Elevul este centrul și motivația fundamentală a preocupării noastre ca educatori; de aceea această realitate ne legitimează și ne obligă să avem o atitudine mai angajată. Specialiștii din întreaga lume sunt de acord că învățarea are loc nu numai într-o dimensiune intelectuală, ci și într-o dimensiune emoțională, afectivă și relațională. Prin urmare, trebuie să apărăm o educație emoțională care să încurajeze reflecția, responsabilitatea, libertatea, creativitatea, solidaritatea și conviețuirea și pentru aceasta trebuie să ne învățăm elevii să identifice, să recunoască și să-si controleze. În acest sens, alfabetizarea emoțională va îmbunătăți capacitatea școlii de a preda și, la rândul său, va oferi tinerilor un coeficient emoțional care le va permite să înfrunte o societate din ce în ce mai competitivă și mai puțin afectivă, cu consecințe sociale ale intoleranței, izolării și descalificării care afectează relațiile interumane și îngreunează coexistența umană în fiecare zi.
Abordarea sistemică la chimie și evaluarea gândirii sistemice
Importanța gândirii sistemice și necesitatea educării populației în acest sens nu mai este o noutate. Însă strategiile prin care gândirea sistemică poate fi dezvoltată și evaluată nu sunt foarte cunoscute cadrelor didactice din România. În acest articol, se face o prezentare sumară a conceptului de gândire sistemică și a tipurilor de itemi folosiți pentru evaluarea abordării sistemice la chimie.
Abordări în dezvoltarea literației elevilor
Putem să pornim în procesul de însușire a citit-scrisului de către elevi, de alfabetizare a acestora, de la abordarea fonetică sau de la cea holistă, respectiv de la învățarea fiecărei litere și a sunetului asociat, legarea lor în silabe, cuvinte, propoziții sau de la învățarea cititului unor cuvinte, desprinse din texte întregi, prin recunoașterea și deslușirea lor, în contextul în care acestea apar.
Abordarea fonetică începe de la parte, activează aria Wernicke (implicată în înțelegerea limbajului scris și vorbit), face conexiunea sunet-simbol și este bazată pe „codul” de descifrare al limbii, pe când abordarea holistă începe de la întreg, este bazată pe experiența personală a elevilor, activează sistemul vizual și face conexiunea imagine-simbol.
Studiu privind factorii determinanți ai învățării limbilor străine
Suntem cetățenii unei societăți în care limbile străine sunt prezente în toate domeniile vieții noastre (școală, tehnologii, mass-media, afaceri, turism, politic etc.). Unele companii solicită la interviuri cunoștințe de limba engleză deoarece au filiale în alte țări, obținerea unei burse presupune adesea o scrisoare de intenție într-o limbă de circulație internațională, meniul telefonului poate fi în engleză. Deși există tot felul de aplicații care pot traduce instant orice dorim, capacitatea de a comunica într-o limbă străină constituie un avantaj major într-o societate deschisă, în care limba engleză este omniprezentă. Acesta este și motivul pentru care copiii sunt învățați de la vârste fragede să comunice în alte limbi decât cea maternă.
În ciuda faptului că elevii studiază limbi străine pe parcursul a peste zece ani, începând cu clasa pregătitoare și uneori, la cererea părinților, chiar la grădiniță și terminând cu liceul, nu toți absolvenții dobândesc competențe de comunicare în limbi străine. Insuccesul în învățarea limbilor străine poate fi pus pe seama unor factori ce vor fi identificați și explicați în cadrul acestui studiu.
Mai mult decât profesori
Auzim adesea afirmații despre elevi, despre atitudinile lor, despre motivația lor pentru învățare: „Elevii de azi nu mai vor să învețe carte…”, „Elevii nu mai sunt interesați de ce le oferă școala…”, „Elevii nu participă activ la lecție, nu se implică în activitățile școlare”, ba chiar situații mai grave, „sfidează profesorii și școala.” Din păcate, unele dintre aceste afirmații le auzim cel mai des chiar din gura unor dascăli care uită un amănunt important: profesorul este principalul agent al actului didactic.
Despre coduri de etică și formarea unei mentalități deschise în instituțiile școlare
Consider că un bun cod de etică ar trebui să cuprindă și un mic glosar al virtuților (și al viciilor) specifice unui anumit domeniu. Unii autori din domeniul eticii aplicate, T. Beauchamp şi J. Childress, de exemplu, sunt de părere că virtuțile morale pe care un medic ar fi bine să le cultive sunt: compasiunea, discernământul, încrederea, integritatea și conștiința morală. Referitor la virtutea compasiunii de care trebuie să dea dovadă un medic, pe lângă actul de a vindeca un pacient, cu atât mai lăudabilă este fapta, cu cât medicul se apleacă asupra pacientului cu empatie și compasiune, cu înțelegerea trăirilor subiective ale acestuia. Grija față de omul aflat pe patul de spital nu se poate reduce doar la respectarea rece a unei datorii (datoria de a vindeca un bolnav), pe care o are medicul față de pacient. În acest caz, trebuie să intereseze și motivul acțiunii, faptul că medicul se simte împlinit în exercitarea profesiei prin practicarea acelor virtuți care arată noblețea lui de caracter și care îl pot ajuta să ducă o viață fericită. Acest lucru ar trebui să funcționeze, în virtutea unității de specie, și la cei care au responsabilitate publică, așa cum este cazul miniștrilor sau al directorilor de instituții școlare, de exemplu. În cadrul discuțiilor din spațiul public, un Ministru al Educației, în cadrul discuțiilor legate de redeschiderea școlilor, trebuie neapărat să ia în calcul, în mod egal, calitatea de cetățeni, nu numai a părinților și elevilor, ci și a profesorilor. Această atitudine poate fi percepută ca o încălcare a demnității personale și o sfidare a statutului de cetățean al celor din urmă. Cu atât mai mult cu cât siguranța în contextul pandemic nu se respectă în toate liceele și școlile din România. Afirmațiile neverificate cum că lucrurile ar sta altfel s-ar integra într-un discurs demagogic și ideologic.
Integrarea copiilor cu CES în grădiniță
Comunicarea nonverbală, ascultarea activă, politețea și respectul față de colegi, corectitudinea, fermitatea în rezolvarea problemelor, autocontrolul în cazul stărilor impulsive, apropierea fizică de copii, implicarea lor în luarea deciziilor, consemnarea și aprecierea eforturilor și realizărilor copiilor, evitarea confruntărilor și a atitudinilor de autoritate exagerate sunt doar câteva elemente ce asigură succesul în activitățile cu copiii care prezintă tulburări de conduită.
Este cunoscut faptul că deși într-o grupă sunt copii de aceeași vârstă, luați individual, fiecare are un ritm propriu de maturizare a funcțiilor intelectuale. Individualizarea învățării revine astfel ca sarcină pentru educatoare în scopul de a face eficientă învățarea și de a asigura șanse egale pentru toți copiii.
Dislalia – dificultate de învățare manifestată la nivelul limbajului oral
Dislalia este „tulburarea de pronunție (de articulare) provocată de afecțiuni organice sau funcționale ale organelor periferice ale vorbirii și care constă în imposibilitatea emiterii corecte a unuia sau a mai multor sunete” (Vrăsmaș E., Mușu I., Stănică C., 1997, p. 110). Examinarea complexă a copilului cu dislalie presupune colectarea de către logoped, sau de către specialistul care lucrează cu copilul, a unui set minim de informații care să le permită încadrarea într-un diagnostic.
Eficiența activităților educative la elevii din ciclul primar
Reforma învățământului trebuie privită ca un proces continuu, de lungă durată, adaptat condițiilor concrete. Este foarte important ca domeniile însemnate ale structurilor economice și sociale să fie susținute de legi reale și măsuri concrete și eficiente. De asemenea, trebuie să se țină cont, în cadrul reformei, de compatibilitatea dintre schimbările ce vor avea loc și tradițiile deja existente, specifice învățământului românesc.
Calitatea educației condiționează progresul temeinic al oricărei societăți. Educația ar trebui să devină, și sperăm că așa va fi, cea mai rentabilă investiție, dar și cea mai importantă. Educația trece prin mintea și sufletul celor care o proiectează și o realizează zilnic în școli – educatorii. De aceea, o direcție fundamentală de ameliorare o constituie calitatea personalului didactic.
Eficiența activității de predare la clasă
Orice cadru didactic ar trebui să pornească de la întrebarea „Activitatea de predare pe care o desfăşor la clasă este eficientă?”. Răspunsul la această întrebare va fi cu siguranță foarte diferit de la o persoană la alta, deoarece fiecare are propria viziune atât despre predare, cât şi despre eficiență. Literatura de specialitate definește predarea ca fiind „acţiunea cadrului didactic de transmitere a cunoştinţelor la nivelul unui model de comunicare unidirecţional, dar aflat în concordanţă cu anumite cerinţe metodologice care condiţionează învăţarea, în general, învăţarea şcolară, în mod special”. Eficiența este acea caracteristică ce poate face diferența între tipurile de abordări.