În profesia didactică, un parcurs profesional temeinic impune efort, responsabilitate, pasiune, iubire, aceasta fiind principala calitate a unui cadru didactic. Pregătirea de specialitate se poate realiza pe domenii diferite și reprezintă un suport important al autorității în fața elevilor. Profesorul trebuie să fie mereu la curent cu noutățile descoperirile domeniului de specializare. Însă cultura generală și de specialitate nu sunt suficiente în activitatea didactică. Pentru a transforma informațiile culturale în activități educaționale, educatorul necesită pregătire psihopedagogică, aceasta compunându-se din cunoștințe de psihologie, pedagogie, metodică. Un orizont cultural larg, îmbinat cu vocație și cunoștințe pedagogice, oferă cadrului didactic posibilitatea de a rezolva ușor probleme de specialitate, dar și probleme socio-umane cu care se confruntă tinerii.
Psihologia personalității cadrului didactic
Din vremuri îndepărtate, se cunoaște faptul că în educație este foarte important cine este cel care educă, deoarece elevii se formează și învață în funcție de modul în care sunt călăuziți de cadrul didactic. În învățământul preșcolar și continuând cu învățământul primar, personalitatea elevului este influențată de personalitatea cadrului didactic, spiritualitatea copilului se hrănește din spiritualitatea celui care îl educa și viceversa. În aceste cicluri de învățare, elevii au tendința de a imita foarte mult educatorul și învățătorul, fapt pentru care este necesară abordarea interpersonală, abordare care trebuie să asigure, pe lângă dimensiunea informațional-operațională, dimensiunea psihosocială, cea a co-evoluției și a creșterii celor care interacționează, în cazul de față cadrul didactic – elev.
Cariera didactică – un drum presărat cu suișuri și coborâșuri
Cariera didactică este un drum pe care îl alege acel absolvent de facultate care își dorește ca, prin ceea ce va face, să schimbe cursul vieții elevilor săi. Nu este ușor să alegi să alegi acest drum și să-ți asumi această mare responsabilitate. Este o carieră pe care o aleg doar cei motivați și dornici să rămână la catedră în ciuda greutăților ivite de-a lungul timpului. Iosif Moesiodax sublinia în tratatul său că pedagogia, arta de a preda, este o „metodă care îndrumează moravurile copiilor spre virtuți și care le pregătește sufletul spre dragostea față de însușirea învățăturilor”. Provocările sunt numeroase și uneori copleșitoare. Este ușor la început de carieră să crezi că a fi profesor este un lucru facil. Te bazezi pe cunoștințele învățate și continui să crezi în puterile tale. Ești pregătit să înfrunți obstacole pentru că ești motivat de tinerețe, de optimism și de gândul că decizia ta de a deveni dascăl a fost una corectă. Aceasta este atitudinea multora dintre tinerii absolvenți care pornesc pe drumul sinuos al predării.
Statutul debutantului în sistemul de învățământ românesc
În contextul legislativ actual, profesorul debutant/ stagiar realizează un stagiu de cel puțin 2 ani la catedră sub îndrumarea comisiei metodice de specialitate, având o serie de responsabilități şi atribuții prevăzute în Regulamentul de ordine interioară, dar și în Legea Educației.
Articolul cuprinde ideile principale ale unei scurte cercetări realizate în 5 unități școlare din Turda și își propune să surprindă tocmai acest moment al adaptării tinerilor profesori la viaţa şcolii, să descopere nevoile şi reacţiile lor în faţa problemelor de natură profesională, dar mai ales problemele de natură relaţională, aici făcând referire atât la relaţia profesor-elev, cât şi la relaţia profesorului cu părinţii şi cu colegii săi. Am pornit de la ipoteza conform căreia formarea inițială nu asigură decât în parte o adaptare şi o integrare optimă din punct de vedere profesional, iar elevii şi părinții au de foarte multe ori o părere preconcepută despre activitatea şi pregătirea cadrelor didactice debutante.
Elevii cu cerințe educaționale speciale: Abordări. Nevoi. Atitudini
În contextul educațional românesc, învățământul special și cel de masă în care sunt integrați, sau mai bine zis incluși elevii cu cerințe educaționale speciale, are nevoie de suport pentru a funcționa eficient. Se ştie că experienţa şcolară a oricărui elev, dar mai ales a unui elev cu CES, poate fi influenţată pozitiv sau negativ de atitudinea şi comportamentele celor care alcătuiesc comunitatea şcolară. Astfel, o pregătire adecvată, continuă, a personalului din şcoli care să asigure cunoştinţele, competenţele necesare şi atitudinea adecvată pentru a răspunde nevoilor elevilor cu CES este esenţială.
Stilurile de învățare și succesul școlar
Pe întreg parcursul meu profesional, fiind și cadru didactic, am încercat să îmi proiectez activitățile didactice pe stilurile de învățare ale elevilor, fiind convinsă că în acest fel, niciunul dintre elevii mei nu se plictisește, nu rămâne cu lacune în învățare, este interesat de ceea ce se lucrează în clasă, reușește să asimileze noile conținuturi, competențele generale, specifice și competențele-cheie vor fi mult mai ușor de dezvoltat, folosirea învățării proiectată pe stilurile de învățare fiind, din punctul meu de vedere, mult mai interactivă, atractivă și mai ușor de integrat în predarea-învățarea-evaluarea cu ajutorul metodelor activ-participative.
Schimbări comportamentale cauzate de școala online
În ultimii doi ani, activitatea școlii a fost bulversată de pandemie și de restricțiile impuse de aceasta. Consecințele izolării elevului nu au întârziat să apară însă.
Ne întâlnim tot mai des cu un elev supărat pe societate, un elev recalcitrant, care se revoltă la cel mai mic aspect ce îl scoate din acea dulce rutină a parcursului orelor din poziții de semi-adormire, în pat sau pe fotoliu, confortabil și fără prea multă bătaie de cap. Revenit în bancă la școală, elevul nostru pare că nu-și mai află locul. Încearcă să se așeze cât mai relaxat, dar banca nu-i permite un același confort ca și patul de acasă, astfel că, uneori , îl găsim revărsat peste bancă și intervenim încercând să-l implicăm, să-i explicăm repercusiunile asupra sănătății și dezvoltării sale intelectuale.
Socializarea la vârstele școlare
Prin esenţa sa, individul este o fiinţă socială care se naşte într-un mediu organizat din punct de vedere social și care trăieşte şi acţionează în societate, raportându-se permanent la alţi indivizi, acţionând împreună cu ei și stabilind relaţii cu cei din jurul său. Existenţa umană ar fi greu de conceput în afara relaţiilor sociale deoarece individul simte nevoia să se implice și să devină membru al societăţii în care s-a născut – deci simte nevoia de socializare, în calitate de socializator. Socializarea este un proces permanent care determină transformarea individului și integrarea socială a acestuia în colectivitate, pentru a dobândi un sine. Este acel proces psihosocial prin care copilul de vârstă școlară mică devine treptat o persoană conștientă de sine, inteligentă, integrată în tipul de cultură în care s-a născut și a crescut.
Perspectiva multiplă în evaluare. Evaluarea prin intermediul proiectului la disciplina istorie
Societatea contemporană aduce în prim-plan necesitatea ca elevul să fie înzestrat cu o multitudine de abilități de tip funcțional. Acestea trebuie să corespundă unor cerințe sociale, care la finalul studiilor să se traducă în achiziții finale, dar care în primul rând trebuie să fie ușor evaluabile. Una dintre aceste componente, extrem de importante în viața viitorului cetățean, este acea de a rezolva probleme prin apelul la cunoștințe din domenii diferite, dobândite de-a lungul anilor de studiu. Altfel spus, o disciplina nu mai poate fi abordată doar dintr-o singură perspectivă, sau doar din perspectiva domeniului respectiv de studiu. Abordarea inter, dar mai ales trans disciplinară oferă posibilitatea ca elevii să privească același subiect (conținut sau fenomen) din perspectiva diferitelor discipline și din perspectiva relaționării dintre acestea. El este astfel pus în situația de a gândi, de a-și formula întrebări asupra respectivului subiect, dar mai ales să facă legături între diferitele aspecte studiate din perspectiva unor domenii diferite. La final, el nu va mai percepe subiectul ca fiind un lucru izolat, specific doar unui anumit domeniu de studiu, ci din perspectiva mai multor discipline, cu informații din perspectiva tuturor, toate completându-se reciproc, umplând golurile lăsate de altele.
Problemele copiilor cu diabet zaharat la școală
Scopul acestui articol este aprofundarea problemelor cu care se confruntă copilul diabetic la școală și mai precis în școala greacă, precum și evidențierea modalităților de abordare a acestora de către personalul și organele relevante. Această lucrare trece în revista studiile din literatura internațională modernă problemele cu care se confruntă copiii cu diabet în Grecia, în principal la școală. Deși cercetătorii încă nu au stabilit ce anume duce la instalarea diabetului zaharat de tip I, ei știu că celulele Beta din pancreas, răspunzătoare de secreția de insulină, sunt distruse de sistemul imunitar al bolnavului. Cauzele acestei probleme pot fi legate de istoricul familial dar și de factorii de mediu, cum ar fi dieta dezechilibrată sau infecțiile din organism. Revizuirea literaturii arată clar modificările bruște care apar în cursul bolii și numeroasele cerințe pe care le impune copiilor, în special la școală. Recunoașterea timpurie și tratamentul acordat de către profesori și furnizorii de servicii medicale, cum ar fi asistentele medicale, a acelor factori care influențează comportamentul copiilor diabetici la școală și răspunsul lor la responsabilitățile lor este crucial pentru menținerea sănătății lor psihosomatice.