Identitatea socială și stima de sine

În cadrul unor cercetări, s-a dovedit faptul că de câte ori grupurile  sunt nevoite să-și împartă resurse, adică să intre în competiție, apare conflictul. Cercetătorii au provocat un conflict în cadrul unui experiment, desfășurat într-o tabăra de copii și au căutat soluții pentru aplanarea acestuia. O vreme, copii au fost lăsați să se joace și să lege prietenii după cum au dorit. S-au format apoi două grupuri separate unul de celălalt. Deși cele două echipe nu aveau nici un fel de contacte, se putea observa deja o anume părtinire a copiilor în favoarea propriului grup. Ceea ce  dovedește nevoia de apartenență la grup a individului. În următoarea fază, grupurile au fost puse să concureze unul împotriva celuilalt în diverse jocuri și activități. S-a dovedit că ostilitatea față de „out-group” (celălalt grup, grupul căruia nu-i aparține individul) a crescut atât încât comportamentele agresive se manifestau și în afara activităților competitive propriu-zise. Pentru a preveni violențele cu urmări grave, cercetătorii a trebuit să pună capăt întrecerilor și să separe din nou grupurile. S-a tras concluzia că favorizarea grupului de apartenență și discriminarea celuilalt grup apar ca urmare a conflictului deschis între grupuri.

S-a ajuns la ideea ca aceste atitudini negative faţă de grupul căruia nu aparține individual sunt foarte rezistente la schimbare. Ele nu dispar dacă se aplică strategia simplului contact, după întreruperea activităților competitive.

Se poate concluziona următorul lucru, şi anume: competiția este eficientă, dar utilizată foarte des, în cadrul demersului didactic, ea poate provoca tensiune şi poate bloca evoluţia pozitivă a elevilor, chiar atunci când are loc între grupuri în interiorul cărora exista cooperare. Relaţiile tensionate pot dispărea doar dacă se instituie un scop supraordonat. Acesta să fie un scop spre care tind ambele grupuri, dar pe care nu-l pot atinge decât cooperând.

Cooperarea nu numai că intensifică şi consolidează procesele de acceptare a celorlalţi, dar poate contribui la diminuarea respingerilor cauzate de competiţie.

Comportamentul între grupuri nu se referă doar la cooperare sau competiţie, ci la orice comportament ce presupune interacţiunea între doi sau mai mulţi membrii din două sau mai multe grupuri.

În psihologia socială contemporană, chestiunile legate de relaţiile între grupuri sunt foarte  importante. Ele stau la baza înţelegerii unor dinamici psihice. În câmpul educaţional, în şcoală, această perspectivă este esenţială nu numai pentru că clarifică interacţiunile de cooperare şi de competiţie dintre elevi; dar de exemplu grupuri alcătuite din copii cu succes şcolar şi altele ce sunt în pragul esecului şcolar, iar relaţiile dintre ele influenţează performanţele şcolare.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre grupuri, se poate vorbi despre două concepte relevante, şi anume: categorizarea socială şi identitatea socială. Identitatea socială are o importanţă deosebită pentru analiza interacţiunilor din clasa şcolară.

Categorizarea socială se referă la discriminarea out-group-ului care se produce în condiţii sociale minime.Ea presupune operaţia de clasificare a celorlalţi membri ai unor grupuri sociale. Este o operaţie cognitivă simplă care îi ajută pe oameni să pună în ordine percepţiile lor despre mediul social. S-a constatat, în urma unui experiment, ca discriminarea între grupuri poate apărea în condiţiile simplei categorizări fără să fie necesar conflictul. Efectul de a favoriza grupul de apartenenţă, bazat pe stabilirea de către individ a asemănărilor şi deosebirilor în raport cu alţii este unul din cele mai puternice şi mai dese ce se manifestă în viata sociala. Apartenenta la un grup social îi face pe indivizi sa se autodefinească în terminii caracteristicilor grupului respectiv. Astfel, grupul oferă membrilor săi o anumită identitate socială. Dacă această identitate socială este pozitivă (mulţumitoare pentru individ, care să-l favorizeze) sau negative (nemulţumitoare, nemotivantă), se stabileşte prin compararea grupului căruia aparţine cu alte grupuri. Un grup nu oferă identitate socială pozitivă decât în comparaţie cu alte grupuri, ale căror caracteristici le împiedică să facă membrilor lor aceeaşi ofertă simbolică. Identitatea socială pozitivă este determinată de comparaţiile favorabile între “in-group” şi “out-group-urile” relevante. Ea are  drept condiţie necesară perceperea grupului de apartenenţă ca superior sau distinct în raport cu alte grupuri.

Indivizii au tendinţa de a dobândi şi  menţine o identitate socială pozitivă, deoarece acest lucru conduce la o stima de sine ridicată. Stima de sine presupune de fapt sentimente despre sine şi evaluări asupra propriului eu. Stima de sine şi identitatea socială se află în strânsă legătură, astfel orice deteriorare a identităţii sociale are impact asupra stimei de sine a individului.

În momentul în care  identitatea socială devine nemulţumitoare, individul încearcă fie să părăsească grupul, pentru a se alătura altui grup care îi poate oferi identitate socială pozitivă, fie să lupte pentru câştigarea de către grup a unor trăsături pozitive.Atunci când individul doreşte să părăsească grupul putem vorbi de aşa numita mobilitate socială; iar atunci când doreşte câştigarea de către grup a unor trăsături pozitive este vorba despre schimbarea socială.

În câmpul şcolar, un grup care este valorizat negativ este acela alcătuit din elevi aflaţi în situaţie de eşec sau cu performanţe foarte slabe la învăţătură. Grupul şcolar poate fi văzut ca fiind alcătuit din elevi buni şi elevi slabi. Atâta timp cât există norme care conduc la succesul şcolar, este inevitabil apariţia unui grup al elevilor care nu întrunesc aceste criterii. Mărimea grupurilor de insucces şcolar depinde şi de criteriile utilizate de autorităţile şcolare în apreciere şi evaluare. Se poate spune că elevii cu performanţe scăzute vor simţi că formează un grup. Acest lucru se va întampla cu atât mai mult cu cât profesorii şi elevii cu rezultate bune îi vor percepe ca alcătuind un grup şi îi vor discrimina.

S-a constatat ca elevii slabi la învăţătură manifestă sentimente de invidie şi dispreţ faţă de elevii care sunt buni la învăţătură.
Potrivit teoriei identităţii sociale, aceşti elevi vor încerca să-şi câştige o identitate socială pozitivă, întărindu-şi astfel stima de sine. Dar se poate să nu îşi aleagă nici una din cele două strategii, şi anume mobilitatea socială sau schimbarea socială, ci ei vor prefera să caute dimensiuni noi de comparaţie, care să-i avantajeze în raport cu elevii buni, fie că schimbă radical criteriile de stabilire a identităţii sociale pozitive, astfel încât  stima de sine ridicată să derive din eşecul şcolar.  În ultimul caz, elevii vor fi înclinaţi să considere ca situaţia de sucees şcolar are multe neajunsuri ( presupune muncă susţinută, dependenţă de părinţi, libertate limitată), iar situaţia lor prezintă multe avantaje.

Ajungând la concluzia că  elevii cu rezultate scăzute la învăţătură ajung să se definească pe ei înşişi ca adepţi ai unor valori opuse celor promovate în şcoală, se pot imagina strategii de a-i face pe aceştia să adere la valorile şcolii. În principal, o astfel de strategie ar presupune să-i determinăm să adopte soluţia mobilităţii sociale, pentru a câştiga o identitate socială pozitivă şi pentru a-şi îmbogăţii nivelul de pregătire.

 

Accesări: 149

Articole asemănătoare