Educația și noile tehnologii digitale

Lumea exterioară își modifică parametrii într-o viteză amețitoare, datorită dezvoltării informaționale și tehnologice, iar sistemul de educație trebuie să țină pasul cu această evoluție și transformare. În același timp, el trebuie să  păstreze și  să dea posibilitatea elevilor să învețe prin  cunoașterea directă, prin observarea lumii exterioare, să elaboreze context de acțiune și inter-relaționare normale (prin exersarea manevrabilității, prin operarea directă cu obiectelor, prin stimularea unor deprinderi psihomotorii etc.). Într-o lume din ce în ce mai tehnologizată, educația pentru și prin cunoașterea vieții reale poate să capete noi sensuri!

Între tehnologiile actuale și educație există așadar o conexiune, de inter-determinare reciprocă: evoluția din domeniul tehnologic este o consecință  a avansării din științele  educației, dar și educația beneficiază într-un mod specific de valențele și avantajele noilor tehnologii. Din această perspectivă, educația și-a subordonat orice avans tehnic, această direcție fiind una dintre căile de a accede spre succes în planul formării. Noile mijloace de informare și comunicare nu puteau să fie ignorate în sistemul școlar actual, pentru că între ele există o interdependență: educația se bazează pe comunicare, iar comunicarea înseamnă și angajament formativ.

Noile tehnologii de informare și comunicare oferă o altă abordare a procesului instructiv-educativ: aceea a învățării „creată” de către lumea virtuală. Această nouă modalitate de a învăța e la fel de importantă ca și cea clasică. Ele nu trebuie să se excludă, ci să interfereze   una cu alta, învățarea clasică fiind „dublată și sprijinită” de variante virtuale. De exemplu, tablourile dintr-o expoziție pot fi admirate la fața locului, dar pot fi și explorate din multiple perspective, on-line, prin intermediul internetului. Ambele modalități produc reprezentări diverse sau de experiențe cu conotație formativă care se completează dar se și stimulează reciproc.

Astfel, interdependența dintre tehnologiile actuale și educație devine tot mai evidentă, necesară și dinamică. Pe de o parte, se observă un avans din ce în ce mai mare al tehnologiei, al aplicațiilor instrumentate virtual, ceea ce obligă la formarea de noi abilități, conduite, atitudini, din partea celor care le utilizează. Pe de altă parte, asistăm și la un proces de „absorbție”  și o folosire tot mai frecventă în procesul educațional a suporturilor, a resurselor și instrumentelor digitale, care evoluează într-un ritm alert. Astfel încât, relația dintre cele două domenii devine plurivalentă, complexă și inevitabilă . De multe ori se întâmplă ca unele inovații tehnice, folosite în diverse domenii să pătrundă și în mediul educațional, într-un mod „natural”, (calculatorul, tableta, telefonul), alteori acestea sunt create și destinate de la început pentru a fi utilizate în școală și în procesul de învățare (tabla interactivă, platformele educative virtuale, aplicații și jocuri colaborative etc.).

Valențele educative ale noilor resurse tehnologice sunt multiple: pe de o parte, acestea facilitează și vin în sprijinul educației, dacă sunt atent și eficient integrate în lecții; pe de altă parte, ele predispun și obligă la reformarea sistemului de învățământ, în plan curricular și al strategiilor de predare-învățare-evaluare, precum și la  formarea de noi competențe, prin pregătirea continuă a cadrelor didactice. Așadar, integrarea și utilizarea  în educație a noilor resurse și instrumente digitale conduce la o redimensionare a metodologiilor didactice tradiționale, prin re-contextualizări, modernizări, inovații și la nivel strategic.

Aceste suporturi, materiale digitale care reprezintă noi mijloace de învățare, „forțează” într-un anumit grad  metodologia didactică să se recalibreze și să devină mai activizantă și dinamică. Acest lucru nu înseamnă nici pe departe că trebuie să minimalizăm sau, dimpotrivă să amplificăm una sau alta dintre variante, ci de a le spori valențele formative ambelor, în beneficiul elevilor, prin utilizări corelate,  și atent îmbinate. Ceea ce e nou și inedit nu trebuie sub nicio formă să excludă ceea ce e clasic și vechi, ci să-l redimensioneze și să-i redea o nouă abordare. Așa încât, secvențe de predare în care s-a folosit  expunerea sau conversația se pot întrepătrunde într-un mod eficient cu activarea unor tehnologii creative, a unor instrumente, resurse și aplicații cu suport digital care presupun  instruirea cu ajutorul calculatorului.