Articolul prezintă o cercetare privind relația dintre burnout și satisfacția în muncă în instituțiile școlare. Burnout-ul este un sindrom de epuizare emoțională, depersonalizare și împliniri personale reduse care pot apărea în rândul persoanelor care lucrează cu oameni. Un aspect cheie al sindromului de epuizare sunt sentimentele crescute de epuizare emoțională- pe măsură ce resursele emoționale sunt epuizate, lucrătorii simt că nu mai sunt capabili să se regăsească la nivel psihologic. Un alt aspect al sindromului de burnout este dezvoltarea depersonalizării, adică atitudinile și sentimentele negative, cinice față de cei cu care interacționează la locul de muncă. Un al treilea aspect al sindromului de burnout, realizarea personală redusă, se referă la tendința de a se evalua negativ, în special în ceea ce privește munca în raport cu alte persoane. Angajații se pot simți nemulțumiți de ei înșiși și nemulțumiți de realizările lor la locul de muncă (Maslach Burnout Inventory). Satisfacția în muncă reprezintă o stare afectivă a angajatului care este determinată în raport cu munca depusă, dar și cu propriile nevoi și expectanțe față de locul de muncă, respectiv față de elementele specifice locului de muncă. Spector (1997), George & Jones (2008) consideră că satisfacția în muncă poate fi, pe de o parte, un sentiment global, iar pe de altă parte, o diversitate de sentimente/atitudini față de fiecare aspect al muncii, precum: salariu, colegi, natura muncii, recompense, supraveghere etc.