„Drumul” de-acasă către școală – o reușită sau un eșec?!

Copiii de azi sunt adulții de mâine și de modul în care îi pregătim pentru viață depind rezultatele de mai târziu. Pentru aceasta însă este nevoie de educație, pe care nu trebuie să o privim ca o activitate izolată – ea este o sarcină atât pentru  părinți, cât și pentru cadrele didactice. Copilul de azi, tânărul de mâine și adultul din viitor trebuie să fie pregătit în familie și în școală cum să muncească, cum să se dăruiască cu pasiune pentru afirmarea să deplină. Pentru obținerea acestui rezultat se cer rezolvate o seamă de probleme privind educația în familie.
Părinții trebuie să se pornească  de la cunoașterea copilului, să știe astfel cum să îi influențeze psihicul, cum să-i ofere imboldurile și reperele necesare construirii personalității, cum să îl vadă pe copil dincolo de notele școlare și chiar de rezultatele unor teste.

„Profesia de părinte” se practică mai mult decât oricare altă meserie, dar puțini sunt acei care se străduiesc s-o învețe sistematic, să-și pună probleme și să încerce să le rezolve la nivelul științei contemporane. Familia și școala ar trebui să se străduiască să găsească soluțiile optime necesare educației.

Părinții sunt aceia  care îl pot învață pe tânăr să învețe să privească, să recepționeze tot ce-i este util în viață să profesională.Nu se poate ști niciodată îndeajuns despre acest „necunoscut”: copilul. Se impune, în primul rând, o cunoaștere tot mai nuanțată, mai previzibilă, mai „științifică”, atât a unicității pe care acest mic univers o reprezintă fiecare copil, cât și a diversității-posibile-în care acest univers se reflectă și reflectă lumea exterioară, lumea „celorlalți”.

Educarea copilului lipsită de înțelegerea psihologiei lui, găsește  greu modalitățile necesare pentru evitarea eventualelor greșeli. Nu trebuie scăpat din vedere faptul că un copil își formează personalitatea în condițiile lui de viață și în împrejurările în care își desfășoară activitatea psihică . El nu trebuie considerat că un mecanism al perceperii voinței părinților, dar nici că o ființă fără mobiluri. Trebuie să reconsiderăm copilul că o ființă ce prezintă și ea unele interese uneori neinteresante, dar permanent pline de dorințe , sentimente ce trebuie stimulate în cadrul complexității factorului educațional. Părinții trebuie să fie receptivi la influență noului și să atribuie copilului importanța și considerația cuvenită. Părinții reprezintă o mare forță educativă, fără de care învățământul nu se poate realiza, la nivelul cerut propriile sale sarcini. Învățământul de astăzi are sarcina să sprijine clădirea unei familii a cărei fundație trainică să se bizuie pe o solidă educație.
Acțiunea mobilizantă, ca să dea roade, trebuie să aibă consimțământul și colaborarea copiilor. Fără a se face impuneri silite, părinții au datoria de a-i asigura copilului condiții în care să se poată bucură de viață . Niciun procedeu de educare, oricât ar fi el de inteligent și calculat, nu egalează cu puterea exemplului.

Prevenirea eșecului școlar și lichidarea repetenției au devenit astăzi, pentru toate cadrele didactice care lucrează la ciclul primar, sarcini de mare importantă și care constituie etalonul  valorii muncii investite pe parcursul unui an (a unor ani).

Mijloacele, metodele și procedeele utilizate în acest scop sunt multiple și ne propunem să amintim doar câteva: claritatea și accesibilitatea cunoștințelor, formă atractivă sub care se prezintă acestea pentru a stimula interesul și participarea activă a tuturor copiilor, tratarea diferențiată, care considerăm că implică diferitele forme de pregătire suplimentară dar și o bună colaborare cu  familia. Pentru că să se evite realmente insuccesul școlar mai cu seama la cursul primar , se impune valorificarea din plin a tuturor mijloacelor și sporirea randamentului acestora.

Pregătirea pentru școală însemna în primul rând asigurarea unor dezvoltări mintale optime debutului carierei școlare. În acest scop, cadrul didactic trebuie să știe care sunt obiectivele urmărite în predarea conținutului educativ și instructiv preconizat pentru vârstă copilului, cui i se preda (deci o cunoaștere reală și aprofundată a subiectului educației) ce anume predă, ce cantitate de informații trebuie să dea și cum trebuie această dozată în vederea valorificării maxime a potențialului intelectual și a forțelor creatoare existente în copil. A pregăti copilul pentru școală înseamnă a-l înarma cu acele achiziții, capacități, aptitudini și abilități  care să îl ajute în parcurgerea în continuare și la o altă treaptă a drumului atât de complicat în cunoașterea lumii înconjurătoare.

Se impune, deci o comportare egală, calmă, echilibrată și unitară în formularea și în urmărirea cerințelor față de copii din partea tuturor celorlalți membri ai familiei. Grupul familial  poate să constituie, așadar prima „școală” a interrelațiilor veritabile  pe care copiii, încă din primii lor ani de viață, trebuie să le deprindă și să le dezvolte continuu. Pe aceste fundamente solide, familia și apoi școală urmează a clădi eficient  opera fragilă de socializare adecvată a tinerei generații, de făurire a adevăratelor caractere, Stăpânirea de către părinți a metodelor și procedeelor de educație nu este un lucru ușor. O cale eficientă de însușire a acestora este aceea de a asista la desfășurarea unor activități din școală. Cu acest prilej, părinții reușesc să constate dificila și migăloasa muncă ce se duce cu elevul pentru dezvoltarea lui multilaterală. Se stabilește  un dialog între școală și familie, dialog care ne da posibilitatea cunoașterii copilului sub toate aspectele și a modului cum familia face educația. Acest dialog este divers , mai ales dacă-l raportăm la pozițiile posibile ale copilului în familie său la școală. Am constatat că, în cele mai multe cazuri, în familie, copilul este supus unui regim educativ echilibrat, în concordanță cu cel din școală. Se transferă astfel în familie un regim de zi rațional, complex și variat , ale cărei componente acționează în mod unitar la dezvoltarea copilului. Dialogul cu familia ajută la realizarea unității de măsuri și de cerințe educative dintre școală și familie . Convorbirile individuale cu părinții copiilor creează un climat de încredere reciprocă. S-a insistat asupra asigurării unei atmosfere liniștite și prietenoase în familie.

O altă formă de organizare a colaborării dintre familie și școală o constituie excursiile și plimbările comune (părinți, copii, cadre didactice). Cu asemenea ocazii părinții văd cum se comportă copilul lor în colectivitate, felul cum participa la acțiunile comune, se conving de rezistență copilului la efort, de reacțiile la nou și la necunoscut. Cu aceste prilejuri reușim să sudăm mai bine colectivul  părinților și mai ales relația  familie-școală. În totdeauna, ambianța, climatul din familie, prin elementele sale concrete – componente, influențează, în raport cu natură să, personalitatea copilului.  Exercitat de ambii părinți, în sens unic su continuu, educația în familie a copilului  scapă de pericolul devenirii unei sarcini copleșitoare, căreia  nu-i mai găsești timpul și modalitățile optime de înfăptuire – deci nici satisfacțiile împlinirii – în cazul când această sarcină revine doar unuia dintre părinți. Familia trebuie convinsă deopotrivă  că o bună educație  în familie depinde  de întreg stilul de viață al acesteia, iar măsurarea efectelor influențelor educative în funcție de timpul acordat de părinții copiilor („dădăcelilor”) este o practică greșită. Mulți părinți o uzează pentru a motiva lipsuri cărora nu vor, intenționa, să le găsească o altă justificare (deficiențe în propria conduită în familie, lipsă de preocupare față de comportarea copilului, inconsecvență în solicitările adresate acestuia, în modalitățile concrete de practicare a premierilor și sancțiunilor în familie etc.).

Nu numărul  de atenții de prezența fizică alături de copil în familie este precumpănitor în muncă de educație, ci conținutul activității și al tuturor acțiunilor desfășurate în familie în perioada de timp pe care cei ce se ocupă de cercetarea științifică a mediului familial o numesc „timp optim al familiei”. Părinții trebuie să cunoască cu claritate  scopul educației școlare, metodele și procedeele de educație în familie, particularitățile de vârstă, dar mai ales individuale ale școlarului. Cadrul didactic trebuie să-i convingă pe părinți că unitatea de cerințe adresate elevului de către școală trebuie să se continue și în cadrul fiecărei familii – din partea ambilor părinți.

Pe  lângă marile răspunderi și bucurii, părintele ,cadrele didactice în genere, sunt confruntați și cu împrejurări când nu le este deloc ușor  să găsească, prompt, cea mai bună soluție, pentru că problemele de educație cer de obicei rezolvări rapide și, în orice caz, e de dorit să se evite eșecul. Ajutăm copilul să se orienteze în legătură cu ceea ce este bine să imite de la noi, să fim preocupați nu numai de transmiterea unor acțiuni, a unor modele de exprimare și de ținută. Copilul începe să înțeleagă semnificația muncii, a răspunderii a cinstei, a disciplinei și cooperării. Este drumul firesc pentru dozarea participării noastre la activitatea copilului. Copilul – neîndoielnic – are nevoie de modele ,el nu are nevoie de tipare și nici de brațul adultului ,permanent asupra lui, să-l susțină, să-l înlocuiască în efort, să-i conducă orice acțiune. Poziția adultului față de copil ar fi cea a ghidului care indică direcția bună și te lasă singur să mergi, dar e prin preajma, gata oricând să intervină, să te ajute.

Să fim împreună cu copilul și alături de el pe drumul către succes!

Bibliografie
„Cunoasterea copilului” – E.D.P., București, 1972
„Psihologia generală a copilului” – E.D.P., București, 1975
„Probleme pentru părinți” – E.D.P., București, 1976

 

Accesări: 17

Articole asemănătoare