Identitatea socială și stima de sine

În cadrul unor cercetări, s-a dovedit faptul că de câte ori grupurile  sunt nevoite să-și împartă resurse, adică să intre în competiție, apare conflictul. Cercetătorii au provocat un conflict în cadrul unui experiment, desfășurat într-o tabăra de copii și au căutat soluții pentru aplanarea acestuia. O vreme, copii au fost lăsați să se joace și să lege prietenii după cum au dorit. S-au format apoi două grupuri separate unul de celălalt. Deși cele două echipe nu aveau nici un fel de contacte, se putea observa deja o anume părtinire a copiilor în favoarea propriului grup. Ceea ce  dovedește nevoia de apartenență la grup a individului. În următoarea fază, grupurile au fost puse să concureze unul împotriva celuilalt în diverse jocuri și activități. S-a dovedit că ostilitatea față de „out-group” (celălalt grup, grupul căruia nu-i aparține individul) a crescut atât încât comportamentele agresive se manifestau și în afara activităților competitive propriu-zise. Pentru a preveni violențele cu urmări grave, cercetătorii a trebuit să pună capăt întrecerilor și să separe din nou grupurile. S-a tras concluzia că favorizarea grupului de apartenență și discriminarea celuilalt grup apar ca urmare a conflictului deschis între grupuri.

S-a ajuns la ideea ca aceste atitudini negative față de grupul căruia nu aparține individual sunt foarte rezistente la schimbare. Ele nu dispar dacă se aplică strategia simplului contact, după întreruperea activităților competitive.

Se poate concluziona următorul lucru, și anume: competiția este eficientă, dar utilizată foarte des, în cadrul demersului didactic, ea poate provoca tensiune și poate bloca evoluția pozitivă a elevilor, chiar atunci când are loc între grupuri în interiorul cărora exista cooperare. Relațiile tensionate pot dispărea doar dacă se instituie un scop supraordonat. Acesta să fie un scop spre care tind ambele grupuri, dar pe care nu-l pot atinge decât cooperând.

Cooperarea nu numai că intensifică și consolidează procesele de acceptare a celorlalți, dar poate contribui la diminuarea respingerilor cauzate de competiție.

Comportamentul între grupuri nu se referă doar la cooperare sau competiție, ci la orice comportament ce presupune interacțiunea între doi sau mai mulți membrii din două sau mai multe grupuri.

În psihologia socială contemporană, chestiunile legate de relațiile între grupuri sunt foarte  importante. Ele stau la baza înțelegerii unor dinamici psihice. În câmpul educațional, în școală, această perspectivă este esențială nu numai pentru că clarifică interacțiunile de cooperare și de competiție dintre elevi; dar de exemplu grupuri alcătuite din copii cu succes școlar și altele ce sunt în pragul esecului școlar, iar relațiile dintre ele influențează performanțele școlare.

În ceea ce privește relațiile dintre grupuri, se poate vorbi despre două concepte relevante, și anume: categorizarea socială și identitatea socială. Identitatea socială are o importanță deosebită pentru analiza interacțiunilor din clasa școlară.

Categorizarea socială se referă la discriminarea out-group-ului care se produce în condiții sociale minime.Ea presupune operația de clasificare a celorlalți membri ai unor grupuri sociale. Este o operație cognitivă simplă care îi ajută pe oameni să pună în ordine percepțiile lor despre mediul social. S-a constatat, în urma unui experiment, ca discriminarea între grupuri poate apărea în condițiile simplei categorizări fără să fie necesar conflictul. Efectul de a favoriza grupul de apartenență, bazat pe stabilirea de către individ a asemănărilor și deosebirilor în raport cu alții este unul din cele mai puternice și mai dese ce se manifestă în viata sociala. Apartenenta la un grup social îi face pe indivizi sa se autodefinească în terminii caracteristicilor grupului respectiv. Astfel, grupul oferă membrilor săi o anumită identitate socială. Dacă această identitate socială este pozitivă (mulțumitoare pentru individ, care să-l favorizeze) sau negative (nemulțumitoare, nemotivantă), se stabilește prin compararea grupului căruia aparține cu alte grupuri. Un grup nu oferă identitate socială pozitivă decât în comparație cu alte grupuri, ale căror caracteristici le împiedică să facă membrilor lor aceeași ofertă simbolică. Identitatea socială pozitivă este determinată de comparațiile favorabile între “in-group” și “out-group-urile” relevante. Ea are  drept condiție necesară perceperea grupului de apartenență ca superior sau distinct în raport cu alte grupuri.

Indivizii au tendința de a dobândi și  menține o identitate socială pozitivă, deoarece acest lucru conduce la o stima de sine ridicată. Stima de sine presupune de fapt sentimente despre sine și evaluări asupra propriului eu. Stima de sine și identitatea socială se află în strânsă legătură, astfel orice deteriorare a identității sociale are impact asupra stimei de sine a individului.

În momentul în care  identitatea socială devine nemulțumitoare, individul încearcă fie să părăsească grupul, pentru a se alătura altui grup care îi poate oferi identitate socială pozitivă, fie să lupte pentru câștigarea de către grup a unor trăsături pozitive.Atunci când individul dorește să părăsească grupul putem vorbi de așa numita mobilitate socială; iar atunci când dorește câștigarea de către grup a unor trăsături pozitive este vorba despre schimbarea socială.

În câmpul școlar, un grup care este valorizat negativ este acela alcătuit din elevi aflați în situație de eșec sau cu performanțe foarte slabe la învățătură. Grupul școlar poate fi văzut ca fiind alcătuit din elevi buni și elevi slabi. Atâta timp cât există norme care conduc la succesul școlar, este inevitabil apariția unui grup al elevilor care nu întrunesc aceste criterii. Mărimea grupurilor de insucces școlar depinde și de criteriile utilizate de autoritățile școlare în apreciere și evaluare. Se poate spune că elevii cu performanțe scăzute vor simți că formează un grup. Acest lucru se va întampla cu atât mai mult cu cât profesorii și elevii cu rezultate bune îi vor percepe ca alcătuind un grup și îi vor discrimina.

S-a constatat ca elevii slabi la învățătură manifestă sentimente de invidie și dispreț față de elevii care sunt buni la învățătură.
Potrivit teoriei identității sociale, acești elevi vor încerca să-și câștige o identitate socială pozitivă, întărindu-și astfel stima de sine. Dar se poate să nu își aleagă nici una din cele două strategii, și anume mobilitatea socială sau schimbarea socială, ci ei vor prefera să caute dimensiuni noi de comparație, care să-i avantajeze în raport cu elevii buni, fie că schimbă radical criteriile de stabilire a identității sociale pozitive, astfel încât  stima de sine ridicată să derive din eșecul școlar.  În ultimul caz, elevii vor fi înclinați să considere ca situația de sucees școlar are multe neajunsuri ( presupune muncă susținută, dependență de părinți, libertate limitată), iar situația lor prezintă multe avantaje.

Ajungând la concluzia că  elevii cu rezultate scăzute la învățătură ajung să se definească pe ei înșiși ca adepți ai unor valori opuse celor promovate în școală, se pot imagina strategii de a-i face pe aceștia să adere la valorile școlii. În principal, o astfel de strategie ar presupune să-i determinăm să adopte soluția mobilității sociale, pentru a câștiga o identitate socială pozitivă și pentru a-și îmbogății nivelul de pregătire.