Profesorul ideal

Pentru a putea dezbate conceptul de „profesor ideal”, trebuie să începem prin a delimita noţiunea de „profesor”. Termenul este definit în DEX ca fiind „o persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate şi care predă o materie de învăţământ; persoană care îndrumă, educă pe cineva”. „Profesorul este conducătorul activităţii didactice ce se desfăşoară în vederea realizării obiectivelor” sau mai nou a competenţelor „prevăzute în documentele şcolare.”  Termenul şi conceptul de profesor este adeseori asociat cu termenii dascăl, pedagog, mentor, psiholog, educator etc., deoarece profesorul trebuie să însumeze calităţi subtile de psiholog, pedagog, didactician şi metodist, inventiv şi infatigabil.
Profesorul are o multitudine de roluri în activitatea sa de coordonare didactica, el este lider, expert al actului didactic, agent motivator, consilier, manager etc. El îşi asumă aceste roluri, a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui.

Un cadru didactic, pentru a deveni un profesor ideal, trebuie sa aibă în primul rând o pregătire temeinică de specialitate, tact pedagogic şi o deschidere foarte mare spre elevi, colegi sau părinţi. Acesta trebuie să realizeze activităţi atractive care să-i atragă pe elevi, să-i determine să participe activ şi conştient la activitatea desfăşurată. Pentru a realiza acest scop, acesta trebuie să-şi planifice cu atenţie activităţile, adoptând metode, procedee şi tehnici de lucru atractive, care să-i determine pe elevi să-şi menţină interesul pentru noile noţiuni; metodele moderne vin în ajutorul acestuia făcând astfel lecţiile plăcute. O altă „unealtă” eficientă a dascălului este materialul didactic pe care-l foloseşte la clasă, acesta trebuie să fie atrăgător, să alterneze de la o activitate la alte şi să fie variat, materialele didactice având un rol important în desfăşurarea actului instructiv-educativ.

Profesorul ideal trebuie să comunice permanent cu elevii, cu părinţii, cu colegii şi cu comunitatea locală. Comunicarea propice dintre cadrul didactic şi elevi îi asigură primului succes în realizarea unor activităţi atractive, în atingerea scopurilor, obiectivelor şi finalităţilor propuse în menţinerea unei relaţii de deschidere între cei doi „factori” implicaţi. Acesta trebuie să comunice permanent cu elevii, realizându-se astfel acea apropiere necesară reuşitei actului didactic, fără a se depăşi limitele elev-profesor. De asemenea, un profesor ideal menţine permanent legătura cu celelalte cadre didactice pentru a depăşi şi a îndrepta acele carente apărute înainte sau pe parcursul actului didactic şi pentru a monitoriza activitatea acestora, mai ales în cazul profesorilor – diriginţi. O comunicare permanentă trebuie să fie şi cu părinţii, deoarece aceştia pot îndrepta carenţele sau comportamentul şi în afara orelor de curs, dar şi cu ceilalţi profesori.

Comunicarea constantă precum şi analizarea particularităţilor elevilor duce la realizarea unei planificări adecvate particularităţilor individuale şi de vârstă, în funcţie de nivelul de cunoştinţe pe care-l pot acumula, de bagajul de noţiuni pe care le deţin, de procesele cognitive superioare (gândirea, memoria, imaginaţia, limbajul), de temperament, personalitate, voinţă, atenţie etc. ale acestora.

Comunicarea didactică îl are fără îndoială ca protagonist principal, regizor, strateg, maestru pe profesor care, dincolo de o pregătire de specialitate înalt calitativă trebuie să probeze o competenţă de comunicare. Competenţa mimico-gestuală a educatorului vizează actoria şi în speţă pantomima, el trebuind să dispună de un registru larg şi variat de afişaje faciale şi de gesturi sugestive, oportun selectate şi prompt folosite, atunci când este cazul de o suplinire ori întărire a mesajelor verbale. O faţă imobilă, inexpresivă, asociată cu o gestică restrânsă, rutinieră şi mecanică crispează elevii. Competenţa lingvistică este un concept de maximă cuprindere, ea exprimând în fond, capacitatea persoanei de a recurge la limbă ca fenomen şi instrument sociocultural.

Cadrul didactic are rolul de consilier atât în relaţiile cu elevii, cât şi în relaţiile cu părinţii; îndreptând, îndrumând sau mediind diferite conflicte sau cazuri de eşecuri şcolare. Acesta face o consiliere psihopedagogică, consiliere ce are ca scop sprijinirea elevului, pentru a-şi forma o imagine de sine corectă, pe baza autocunoaşterii resurselor de care dispune, şi pentru a se integra în mediul socio-cultural şi comportamental.

Educatorul (în sens larg) se implică în numeroase activităţi extracurriculare, organizează excursii, vizite, festivităţi, îi ghidează pe elevi spre cluburi şi cercuri cu caracter didactic, spre voluntariate, îi îndrumă în alegerea aspectelor pozitive ale influenţei mass-media. De asemenea, organizează numeroase proiecte şi programe de interes civic pentru a le dezvolta elevilor simţul civic şi caritabil.

Profesorul ideal trebuie de aibă o „serie întreagă de calităţi, determinate de specificul şi complexitatea muncii pe care o desfăşoară.”  Trebuie să aibă anumite calităţi atitudinale precum: umanismul şi dragostea de copii, calităţi atitudinale de natură caracterial-morală, calităţi aptitudinale.  Din punct de vedere al particularităţilor proceselor psihice care fac parte din conţinutul psihic al aptitudinilor pedagogice menţionăm următoarele: calităţile gândirii, ale limbajului, ale atenţiei şi ale memoriei.

Importante sunt şi aptitudinile pedagogice ale acestuia: tactul pedagogic  (V. Pavelcu îl defineşte ca fiind „un simţ al măsurii” specific diferitelor manifestări comportamentale ale acestuia), măiestria pedagogică, spiritul de observaţie, aptitudini organizatorice, aptitudine empatică, precum şi aptitudinea de a cunoaşte şi înţelege psihicul celui supus acţiunii educative.

Profesorul ideal trebuie să-şi menţină o atitudine corectă şi  vis-a-vis de actul de evaluare, pentru aceasta este absolut necesar să evite factorii perturbatori din apreciere şi notare.

Pentru a accentua ce tocmai am afirmat, doresc să vă ofer câteva exemple în ceea ce priveşte practica, deoarece teoria mai este cum mai este, însă practica ne omoară de-a dreptul. Am relativ puţini ani de experienţă, însă, odată cu trecerea timpulului, îmi dau seama cât de mult îmi place ceea ce fac. Cu zece ani în urmă, am avut şansa, îi spun eu acum, să lucrez cu o „clasă-problemă”. Iniţial, nu ştiam cum să procedez astfel încât să pot să fac o oră liniştită, fără să fiu nevoită să mă opresc frecvent pentru a face observaţii în ceea ce privește atitudinea din timpul orelor pe care le ghidam. Am încercat mai multe variante … aproape niciuna nu dădea semne de reuşită. Mi-am propus să fiu cât mai atentă la ceea ce le place să asculte, să facă şi răspunsul a venit imediat. Am observat că le plăcea destul de mult genul de muzică hip-hop. Mi-amintesc că eram la lecţia Predicatul nominal. Ca să vorbim aceeaşi limbă, pentru că ne trebuia acelaşi cod ca să putem comunica, am extras un fragment dintr-o melodie a acestui gen muzical şi le-am cerut să extragă, în două coloane, verbele predicative şi pe cele copulative. A fost un succes total! Nici eu nu am avut atâtea speranţe la începutul lecţiei!

Din acel moment, am realizat pe propria-mi piele că a fi un profesor, în adevăratul sens al cuvântului, nu înseamnă numai mecanismul de a veni în clasă, a spune conţinutul lecţiei şi a pleca, ci a şti cum să reacţionezi în momente de acest tip. Bineînţeles că trebuie să existe şi o pregătire temeinică în domeniu, dar şi mai importantă este modalitatea prin care alegi să o expui. Există clase (spre exemplu, clasa a V-a) unde, efectiv, ora de limba şi literatura română devine un joc în care regulile le controlez foarte bine. Mi se pare că asimilează mult mai uşor dacă le ofer posibilitatea să se mai şi joace… ţine de vârsta lor.

Nu oricine poate îmbrăţişa cariera didactică. Profesorul ideal trebuie să cumuleze o serie de calităţi dintre care cele mai importante mi se par: pregătirea temeinică, deschiderea spre nou, tact pedagogic şi competenţa comunicaţională, toate acestea împletite cu deschiderea către copil. Toţi copiii sunt egali, fie ei mici, mari, scunzi, graşi ţigani, români. De asemenea, consider că pentru a fi un bun profesor trebuie să studiezi tot timpul, să fii un om sociabil şi deschis relaţiilor cu ceilalţi.

Bibliografie
1. Cucoş, Constantin (coord), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Editura Polirom, Bucureşti, 2005
2. Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie şcolară, Editura Aramis, Bucureşti, 2003
3. Stoica, Marin, Pedagogie şi psihologie, Editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2002

 

prof. Oana-Camelia Bălan

Școala Gimnazială Aviator Alexandru Șerbănescu, Colonești (Olt) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/

Articole asemănătoare