Etapa preșcolară este prima formă de educație ce se realizează într-o instituție de învățământ, prima societate extinsă a copilului, după mediul familial. Debutul preșcolarității vine cu o serie de dificultăți, piedici pe care cel mic trebuie să le treacă, de cele mai multe ori cu ajutorul adulților- mama, tata, educatoarea etc. Anxietatea copilului de separare, manifestările ce decurg din aceasta,  sunt de cele mai multe ori firești, aceste conduite stingându-se de la sine după ce copilul capătă abilități prin care stăpânește frustrarea… Situațiile problematice apar când aceasta se prelungește, crește în frecvență și intensitate sau se manifestă pe tot parcursul zile – cu refuzul de a mânca, de a participa la orice formă de activitate, joc etc. Originea acestor dificultăți variază de la un copil la altul, de la o familie la alta pentru că depinde de: mediul în care a trăit/ crescut copilul până la intrarea în colectivitate, experiențele pe care le-a avut, dacă a fost în îngrijirea altor persoane/ adulți în afară de părinți, dacă are un grad minim de independență – se hrănește singur, utilizează grupul sanitar fără supraveghere, spune ceea ce-și dorește, verbalizează nevoi, dorințe etc… Este foarte important ca, în debutul preșcolarității, educatoarea să construiască la copil sentimentul de siguranță, încredere în ea, în personalul grădiniței și să-l asigure pe copil de faptul că,  toate persoanele  din grădiniță sunt acolo pentru a-l ajuta pe el.