Școala poate reprezenta oricând un mediu al metamorfozelor sufletești, în care elevul își poate forma abilități ce țin din inteligența emoțională oferind, și o privire în perspectivă asupra sinelui, una pozitivă și realistă. În dinamica societății actuale, abilitatea de a-ți gestiona propriile emoții, de a empatiza cu ale celorlalți devine un atu în menținerea unor relații interumane solide, bazate pe încredere, toleranță, respect. Acest concept prinde contur și se cristalizează în literatura de specialitate sub denumirea de inteligență emoțională, o dominantă a noilor abordări educaționale.

Nu întâmplător, formarea acestor abilități devine prioritate încă din clasele primare, când cei mici ar trebui să fie capabil să își definească emoțiile și să- și explice cauzele acelor trăiri. Treptat, copiii descoperă în școală lecții de empatie, reușesc să sesizeze semnalele nonverbale ale sentimentelor celor din jur, chiar din primele ore de comunicare.

De altfel, noile manuale școlare urmăresc o abordare integrată a temelor alocate fiecărei unități de învățare, într-un parcurs coerent, eficient, invitând la reflecție, interpretare, încurajând autoevaluarea sau evaluarea prin metode alternative, toate gândite și menite să stimuleze implicarea afectivă a elevilor în procesul de asimilare a unor achiziții noi. De exemplu, elevul de clasa a V-a își descoperă în orele de limba română, prin lecții de interculturalitate, particularități care țin de identitatea personală, își dezvoltă abilități de exprimare adecvată a emoțiilor, adoptând diverse roluri în comunicare, descoperă și analizează modele comportamentale  eroice de-a lungul timpului, interacționează în cadrul proiectelor de grup sau transpune experiențe personale în redactarea unor diverse tipuri de texte. În plus, pe parcursul anilor de gimnaziu, elevii devin capabili să facă autoanalize pertinente ale propriului temperament, dar și al celorlalți colegi, pentru ca la finalul anilor de studiu să dobândească abilități de comunicare mult mai complexe, definite în termeni de negociere, flexibilitate, deschidere.

Implementarea unor viziuni curriculare noi, adaptate la cele europene, produc un salt calitativ evident în schimbarea perspectivei privind rolul școlii în devenirea elevului, acela de a crea un context educativ care să îi oferi multiple experiențe de învățare, menite a-i pune în valoare potențialul individual, dar și punctele forte, pe care să le integreze eventual în reușita unei echipe. Dezvoltarea abilităților ce decurg din inteligența emoțională țin de aceste interacțiuni umane, pe care elevul are posibilitatea să le experimenteze în mediul școlii, de la simple activități în echipă, la complexe proiecte interdisciplinare. Toate îl provoacă să își asume diverse roluri: coechipier, lider, negociator, purtător  de cuvânt. Aceste tipuri de interacțiuni au rol stimulativ, așa cum multe studii psihologice vin să confirme faptul că inteligența emoțională trebuie să devină o componentă esențială a vieții copilului, atât în familie, cât și la școală.

Acest concept este legat de modul în care, fără să conștientizăm, dobândind diferite obiceiuri emoționale care ne modelează drumul, deciziile, reacțiile. Nu întâmplător, în copilărie ne definim un tipar comportamental emoțional pe care îl reiterăm în ipostaza de adult, fără să ne dăm seama. O educație socială și emoțională solidă reprezintă o certitudine pentru a deveni un adolescent, un adult echilibrat interior.

Timpul petrecut în familie este completat de cel trăit la școală, de multe ori asociată, pe bună dreptate, cu o a doua familie. În acest mediu, în care copilul se simte protejat afectiv, el găsește, de fapt, un echilibru între rațiune și emoție, devine capabil să își stăpânească impulsurile, să mascheze bucuria reușitei, să nu se lase dominat de stări negative, își controlează viața emoțională corect și sănătos. Mi se apărut remarcabilă analogia pe care Daniel Goleman o face în cartea sa „Inteligența emoțională”, pentru a explica modificările unei viziuni științifice care a dominat ultimii 80 de ani de cercetare asupra inteligenței. Trimiterea la personaje precum Data din „Star Trek” sau Omul de tinichea din „Vrăjitorul din Oz” devine o lecție subtilă despre rolul primordial al sentimentelor în mecanismele rațiunii. Acel dor inexplicat pe care îl simt eroii marchează metaforic absența unor emoții care i-ar îmbogăți și pune în discuție, cu subtilitate, nevoia unor abilități ce țin de inteligența emoțională, interpersonală și intrapersonală. Translatând situația eroilor menționați de Goleman în viața școlii, cu siguranță se va dori o abordare serioasă a aceste problematici, întrucât ceea ce simțim ne influențează comportamentul zilnic și ne definește.

Eugène Ionesco constata o realitate a societății, un paradox ce a definit în substrat conținutul ideatic al operelor sale și anume, incapacitatea limbajului, a comunicării, de a apropia semenii „limbajul, în loc să-i apropie, îl separă pe om de semenii săi”. Conștientizarea acestei situații este fundamentul identificării unor soluții remediale la nivelul colectivității școlare. Astfel, elevul trebuie implicat în activități din care să descopere empatia (proiecte de voluntariat), emoția, fragilitatea poeziei poate fi oricând un pretext pentru introspecție, literatura devenind un spațiu al dialogului sincer, sub măștile personajelor, iar spectacolele de teatru – o transpunere în interpretarea vibrantă a actorilor, ce prind viață în această oglindire a realului. Emoția devine culoare, se regăsește în ritmul unei melodii, ia forma spiritului de competiție, pune elevul să își caute echilibrul în fața curiozității rațiunii din timpul activităților educative, cu caracter mai practic. Școala poate reprezenta oricând un mediu al metamorfozelor sufletești, în care elevul își poate forma abilități ce țin din inteligența emoțională oferind, și o privire în perspectivă asupra sinelui, una pozitivă și realistă.

Bibliografie
Goleman Daniel, Inteligența emoțională, București, Editura Curtea Veche, 2018