transferul lor;

Motivația învățării se subsumează sensului general al conceptului de motivație și se referă la totalitatea factorilor care îl mobilizează pe elev la o activitate menită să conducă la asimilarea unor cunoștințe, la formarea unor priceperi și deprinderi. În accepția specialiștilor ,,motivația constituie ansamblul motivelor unei persoane, iar  motivul este o structura psihică ce provoacă orientarea, inițierea și reglarea acțiunilor în direcția unui scop mai mult sau mai puțin precizat.” (Constantin Cucoș, „Psihopedagogie pentru examenele de definitivare si grade didactice”, pag.62). Motivele constituie cauzele interne ale comportamentului.

Motivația este una dintre cauzele pentru care elevul învață sau nu. În același timp însă, motivația poate fi efectul activității de învățare. Cunoașterea rezultatelor activității de învățare, mai ales când acestea sunt pozitive, susține eforturile ulterioare ale elevului.

Motivația pentru învățare apare inițial în ambianța familială. Copiii preiau  atitudinile părinților, și mai apoi ale educatorului, învățătorului, profesorului, constituindu-și din aceștia modele de perseverență și mobilizare pentru atingerea scopurilor.

Forme și structuri motivațional-atitudinale

Una dintre primele probleme pe care teoreticienii motivației au încercat să o rezolve se referă la conținutul acesteia: ce motivează elevii, ce îi pune pe aceștia în mișcare și îi determină să cheltuiască efort, imaginație și perseverentă?

La aceste întrebări, câțiva eminenți psihologi de la mijlocul secolului al XX-lea încearcă să răspundă prin conceptul de ,,nevoie’’. Prima și cea mai cunoscută teorie motivațională centrată pe nevoi a fost dezvoltată de psihologul american Abraham Maslow și are la baza conceptul de „ierarhie a nevoilor”. Modelul ierarhic-piramidal al nevoilor umane, elaborat de A. Maslow cuprinde următoarele categorii de nevoi:

  • fiziologice (hrană, îmbrăcăminte, adăpost, odihnă și altele)
  • de securitate (crearea sentimentului că nevoile fiziologice vor putea fi satisfăcute  și în viitor)
  • sociale (nevoile de apartenență, acceptare, afecțiune, prietenie )
  • de stimă (au în vedere atât stima de sine cât și stima din partea altora, manifestată prin recunoaștere și aprecierea meritelor proprii )
  • de autorealizare (dorința inerentă fiecărui individ a-și fructifica la maxim potențialul de care dispune).

Motivele care îi determina pe elevi sa învețe sunt de mai multe feluri:

  • sociale- „învăț din datorie față de clasă”, „învățând, contribui la prestigiul clasei”.
  • cognitive- curiozitatea  „învăț pentru că vreau sa cunosc cât mai mult”; „învăț la toate pentru că învățarea îmi dă satisfacții”) și, în același timp, atracția (interesul teoretic) exprimată de elevi pentru unul sau mai multe obiecte de învățământ ;
  • de ordin afectiv- dragostea și respectul față de părinți, sentimentul datoriei față de părinți, dorința de a crea mulțumire (bucurie) părinților, simpatia față de profesor, respectul față de profesor (pentru că „explica bine”, „este înțelegător”, „ne ajuta mult”), teama de pedepsele aplicate de părinți etc.
  • profesionale- aspirațiile elevilor spre un ideal profesional.
  • ale autorealizarii- vizează în general „aspirația către competență”, și implică în același timp și celelalte două elemente componente ale „competenței” – „dorința de autodepașire” și „dorința de identificare”.,succesul sau insuccesul scolar; aptitudinile speciale.

La nivelul școlii dezvoltarea motivației învățării  se poate realiza respectând  pașii următori:

a) Primul pas: aplicarea unor chestionare pe tema motivației elevilor claselor V-VIII în cadrul orelor de consiliere și  dezvoltare personală.
În urma analizei chestionarelor aplicate de către diriginții claselor V-VIII de la Școala  Scobinți, structura Bădeni, în anul școlar  trecut, s-au observat câteva  aspecte:

Motivele care îi determină pe unii elevi să învețe sunt:

  • pentru a lua note bune şi a-şi bucura părinţii,
  • pentru a fi lăudaţi şi apreciaţi de profesori,
  • pentru a-i depăşi pe alţii,
  • şi nu în ultimul rând, pentru a reuşi în viaţă.

Motive care îi determină pe unii elevi să nu învețe sunt:

  • răspândirea ideii că poți obține în viață ceea ce îți dorești și fără multă carte (exemplul persoanelor plecate la muncă în străinatate);
  • neimplicarea părinților în viața școlară a copiilor;
  • lipsa unor modele în viață;
  • participarea la muncile agricole care ocupa o parte importanta din timpul lor liber;
  • lipsa atractivității unor ore, bazate pe metode tradiționale preponderant expozitive;
  • condiţiile de acasă îi determină să ajungă târziu sau să nu se poată concentra,
  • lipsa de varietate suficientă de activităţi care să stimuleze procesul de învățare,
  • experienţele anterioare de învăţare  negative,
  • curriculum neinteresant, prea dificil sau prea uşor pentru elevi,
  • ideea că școala este stresantă, obositoare.

b) Pasul  doi  – este  desfășurarea unui consiliu profesoral pe tema motivației în care rezultatele analizei chestionarelor vor fi prezentate în vederea  găsirii de către cadrele didactice a modalitătților de stimulare  a elevilor în procesul de învațare .

c) Pasul trei – implicarea consilierului educativ al școlii în procesul de depistatre a elevilor cu dificultăți  de învățare prin aplicarea  unor teste  și chestionare.

d) Pasul patru  – propunerea unor modalități de stimulare  a elevilor în învățare  pornind de la studiul privind motivele care-i  determină pe unii elevi să învețe și pe alții, nu .

Există  mai multe modalități de stimulare a motivației învățării. Modalitățile specifice cadrului didactic sunt:

  • acceptarea unui punct de vedere realist privind aspectele reale ale funcționalității motivației învățării. Profesorii trebuie să accepte că motivația extrinsecă și motivația intrinsecă pot duce prin întrepătrunderea lor la  creșterea randamentului școlar.
  • evaluarea motivelor învățării. În cazul în care unui elev nu i se poate capta atenția și interesul cu procedee obișnuite de motivare extrinseca, profesorul trebuie să detecteze și să evalueze exact structura și funcționalitatea sistemului motivațional, emoțiilor și sentimentelor cognitive ale elevului respectiv, conjugându-le cu sarcinile didactice. Astfel, trebuie create situații  de predare- învatare în cadrul cărora  elevul să trăiască sentimentul succesului, care devine factor motivațional.
  • dezvoltarea impulsului cognitiv, pe baza stimulării și orientării trebuinței de activism și a trebuinței de explorare, de afirmare puternica eului, paralel cu stimularea și dezvoltarea curiozității, care, potrivit lui J. Bruner este un adevărat prototip al motivației intrinseci, a bucuriei descoperirii adevărului.
  • punerea in funcțiune a unui nivel adecvat al motivației.  S-a constatat că în cazul anumitor elevi, supramotivarea poate avea aceleași efecte neadecvate ca și submotivarea, și anume apariția descurajării și a demobilizării la primul eșec, sau chiar după primul succes se poate demobiliza un anumit elev.
  • desfășurarea de activități  extrașcolare care să îi implice pe toți elevii, în funcțiile de preferințele lor și de poziția pe care doresc să o ocupe în cadrul unui anumit proiect educativ: (serbări școlare organizate la diverse ocazii: 8 Martie, înaintea Crăciunului, de Paște, la sfârșitul anului școlar, implicarea lor în editarea revistei școlii, participarea la diverse festivaluri, concursuri, proiecte etc.,  realizarea de drumeții, vizite și excursii școlare, organizarea de întâlniri cu părinții și copiii pentru desfășurarea unor activități comune etc.

Experiența didactică de aproape 20 de ani la catedră m-a învățat că primul pas spre reușita școlară a elevilor mei la examene este identificarea motivelor reale care îi determine să își canalizeze eforturile spre înțelegerea, interiorizarea și aplicarea în mod corect a cunoștințelor predare. Am aflat în primul rând ce le place și ce nu, și motivelor anumitor preferințe pe care le au, apoi am încercat să le stimulez dorința de a se autodepăși.

Fiecare cadru didactic este dator să încerce toate căile de a dezvolta motivația învățării  elevilor pentru binele și viitorul acestora.

 

Accesări: 234

Articole asemănătoare