Etapa preșcolară este prima formă de educație ce se realizează într-o instituție de învățământ, prima societate extinsă a copilului, după mediul familial. Debutul preșcolarității vine cu o serie de dificultăți, piedici pe care cel mic trebuie să le treacă, de cele mai multe ori cu ajutorul adulților- mama, tata, educatoarea etc. Anxietatea copilului de separare, manifestările ce decurg din aceasta,  sunt de cele mai multe ori firești, aceste conduite stingându-se de la sine după ce copilul capătă abilități prin care stăpânește frustrarea… Situațiile problematice apar când aceasta se prelungește, crește în frecvență și intensitate sau se manifestă pe tot parcursul zile – cu refuzul de a mânca, de a participa la orice formă de activitate, joc etc. Originea acestor dificultăți variază de la un copil la altul, de la o familie la alta pentru că depinde de: mediul în care a trăit/ crescut copilul până la intrarea în colectivitate, experiențele pe care le-a avut, dacă a fost în îngrijirea altor persoane/ adulți în afară de părinți, dacă are un grad minim de independență – se hrănește singur, utilizează grupul sanitar fără supraveghere, spune ceea ce-și dorește, verbalizează nevoi, dorințe etc… Este foarte important ca, în debutul preșcolarității, educatoarea să construiască la copil sentimentul de siguranță, încredere în ea, în personalul grădiniței și să-l asigure pe copil de faptul că,  toate persoanele  din grădiniță sunt acolo pentru a-l ajuta pe el.

De foarte multe ori, manifestările copilului ca: plâns, refuz de a intra în sala de grupă, țipete, refuz de a mânca, de a se juca, de a se despărți fizic de mama (o ține de mână, de haină etc) vin ca manifestări ale fricii de abandon, sentiment pe care foarte mulți copii îl trăiesc până se obișnuiesc cu programul grădiniței și până înțeleg că, în fiecare zi, părintele va veni negreșit să-l ia de la grădiniță. Pentru această trecere, pentru ca cel mic să constate și să se convingă că, în mod real, repetitiv (zilnic) părintele îl ia de la grădiniță după terminarea programului este nevoie de timp, de frecvență și de discuții părinte – copil în care adultul să-i explice copilului de ce îl aduce la grădiniță, ce activități poate desfășura cu ceilalți copii, cine îl poate ajuta dacă are nevoie de sprijin. Este foarte util ca, înainte de începerea grădiniței, părintele să-i povestească despre grădiniță, să viziteze cu el (dacă este posibil) grădinița la care va merge, să meargă împreună cu cel mic să o cunoască pe educatoare ș.a.m.d.

Desigur că, un rol covârșitor îi revine educatoarei. Ea trebuie, în primul rând, să-l asculte pe copil, să-i arate că empatizează cu dorințele și îngrijorările sale, să organizeze diverse activități, jocuri în care să-l implice pe copil cât mai mult, dar nu forțat. De asemenea, educatoarea trebuie să aibă mare grijă să îi creeze copilului sentimentul de siguranță în preajma ei, de încredere că orice dorință/ nevoie ar avea, va putea să-i ofere ajutor. Acest sentiment de încredere îl ajută pe copil să nu se mai simtă abandonat, singur, să nu-i mai fie teamă că nu se descurcă și treptat, să-și deplaseze interesul, de la grija pentru casă/ familie/ mamă la participarea implicată/ activă în cadrul jocurilor, activităților desfășurate în grădiniță.

Este foarte important ca, la intrarea copilului în grădiniță, educatoarea și părinții să mențină o relație de comunicare deschisă, să se organizeze întâlniri frecvente cu părinții pentru a se discuta despre mijloacele prin care cei mici pot depăși mai ușor episoadele de supărare, suferință, plâns etc… De multe ori, atitudinea părintelui față de grădiniță, educatoare și întreaga activitate, pot veni în sprijinul copilului. O atitudine deschisă, pozitivă a părintelui poate fi un exemplu bun pentru copil, pe când îngrijorarea, încruntarea, nervozitatea părintelui atunci când vede refuzul copilului sau atunci când trebuie să îl calmeze și să-i explice anumite lucruri se pot răsfrânge negativ și asupra stării copilului.

În lucrarea „Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la 0 la 7 ani”, sunt identificate câteva practici de sprijin pentru a ajuta copilul, pentru a-l pregăti pentru debutul preșcolarității. Aceste sfaturi sunt utile atât pentru părinți – aplicabile copiilor între 19-36 luni, dar și educatoarelor, dacă părinții nu au reușit să dezvolte (prin experiențele cu copilul) anumite comportamente, deprinderi, practici ce-l pot ajuta în procesul complex al socializării și integrării în colectivitate.

Pentru subdomeniul dezvoltare socială, sunt date următoarele exemple de practici de sprijin:

• Oferiți copilului posibilitatea de a interacționa (gradat) cu alți adulți de încredere, în afara celor care îl îngrijesc.
• Prin gesturi și cuvinte, arătați copilului înțelegere față de reacțiile sale și asigurați-l că îi sunteți alături.
• Încurajați copilul și oferiți modele de comportamente variate, care să evite reproducerea unor stereotipuri de gen (lectură, activități casnice, de petrecere a timpului liber etc.).
• Manifestați receptivitate la mesajele verbale și non-verbale inițiate de copil, jucați-vă împreună cu acesta.
• Răspundeți pozitiv la întrebările copilului și la cererea de ajutor, sprijiniți-l concret să depășească dificultatea.
• Urmăriți cu atenție activitatea copilului, încurajați-l să continue și lăudați-l pentru ce a reușit să facă; din când în când asigurați-l că sunteți acolo și îl sprijiniți dacă are nevoie.
• Plasați la dispoziția copilului obiecte și jucării și ajutați-l să înceapă o activitate, stimulându-l cu întrebări, explicații.
• Petreceți timp cu copilul jucându-vă, dați-i posibilitatea să se afle în compania copiilor, indiferent de vârstă. Mergeți cu copilul în parc și lăsați-l să se joace alături de alți copii și interveniți în jocul lui doar atunci când vă solicită.
• Facilitați copilului contactul cu copii din medii culturale diverse pentru a se familiariza cu covârstnici aparținând unor medii sociale, culturale, lingvistice diferite.
• Demonstrați prin propriul comportament ce înseamnă să cooperezi cu celălalt, atunci când vă jucați cu copilul.
• Creați oportunități de a se juca împreună copii din medii diverse, ceea ce facilitează dezvoltarea interacțiunilor care presupun interdependența pozitivă, schimburile culturale (în joc, copiii aud cuvinte din alte limbi).
• Asigurați-i copilului ocazia să se joace în mod regulat cu 1 sau 2 copii cu care este deja familiarizat.
• Valorizați comportamentele copiilor atunci când interacționează pozitiv cu ceilalți copii.
• Dați copilului posibilitatea să se joace cu copii din medii diferite în contexte variate (parc, familie, loc de joacă), oferind asistență pentru facilitarea interacțiunilor (în cazul diferenței de vârstă, dacă se vorbesc limbi diferite, dacă nivelul de dezvoltare a abilităților este diferit).
• Puneți la dispoziția copiilor resurse pentru jocul dramatic care să reflecte diversitatea.
• Familiarizați copilul cu persoane, experiențe, medii sociale prin cărți, cântece, interacțiuni cu oameni din medii diferite.
• Încurajați copilul să-și perceapă propriile caracteristici de identitate. Discutați cu copilul despre deosebiri și asemănările pe care le-a remarcat. Puneți la dispoziția copilului cărți și fotografii.
• Stabiliți rutine și reguli care să fie respectate în mod regulat, dar ținând cont și echilibrând în mod flexibil nevoile individuale ale copilului.
• Repetați reguli simple: „Acum mâncăm, înainte să mâncăm trebuie să ne spălăm pe mâini. La fel fac mama și tata, colegii din grupă, dna educatoare…”; „înainte să ieșim în curte, strângem jucăriile”.
• Lăudați copilul pentru respectarea acestor rutine și reguli.
• Stabiliți reguli simple, repetați-le în fiecare situație similară și reacționați la comportamentul copilului.
• Prin observare directă și prin formulare verbală, puneți-i pe copii în situația de a învăța că fiecare context social are anumite reguli (ex. dacă vreau să mă dau pe tobogan trebuie să stau la rând/ dacă nu stăm la rând, ne lovim).
• Echilibrați limitele comportamentului cu o serie de alternative. În același timp, respectați cu consecvență regulile pe care le-ați comunicat și stabilit cu copiii, de exemplu „ieșim afară doar după ce am adunat jucăriile”.
• Oferiți-i oportunitatea de a participa efectiv la alegerea hainelor cu care se va îmbrăca, alimentelor pe care le va consuma etc.
• Oferiți sprijin pentru împărțirea jucăriilor. Puteți întreba: Te mai joci cu jucăria X? Poate acum să o ia Y? Vrei să o mai păstrezi?. Puteți să utilizați jocul cu diferite obiecte pe care le aruncați, împingeți de la unul la celălalt (baloane colorate, mingi etc.).
• Modelați comportamentul copiilor realizând o activitate împreună cu copiii (de exemplu desenatul) și aduceți doar o singură cutie de culori. În timp ce desenați, rugați-l pe copil să vă dea creionul cu care desenează și lăudați-l pentru gestul său (ex. Dă-mi, te rog, și mie creionul galben. Mulțumesc! Uite ce desen frumos facem împreună!).
• Creați oportunități și încurajați copilul să își exprime intenția de a realiza anumite lucruri, pentru a o face cunoscută și celorlalți.
• Organizați convorbiri pe teme „Mâncarea mea preferată”, „Jocul meu preferat” etc.
• Dați copiilor suficient timp pentru a discuta și negocia înainte de a interveni atunci când apare un conflict.
• Explicați importanța rezolvării pozitive a conflictelor, de ex.: Ce bine ne pare când un copil ne dă și nouă cercul! Ne jucăm frumos împreună! și noi putem da altor copiii jucăriile noastre!
• Folosiți în conversațiile cu copiii cuvinte care descriu emoții (vesel, supărat, furios), încurajați copiii să fie atenți la cei din jurul lor.
• Vorbiți zilnic copiilor despre cum vă simțiți, ce anume simțiți în anumite ocazii și încurajați-l să vorbească despre emoțiile sale.
• Oferiți oportunități pentru a identifica emoțiile prin folosirea imaginilor, afișelor, oglinzilor, jocurilor cu păpuși care reflectă culturi diferite și diferențe între persoane.

Atunci când vine la grădiniță, manifestările copilului în diverse situații, atent observate  și analizate de educatoare, pot servi ca oglindă a experiențelor și influențelor ce  s-au reflectat asupra lui până în acel moment. Una din sarcinile educatoarei este să-l observe, să-l cunoască pe copil deoarece   educarea și cunoașterea copilului lui sunt procese interdependente. Cunoaștem copilul educându-l, iar educația va avea o eficiență mai mare dacă îi cunoaștem particularitățile individuale, trăsăturile, experiențele anterioare, influența mediului familial etc.

Un rol important, cu efecte benefice asupra integrării, socializării și chiar dezvoltării copilului, îi revine parteneriatului grădiniță- familie, concretizată în activități comune (părinți – educatoare – copii) întrucât acestea  conduc la dezvoltarea relației de colaborare dintre adulții direct implicați și interesați de educația copilului. Scopul comun al actorilor (educatoare, părinți)  care influențează evoluția și devenirea copilului, va avea premise mai consistent creionate dacă se află in armonie și coerență printr-un parteneriat real, deschis, bazat pe comunicare, colaborare, supus interesului superior al copilului prin – asigurarea stării de bine și dezvoltarea unei personalități armonioase.

Resurse

Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere de la 0 la 7 ani (2010), Ed. VANEMONDE, București. www.edums.ro/invpresc/studiu_repere-fundamentale.pdf.

Ministerul Educației al Republicii Moldova (2010). Standarde de învăţare şi dezvoltare pentru copilul de la naştere până la 7 ani: Standarde profesionale naţionale pentru cadrele didactice din instituţiile de educaţie timpurie. https://mecc.gov.md/sites/default/files/ro_standarde_reeditare.pdf