Incluziunea socială. Invitație către schimbarea mentalității actuale

În ultima perioadă, am tot auzit vorbindu-se de incluziunea socială. La ce se referă acest tip de incluziune? Conform art. 6 lit. cc) din Legea nr. 292/2011 – Legea asistenței sociale – procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri și acțiuni multidimensionale din domeniile protecției sociale, ocupării forței de muncă, locuirii, educației, sănătății, informării – comunicării, mobilității, securității, justiției și culturii, destinate combaterii excluziunii sociale și asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale și politice ale societății.

Protecția socială se definește în contextul principiilor, valorilor și tradițiilor care guvernează relațiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunități și instituții în statele Uniunii Europene. Reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare și securitate socială pentru întreaga populație și în mod special pentru anumite grupuri sociale. Protecția socială cuprinde două componente de bază, și anume asigurările sociale în sistem contributiv și asistența socială noncontributivă.

Copilul mic intră în contact cu încrederea socială atunci când constată ca ușurința cu care se hrănește. Iar prima realizare socială a sugarului are loc atunci când acesta își lasă mama în afara câmpului vizual fără apariția sentimentului de anxietate sau furie excesivă. Putem spune despre un copil mic că „are încredere” atunci când „se bizuie” pe un anumit lucru. Ei experimentează și testează relația din interior și exterior în timpul crizelor de furie din etapa mușcatului, de altfel în această perioadă sugarul simte nevoia de a apuca mai mult dar este posibil să simtă și că prezența dorită îi scapă printre degete (mamelonul, mama). Mama creează în copil sentimentul sentimentul de încredere care combină grija profundă pentru nevoile specifice ale copilului cu sentimentul de încredere personala, acesta constituie baza viitorului sentiment de identitate al copilului care mai târziu va forma sentimentul de a fi „in regulă”, de a fi el însuși.

Fiecare stadiu succesiv și criză care îi corespunde se află într-o relație specială cu unul dintre fundamentele societății, este o dublă relație:omul aduce rămășițele mentalitații sale infantile și obține o consolidare a beneficiilor câștigate în copilărie. Copilul dezvoltă un simț al competenței practice, mai exact se adaptează la legile ce guvernează lumea anorganică a uneltelor. A duce la bun sfârșit o sarcină productivă este un scop care înlocuiește capriciile și dorințele specifice jocului.

La acest stadiu, pericolul pentru copil reprezintă sentimentul de inadecvare și de inferioritate. De exemplu, la grupa de preșcolari există un caz social al unui copil care aparține dintr-o familie monoparentală, cu grave probleme financiare. Lipsa îmbrăcămintei noi, a igienei precare face ca acest preșcolar să prezinte simptome ale inadecvării sociale. Preșcolarul a fost încurajat, sprijinit oral de către colegi și chiar ajutat, astfel am transmis mesajul reciprocității și al unicității individului în societate. Chiar dacă este conștient de realitatea tuturor stilurilor de viață, posesorul integrității este pregătit să apere demnitatea propriului stil de viață împotriva tuturor amenințărilor de tip fizic și economic.

Parafrazând-ul pe Webster, putem spune că „atâta vreme cât vârstnicii vor avea destulă integritate pentru a nu le fie frică de moarte, copiilor sănătoși nu le va fi frică de viață”.

O altă situație des întîlnită în școlile din ziua de astăzi este integrarea în cadrul lor a copiilor cu deficiențe. Minore sau majore sunt catalogate în mod unitar și nu fac altceva decât îngreunarea capacității de integrare. Limitarea socializării cu copii de aceeași vârstă, reprezintă un dezastru în evoluția lor ulterioară. Impunerea unui prag, adesea minor, dar care nu poate fi depășit cu aceeași ușurință cu a unui copil perfect, din punctul de vedere al societății și al sistemului, nu face altceva decât îngreunarea capacității de dezvoltare. Ascuțirea unghiului din care provine problema aceasta va fi incununată cu succes imposibil de măsurat în cifre.

Conform UNICEF, în prezent aproape 400.000 de copii nu merg la școală. Doar patru din cinci copii termină clasa a VIII-a și doar șapte din zece finalizează liceul sau școala profesională. Unul din patru copii romi învață în clase segregate. Mulți copii cu dizabilități nu merg la școală – șansele lor de a finaliza învățământul obligatoriu sunt mai mici decât ale colegilor lor. Patru din zece elevi cu vârsta de 15 ani au dificultăți în a înțelege textele pe care le citesc.

Direcții de acțiune (conform https://www.cdcd.ro/4-incluziunea-sociala-a-tinerilor/):
1. Combaterea sărăciei și a excluziunii sociale a tinerilor și a transmiterii intergeneraționale, precum și întărirea coeziunii la nivel societal și a solidarității cu tinerii.
2. Creșterea accentului pe prevenire, care este cea mai eficientă și viabilă cale de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale și pe intervenția timpurie pentru a se evita situația în care persoanele care ajung în sărăcie rămân prinse în situații socioeconomice tot mai dificile și problematice.
3. Schimbarea modului de abordare a combaterii sărăciei tinerilor de la intervenții de asistență socială punctuale la măsuri de dezvoltare socială și învestiție constantă în tineri, implementate de la începutul și pe tot parcursul ciclului de viață
4. Adoptarea unei abordări intersectoriale în demersurile de îmbunătățire a coeziunii comunitare și solidarității, precum și în cele de reducere a excluziunii sociale a tinerilor, abordând aspectele care țin de educația, ocuparea, locuirea și incluziunea tinerilor într-o manieră integrată; acțiuni de combatere a sărăciei și a excluziunii pe întreg spectrul de politici; pentru a răspunde nevoilor tinerilor și pentru a asigura coerență în politicile privind bunăstarea și acces la sistemele de asistență și protecție, trebuie întărită cooperarea intersectorială, precum și cea între nivelurile local, regional, național și european.
5. Reconsiderarea beneficiilor financiare, a serviciilor și a suportului în natură pentru copii și tineri pentru asigurarea tuturor nevoilor fundamentale ale acestora.

Îi putem ajuta pe copii să facă față pierderii, dezamăgirii și să tolereze frustrarea, oferindu-le șansa de a stăpâni instrumentele învățării, încurajând astfel o atitudine asertivă și abilitatea de a-și urmări și împlini așteptările.

Așadar, profesorul este un modelator, un facilitator, un dirijor în viețile generațiilor ce vor urma. Mai exact, profesorul construiește viitorul.