Elevii cu cerințe educaționale speciale: Abordări. Nevoi. Atitudini

În contextul educațional românesc, învățământul special și cel de masă în care sunt integrați, sau mai bine zis incluși elevii cu cerințe educaționale speciale, are nevoie de suport pentru a funcționa eficient. Se ştie că experienţa şcolară a oricărui elev, dar mai ales a unui elev cu CES, poate fi influenţată pozitiv sau negativ de atitudinea şi comportamentele celor care alcătuiesc comunitatea şcolară.  Astfel, o pregătire adecvată, continuă, a personalului din şcoli care să  asigure cunoştinţele, competenţele necesare şi atitudinea adecvată  pentru a răspunde nevoilor elevilor cu CES este esenţială.

Implementarea cu succes a oricărui tip de program educaţional depinde de întregul personal din instituţia şcolară: cadre didactice, alţi specialişti, personalul de sprijin şi personalul administrativ. Eforturile şi implicarea profesorilor şi a specialiștilor pentru a-l ajuta pe elevul cu cerințe educaționale speciale să beneficieze de o experienţă şcolară relevantă, chiar să îşi atingă potenţialul maxim, trebuie obligatoriu dublate de cele ale personalului de sprijin şi cel administrativ.

Cadrele didactice şi toţi cei implicaţi în procesul educațional al elevilor cu CES ar trebui „să dovedească un nivel ridicat de implicare profesională şi personală, speranţă şi optimism”, astfel încât să nu limiteze aspirațiile elevilor lor. De asemenea, ar trebuie să conștientizeze că „Toți copiii, indiferent de nevoile educaționale speciale, trebuie primiți adecvat în şcoală, resursele trebuie alocate în mod echitabil în conformitate cu nevoile educaționale ale elevilor stabilite conform unui plan individualizat privit ca un proces continuu și ciclic de evaluare, intervenție și revizuirea rezultatelor; …. resursele disponibile trebuie utilizate pentru a maximiza rezultatele elevilor şi a face învățarea relevantă.” (Attfield & Williams, 2003)

Primul pas în acest sens îl reprezintă dezvoltarea unei relații de colaborare și cooperare în echipa multidisciplinară – cadre didactice, personal de specialitate (psiholog, logoped, profesor de sprjin), personal administrativ, părinții/ susținătorii legali și însuși elevul. Principiile la care aderă o astfel de echipă funcțională, orientată spre nevoile elevului și oferirea unei experiențe educaționale relevante, implică: crezuri, valori dar mai ales atitudini, felul în care ne poziţionăm faţă de un om, un grup sau un lucru.

„Atitudinea este un lucru mic, care face o mare diferență.” – Winston Churchill

Fiecare om este unic în ceea ce priveşte nevoile sale sau stilul propriu de învăţare – un aspect bine-cunoscut de altfel, dar uitat de cele mai multe ori în majoritatea contextelor educaționale.

Din experiență personală (sunt mama unei tinere cu autism) dar și profesională (lucrez cu elevi cu cerințe educaționale în învățământul de masă) am constatat că atunci când ne adresăm elevilor cu cerințe educaționale speciale ar fi de reținut și internalizat următoarele:

Comunicarea între membrii echipei este fundamentală. Împărtășiți în echipă ceea ce funcționează și rezolvați împreună lucrurile care nu merg. Folosite în situații şi în medii diferite, repetiția și întăritorii sau recompensele sunt utile pentru a generaliza abilitățile însușite și pentru a dezvolta competențele mult mai rapid, ceea ce reprezintă o măsură a succesului, atât pentru profesional, dar mai ales pentru elev. Re-evaluați periodic eficiența activităților, strângând și analizând date relevante în cadrul echipei.

Fiecare elev este o individualitate – pentru a reuși să-i oferim sprijinul și dezvoltarea adecvată nevoilor lui, trebuie să ne raportăm la el ca individ. Înțelegerea caracteristicilor generale ale anumitor categorii de elevi cu cerințe educaționale speciale și a strategiilor care s-au dovedit eficiente este esențială pentru a adopta principiile și cadrul de lucru potrivit în echipa multidisciplinară, însă în practică este nevoie de o abordare individualizată, în funcție de elev și de context.

De exemplu, în timp ce un copil mic cu CES ar putea fi sprijinit de unii colegi, din empatie, să-și dezvolte abilitatea de comunicare, în cazul unui elev mai în vârstă cu autism înalt funcțional și cu aptitudini excepționale de vorbire, colegii și profesorii nu vor ajuta la fel de mult, fiindcă nu sunt familiari cu faptul că dificultățile lui specifice sunt legate de alte zone: încadrare în termene prestabilite și organizare. De asemenea, să nu uităm că ceea ce ar putea constitui un model perfect de sprijin pentru un elev din ciclul primar, poate fi total neadecvat pentru un elev de liceu, așa că e important să urmărim dezvoltarea unor preocupări potrivite vârstei și să formăm pe cât de mult posibil așteptări legate de autonomie personală și comportament specific vârstei.

Echipa stabilește împreună obiective potrivite în ceea ce privește progresul școlar și dobândirea de competențe. Toţi membrii echipei sunt responsabili de sprijinirea elevului în procesul de învățare, în dezvoltarea abilităților și dobândirea independenței. Există adesea o tendință bine intenționată a personalului de sprijin să își asume sarcinile de zi cu zi ale unui elev cu CES – să vorbească pentru elev, să îi lege șireturile, să-l ducă în sala de clasă, să-i predea lucrarea. Deși acest lucru îl ajută pe elev să țină ritmul cu activitățile clasei sau comunității școlare și pare a fi de ajutor în momentul respectiv, pe termen lung reprezintă un deserviciu, deoarece elevul nu învață să facă activitățile de zi cu zi de unul singur.

Acest lucru necesită răbdare, trasarea priorităților și stabilirea unor obiective mici care trebuie urmărite constant pentru a atinge rezultatul dorit, dar, cu această filosofie de predare, spre deosebire de cea care încurajează oferirea de ajutor, așteptați-vă să fiți surprinși, impresionați și mulțumiți de ceea ce un elev va dovedi că poate face.

Adaptarea intervenției echipei la nivelul elevului. Pentru fiecare dintre categoriile de abilități pentru care un elev cu CES trebuie asistat, este de preferat să reușim să înțelegem la ce nivel de funcționalitate se află elevul cu fiecare abilitate în parte și să dezvoltăm fiecare aspect pornind din acel punct. Această abordare se aplică problemelor sociale și de comunicare ale elevului, precum și situației sale școlare. Dacă aflăm nivelul la care se află un elev și găsim soluțiile potrivite la blocajul care îi împiedică progresul dincolo de acel punct, putem apoi, în pași graduali, să-l ajutăm să progreseze.

Motivarea este foarte importantă pentru atenție și învățare. Este benefic pentru toată echipa să aflăm ce îl motivează pe elevul cu CES, fiind conștienti că ar putea să fie ceva foarte diferit de ceea ce îl motivează pe un un alt elev. Folosindu-ne de lucrurile care îi plac, putem să îi atragem atenția către o activitate mai puțin interesantă sau care nu e preferată (de exemplu, pentru un elev căruia nu-i plac exerciţiile cu cuvinte, dar care iubește maşinuțele, putem crea exerciții cu cuvântul „maşinuţă” sau cerințe de tipul „identifică câte maşini sunt pe fiecare parte a străzii”). Daca inserăm în procesul de învăţare activitățile preferate de elevul cu CES, într-un mod cât mai firesc posibil, motivaţia învăţării va fi mai mare.

De asemenea, este important de reţinut că pe măsură ce elevul devine mai familiar cu informația și dezvoltă competențele, încrederea în sine și interesul pentru învățare cresc, așa că sprijinirea sa în mod corespunzător și formarea unor aptitudini noi în toate mediile în care elevul se mişcă, constituie perspective pentru mai multă implicare și motivare.

 

Accesări: 460

prof. Iolanda Sztrelenczuk

Liceul Tehnologic de Transporturi Auto, Baia Sprie (Maramureş) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/iolanda.sztrelenczuk

Articole asemănătoare